Cunoaste lumea

Noutăți

O comunitate deține genetic „fântâna tinereții”… (Video)

  •  
  •  
  •  

O mutație genetică descoperită printre membrii unei comunități amish din SUA determină o creștere a duratei vieții acestor oameni cu un deceniu

Cercetători americani și japonezi au studiat 177 de membri ai comunității amish din Berne, Indiana, și au descoperit 43 de persoane care aveau o copie mutantă a genei SERPINE1, notează „New York Times”.

Toți acești oameni au ajuns la vârsta de 85 de ani, în condițiile în care media este de 75 de ani. În plus, diabetul este aproape inexistent, metabolismul este mult mai eficient și telomerii sunt cu 10% mai lungi decât în cazul membrilor care nu au acestă mutație.

De asemenea, s-a înregistrat o diferență și în ce privește „vârsta vasculară”, cu mai multă flexibilitate a vaselor de sânge în dreptul celor cu mutația genetică.

Potrivit specialiștilor care au efectuat cercetarea, este pentru prima dată când se observă diferențele în markerul molecular al îmbătrânirii (telomerii), în cel metabolic (nivelurile de insulină) și în cel cardiovascular (tensiunea și rigiditatea arterelor).

Descoperirea ne-a uluit, în principal din perspectiva consistenței beneficiilor antiîmbătrânire, care se întind pe mai multe planuri ale funcționării organismului.

Toate datele au mers pe direcția concluziei că acești oameni sunt în general mult mai protejați de schimbările generate de înaintarea în vârstă”, explică Douglas Vaughan, de la Universitatea americană Northwestern, autor al studiului.

Cercetările asupra membrilor acestei comunități arată că mutația genetică este un fel de „fântână a tinereții”.

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii