Noutăți

Invenție spectaculoasă – Translatorul universal. Suntem tot mai aproape de Star Trek

În timp, aproape tot ce am văzut sau vedem astăzi în filmele SF ca tehnologie imaginată de scenariști, e posibil să devină realitate. Dacă astăzi oamenii de știință au reușit teleportarea unor particule, mâine vor reuși poate teleportarea unor obiecte.

Până una-alta, o tehnologie foarte promițătoare a apărut la orizont de câșiva ani – un dispozitiv capabil să traducă instant, vocal, în limba dorită de utilizator, mesajul pe care vrea să îl transmită acesta. În același timp, dispozitivul îi traduce și răspunsul interlocutorului, în limba proprie. Un astfel de dispozitiv perfecționat îi poate permite oricui să viziteze nu contează ce țară și să se înțeleagă cu autohtonii în limba acestora, fără intermediari.

Așa cum spuneam, viitorul din Star Trek este tot mai mult prezent în ziele noastre. Știința și tehnologia avansează într-un ritm cu care este dificil să ținem pasul. Urmăriți mai jos o demonstrație!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

 

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Invenție spectaculoasă – Translatorul universal. Suntem tot mai aproape de Star Trek

  1. Fantastic dar asemenea tehnologie era folosita de servicii din paza boierilor.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii