Cunoaste lumea

Noutăți

Învățământul românesc, între proletizarea intelectuală de ieri și latrina colonizaților de azi

  •  
  •  
  •  

Când am investigat fişierul datelor acestui capitol am trăit o nefirească stare de furie. Am fost pe punctul de a abandona proiectul discursului şi a mă scutura de povara celei mai odioase surclasări, aparent imperceptibile, pe care a suferit-o poporul român.

Aveam în faţa arhiva fumegândă a unui dezastru incalculabil pe care nu mi-l pot explica prea bine nici astăzi.

Un popor, o naţiune, o comunitate indiferent cum s-ar numi acestea, nu rezistă şi nu poate exista în cuprinsul simplu al istoriei oricărei civilizaţii fără educaţia prin care devine parte a umanităţii.

Mă pregătisem să dau o replică abstractă, cu trimiteri comparative la marile valori ale unui trecut confortabil, sprijinindu-mă pe argumentul lui Horaţiu: „naturam expelles, tamen usque recurret” (vei alunga naturalul dar mereu va reveni), administrându-mi o speranţă fardată dar nemeritată.

Şi dintr-o dată am dat peste o replică dialog din anul 1990 dintre un fesenist şi un naţionalist de pe la peunere pe marginea legii educaţiei: „Și cine face, mă, legea asta?” întrebă primul – „Cum cine? Oricine, ce dracu, mă, asta-i problema?”, răspunse cel de al doilea.

Poate din această butadă am putea înţelege cel mai bine de ce s-a ajuns în grajdul civilizaţiei moderne. Nu am avut prea multe a reţine din sistemul socialist al educaţiei prin muncă şi pentru muncă.

Uneltele gânditoare erau programate pe profesii eficiente, „neparazitare”, care aparţineau fondului imaterial al producţiei socialiste. Nu aveam cum să fi păstrat o minimă moştenire de valoare de la Suzana Gâdea sau Aneta Spornic, aceste două personaje întruchipând simbolul prostiei, al inculturii şi al urii viscerale faţă de valorile consacrate.

Prima dintre ele chiar a intrat în istoria anecdotică, sublimând prostia peste orice închipuire. Se ştie că Ceauşescu încerca, după fuga lui Pacepa, să se menţină cumva în graţiile occidentalilor.

Şi cum altfel decât prin gesturi de benevolenţă faţă de diasporă şi, mai ales, prin recuperarea operelor celor mai reprezentativi intelectuali opozanţi care îşi câştigaseră recunoaşterea  universală.

Când, în 1979, s-a hotărât, la Editura Ştiinţifică, publicarea în traducere a două cărţi ale lui Mircea Eliade, propunerea a ajuns pe masa acestei caribde care, plină de ifose autocrate, a exclamat: „Cine mai e şi Eliade ăsta? Dar cine se crede? Cum, scrie el două cărţi într-un singur an? Ia să-l trimiteţi cu secretarul de partid la mine”.

Catastrofa educaţională a fost ca prăbuşirea unui tzunami peste poporul român  odată cu declanşarea campaniei criminale de reproletarizare intelectuală, care a luat o turnură fără seamăn după anii ’80.

Partidul avea nevoie de cadre „sănătoase”, cu convigeri imperturbabile, care   să răspundă necondiţionat, pe  reflexe ideologice, comenzilor politice.

Ştiinţele umaniste erau scoase pe rând din programele de studii universitare, locul lor fiind luat de practica în producţie, accentuându-se inginerizarea şcolii româneşti ca parte a unei filosofii a materialului şi beneficiului sclavului eficient.

Ca şi mai târziu, după cum vom vedea, nu s-a făcut niciodată o distincţie etică între educaţie şi procedura de instrucţie profesională.

Reproletarizarea intelectuală a prins de minune. Mulţi dintre cei care cădeau cu brio la examenele de admitere în facultăţi erau progeniturile parveniţilor sistemului sau profesiilor privilegiate.

După eşec luau drumul întreprinderilor socialiste unde erau încadraţi în muncă, pe ştate fictive, pe la diferite secţii auxiliare sau servicii de protocol, căci se ştia cine sunt şi din partea cui a venit telefonul!

Apoi, după nici un an, progeniturile cu dosarele acum în regulă se duceau la examen, la facultate. Numai că, de data asta, pe locurile special destinate celor din producţie!

Şi în timp ce copii dotaţi, cu sârguinţă de carte dar fără parte de experienţă muncitorească picau la sutimi sub nota 8 (opt), „consacraţii” intrau şi cu note de 5 (cinci), pentru că, vezi doamne, nu se ocupau locurile muncitoreşti.

Fenomenul a cuprins întregul sistem. În armată, miliţie, securitate, învăţământul de toate gradele, mica şi marea nomenclatură…

 

Societatea românească ajunsese, în 1989, un sanatoriu de bolnavi cultural nevindecabili, pentru că gena lor de conduită fusese afectată iremediabil.

Această pletoră, juvenilă atunci, a ajuns matură la început de mileniu, într-un cortegiu pestriţ de neterminaţi care au vulgarizat viaţa, au violat pudicul public producând noi generaţii de bastarzi needucaţi.

Cum putea să aibă loc un altfel de dialog despre legea educaţiei, atunci, în 1990, sau după aceea, timp de 20 de ani?

Câţi ani de tranziţie idioată, aproape tot atâţia miniştri idolatri de sine şi cu fiţe de filosofi ai educaţiei, care nu au produs nici o ideaţie, nicio doctrină, nicio viziune asupra modelului produsului final educaţional pentru o lume a viitorului, pentru o societate creativă bazată pe puterea minţii şi actului moral public.

Poate, cu două efemere excepţii dintre aceştia, miniştrii în cauză s-au deosebit de Suzana şi Aneta doar prin perfidia ascunderii suficienţei personale în spatele noilor sloganuri împrumutate de la Waldorf, Hans Seidel sau Soros. Sau poate că acesta le-a fost scopul ascuns.

Să fim doar o pepinieră-experiment din care, prin macularea educaţiei, să se poată sustrage valoarea pervertită de oferte de nerefuzat şi astfel, golind ţara de inteligenţele tinere, să ne târâm în latrina colonizaţilor.

Am livrat la cheie şi în mod gratuit resursa umană ţărilor răpitoare, resursă în care noi am investit capital serios, pe banii acestui popor.

S-a practicat, cu o inconştienţă suspectă, un „business” falimentar, atât moral cât şi material, producând o pagubă cronică mai gravă ca cele cu trimiteri la averea fizică jefuită.

Potenţialul de sursă pentru elitele reale este subminat, ruinându-ne securitatea culturală pe un orizont de timp imprevizibil.

(Mircea Chelaru, „România moluscă”, Editura Semne, București, 2012 – fragment)

Sursa: CERTITUDINEA

 

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii