Noutăți

Integritatea simțului echilibrului oferă date importante asupra stării de sănătate și a riscului de accidentare. Tu cum stai cu echilibrul?

Se pare că, la mulți dintre noi,  sistemul responsabil de menținerea echilibrului fizic intră în declin, după împlinirea vârstei de 40 de ani, după cum au observat cercetătorii. Într-un studiu de dată recentă au fost interpretate datele provenite de la 105 voluntari, cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani. După cum se știe, de simțul echilibrului este responsabil sistemul vestibular, localizat la nivelul urechii interne.

Participanții la test au fost puși să stea pe un scaun aflat deasupra unei platforme care, sub controlul unui computer și prin acțiunea unor mecanisme, genera mici mișcări în diferite direcții. Oamenii de știință au măsurat, pentru fiecare participant, pragul vestibular, reprezentand limita inferioară de funcționare a sistemului vestibular, la fiecare persoană examinată. Cu cât pragul vestibular se situa mai jos, cu atât funcționarea sistemului vestibular și echilibrul individului examinat erau mai bune. În același timp, cercetătorii au descoperit că pragul vestibular devenea tot mai înalt, după vârsta de 40 de ani. Mai mult, s-a constatat că aceste praguri creșteau, în medie, cu câte 83% după fiecare deceniu care se adăuga vârstei de 40 de ani.

1

Apoi, voluntarii au fost supuși unui test de echilibru, cu o durată de 30 de secunde (în cadrul căruia o cerință esențială era să țină ochii închiși, pentru a nu se baza, în menținerea poziției, decât pe simțul vestibular). S-a constatat că persoanele care prezentaseră anterior un prag vestibular înalt aveau dificultăți și la testul de echilibru. Frecvent, ele aveau nevoie să deschidă ochii sau să facă un pas, pentru a nu se dezechilibra sau prăbuși.

E limpede pentru toată lumea cât de important este să avem un simț al echilibrului cât mai bun, indiferent de etate. Descreșterea capacității de funcționare a sistemului vestibular predispune la căzături și accidentări. S-a calculat că, numai în SUA, disfuncțiile la nivelul aparatului vestibular după etatea de 40 de ani determină nu mai puțin de 57000 de decese anual.

4

Într-un articol recent publicat în jurnalul „Frontiers of Neurology”, s-a arătat că, deși se fac eforturi în vederea îmbunătățirii diagnozei și tratamentului afecțiunilor aparatului vestibular, prevalența vătămărilor ce survin prin precaritatea simțului echilibrului este din ce în ce mai mare, pe fondul îmbătrânirii populației (în țările occidentale).

Un studiu nipon realizat la Universitatea Kyoto, ale cărui rezultate au fost date publicității acum doi ani,  a dovedit că vârstnicii care nu puteau sta într-un picior nici măcar 20 de secunde, cu toate că își țineau ochii deschiși, erau mai predispuși la atacuri vasculare cerebrale și prezentau un risc mai mare de instaurare a bolii Alzheimer, comparativ cu ceilalți. Așadar, integritatea simțului echilibrului este un bun indicator și pentru sănătatea și circulația cerebrală, nu doar pentru buna stare a aparatului vestibular de la nivelul urechii interne.

5

Cu ani în urmă, se spunea (deși nu se știe cât de fundamentate științific erau aceste afirmații) că orice persoană tânără sau de vârstă medie ar trebui să poată sta într-un picior cel puțin 10 secunde, cu ochii închiși, precum și că persoanele care puteau menține această poziție peste 30 de secunde aveau șanse mai mari de a ajunge la vârste înaintate și de a se bucura de o bună sănătate.

În orice caz, simțul echilibrului este un indicator demn de luat în seamă asupra prezenței riscului de accidentare prin cădere, a integrității sistemului vestibular și a stării de sănătate cerebrală!

Apropo, tu cum stai cu echilibrul?

3

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: www.livescience.com, www.dailymail.co.uk

Imagini: www.dailymail.co.uk, www.goodlifegr.com, www.medicalnewstoday.com, www.yogajournal.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa
A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

1 Comment on Integritatea simțului echilibrului oferă date importante asupra stării de sănătate și a riscului de accidentare. Tu cum stai cu echilibrul?

  1. Cu echilibrul?Excelent!Incercati sa iesiti din curte, peste gramada de lemne inghetate, incaltati cu pantofi mai alunecosi decit patinele.Si sa nu cadeti!Bine, recunosc ca as putea merge pe partea cealalta ,dar atunci cui sai mai fie lene….

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*