Noutăți

Înconjurul lumii în 90 de zile cu… automobilul zburător. Va fi o premieră mondială!

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, informează interestingengineering.com, de la San Francisco va decola un vehicul-concept numit „Liberty”, care, după o călătorie de 90 de zile în jurul Pământului, va ateriza tot în orașul din care a plecat în aventuroasa cursă. Compania ce a creat vehiculul care se descurcă de minune atât în aer, cât și pe drumurile publice se numește PAL-V. Vehiculul „Liberty” a fost creat după mai multe testări și experimente, în cursul cărora performanțele sale au fost sporite.

„Liberty” poate călători, fără a fi necesară o alimentare, pe o distanță de 1315 km, atunci când este condus pe drumurile publice, ca orice automobil. Pentru regimul de deplasare în zbor, însă, consumul său este mai mare, astfel că distanța acoperită va fi de doar 499 km. Această distanță relativ scurtă indică faptul că, pe durata călătoriei în jurul lumii, va trebui gestionată cu mare grijă problema alimentării cu combustibil. Verificarea distanțelor pe care „Liberty” le poate atinge fără o realimentare a fost realizată în deplasări aeriene efectuate peste teritoriul Groenlandei.

Scopul asumat este realizarea unui înconjur al lumii în 90 de zile, însă calculele sugerează că o asemenea călătorie ar putea fi dusă la îndeplinire în doar 60 de zile. Indiferent de durată, toată aventura are să fie filmată.

a

„Liberty” este un vehicul ce posedă o formă aerodinamică și corespunde atât exigențelor de conducere facilă, cât și celor de siguranță a zborului. Actualmente, „Liberty” este un vehicul ce poate fi precomandat de la producător. Prețul preconizat se situează între limitele de 399.000 și 599.000 dolari. Primele comenzi vor fi onorate, după cum se estimează, anul viitor.

Deși are un aspect ce se aseamănă unui elicopter, „Liberty” este, în realitate, cu mult mai simplu decât un astfel de aparat de zbor. Este atât de ușor de dirijat, încât unii dintre cursanți l-au putut conduce singuri, fără a fi necesară prezența instructorului, după doar 5-8 ore de antrenament asistat. Firește, însă, că poate fi vorba numai despre cursanți care dețin atât brevetul de pilot, cât și permis auto. Ducerea la bun sfârșit a călătoriei de 90 de zile în jurul Pământului este văzută, de către producător, ca o provocare ce reprezintă primul pas în generalizarea acestui tip de vehicul, capabil atât de deplasări terestre, cât și aeriene.

c

Sursa: interestingengineering.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii