Marele regizor Frank Capra, fan al dictatorului Mussolini… înainte de alianța cu Hitler

Nonconformiști, cu biografii răsunătoare, unii dintre cei mai mari regizori ai Hollywood-ului au fost rebeli, turbulenți, au avut probleme cu legea sau adevărate ciudățenii de comportament.

Chiar dacă au dat la iveală capodopere cinematografice de referință, opinia publică păstrează în memorie și detaliile biografice picante.

Creatorul unor filme ca „S-a întâmplat într-o noapte” sau „Dl. Smith merge la Washington”, deținător a trei Premii Oscar și cel mai bine plătit regizor al anilor 1930, Frank Capra, era un om bizar.

Deși detesta sindicatele și uniunile de orice fel, era președinte al unei asociații de directori de film. Personajele sale preferate prezentate ca negative erau bancherii și oamenii de afaceri prosperi, dar în același timp Capra era un republican convins, care îl disprețuia pe președintele poporului Franklin D. Roosevelt.

Spunea deseori că îi urăște pe cei bogați, dar tot deseori se afla în compania lui Gerald Ford, jucând… golf. Dar poate cea mai uluitoare poziție a lui Capra era cea vizavi de dictatura lui Mussolini.

Regizorul era atât de fascinat de acesta, încât a atârnat în dormitor un portret care îl înfățișa. Admirația era reciprocă, fascistul de la Roma prețuindu-l nespus pe italianul care ajunsese mare în cetatea filmului.

Totuși, când Ducele și-a unit forțele cu Hitler, Capra a întors foaia și l-a înfățișat pe fostul idol ca pe o marionetă penibilă, în filmul „Why We Fight”.

Un alt gigant al filmului, cel care avea să scuture din temelii lumea Hollywood-ului cu un film epocal ca „Șoimul maltez”, John Houston, are o biografie care poate ului.

A părăsit școala pentru a deveni boxer, apoi a pictat și a fost jurnalist. S-a mutat într-o zi în Mexic, unde a intrat în armată pentru a primi lecții gratuite de călărie.

A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial și, între filme celebre ca „Omul care a vrut să fie rege” și „Comoara din Sierra Madre” își omora timpul vânând iguane cu Ernest Hemingway.

Houston mai are în biografie cinci căsnicii și cantități de alcool care probabil ar fi dat gata de două ori o persoană obișnuită. Dar mai există un punct nevralgic într-o viață atât de zbuciumată: John Houston a ucis o femeie într-un accident rutier.

Chiar dacă tânăra i-a sărit în față și regizorul a fost exonerat, opinia publică din SUA a fost atât de pornită, încât cineastul a emigrat în Europa pentru mult timp.

Mulți iubitori ai filmului cunosc pelicula „The Grand Budapest Hotel”. Regizorul care a dăruit-o publicului, Wes Anderson, pare să aibă o slăbiciune pentru infracțiuni și asta pentru că la un moment dat, el însuși a comis una.

În 1989, era coleg cu Owen Wilson, la Universitatea Texas, chiar împărțea de apartament cu acesta. Strâmtorați financiar, cei doi stăteau într-o locuință cu ferestre sparte, care iarna lăsau să pătrundă tot gerul de afară.

Mânioși, cei doi studenți i-au cerut proprietarului să rezolve neajunsul, dar fără rezultat. Conflictul a escaladat și ce s-au gândit tinerii? Să comită o intrare prin efracție care să semene cu un jaf, apoi să cheme poliția și în sfârșit proprietarul să repare ferestrele.

Bătrânul a dibuit schema și i-a urmărit pe cei doi cu ajutorul unui detectiv chiar și după ce au fugit, ca să nu plătească chiria.

Anderson nu a putut încheia conflictul decât făcând un film în care proprietarul povestea cu lux de amănunte câtă durere i-a pricinuit moartea animalului său de companie – un piton.

Roxana Istudor

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină