Noutăți

Laptele Ornitorincului (cel mai ciudat animal) ne-ar putea ajuta în lupta cu bacteriile tot mai rezistente la antibiotice. Ce proprietate are acesta

Ornitorincul este un animal cu adevărat bizar. Atât de bizar, de fapt, încât atunci când britanicii l-au văzut pentru prima dată se întrebau dacă această creatură nu este de fapt o farsă elaborată, aborigenii „lipind” mai multe părți de animal la un loc. Evident, nu era nicio glumă, chiar dacă ornitorincul este un mamifer cu niște caracteristici foarte ciudate – are blană, dar în loc de gură este dotat cu un cioc; face ouă, dar își hrănește puii, după ce aceștia ies din ou, cu lapte. Cu toate acestea, ornitorincii nu au sfârcuri, laptele fiind secretat de nişte perniţe pe care le au pe abdomen… Dincolo de aspectul său surprinzător, se pare că laptele acestui animal ar avea proprietăți extraordinare.

Ei
bine, despre acest lapte oamenii de știință au descoperit faptul că luptă extrem de eficient împotriva bacteriilor, indiferent de cât de rezistente ar fi acestea la tratamentele convenționale cu antibiotice. Dr. Janet Newman din cadrul Universităţii Deakin din SUA a reuşit să extragă proteina din laptele de ornitorinc care luptă împotriva bacteriilor şi să o transforme într-o substanță care poate fi utilizată pentru experimente cristalografice cu raze X. După identificarea structurii proteinei, cercetătorii au utilizat genomul ornitorincului pentru a putea realiza o versiune sintetică a proteinei ce poate fi reprodusă la nesfârşit.

“Ornitoricii sunt animale atât de ciudate încât ar avea sens pentru ele să aibă biochimie ciudată. Studiind mai atent laptele lor, am observat o nouă proteină care are proprietăți antibacteriene unice, cu potentialul de a salva vieți umane”, a declarat biologul molecular Janet Newman.

Potrivit echipei de cercetători, acum că știm mai multe despre structura moleculară a acestei proteine, am putea reuși să o replicăm pentru medicamente antibiotice, oferindu-ne un nou mijloc de combatere a bacteriilor, din ce în ce mai rezistente la antibiotice. Nu este prima dată când acest animal neobișnuit este în atenția biochimiștilor. În 2016, cercetătorii au descoperit că un hormon din veninul ornitorincului ne poate ajuta să dezvoltăm noi tipuri de tratamente pentru diabet.

sursa: https://www.sciencealert.com/this-quirky-australian-critter-best-hope-against-antibiotic-resistance-platypus-antimicrobial-milk

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii