Cunoaste lumea

Noutăți

„Îndrăgostiții” de acum 6.000 de ani: Artefact UNIC al culturii Gumelnița

  •  
  •  
  •  

O capodoperă a artei gumelnițene, „Vasul cu îndrăgostiți” ne vorbește, peste timp, despre oameni care au trăit acum peste șase milenii pe teritoriul actual al României.

În aparență, artefactul despre care vorbim reprezintă o scenă familială unde un bărbat ține protector,după umeri, o femeie, stând pe o băncuță. Dacă acceptăm însă că viața oamenilor acelor vremuri era marcată de credințe diverse în ființe și fenomene de dincolo de lumea lor materială, atunci am putea privi această reprezentare ca pe una a cărei simbolistică ne duce mult mai departe de viața casnică.

Vasul cu indragostiti 2

Studiind cu atenție reprezentarea acestor figurine, descoperim că bărbatul are falusul la vedere, că femeia își ține mâinile pe abdomen, în timp ce în zona vaginului și a picioarelor este desenată o spirală. În situația în care nu plecăm de la premiza greșită că oamenii de acum 6.000-7.000 de ani erau prea primitivi ca să vorbească prin simboluri și că reprezentările lor erau strict decorative, atunci interpretările pot fi surprinzătoare.

Vasul cu indragostiti 1

Să ne amintim că două simboluri deosebit de importante ale spiritualității orientale – YinYang și Svastica – pot fi descoperite și pe ceramica cucuteniană de acum peste 6.000 de ani. A pretinde că aceste simboluri erau doar elemente decorative pentru cucutenieni, ar vorbi mai degrabă despre suficiența noastră decât despre realitatea lor spirituală.

Prin urmare, ce mesaj ne transmite peste timp cultura Gumelnița? Greu de spus. Poate doar intuiția să ne descopere mai multe.

Pentru cei care doresc să pătrundă în lumea misterioasă a oamenilor din culturile Gumelnița și Boian, există o oportunitate extraordinară, pănă la sfârșitul acestui an, pentru că Muzeul Național de Istorie al României din București, sub patronajul directorului acestuia, Ernest Oberlander Târnoveanu, vă invită la expoziția „Radiografia unei lumi dispărute”. Aici, într-o atmosferă de poveste, veți putea descoperi artefacte surprinzătoare, inclusiv „Vasul cu îndrăgostiți”, și reconstituiri ale locuințelor acelor oameni.

Casa expozitie

Expoziția merită cu atât mai mult vizitată cu cât Boienii și Gumelnițenii sunt dovediți a fi unii dintre strămoșii noștri genetici. În acest sens, în cadrul expoziției se menționează: „Analizele efectuate pe ADN mitocondrial au relevat faptul că populațiile Boian și Gumelnița sunt foarte apropiate genetic de populația contemporană din România, comparativ cu alte populații din Europa (neolitice sau contemporane) sau Asia (contemporane).” Cu alte cuvinte, o linie de continuitate genetică a românilor merge până în urmă cu 6.000-7.000 de ani, în culturile Boian și Gumelnița.

Nu e puțin lucru!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Afis_Expo-Radiografia-unei-lumi-disparute_MNIR

Vasul cu indragostiti 3


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

6 Comments on „Îndrăgostiții” de acum 6.000 de ani: Artefact UNIC al culturii Gumelnița

  1. Preistoria Daciei este cu adevărat fascinantă!

    E bine să se sublinieze că şi o linie de continuitate lingvistică îi leagă pe români de strămoşii lor din culturile Boian şi Gumelniţa.

    Mulţumim domnului Târnoveanu pentru expoziţia ,,Radiografia unei lumi dispărute”.

    Mulţumim domnului Roxin pentru că este mereu prezent în punctele ,,fierbinţi” ale culturii noastre şi ne informează cu o promptitudine demnă de admirat.

  2. interesant este si desenul vasului . dupa cum vedem in fotografie , sunt desenate romburi alungite in doua culori , pe fundal alb (deschis la culoare), sunt romburi colorate in culoarea specifica culturii . designul fundalului vasului este izbitor de asemanator cu … steagul Bavariei (vezi http://www.bavaria flag – imagini) , doar ca difera una din culori , (la Bavaria intalnim albastru si alb)- aceasta si in vexilologie si in heraldica bavareza ! un alt element demn de luat in seama este faptul ca aceste romburi nu sunt vertical e ci sunt aplecate catre stanga , intregul fundal are o rotatie levogira fata de statueta din centru . simbolul este legat de rotatia luminii polarizate ce trece prin vaporii de apa , apa ca symbol al vietii. aceiasi rotatie levogira se intilneste de multe ori cu simbolul floarea vietii – la noi in Romania pe crucile funerare de piatra pana catre mijlocul sec, XIX .

  3. intradevar, multumesc pentru informatie; iar ca sa continui comparatiile heraldice , pe primul gat al vasului mentionat de dvs. – desenul seamana izbitor cu stema Croatiei (vezi : Croatia coat of arms – imagini ) !.

  4. Referitor la: ”A pretinde că aceste simboluri erau doar elemente decorative pentru cucutenieni, ar vorbi mai degrabă despre suficiența noastră decât despre realitatea lor spirituală.” Foarte corect. Și nu e greu de spus – doar frica este mare și necunoașterea pe măsură – căci studiile rămân ascunse sau nefăcute.
    De fapt nu sunt câtuși de puțin ”îndrăgostiți”, ci este vorba despre o postură de energizare. Cu respect aș puncta numai că nu cred este vorba despre organe sexuale, ceea ce este marcat puternic la bărbat aș fi încredințată că este vorba despre ceea ce chinezii numesc tantien. La femei se știe că energia vitală este puternică în partea de jos a abdomenului (vizând nu numai uterul, energiile sunt puternice pe evacuare pe purificarea necesară femeii născătoare, drept pentru care este prezent în viața ei și ciclul menstrual, mult hulit în contemporan).
    Exact același fel de artefact, dar executat din aur este parte a tezaurului. De loc întâmplător… Te întrebi în ziua de azi cum de nu spune nimeni nimic… dar îmi dau seama că nu se spune ÎNCĂ de frică…
    Am studiat ieri cu multă atenție expoziția: despre fiecare artefact în parte se poate demonstra clar gradul extrem de înaintat de cunoaștere subtilă a geților. Dar este necesară o cunoaștere mai avansată a cercetătorului și curajul de a spune lucrurilor clar pe nume.
    În altă ordine de idei: recunosc că mi-e și jenă de condițiile precare de prezentare a exponatelor (întuneric, iluminat foarte slab – vorba unui alt vizitator: în vest nu știu cum să lumineze mai puternic fiecare exponat în parte).
    Dar dacă vrei să vezi ceva cu adevărat, să studiezi ceva reușești cu destul de mult chin, dar se poate. Mai discutăm !!
    Toate cele bune !!!

  5. Interesant ca directia de infasurare a spiralei e aceeasi cu cea de infasurare a intestinului gros.

Lasă un răspuns la Andy Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii