Noutăți

Nu ai mai văzut așa ceva – Cimitirul bicicletelor. Cum au ajuns străzile din China să fie sufocate de biciclete abandonate. Galerie foto

În ultimii ani, fenomenul de închiriere a bicicletelor a luat avânt peste tot în lume, dar în special în China, unde, conform unui raport, există peste 70 de companii private specializate pe acest domeniu, care au în portofoliu peste 130 de milioane de clienți. Aceste biciclete pot fi preluate de oriunde de pe străzi folosind un smartphone și un card de credit. Oamenii sunt foarte încântați de acest serviciu pe care-l consideră extrem de util, mai ales în perioadele de vârf când mijloacele de transport în comun nu mai fac față numărului mare de călători.

Bicicletele pot fi parcate oriunde. Așa că de multe ori, chiar în centrul orașelor mari poți găsi grămezi de biciclete lăsate la voia întâmplării, blocând chiar și unele străzi. Companiile ar trebui să adune bicicletele abandonate, pe care ulterior să le repună în circuit, însă din cauza numărului mare de biciclete, a angajaților puțini și a ariei imense pe care aceștia trebuie să o acopere nu fac față. Chiar și așa, străzile marilor orașe sunt sufocate de munți de biciclete stricate și abandonate. Mii de biciclete rămân abandonate pe străzi, iar imaginile sunt uluitoare. Autoritățile publice și companiile existente din domeniu speră să găsească o soluție pentru aceste mormane de biciclete pe care un reporter BBC le-a numit „bula serviciilor chineze de închiriere a bicicletelor”.

bike-sharing-graveyard-china-202 bike-sharing-graveyard-china-192 bike-sharing-graveyard-china-182 bike-sharing-graveyard-china-132 bike-sharing-graveyard-china-112 bike-sharing-graveyard-china-102 bike-sharing-graveyard-china-92 bike-sharing-graveyard-china-82 bike-sharing-graveyard-china-62 bike-sharing-graveyard-china-52 bike-sharing-graveyard-china-42 bike-sharing-graveyard-china-110 bike-sharing-graveyard-china-26

sursa:http://www.amusingplanet.com/2018/05/chinas-bicycle-graveyards.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Nu ai mai văzut așa ceva – Cimitirul bicicletelor. Cum au ajuns străzile din China să fie sufocate de biciclete abandonate. Galerie foto

  1. Curata risipa de resurse a planetei! Nu-mi va parea rau daca omenirea va disparea!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii