Noutăți

ION POPESCU GOPO a creat, în anii ′50, filme de animație premiate la nivel internațional, pentru originalitate și mesaj! Vă mai amintiți de OMULEȚUL LUI GOPO și de creatorul său?

Ion Popescu Gopo este unul dintre cei mai mari cineaști români și singurul creator de desen animat din România care a reușit să dobândească o faimă mondială, operele sale fiind premiate la cele mai prestigioase festivaluri de film ale lumii.

Gopo s-a născut în Bucureștii anului 1923 și a fost atât regizor, cât și scenarist și actor. La vârsta de 27 de ani activa în cadrul Studioului cinematografic București, secția de animație. A studiat la Academia de Arte din București, însă n-a absolvit-o. A debutat în animație în anul 1949, cu un scurt-metraj: Punguța cu doi bani.

b

Mai înainte de a crea personajul care i-a adus faima internațională și două premii râvnite de către marii creatori de desen animat ai mapamondului, Ion Popescu Gopo a devenit foarte cunoscut în România, ca autor al unor filme de animație precum Doi iepurași, Ariciul răutăcios, O muscă cu bani, Galateea, realizate între 1951 și 1957.

Cu privire la „omulețul lui Gopo”, personajul de animație inconfundabil care i-a adus notorietate internațională, creatorul român avea să declare: „Am făcut un omuleț cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu și-i poate da peste cap și nici nu se uită galeș. Mi-am redus de bunăvoie posibilitățile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feței. Subiectul însă a căpătat forță.”

c

Cu tot minimalismul lor, desenele animate ale lui Gopo aveau întotdeauna un mesaj puternic de transmis, atât pentru copii, cât și pentru adulți… ceea ce multe dintre filmele de animație actuale nu reușesc mereu, în ciuda sumelor colosale investite în realizarea lor.

La nivel mondial, Gopo s-a încadrat printre creatorii revoluționari. Până la apariția desenelor cu „omulețul lui Gopo”, cam toată lumea se raporta la Disney și încerca să-l imite. Gopo, însă, este cel care a declanșat un curent opus celui generat de către Walt Disney. Iată ce declara originalul creator de animație român: „Când am văzut că nu pot să egalez perfecțiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumusețe-nu, culoare-nu, gingășie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.”

IPG

Georges Sadoul, un important critic de film, considera, în legătură cu animația Scurtă istorie a lui Gopo, că: „Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui Mare Premiu.”

Prima mare reușită a lui Ion Popescu Gopo a fost obținerea, în 1957, a Marelui Premiu – „Palme d’Or” la Cannes, pentru animația Scurtă istorie. Anul următor, românul, devenit deja cunoscut în toată lumea, avea să obțină, pentru filmul 7 arte, Marele Premiu pentru cel mai bun film de animație, la Festivalul de Film de la Tours.  Omulețul lui Gopo căpătase notorietate internațională. Deși ar fi avut ocazia, Ion Popescu Gopo nu a părăsit definitiv România. A realizat și alte filme de animație – printre care și Ecce homo!, dar și filme cu actori.

d

Ion Popescu Gopo a fost vicepreședinte al Asociației Internaționale a Filmului de Animație, precum și director al secției de film din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.  A fost un om înzestrat cu un fizic robust, ce emana forță, și, tocmai de aceea modul în care a luat sfârșit viața sa i-a surprins pe mulți dintre cei care îl cunoșteau.

Cu puțină vreme înainte de evenimentele din decembrie 1989, Ion Popescu Gopo avea să sufere un infarct miocardic, în urma unui efort fizic (a încercat, împreună cu două rude, să își deplaseze autoturismul înzăpezit din locul în care se afla). Odată cu dispariția sa, a debutat o perioadă extrem de dificilă pentru animația românească, din care nu ne-am revenit nici astăzi. Oare când va mai ajunge un creator român de animație la notorietatea și aprecierea internațională de care s-a bucurat, cândva, Ion Popescu Gopo?

1

În felul său, hazliu și serios în același timp, omulețul lui Gopo s-a dovedit a fi… un „profet” și un vizionar. Aceste cuvinte îl descriu, de fapt, pe creatorul personajului, pe talentatul Gopo. Cu ani de zile înainte ca Iuri Gagarin să ajungă în spațiu sau ca primul astronaut american să calce pe Lună, „omulețul lui Gopo” părăsea Planeta Albastră la bordul unei rachete. Ba chiar, prin intermediul acestor animații minimaliste, dar pline de tâlc, a fost susținută și teoria existenței unor forme de viață în afara Terrei, pe alte corpuri cerești.

Surse: wikipedia.org, www.rfi.ro, jurnalul.ro, ziare.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii