Noutăți

Îmbătrânirea populației la nivel mondial este din ce în ce mai vizibilă. Până în 2050, 2 miliarde de oameni vor avea vârste de peste 65 de ani

Până în 2020, populația lumii de peste 60 de ani va fi, pentru prima dată în istorie, mult mai numeroasă decât cea a copiilor sub cinci ani. Japonia este în prezent țara cu cea mai îmbătrânită populație de pe glob. Pentru a se adapta la acest fenomen, capitala Tokyo și-a îmbunătățit infrastructura special pentru a putea veni în întâmpinarea persoanelor de peste 65 de ani care trăiesc în metropolă. Astfel, nu mai exista scări nici măcar de bloc care să nu aibă lifturi sau rampe; ATM-urile băncilor sau semafoarele au inclusiv comenzi vocale pentru bătrânii cu deficiențe de vedere. Mai mult, pentru ca instituțiile publice să nu ducă lipsă de personal, vârsta de pensionare a fost mărită extrem de mult, existând funcționari publici ajunși și la venerabila vârstă de 82 de ani.

Metropola a încercat mereu să atragă tinerii din zonele limitrofe pentru a putea avea o forță de muncă mai tânără și activă. Însă, dezvoltarea tehnologiei, numărul tot mai mic de familii care își doresc copii în locul unei cariere de succes, dar și progresele în domeniul medical au dus la această îmbătrânire accentuată. Fenomenul petrecut în Japonia nu este singular pe glob, un sfert din locuitorii unor orașe precum Lisabona, Milano sau Barcelona, au vârste peste 65 de ani.

Problema nu va afecta doar țările dezvoltate din Asia sau Europa, ci întreaga lume. Potrivit estimărilor, până în 2050, 2 miliarde de persoane vor avea vârste de peste 60 de ani, față de doar 841 milioane în prezent. Potrivit OMS, 80% dintre persoanele de peste 60 de ani vor locui în țările aflate acum în curs de dezvoltare.

Deși extrem de îngrijorător, fenomenul de îmbătrânire a populației la nivel mondial poate reflecta și o îmbunătățire a nivelului de trai, îmbucurătoare. Spre exemplu în anii 1950 speranța de viață se situa undeva în jurul vârste de 47 de ani în lume. Astăzi, aceasta a crescut la aproximativ 70 de ani.

sursa: theguardian.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Îmbătrânirea populației la nivel mondial este din ce în ce mai vizibilă. Până în 2050, 2 miliarde de oameni vor avea vârste de peste 65 de ani

  1. Ce statistica aiurea! Au luat oare in considerare cate miliarde de oameni o sa fie atunci!? Daca au trecut vreo doi ani si deja suntem 7,5 miliarde chiar mai mult, daramite in 2050 poate vom fi 12-13 miliarde in ritmul asta!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii