Noutăți

Laureat Nobel pentru economie: Germania trebuie scoasă din UE, moneda Euro este sursa tuturor relelor

România este jefuită de resurse de 26 de ani. Agenții anti-români care au ajuns la putere încă din 1990 au avut grijă să distrugă industria și economia, pentru a face loc concurenței din afară, ne-au dat pe nimic aproape toate resursele solului iar astăzi au pus și pământul țării la vânzare pentru străini…

Mai lipsește încă ceva pentru ca dezastrul să fie total iar România să fie un loc în care românii trăiesc cu chirie: intrarea în zona Euro. De ce? Pentru că din acel moment nu vom mai avea niciun control asupra monedei proprii, totul va depinde de Bruxelles. Astăzi, dacă este o problemă, BNR poate să mai tipărească niște bani, chiar cu prețul inflației. Mâine (adică la intrarea în zona Euro), BNR-ul își va înceta existența și vom fi total la mâna UE. Să nu uităm că o mare parte din aurul țării + peste aproape 40 de miliarde euro Cash au fost scoși din țară, chipurile pentru că așa se face, ca să avem mai multe garanții de stabilitate economică.

Și ca în atâtea alte probleme din cadrul UE, Germania se arată și aici ca o piază rea care conduce lucrurile împotriva intereselor țărilor membre. Motiv pentru care laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz a făcut câteva trimiteri foarte acide la adresa politicii monetare a UE, pe care o consideră eronată de la bun început, afirmând că ea este de folos doar bancherilor, pe când pentru omul simplu este o povară.

Aducând argumente serioase în susținerea ideii că moneda Euro și politica de austeritate sunt sursa tuturor relelor din cadrul UE, Stiglitz spune într-un interviu acordat agenției France Press, citată de business24.ro că:

“Au pus caruta inaintea boilor. Au creat moneda euro inainte de a avea institutiile prin care aceasta putea fi controlata. Economiile noastre stagneaza, iar noi nu ne dezvoltam. (…) Aceasta a dat un avant deosebit miscarilor politice din spectrul de dreapta.(…) Cea mai usoara cale de a trece peste acest impas o reprezinta iesirea Germaniei din UE!”

Din păcate, România are la conducere o armată de incompetenți și de servitori ai intereselor globalizării. De aceea, pericolul colapsului total prin intrarea în zona Euro (după cum ne tot promit unii lideri politici) este cât se poate de real și, fără o trezire a populației care să o facă să se opună, suntem condamnați. Acesta va fi ultimul pas în războiul de cucerire economică totală a țării noastre.

Adrian Albu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

13 Comments on Laureat Nobel pentru economie: Germania trebuie scoasă din UE, moneda Euro este sursa tuturor relelor

  1. Italienii vor un referendum pentru ieșirea din zona euro.

  2. Deşi vechi de aproape 200 de ani, cel mai ocultat publicului, teribil, cinic şi actual citat al sclaviei moderne prin DATORII şi RĂZBOAIE de tot felul rămâne “Daţi-mi pe mână moneda unei ţări şi nu mă mai interesează cine face legile în acea ţară” rămâne Nathan Rotschild.
    De la preşedintele Jackson, la Lincon şi Kennedy, ţarul Alexandru şi Nicolae al Rusiei, de la Ceauşescu al României liberă de datorii până la Gaddafi al Libiei, absolut toţi liderii care s-au opus acestui dikton au fost eliminaţi iar ţările lor distruse sau ocupate de “terţi” finanţaţi şi subjugaţi de puii ideologici şi biologici ai “casei” Rotschild.

  3. Wishwell Clara // 18 septembrie 2016 at 16:34 // Răspunde

    Pentru ca asta se si vrea. Ne ispitesc cu prostiile lor si avand in vedere ca foarte multi in tara aceasta au devenit lingaii si sclavii occidentalilor, nu mai spun ca au dobandit si ura nationala refuza adevarul. Daca nu vor deschide ochii la timp se vor trezii intr-o lume disforica condusa de anomalii.

  4. italienii vor referendum … pentru itexit . in cazul Romaniei = nu se poate asa ceva , pentru ca noi am intrat in ue … prin reprezentantii nostri , nu prin referendum . asa ca … sampania este o bautura populara , bauta de popor prin reprezentantii lui .- va mai aduceti aminte ?

  5. Tot mai multe tari membre UE pun in discutie problema iesirii din acest sistem organizational-centralizat. Noi, in schimb suntem mereu in defazaj fata de altii, mereu pe dos,ori de cretini ce suntem, ori sa demonstram cat de slugoi pot fii romanii. Nu cred ca ar fi normal ca niste personaje direct interesate financiar sa ne vanda ,,pielea” tuturor, fara ca macar sa existe o consultare la nivel national, daca mai vrem sau nu atatea ordine din partea altora, ce ne distrug ca natiune…Cred ca e momentul ca vocea acestei natiuni sa fie auzita, si sa nu mai permitem nimanui vreodata sa ne impuna reguli care distrug puterea si independenta acestei tari !

  6. EU VA-M SPUS SOLUTIA. CREAREA ORGANIZATIEI “DACIA MARE” SI NU UN PARTID(DUPA MODELUL DIN NORVEGIA-JUMATE DIN PROFITUL FACUT DI RESURSE LA ORGANIZATIE SI JUMATE DISTRIBUIT POPULATIEI DIN TERITORIU).IESITI DIN UE.DESFINTATI PARTIDELE ACTUALE.PUNETI IN PRACTICA ALEGEREA OAMENILOR PE REGIUNI, DINTRE ACEIA CARE AU LA BAZA CUNOSTINTE DE NEGOCIERI AVANTAJOASE.LIBERALIZAREA SI DESCENTRALIZAREA LUARI DE DECIZI DE LA CENTRU SI LUAREA LOR PE PLAN LOCAL IN FUNCTIE DE RESURSELE LOCALE.INSTITUIREA DE URGENTA A UNEI ARMATEI DE PROFESIONISTI CAPABILE SA APERE TARA LA NEVOIE SI REVENIREA LA SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU.CREAREA UNEI NOI FORTE DE ORDINE CIVILE, ARA UNIFORME SI INLOCUIREA POLITIEI SI A CELOR CORUPTI DIN SERVICII SECRETE ROMANE.SCHIMBATI APOI LEGEA SISTEMULUI DE ALEGERI DIN SELECTIILE ALTORA.RENUNTATI LA FOLOSIREA MONEDEI EURO.LEGILE SA FIE FACUTE IN CONCORDANTA CU SPIRITUL, MENTALUL SI DATINA PAMINTULUI SI CONFORME FIECAREI REGIUNI.INSTITUIREA DE URGENTA A TRIBUNALELOR CIVILE SI JUDECATI CU JURATI DIN RINDUL POPULATIEI.EI SA DECIDA CE PEDEAPSA MERITA RESPECTIVUL INFRACTOR,ORICARE AR FI FAPTA.DESCENTRALIZAREA JUSTITIEI CORUPTE.FRAGMENTREA ACESTEIA LA NIVEL LOCAL IN ASA FEL CA FAPTE DE MICA INSEMNATATE SA FIE JUDECATE IN MICI TRIBUNALE LOCALE.ADICA O JUSTITIE A CIVILILOR SI NU A MAGISTRATILOR SISTEMULUI.ANGLO-GERMANO-ROMANO-CATOLIC SI “MARITIME LAW” PENTRU CIVILI SI FOLOSIREA EI NUMAI IN RELATIILE SI SCHIMBURILE INTERNATIONALE CU CONDITIILE NOASTRE.NU ALE LOR-INTOTDEAUNA SINTEM IN PIERDERE.
    CAUTAREA UNUI BUN NEGOCIATOR PATRIOT CARE SA STIE CU CINE AVEM DE-A FACE SI SA NE REPREZINTE IAR ACESTA SA PREZINTE SITUATIA POPULATIEI LA FIECARE 6 LUNI.NU PRODUCE IL SCHIMBAM.NU IL LASAM 4 ANI SA LENEVEASCA PE MUNCA POPULATIEI SI A CELOR DIN DIASPORA.INTERZICEREA FOLOSIRI ALTOR VALUTE DECIT CEA TIPARITA DE BANCA NATIONALA.ADUCEREA IN TARA A AURULUI SI ALTOR VALORI DIN DEPOZITELE DE PESTE HOTARE.
    O REFORMA NOUA IN AGRICULTURA SI EXTIRPAREA MAFIEI DIN COMERT.PREVEDEREA IN NOUA CONSTITUTIE CA IMPORTAREA ALTOR PRODUSE SA SE FACA NUMAI DACA NU SE POT REALIZA PE TERITORIUL DACIEI.INTERZICEREA EXPORTULUI SI INSTRAINAREA RESURSELOR TARI DACA NU SE SATISFACE MAI INTII NEVOIA POPULATIEI DE PE TERITORIU TARI.ADICA EXPORTAREA A NUMAI CE INSEAMNA SURPLUS SI ACEASTA SA SE FACA PRIN NEGOCIERI LA “SINGE”.LA PENURIA DE AZI DIN ALTE TARI VOM FACE PROFIT.FOLOSIREA CIT MAI MULT POSIBIL A BARTERULUI IN TRANZACTIILE INTERNATIONALE(ASA SCAPAM DE INFLUENTA BANCHERILOR-MINA A TREIA PARAZITICA PAGUBOASA).INTERZICEREA BURSEI DE VALORI SI A ALTOR MIJLOACE DE BISNITAREALA INTERNATIONALA PE TERITORIUL DACIEI. CONSTRUIREA UNEI NOI CAPITALE IN INIMA ARDEALULUI/TRANSIVANIEI, SI ASTA CIT MAI REPEDE CU PUTINTA.EXPLOATAREA AURULUI DACIC SI TRECEREA IMEDIATA LA CONSTRUCTIA DE MAGISTRALE IN LUNGUL SI LATUL TARI FARA LIMITA DE VITEZA (NU EXAGERAT).CONSTRUCTIA UNUI AEROPORT GIGANT”STATE OF THE ART” SA PREIA TRAFICUL OCOLITOR DIN ALTE PARTI.
    INVITAREA IN TARA A FIRMELOR NIPONE IN VEDERE CONSTRUCTIEI DE MAGISTRALE FEROVIARE DE MARE VITEZA.REINPADURIREA TARI DE URGENTA.REFORMA IN EDUCATIE SI REFACEREA PATRIMONIULUI ISTORIC DACIC SI DE DINAINTE SI DUPA CU PREZENTAREA REALA A ISTORIE DACIEI ETERNE SI PUNEREA LA PUNCT, CU DOVEZI SI DOCUMENTE A MANUALELOR SCOLARE.
    DESCURAJAREA VIZARI DE ILUZII SI PREZENTAREA REALITATI LA TOATE NIVELELE ORICARE AR FI RISCUL.INTERZICEREA PE TERITORIUL FINANTARI SCOLILOR CU PREDARE IN ALTE LIMBI DE LA ORGANIZATIA DACIA, REVENIREA LA INVATAREA LIMBI DOMINANTE DIN TARA CA LIMBA PRIMARA IN SCOLI.TRECEREA IMEDIATA A CREARI SI EDUCARI UNEI GENERATII NOI CARE SA FIE IN STARE SA PREIA FRIURILE TARI SI SA FIE CAPABILE SA CONTINUE SI SA MENTINA MINDRIA SI ONOAREA POULATIEI SI A NOI TARI CARE SE VA NUMII “GETODACIA ETERNA” CU NOUA CAPITALA IN ZONA MURES-HARGHITA,CU NUMELE DE “NOVASARMISEGHETUSA”. SPRIJINIREA SI INCURAJAREA MUTARI LA SATE (LA PAMINT A CIT MAI MULTOR LOCUITORI).INTERZICEREA PRIN CONSTITUTIE A IMPORTARI SAU FABRICARI DE PRODUSE DAUNATOARE SANATATI SI/SAU A DISTRIBUTIE/FOLOSIRI ACESTORA. INCEPEREA IMEDIATA A UNUI PROGRAM DE EDUCARE SI PREVENTIE IN SISTEMUL DE SANATATE SI TRECEREA IMEDIATA LA APLICARE DE MASURI IN A VINDECA “CAUZA SI NU SIMPTOMELE BOLILOR”PRIN ICURAJAREA SI INFORMAREA REALA A POPULATIEI DE BENEFICIILE UNUI REGIM ALIMENTAR CUMPATAT,VARIAT SI BALANSAT.
    CREAREA UNEI INSTITUTII IN VEDEREA STUDIERI MIJLOCELOR DE PROPAGARE A ILUZIEI FOLOSITA ASUPRA POPULATIEI SI INFORMAREA CORECTA A ACESTEIA DIN URMA.
    SI ALTELE.
    FAPTE, FAPTE SI NU VORBE.
    SA AUZIM NUMAI DE BINE. VA MULTUMESC

  7. si la conducere un general intelept; solutia perfecta,salvatoare

    • Daca taceaia si nu scriai intelept te numeai, ca in totdeauna, tot la nivelul de jos ai ramas.
      “Freedom is the right to tell people what they don’t want to hear”
      GEORGE OWELL
      A pomenit cineva de generali? Daca citeai mai atent!!!!!! DRAGUL MEU “LEX”?????????????????????????????????????
      De baiatul acesta ai auzit? >G.W

  8. GEORGE ORWELL,SCUZE!!!!

  9. + Russel !! super tare comentariu!!!
    (fapte si nu vorbe)

  10. gene-Ra-(li)…codurile geometriei sacre! Buuum!

  11. … cel mai mare dezastru a fost paritatea la care s-a făcut schimbul din moneda proprie în euro ! … influențele financiare au contribuit la stabilitatea unora și prăbușirea altora ! Germania nu s-a plâns niciodată de acest schimb ! …în Italia s-a făcut schimbul la paritatea de 1976 de lire /1 euro . logic era ca la ….1000 de lire să fie 50 de cenți !…. subtil pe …rafturi s-a făcut trecerea de la 1000 de lire la 1 EURO !.. deci s-au dublat prețurile ..și s-a înjumătățit salariul ! … a fost un dezastru resimțit mai ales de cei care au avut banii pentru o casă … azi și a doua zi nu au putut cumpăra decât o mașină !… Austria vroia să strângă semnături pentru ieșire după 6 luni ! … au fost recompensați … știm f. bine cum .. ca să tacă !… pentru noi nu mai e timp de euro .. din fericire !

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii