Cunoaste lumea

Noutăți

MEGA SCANDAL DE 40 MILIARDE EURO: Gazele din Marea Neagră vor merge direct în Austria

  •  
  •  
  •  

Ziarul Financiar.ro: Exploatarea gazelor în Marea Neagră se apropie cu paşi mai repezi decât se prevedea până acum, însă niciunul dintre cei care deţin astăzi puterea în România nu spune realitatea: aceste gaze vor merge direct în Austria printr-o conductă construită special în acest scop.

Iar peste 10-15 ani, când România va epuiza resursele terestre de gaz, noi vom ajunge să importăm gaz din Rusia pentru că nu ne vom putea atinge de gazul extras din apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, care va merge direct în Occident.

Această conductă este BRUA, despre care se spune că va conecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Însă conducta vine în România cu o capacitate de 1,5 mld. mc anual şi pleacă spre Ungaria cu o capacitate de 4,4 mld. mc annual. Iar din Bulgaria de fapt nu va veni niciun pic de gaz, pentru că pur şi simplu Bulgaria nu are gaz şi nici nu este conectată la vreo magistrală din Turcia prin care este adus gaz din Orient spre Occident.

E un eşec pentru orice ţară să exporte gaz şi să importe medicamente. Toţi cei dependenţi de materie primă şi resurse naturale neprelucrate şi care nu se preocupă să îşi dezvolte propriile industrii prelucrătoare, mai devreme sau mai târziu vor fi măturaţi.

România este pe locul 5 în Europa la producţia de gaze şi de petrol. La criza din 2009, când Rusia a închis robinetul din cauza neînţelegerilor cu Ucraina, doar România a putut face faţă situaţiei dintre ţările din est.

Bulgaria, Ungaria, Serbia importă 90% din necesar. Vrem să ajungem ca Bulgaria peste 20-30 de ani, când rezervele terestre actuale se vor termina, aşa cum se preconizează?

Este interesant însă cum se întind mesajele care acoperă toată această afacere. Din comunicatele Ministerului Energiei se vorbeşte despre „diversificarea surselor de aprovizionare“. Diversificarea surselor de aprovizionare din… Bulgaria, care importă 99% din consum?

Ce este uimitor în toată povestea este cum încearcă să ne fie „vândută“ – „diversificare surse de aprovizionare“, „creşterea puterii de negociere“, „vom fi un hub energetic regional“. Undeva, cineva are mesajele pregătite. Cu toate schimbările de guverne/miniştri din ultimii 3-4 ani, proiectul continuă neabătut şi mesajele acoperitoare au acelaşi conţinut. Cineva este la butoane şi verifică atent. Unde sunt aceste laboratoare care pun la cale astfel de mesaje? Cine stabileşte aceste strategii, pentru că se vede că sunt stabilite foarte detaliat aceste strategii de comunicare şi de acţiune? Şi până la urmă de ce este nevoie de toate aceste mesaje de  învăluire? Şi ce fac cei care ar trebui să gândească la interesul României în această afacere? Sau chiar ei or fi cu „laboratorul“?

Poate că nu mai contează dacă cineva pune nişte întrebări, dar măcar simplul fapt că au nevoie de toate aceste stratageme de comunicare înseamnă că pe undeva mai există o speranţă. Dacă au nevoie să convingă opinia publică, atunci există posibilitatea de a avea o dezbatere. 40 mld. euro merită o dezbatere.

Citește tot articolul aici: Ziarul Financiar.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

6 Comments on MEGA SCANDAL DE 40 MILIARDE EURO: Gazele din Marea Neagră vor merge direct în Austria

  1. Un ostas al lui Vlad Tepes // 12 mai 2017 at 14:32 // Răspunde

    Acestia sunt vampirii monstruosi, nu Domnitorul nostru drag!

  2. cetățeanul tulburat // 12 mai 2017 at 16:54 // Răspunde

    Trăim într-o mare minciună cu toții, asta este societatea care ne-a fost desenată…societatea macro-sclavagistă!

  3. Să nu uităm : OMV-ul cu paternitate incertă, cea mai mare firmă din Austria, face din petrolul NOSTRU profit net declarat de minim un miliard Euro pe an(maxim 3! dupa alte surse foarte bine informate), iar statul român a câştigat din PROPRIUL petrol sub 200milioane euro, deci 83% OMV si 16% statul roman DAR, atenţie DOAR PT. PETROL!!!
    Cu ocazia DONĂRII PETROMULUI către OMV numită eufemistic „privatizare”, prin grija personală a lui Adrian Năstase, pentru gazele naturale ale PETROMULUI extrase de OMV, ce reprezintă aproape JUMĂTATE DIN CANTITATEA TOTALĂ DE GAZE EXTRASE ÎN ROMANIA, redevenţele sunt de 14 ani ZERO !!! Bonus la pachet cu Petrolul !
    Amintesc că PETROMUL a fost la data privatizării-2004 cea mai mare şi valoroasă companie din Sud-Estul Europei !

    Deci, de 14 ani OMV-ul “austriac” ia GAZUL NOSTRU GRATIS(!!!), gaz a căror costuri sunt la un preţ de aprox 180USD/mia m3!!! Asta în timp ce românul casnic şi puţinii producători autohtoni rămaşi cumpără gaz la preţ de piaţa mondială de 500USD/mia m3, aproape triplu faţă de cel românesc, al NOSTRU. Şi incredibil, nimeni nu iese în strada pt. asta ! Şi după cum sugerează expres toate marionetele instalate la guvernare după Adi Năstase, această stare abominabilă de jefuire a României trebuie să mai continue cel puţin încă 10-15ani : Ungureanu, Ponta, Cioloş, Grindeanu !!! Ca să nu se sperie ”Investitorii”…

  4. Când Vadim (fiertat),dar şi alții, spuneau că suntem transformați uşor-uşor într-o colonie, televiziunile şi ziarele profitoare şi sugătoare de valută dezinformau oamenii şi îi DEMONIZAU pe cei ce aveau curajul a se opune CARACATIȚEI….!
    Oamenii – Feibuciştii- sunt foarte ‘uniți’-adunați-‘afectați ‘ de cazuri gen -Colectiv (făcut în laborator sau nu…..), însă SIGURANȚA NAȚIONALĂ îi lasă rece!!! …..că de asta vorbim
    ATINGERE LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ

    NĂSTASE TREBUIA ÎNCHIS PE VIAȚĂ PENTRU ASTA ŞI NU PENTRU RAHATURI…..

    • Victor Petrini // 20 mai 2017 at 11:39 // Răspunde

      1.Petrom a fost înstrăinat în timpul președinției lui Emil Constantinescu. Atunci a fost semnat cu Banca Mondială programul PSAL II pentru „privatizarea”, în fapt cedarea către alte state, a Petrom, Sidex, Alro, Romcim,etc.Negociator-șef: TRAIAN BĂSESCU !!!
      2. Năstase în 2003 a pus în operă ceea ce era deja semnat. Și ca sacrificiul să fie mai mic a limitat contractul inițial semnat de Constantinescu-Băsescu la 10 ani. Astfel, contractul cu OMV a expirat în dec 2013 !!! Năstase a spus la tv: Dacă sunteți voi așa mari patrioți, poftiți, luați-vă petrolul înapoi.3. Zilele trecute Grindeanu a fost la Viena. V-a spus cumva dacă a renegociat batjocoritoarea redevență de 3,5%? Întrebați-l: pe ce bază funcționează escrocheria OMV azi?(contract expirat în 2013!)

Lasă un răspuns la Meritocratia este o solutie Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii