Noutăți

Isaac Newton – Între ştiinţă şi alchimie

formula-as.ro: Cel mai mare fizician al secolului al XVII-lea a fost în secret un pasionat alchimist, care a amestecat, în creuzetele din laboratoarele sale, ştiinţa cu ocultismul. O carte recentă, scrisă de un francez, acreditează ideea îndrăzneaţă că marile descoperiri ale lui Isaac Newton au la bază experimente alchimice

Isaac Newton s-a născut în 1642, chiar în ziua morţii lui Ga­lileo Galilei (fi­zi­cian şi as­tronom italian). A fost singu­rul fiu al unui mic proprietar de pă­mânt, analfabet, din Wool­sthorpe (Lincoln­shire), un sat din Anglia. Isaac era un copil vi­sător şi intro­vertit, care avea note slabe la şcoală, cu ex­cepţia “filosofiei naturii”, disciplină care, la vremea aceea, încerca să explice mecanismul funcţionării uni­ver­su­lui. In­teresul său pentru acest su­biect era aşa de mare, încât unchiul său, un ţăran ceva mai bogat, s-a hotărât să-l sus­ţină, aju­tându-l să se pregătească pen­tru exa­menul de la “Trinity College” din Cam­bridge, unde a fost admis în 1661.

Pentru tânărul de 19 ani, intrarea într-o astfel de instituţie prestigioasă a fost profitabilă din două motive: în pri­mul rând, a acumulat foarte repede toate cunoştinţele epocii în domeniul matema­ti­cii şi în cel al fizicii, punând astfel baze­le viitoarelor sale descoperiri. Pe de altă par­te, a căzut sub influenţa profesorului său de ma­te­matică şi de teologie, Henry More, şi a profe­so­rului de ştiinţe, Isaac Bar­row, doi al­chimişti amatori, bucuroşi să-şi trans­mită cunoştinţele secrete unui tânăr strălucit şi entuziast. De alt­fel, aces­ta şi-a depăşit foarte repe­de ma­eş­trii, sporind numărul expe­rienţelor în acest domeniu, în ciuda ris­cului de a-şi ruina reputaţia uni­versitară. În vre­mea aceea, prac­ti­carea alchimiei era ilegală, unii savanţi ai epocii fiind con­damnaţi la moarte pentru ereziile lor.

În 1665, Newton a fost constrâns să se în­toarcă în satul său natal, pentru că la Cambridge izbucnise epidemia de ciu­mă. Această şedere forţată la ţară, timp de doi ani, s-a dovedit deosebit de fruc­tuoasă. Atunci şi acolo, marele om de ştiin­ţă a descoperit calculul diferenţial şi integral, principiile opticii şi legea gra­vitaţiei universale. La 27 de ani, aceste descoperiri l-au propulsat ca pro­fesor no­mi­nalizat la Univer­si­tatea din Cam­bridge, unde i-a succedat maes­trului său, Barrow, care a demisionat spontan pen­tru a-i ceda locul strălucitului său elev. Trei ani mai târziu, Newton a devenit mem­bru al “Royal Society”.

Se pare însă că în paralel cu această exis­tenţă oficială de profesor onorabil, preo­cupat în mod special de publicarea rezultatelor cerce­tărilor sale în mate­matică şi fizică, Isaac New­ton a dus existenţa omului de ştiinţă retras în la­boratorul său, îndeletnicindu-se cu sa­vante şi secrete experimente în dome­niul alchimiei. O car­te pasionantă – “New­ton sau triumful alchimiei” – sem­­nată de un francez, Jean-Paul Auffray, lansează ipo­teza în­drăz­neaţă că alchimia a fost, de fapt, cheia desco­pe­ririlor lui Newton. Să-i urmărim ar­gu­men­tele.

Cercetări în domeniul alchimiei

“Chiar dacă la 24 de ani, ge­nialul ma­te­matician a început să in­tuiască deja că mişcarea pla­netelor se explică printr-o forţă parti­cu­lară, Newton nu putea să înţe­leagă la vremea aceea legile feno­me­nului gravitaţiei. În secolul al XVII-lea, sta­diul cunoştinţelor ştiinţifice asupra na­turii nu permitea acceptarea ideii că un obiect poate influenţa deplasarea al­tuia, fără ca între ele să existe contact fi­zic. În prezent, această proprietate de ac­ţiu­ne la distanţă este acceptată şi susţi­nută din punct de ve­dere ştiinţific, dar pe vremea lui New­ton era con­si­derată drept un feno­men magic sau ocult.”

Cunoştinţele din domeniul alchimiei i-au permis, fără îndoială, lui Newton, să abordeze problema gra­vitaţiei cu mai multă acuitate decât contemporanii săi. Studiind principalele tratate de alchimie ale epocii sale, el a realizat personal ma­jo­ritatea experi­mentelor descrise ulterior. Practicate la început cu mij­loace rudi­men­ta­re, experimentele sa­le s-au îmbu­nă­tăţit şi, departe de pri­vi­rea au­to­ri­tă­ţi­lor, New­ton a făcut alchimia să pro­gre­se­ze dincolo de li­mitele fixate de către pre­de­cesorii săi. Într-un demers cu adevărat ştiinţific, el a procedat sistematic şi a no­tat cu mare precizie tot ceea ce a des­coperit.

După moartea sa, survenită în 1727, la reşedinţa sa a fost descoperită o bibliotecă uriaşă de lucrări oculte, achi­ziţionate în cel mai mare secret. Şi mai inte­resant, Newton a con­tri­buit cu mai mult de un milion de cuvinte la lim­bajul secret al alchi­miei. Însemnările sale des­pre alchimie, care nu au fost niciodată pu­blicate integral, repre­zintă 70% din tot ceea ce a scris!
Isaac Newton nu a încercat niciodată să transforme metalul în aur, ci a în­cer­cat să descopere legile fundamentale ca­re guver­nează Cosmosul. Foarte credin­cios, el a fost convins că era de datoria sa să studieze opera divină a creaţiei şi să se intereseze de tot ceea ce formează uni­versul. Chiar dacă în perioada de studiu el nu realiza că va ajunge să descopere teo­ria gravitaţiei prin in­ter­mediul ştiin­ţelor oculte, el a fost convins până la fi­na­lul vieţii că există o lege fundamentală a lumii, o cunoaştere ascunsă care trebuie dovedită.

Creuzetul său de alchimist i-a inspi­rat revelaţia că elementele se atrag unele pe altele sau se resping prin forţe miste­rioase. De fapt, Newton a observat aceas­tă acţiune în laboratorul său. Atunci a făcut legătura cu gravitaţia. Ceea ce se petrecea în creu­zetul al­ chimistului putea fi transpus la scară planetară, conform formulei: “Ceea ce se petrece jos (pe pă­mânt) se petrece şi sus (în cer)”.

Enigmele Bibliei

Studiul alchimiei şi al ştiinţelor ocul­te l-au condus pe Isaac Newton spre alte teorii, neexplorate până atunci. Curiozi­ta­tea sa era insaţiabilă şi, de la mijlocul anului 1670 şi până la moartea sa, el a fost pasionat de teologie. A studiat Biblia vreme de ani întregi, ajungând la con­clu­zia că toate cunoştinţele po­poa­relor vechi sunt des­cri­se în Vechiul Tes­ta­ment. Ast­fel, în perso­na­litatea regelui Solomon (su­veran al Israelului între 972-932 î.e.n.) el a văzut o autoritate su­premă, caracte­rizându-l drept “cel mai mare fi­losof al lumii”. S-a lăsat absorbit de pasajele care descriau templul lui So­lo­mon şi a studiat tradu­cerile din diferite limbi ale cărţii lui Ezechiel, for­mată – după cum bi­ne se ştie – din mai mul­te “oracole”, prin care acest profet biblic a anunţat prăbuşirea Ierusalimului, iar apoi renaşterea viito­rului Israel.

Isaac Newton nu a vrut, nici mai mult, dar nici mai puţin, decât să refacă pla­nul templului. El era convins că regele So­lomon codificase în proporţiile şi mă­su­rile acestei clădiri toată înţelep­ciu­nea stră­­moşilor, descrisă în Vechiul Tes­ta­ment. Newton era sigur că va ajunge să pro­feţească viitorul lumii, ana­lizând Biblia cu cheia pe care i-o furnizase pla­nul lui Solomon. Studiul planului tem­plului a influenţat nu numai elaborarea teoriei gravitaţiei, ci le-a furni­zat oa­me­nilor de ştiinţă informaţii pentru inter­pre­tările sale profetice.

Pentru marele ma­tema­tician şi fizician, templul lui So­lo­mon era “un foc de jertfă care ardea perpetuu în mijlocul unui loc sacru”, vi­zualizând centrul templului ca un foc în jurul că­ruia se adunau credincioşii. New­ton a botezat această structură pryta­neum şi a sugerat maniera în care repre­zintă Cos­mosul: “Cerul era adevăratul templu al lui Dumnezeu şi pentru ca un prytaneum să merite numele de templu, el era astfel conceput, încât să reprezinte sistemele celeste într-un mod cât mai fidel cu putinţă”.

“Tocmai imaginea fo­cu­lui reunindu-i pe disci­poli în centrul templului l-a aju­tat pe Newton să ela­boreze noţiunea de gravi­taţie uni­ver­sală”, ne spune Jean-Paul Auffray. În loc să vadă razele lumi­noase ie­şind din foc, Newton a vi­zua­lizat a­ces­te raze ca pe nişte forţe care îi atrăgeau pe dis­ci­poli către centru. Astfel, paralela dintre siste­mul solar şi templu se vede cu claritate: planetele sunt disci­po­lii, iar focul templului (care este numit une­ori “focul din centrul lumii”) este Soa­rele.

Bazându-se pe ideea că forţa care atrage corpurile cereşti unul spre celălalt depinde de distanţa care le separă şi comparându-le cu forţele degajate în creu­zetul de alchimie, Newton a ajuns la concluzia că o forţă invizibilă – a cărei intensitate scade pe măsură ce obiectele se îndepărtează unele de altele – acţio­nea­ză asupra oricărui lucru. Prin­cipiul gra­vitaţiei fusese descoperit.

Fructul cercetărilor efectuate de Newton în zona matematicii, a Bi­bliei şi a astrologiei a fost sintetizat într-unul dintre cele mai importante tratate ştiin­ţifice care au fost scrise vreodată: PHI­LO­SOPHIAE NATU­RALIS, “Prin­­­­cipia Ma­thematica”, pu­blicat în 1687, în care cititorul avi­zat de astăzi poate să iden­tifice ur­mele alchimiei new­to­nie­ne. Fie­care noţiune enun­ţa­tă con­ţine simultan un dis­curs “laic”, des­ti­nat ma­relui pu­blic, şi un discurs ezo­teric, care se adre­­sea­ză iniţiaţilor. Astfel, când Newton scrie: “Scoa­tem apa din ocean cu o scoi­că”, nu putem să nu facem le­gă­tu­ra între această frază po­etică şi prima etapă ini­ţia­tică a adepţilor alchimiei: să faci călă­toria lui Saint-Jacques de Compostelle pen­tru a găsi o cochilie care să păstreze ermetic apa oceanului.

Citește mai departe: Formula AS


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Isaac Newton – Între ştiinţă şi alchimie

  1. Interesant articolul . Din alte surse am aflat ca a studiat Biblia – Vechiul Testament , el fiind evreu , in circa jumatate din arhiva ramasa de la el , cautand sa afle structurile matematice aflate in Biblie , stia el ceva … despre aceasta , dar calculele erau prea complicate – aceasta a descurcat-o tot un evreu – Elyahu Rips – cu ajutorul calculatorului , care a fost inventat mai tarziu ; asadar ceia ce se numeste acum Codul Bibliei .

Lasă un răspuns la Stefan Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii