Noutăți

O profesoară de origine română a identificat un meteorit în valoare de 100.000 de dolari, pe care o familie americană îl folosea de decenii ca opritor de ușă

O bucată de rocă spațială de 22 de kilograme, care a fost folosită pentru a ține deschisă ușa unei case din Michigan, este de fapt un meteorit în valoare de 100.000 de dolari. Descoperirea a fost făcută de Mona Sirbescu, profesor de geologie la Universitatea din Michigan. Aceasta este rugată deseori de oameni să examineze rocile pe care aceștia din urmă nu le consideră de pe Terra, însă până acum niciuna dintre cele investigate nu a fost declarată rocă spațială.

“De 18 ani, am tot spus nu. Testele nu indicau că rocile pe care oamenii mi le aduceau cu atâta entuziasm ar fi de o altă origine decât cea terestră. Asta până acum. Acest meteorit este cel mai valoros meteorit pe care l-am ţinut în mână, în întreaga mea carieră de geolog”, a precizat profesorul.

După o serie de teste, profesorul a stabilit ca roca este un meteorit format din 88,5% fier şi 11,5% nichel. Meteoritul a ajuns pe Pământ în jurul anului 1930. Proprietarul l-a găsit în 1988, în curtea unei ferme pe care o cumpărase. Cel de la care a cumpărat proprietatea i-a spus că a găsit piatra în curte fix înainte de a începe să cultive terenul.

Noul proprietar a trăit în fermă pentru câțiva ani și când s-a mutat a luat cu el piatra neobișnuită. În ultimii treizeci de ani, roca din afara Terrei a folosită pentru a menține ușa de la intrare deschisă în fiecare zi. Auzind mai multe povești despre locuitorii din Michigan, care găsesc și vând bucăți de meteoriți, acesta și-a încercat norocul și a mers cu piatra la teste.

“Ce se va întâmpla cu acest meteorit rămâne de văzut. Proprietarul poate alege să-l vândă sau să îl doneze unui muzeu”, a concis Sirbescu. Un muzeu al mineralelor din Maine intenționează să cumpere meteoritul potrivit celor de la CNN. În cazul în care se va face tranzacția, proprietarul a fost de acord să doneze 10% din valoarea vânzării universității.

sursa: https://edition.cnn.com/2018/10/04/us/meteorite-doorstop-michigan-trnd/index.html
sursa: https://www.cmich.edu/colleges/se/earth_atmos/fac_staff/Pages/Mona-Sirbescu.aspx
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii