Noutăți

Medicina spirituală – calea celor înțelepți…

Atunci când dorim să descoperim cauza reală a bolilor, medicina alopată este de cele mai multe ori incapabilă să ne dea un răspuns. Pentru cei mai mulți medici, din păcate, abordarea holistică a procesului de însănătoșire este un lucru străin, despre care nu au învățat în facultate. Prin urmare, nu există! Ceea ce ne face să înțelegem că medicii traco-geto-daci, cei care căutau să vindece în primul rând sufletul pentru ca și corpul să aibă apoi parte de sănătate, erau de departe mai înțelepți, deși nu aveau acces la toată cunoașterea modernă.

Dar așa se întâmplă când știința materialistă face regulile jocului. Subtilitățile dispar, cauzele reale ale bolilor sunt de nedetectat. În consecință, dacă te doare capul , vei primi, cel mai probabil, același medicament, chiar dacă durerea de cap poate fi generată de 100 de cauze diferite. Pentru că mulți medici, astăzi, nu sunt mai mult decât agenți de vânzări pentru companiile farmaceutice.

În paralel, însă, se dezvoltă și multe sisteme terapeutice alternative, unul dintre acestea fiind și medicina spirituală, inspirată adeseori din practici străvechi, șamanice, care și-au dovedit eficiența în decursul secolelor. (În acest sens vă recomand și cartea CREDINȚE MAGICE GETO DACICE în care veți descopri practica descântecului la români, dar și alte lucruri deosebit de interesante. Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html )

Așadar, vă invit în acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii să aflați lucruri deosebit de interesante despre medicina spirituală…

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

P.S. Emisiunea Mistere la Granițele Cunoașterii poate fi urmărită, la Nașul Tv, în fiecare duminică de la ora 19:00 și în reluare miercurea, de la ora 12:30, și sâmbăta, de la ora 19:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/channel/UCJCPVMFxBFQYZw99RaNm_kg/videos


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*