Cunoaste lumea

Noutăți

ÎN SLUJBA UNUI IDEAL – ONISIFOR GHIBU ȘI UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA DIN 27 MARTIE/9 APRILIE 1918

  •  
  •  
  •  

În anii 1917-1918, un rol important în lupta, orientarea și pregătirea mișcării naționale din Basarabia l-au jucat și prizonierii ardeleni, alături de refugiații din România, a căror contribuție la propaganda pentru cauza națională și unirea tuturor românilor avea să se dovedească extrem de importantă[1]. De altfel, voluntarii ardeleni vor fi primii care își vor exprima limpede și hotărât, în cadrul Declarației de la Darnița (16/29 aprilie 1917), dorința unirii tuturor românilor într-un singur stat.

În această perioadă, intelectualul ardelean Onisifor Ghibu va desfășura în Basarabia o intensă activitate pentru trezirea la viața națională a românilor dintre Prut și Nistru. Refugiat la București, în ˮȚara liberă”, încă din noiembrie 1914, Onisifor Ghibu se va stabi la Iași, în condițiile în care capitala Regatului român fusese ocupată de trupele Puterilor Centrale. În aceste împrejurări tragice pentru România, intelectualul ardelean va lua hotărârea de a pleca, în prima jumătate a lunii martie 1917, „în plină iarnă și revoluție rusească”, la Chișinău. Nu în calitate de refugiat ci, așa cum mărturisea el însuși, „m-am dus cu un plan bine precizat […] pentru mine devenise o dogmă convingerea că românii din Basarabia, care nu sunt ruși, nici măcar moldoveni, ci români de sânge, trebuie să devină acum, drept consecință a revoluției, români de suflet și de ideal[2]”. Conștient de dificultatea misiunii pe care și-o asuma, Onisifor Ghibu era convins de imensele resurse ale sufletului românului basarabean, în pofida politicii de rusificare promovate de către Rusia timp de o sută de ani[3].

 

Onisifor-Ghibu

Odată ajuns la Chișinău (12/25 martie 1917), Onisifor Ghibu va intra în legături directe cu liderii mișcării naționale din Basarabia, care nu avusese parte de o tradiție pe tărâmul luptei pentru drepturile naționale. Prin activitatea sa intensă din anii 1917-1918, el va impulsiona lupta pentru unitatea națională din acest ținut românesc.

Încă de la constituirea sa, Partidul Național Moldovenesc se va bucura de sprijinul nemijlocit și de sfaturile deosebit de prețioase ale tânărului intelectual ardelean. Onisifor Ghibu va fi acela care, alături de Pantelimon Halippa, va întreprinde o călătorie la Odessa (21-26 martie 1917/3 aprilie-8 aprilie 1917), pentru a-i propune bătrânului boier basarabean Vasile Stroescu, președinția noului partid creat.

Începând cu 1/14 octombrie 1917, Onisifor Ghibu va tipări prima gazetă de politică națională cu litere latine, sub titlul ˮArdealul (Transilvania)”, apoi cu apariție zilnică, sub denumirea de ˮRomânia Nouă”. Editarea unei gazete românești constituia un vechi ideal de-al lui Onisifor Ghibu, pe care îl vedea acum înfăptuit.

Încă din primul număr al gazetei, expresiv intitulată ˮArdealul (Transilvania). Gazetă săptămânală pentru Românii transilvăneni aflători în Rusia”, Onisifor Ghibu își dezvăluia simțămintele care l-au condus la editarea ˮArdealului”: „Pentru întărirea inimei acelor o sută de mii de români ardeleni pe care soarta i-a aruncat pe pământul primitor al Rusiei, fie ca prizonieri (plenici), fie ca bejenari[4]”. Motivația titlului ziarului este explicată astfel în aminitirile sale: „Voi boteza această gazetă, din motive de oportunitate, cu numele țării mele de naștere – Ardealul, făcând din acest nume, o lozincă menită să dinamizeze, pe un diapazon suprem, sufletul cititorilor[5]”. Intelectualul ardelean era hotărât de altfel să canalizeze viața națională a Basarabiei în „matca Ardealuluiˮ, privit ca simbol al întregului românism[6].

„Pornit, la început – avea să-și amintească peste ani Onisifor Ghibu –, numai cu puterile mele[7]ˮ, acestuia i se va alătura profesorul sibian Ion Matei, care va prelua de altfel funcția de secretar de redacție, profesorul Andrei Oțetea, George Săcășanu, Nicolae Colan – toți ardeleni, și mulți alții.

Pe prima pagină a primului număr al ˮArdealului”, Onisifor Ghibu a hotărât să așeze portretul marelui voievod muntean Mihai Viteazul, perceput drept un simbol al unității românilor de pretutindeni. Tot în acest prim număr, într-un articol intitulat vizionar ˮLa Alba Iulia”, Onisifor Ghibu își mărturisea crezul politic: „Nu vă îndoiți, fraților, de sfârșitul războiului. Oricât ar mai ținea războiul, el se va sfârși spre binele nostru. Nu este putere în lume care să biruiască Puterile întovărășite, din care facem parte și noi, și care ne vor da tuturor cari am suferit: ROMÂNIA MARE[8]”.

Situația națională a Basarabiei i-a preocupat de la bun început pe patrioții de la ˮArdealul”. În cel de al doilea număr al gazetei, apăreau următoarele rânduri: „Frații noștri buni dintre Prut și Nistru s-au trezit la viață. Revoluția rusească le-a adus și lor slobozeniile după care au oftat atâta vreme […]. Noi ne bucurăm că frații noștri dintre Prut și Nistru au priceput însemnătatea revouției și se folosesc de ea, pentru a-și croi o viață nouă, spre binele și întărirea lor națională[9]”.

Declararea autonomiei Basarabiei, în cadrul Congresului soldaților moldoveni (20-28 octombrie/ 1917) a fost salutată cu multă bucurie: „Visul cel sfânt, autonomia, nădejdea și scăparea moldovenilor s-a înfăptuit[10]”. Cu același prilej, ˮArdealul” consemna marșul voluntarilor ardeleni și bucovineni care au străbătut străzile Chișinăului, fiind ovaționați „sub flamura drapelelor naționale”, întâlnirea dintre basarabeni, transilvăneni și bucovineni transformându-se într-o adevărată sărbătoare națională a unirii tuturor românilor[11].

Activitățile Congresului ostășesc au culminat cu convocarea Sfatului Țării, care își va deschide lucrările începând cu 21 noimebrie-4 decembrie 1917. Redactorii de la ”Ardealul” nu vor trece cu vederea acest eveniment important pentru Basarabia, mărturisind că „simțim o mare bucurie văzând pe frații noștri din Basarabia […] strângându-se în cel dintâi Sfat al Țării, ca să hotărască ei singuri asupra sorții și fericirii norodului moldovenesc[12]”.

La rugămintea membrilor Sfatului Țării, glasul ”Ardealuluiˮ s-a auzit în parlamentul Basarabiei prin vocea emoționată și emoționantă a lui Onisifor Ghibu care, într-un discurs plin de vibrație națională, mărturisea: „Ardealul este leagănul întregului nostru neam. El este și leagănul Dumneavoastră al moldovenilor […]. Și astăzi, când vorbesc la Chișinău, în Sfatul Țării, gândul meu zboară departe […] oprindu-se în capitala țării noastre, la Alba-Iulia, unde va trebui să se înalțe biruitor steagul tricolor al întregului nostru neam[13]ˮ. La sfârșitul cuvântării sale, cei prezenți la dezbaterile Sfatului Țării s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat îndelung pe vorbitor strigând: „Trăiască Ardealul ! Trăiască Transilvania slobodă ! Trăiască ardelenii ! Trăiască neamul românesc ![14]” Dezbaterile Sfatului Țării aveau să culmineze cu proclamarea Republicii Democratice Federative Moldovenești (2/15 decembrie 1917).

Sfârșitul anului 1917 avea să fie marcat de revirimentul vechii politici rusești de expansiune. Guvernul bolșevic de la Petrograd, instalart în urma unei lovituri de stat (25 octombrie/7 noiembrie 1917), avea să treacă în scurt timp la refacerea, sub o altă formă, a vechiului imperiu rus. În aceste condiții, bolșevicii nu agreau mișcările naționale de eliberare ce se desfășurau pe întregul teritoriu al fostului imperiu. De altfel, guvernul de la Petrograd nu va pregeta să ia toate măsurile necesare pentru a împiedica formarea de state independente, ceea ce ar fi însemnat desprinderea lor de Rusia. Aceiași viziune funcționa și în privința Basarabiei, proclamarea autonomiei și tendințele sale către independență fiind considerate de către bolșevici ca fiind de rău augur – un semnal al desprinderii ei de Rusia, existând chiar pericolul unirii ei cu România.

În acest context, batalionul voluntarilor ardeleni, care fusese solicitat de către Sfatul Țării guvernului de la Iași pentru a asigura securitatea Basarabiei împotriva acțiunilor subversive a bandelor bolșevice, care urmăreau destabilizarea politică și preluarea prin forță a puterii la Chișinău, a fost atacat violent. Onsifor Ghibu era îndreptățit să constate că „cel dintâi sânge românesc care s-a vărsat pentru eliberarea Basarabiei a fost să fie sângele ardelenesc[15]ˮ. În aceste condiții deosebit de grave – se încercase chiar dispersarea și anihilarea membrilor Sfatului Țării – a avut loc intrarea armatei române în Basarabia. Importanţa asigurării securităţii liniei Chişinău-Ungheni l-a determinat pe Ion I.C. Brătianu să răspundă favorabil solicitărilor disperate venite atât de la Chişinău dar şi din partea generalului rus Şcerbacev. În telegrama sa, trimisă generalului Coandă la Kiev, la 11/24 ianuarie 1918, prim ministrul român atribuia trupelor române intrate în Basarabia sub comanda generalului Ernest Broşteanu, rolul de a apăra securitatea „pentru aprovizionările armatelor ruse şi române şi pentru ţară însăşi”, guvernul de la Iaşi neintenţionând să împiedice cu nimic autoritatea politică a guvernului Republicii Moldoveneşti[16]”.

Restabilirea ordinii în Basarabia de către armata română a condus la conflicte româno-ruse directe. Adoptarea de către România a unei poziţii ferme faţă de bandele bolşevice devastatoare au dus la deteriorarea relaţiilor dintre guvernul român şi cel de la Petrograd, culminând cu hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului din 13/26 ianuarie 1918 de a rupe relaţiile diplomatice cu România, după ce, anterior, îl arestase pe ministrul României la Petrograd, C. Diamandy[17]. Totodată, tezaurul României depus în Rusia a fost confiscat de bolşevici.

În aceste noi condiții și în contextul în care Ucraina devenise independentă, Sgatul Țării va hotărî proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești (24 ianuarie/6 februarie 1918). Cu câteva zile înainte, Onisifor Ghibu anunțase schimbarea titlului gazetei sale din ”Ardealul” în ”România Nouăˮ, ce urma să fie condusă de către un comitet alcătuit din români din toate provinciile istorice românești. Programul său, enunțat în paginile gazetei, consta „în lupta tuturor românilor într-o singură țară[18]”. Acest crez era reafirmat cu și mai multă tărie în cadrul numărului inaugural, apărut în ziua de 24 ianuarie (stil vechi) 1918, dată care a coincis în mod fericit cu momentul declarării independenței ținutului românesc dintre Prut și Nistru.

Pentru cei de la ”România Nouăˮ, ziua de 24 ianuarie reprezenta nu doar momentul unirii de la 1859 ci și „ziua dezbinării unei țări românești de o țară străină la care a fost roabăˮ dar totodată, „o zi întreit de mare căci la această dată s-a proclamat nu numai independența Basarabiei ci și unirea ei cu patria mamă, cu toate că, „ce e drept, declarația din urmă nu s-a făcut în mod oficial[19]”. Chiar dacă proclamarea independenței putea însemna un pas decisiv pe calea unirii Basarabiei cu România, situația generală din ținutul românesc dintre Prut și Nistru continua să rămână deosebit de complicată. Intelectualii de la România Nouă erau conștienți că propaganda națională în Basarabia trebuia să continue cu și mai multă vigoare. Cărturarii români din Basarabia erau datori să lămurească lumea de aici în ce privește ideile ei greșite despre România și, mai ales, „trebuie să propovăduim ideea noastră pentru unirea tuturor țărilor române[20]ˮ.

Dacă pe plan intern problemele erau deosebit de delicate, situația pe plan extern era, de departe, și mai gravă, în condițiile în care Ucraina își manifestase fățiș tendințele anexioniste cu privire la Basarabia. De altfel, Sovietul din Kiev adresa un ultimatum guvernului român (15/28 februarie 1918), cerând trupelor române „care au ocupat teritoriul Republicii federative Ruse să se retragă în granițele României[21]”.

„Primejdia de peste Nistruˮ era denunțată de Onisifor Ghibu în paginile ”României Noi”, el demostrând cu argumente de natură istorică, netemeinicia tezelor expansioniste ucrainene, arătând clar că „Ucraina nu poate invoca vreun drept istoric asupra Basarabiei și cu atât mai puțin drepturi etnografice – populația românească fiind majoritară, motivațiile de natură geografică a unei posibile anexări a Basarabiei la Ucraina dovedindu-se a fi, se asemenea, deosebit de fantezist și fără a se baza pe realitățile concrete[22]”.

Statul român se afla în acest moment într-o situație deosebit de critică. În condițiile în care frontul rus se destrămase, România se văzuse singură în fața Puterilor Centrale, fără posibilitatea de a primi vreun sprijin din partea aliaților săi. Într-o situație atât de grea pentru soarta românismului, o licărire de speranță avea să vină de acolo de unde nimeni nu s-ar fi așteptat. În Basarabia avea loc o intensificare a curentului unionist prin numeroase adrese trimise de către zemstve, organizații, studenți, către Sfatul Țării, pentru a proclama unirea tuturor românilor.

Încă de la 3/16 martie 1918, zemstva din județul Bălți cerea unirea Basarabiei cu România, „ținând seama că în anul 1812 […] Basarabia a fost smulsă fără consimțământul ei de la trunchiul ei etnografic al națiunii sale de origine[23]ˮ. O săptămână mai tîrziu, adunarea zemstvei din județul Soroca hotăra „unirea Basarabiei cu regatul Românieiˮ, făcând apel pentru a se lua măsurile necesare în vederea împlinirii acestui ideal[24].

Ca urmare a stărilor de lucruri care cuprinseseră întreaga Basarabie, România Nouă putea anunța cu bucurie, prin pana lui Onisifor Ghibu, „Spre ziua dreptății – Basarabia se va uni cu Țara Mamă”. Onisifor Ghibu era convins că „această unire va aduce mult bine Basarabiei. România va îmbrățișa cu drag la sânul ei pe fiica de care atâta vreme a fost despărțită și îi va da tot ce are pentru a o putea face fericită[25]ˮ. Într-adevăr, la 27 martie/9 aprilie 1918, într-o ședință istorică, Sfatul Țării decidea unirea Basarabiei cu România. Ziua de 27 martie reprezenta în ochii lui Onisifor Ghibu „ziua dreptății celei mari[26]”.

Acțiunea ardelenilor din Basarabia nu se va încheia o dată cu proclamarea Unirii Basarabiei cu România. Apariția ziarului ˮRomânia Nouă” va fi suspendată abia la 2 decembrie 1918, a doua zi după Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, dată la care programul său – unirea politică a tuturor românilor se îndeplinise. Participarea românilor ardeleni la evenimentele din Basarabia din anii 1917-1918 constituie „unul dintre cele mai puternice argumente în dovedirea unității de neam, a unității de simțire și de aspirații dintre fiii aceluiași popor, fie că ei sunt moldoveni, munteni, transilvăneni, bucovineni, sau din alte ținuturi locuite de români[27]ˮ.

Dr. Valentin-Ioan Fușcan

 

[1] Ioan Scurtu (coord.), Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1994, București, Editura Tempus, 1994, p. 4.

[2] Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieții. În Basarabia revoluționară (1917-1918). Amintiri, Chișinău, Editura Universitas, 1992, p. 40.

[3] Ibidem.

[4] Ardealul, An I, Nr. 1, 1.X.1917.

[5] Onisifor Ghibu, op.cit., p. 230.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem, p. 379.

[8] ˮArdealulˮ, An I, Nr. 1, 1.X.1917.

[9] ˮArdealulˮ, An I, Nr. 2, 8.X.1917.

[10] Onisifor Ghibu, op.cit., p. 425.

[11] Ioan Scurtu, op. cit., p. 107.

[12] ˮArdealulˮ, An I, Nr. I, nr. 8, 19.XI.1917.

[13] Onisifor Ghibu, op. cit., p. 443.

[14] ˮArdealulˮ, An I, Nr. I, nr. 9, 26.XI. 1917.

[15] Onisifor Ghibu, op. cit., p. 506.

[16] Ion Calafeteanu, Viorica Moisuc, Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România. 1917-1918. Documente, Chișinău, Editura Hyperion, 1995, p. 136.

[17] Ibidem, p. 140-141.

[18] ˮArdealulˮ, An I, Nr. II, nr. 7, 27.I.1918.

[19] ˮRomânia Nouăˮ, An II, nr. 9, 27.I.1918.

[20] ˮRomânia Nouăˮ, An II, nr. 15, 7.II.1918.

[21] Ion Calafeteanu, Viorica Moisuc (editori), Unirea Basarabiei și a Bucovinei…, p. 160.

[22] ˮRomânia Nouăˮ, An II, nr. 52, 22.III.1918.

[23] ˮRomânia Nouăˮ, An II, nr. 48, 17.III.1918.

[24] Ion Calafeteanu, Viorica Moisuc (editori), Unirea Basarabiei și a Bucovinei…, p. 182.

[25] ˮRomânia Nouăˮ, An II, nr. 56, 27.III.1918.

[26] România Nouăˮ, An II, nr. 57, 27.III.1918.

[27] Onisifor Ghibu, op. cit., p. 21-22.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii