Noutăți

Magie albastră într-un tunel din Amsterdam

Pasajul pietonal și de biciclete Cuyperspassage de la Gara Centrală din Amsterdam este placat cu 80.000 de bucăți de ceramică de tip Delft, de culoare albastră. Este un proiect realizat de firma Benthem Crouwel Architects. Tunelul măsoară 110 m în lungime, 3 m în înălțime și este utilizat de 15.000 de navetiști zilnic, deschis 24 ore pe zi.

Cuyperspassage este cel mai nou tunel din Amsterdam și leagă orașul de apele râului Ij.A fost inaugurat in luna noimebrie 2015, un proiect realizat la comada municipalității orașului.

amsterdam-tunnel-lined-with-80-000-delft-blue-tiles-02
Realizarea peretului din bucățile de ceramică se bazează pe tabloul designer-ului olandez Irma Boom. Tabloul face referire la o lucrare restaurată a celebrului pictor ceramist olandez Cornelis Bouwmeester, ale cărui lucrări ilustrează nava de război Rotterdam, care face parte din colecția muzeului Rijksmuseum. Irma Boom înlocuiește însă în lucrarea sa emblema originală de la pupă, cu emblema Amsterdam-ului și adaugă în tablou, vase mici, valuri și pescăruși.

amsterdam-tunnel-lined-with-80-000-delft-blue-tiles-07Cum pietonii și bicicliștii se deplasează pe o parte a tunelului, tabloul dispare pe măsură ce treci pe lângă el, ca apoi să apară, pe partea opusă, sub forma unui gradient de lumină abstractă, de culoare albastru închis. Această tranziție de la imagini clasice olandeze, la pixelii moderni, realizează practic o călătorie din istoricul Amsterdam spre cel modern, evidențiind și evoluția stilului artistic olandez.

611_Langzaamverkeerspassage_Amsterdam_CS_N15Compania olandeză de ceramică Koninklijke Tichelaar a realizat peste 46.000 de bucăți de gresie pentru tot peretele, precum și alte 33.000 de bucăți pentru podea. Fiecare piesă este făcută în dimensiunea tradițională a ceramicii olandeze de 13 x 13 cm, amintind de siguranța și căldura unui cămin tradițional olandez.

amsterdam-tunnel-lined-with-80-000-delft-blue-tiles-08-640x960
Ceramica Delftware sau Delft este cunoscută și sub numele de Albastru de Delft (Albastru olandez) și este în fapt, ceramică albastră și albă, realizata în orașul Delft din Olanda avându-și rădăcina în ceramica olandeză a secolului XVI. Este un tip de ceramică pe care se aplică o glazură albă, decorată cu oxizi metalici. Delftware cuprinde obiecte de ceramică de toate tipurile.

800px-Delftware_pushkin_museum01Ceramica Delftware sau Delft

traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

surse: materia.nl, thespaces.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii