Noutăți

În Burkina Faso, la Karaba, există o carieră de… cărămidă. Cum se obțin cărămizile?

Toată lumea știe că, de obicei, pentru fabricarea cărămizilor, se folosește argila. Aceasta este amestecată cu apă și nisip, până ce se formează o pastă care este pusă în forme și presată. Cărămizile sunt, apoi, coapte la temperaturi înalte. Ei bine, în Karaba, o localitate din sud-vestul statului african Burkina Faso, procesul de obținere a cărămizilor este cu totul altul. Acolo, cărămida este extrasă din carieră! În satul Karaba se află un întreg deal format din laterit. Acesta reprezintă o rocă roșiatică, bogată în fier și în aluminiu, prezentă mai ales în zonele tropicale.

j

Lateritul este utilizat din vechime pentru construcții. Și nu doar în Africa! La Angkor Wat, în Cambodgia, pot fi observate numeroase construcții ridicate prin folosirea acestui fel de cărămidă creată de către Natură.

3

În cariera de la Karaba, lateritul este extras cu ajutorul cazmalelor și târnăcoapelor. Extragerea acestei roci din cariere a debutat pentru prima dată în subcontinentul indian. Lateritul a fost numit astfel după latinescul „later”, ce înseamnă cărămidă.

2

Cariera de cărămizi de la Karaba a fost deschisă în urmă cu aproape trei decenii. Acolo, lucrătorii se folosesc de unelte clasice, pentru a extrage și fasona cărămizile de laterit, pe care le vând apoi în localitățile învecinate, unde sunt foarte căutate pentru construirea caselor. Imaginile ce înfățișează munca de zi cu zi din „cariera de cărămidă” de la Karaba au fost obținute de către un fotograf american, care vizitează localitatea an de an.

a

Muncitorii, care lucrează în echipe de câte trei-cinci membri, desfășoară o activitate extrem de solicitantă fizic, dar câștigurile obținute din vânzarea „cărămizilor naturale” le îngăduie un trai decent, după standardele de viață din Burkina Faso.

b

f

d

i

h

g

4

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.amusingplanet.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii