Cunoaste lumea

Noutăți

Imagini în premieră: Pentru a pune capăt teoriilor conspiarației, cei de la NASA au făcut publice peste 14.000 de fotografii realizate în cadrul programului Apollo

  •  
  •  
  •  

Peste 14.000 de imagini realizate de către cei de la NASA în perioadă 1961 și 1975, în cadrul Programului Apollo, sunt de acum disponibile pentru publicul larg. Programul Apollo a fost conceput pentru a duce oamenii pe Lună sau în apropierea satelitului natural al Terrei. Șase dintre misiuni (Apollo 11, 12, 14, 15, 16 și 17) și-au atins acest obiectiv. Apollo 7 și 9 au fost misiuni de testare a modulele de comandă lunare.

Există milioane de oameni în întreaga lume care sunt convinși că aselenizările nu au fost reale și că omenirea nu avea în acele timpuri mijloacele necesare de a face o asemenea călătorie periculoasă. Unul dintre argumentele cele mai frecvent utilizate pentru care aselenizările sunt considerate a fi false o reprezintă faptul că după încheierea programului Apollo, nu s-a mai efectuat o astfel de călătorie, asta deși tehnologia a evoluat extrem de mult din anii 70 și până acum, ceea ce ar însemna că și costurile unei astfel de misiuni ar fi mai mici.

Pentru a pune capăt speculațiilor și teoriilor, agenția americană a decis să publice în cele din urmă mii de imagini realizate în timpul acestor misiuni istorice pentru evoluția omenirii, sperând că astfel vor închide subiectul odată pentru totdeauna.

Este dovada că de peste 50 de ani aveam echipamentul și tehnologia necesară nu numai pentru a călători în spațiu, ci și pentru a ateriza pe un alt corp ceresc din sistemul nostru solar”, se arată în comunicatul celor de la NASA.

Totuși rămâne același semn de întrebare. Dacă am reușit să aselenizăm cu câteva decenii în urmă, cu echipamentul și tehnologia actuală, ar trebui să reușim cu ușurință să o facem din nou. Deci, de ce nu se realizează noi aselenizări?

13 10 9 7 6 Moon earth-from-the-moon 3 5

Arhiva completă a imaginilor poate fi consultată aici: https://www.flickr.com/photos/projectapolloarchive/albums

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

8 Comments on Imagini în premieră: Pentru a pune capăt teoriilor conspiarației, cei de la NASA au făcut publice peste 14.000 de fotografii realizate în cadrul programului Apollo

  1. Paul Marian // 18 mai 2017 at 15:38 // Răspunde

    De ce nu s-au mai efectuat aselenizări de ceva timp? Puțini știau, dar acum unul dintre cei puțini divulgă motivul, reptilienii au zis să nu ne mai prindă cu NASA pe Selena(Luna, ca nume în original). Vezi detalii: http://realitateposibila.blogspot.com.es/2017/05/proiectul-camelot-william-tompkins_18.html#more

  2. UN MIC PAS DE CACAT // 18 mai 2017 at 20:23 // Răspunde

    Si copii dupa ce sa-u uitat mult timp la cele 14 000(PATRU SPRE ZECE MII)si-au pus intrebarea……. de ce nu au fost publicate de atita timp ca nu prezinta mare lucru sau oarece secrete?
    Si bine inteles au adormit in final.
    A VENIT TIMPUL CA INCA O GENERATIE DE IMBECILI MINTALI SA FIE SPALATI PE CREIERE.

  3. Diac Stefan // 18 mai 2017 at 21:54 // Răspunde

    pozele nu inseamna nimic cand si-un copil de 8 ani le poate edita cei de la NASA pot sa le editeze fara probleme

  4. …si sa nu uitam ca si tehnologia de prelucrare a pozelor a evoluat….

  5. carianopol // 19 mai 2017 at 5:13 // Răspunde

    Te-ai dus, ai vazut si ai descoperit cate ceva. Este evident ca deocamdata nu prea ai ce face pe Luna, e neprofitabil.
    Apoi intrebarii ce se vrea inteligenta i se poate raspunde cu o alta, cu tehnologia actuala nu puteau sa mai mimeze inca de o suta de ori aselenizarea, daca tot s-au apucat?

  6. De ce au asteptat sa publice pozele abia dupa ce tehnica CGI (computer generated imagery) a devenit atat de performanta incat se poate „photoshopa” totul fara cusur?!?

    Un posibil raspuns pentru carianopol: Puteau sa mimeze aselenizarea de „n”-ori si de o mie de ori mai bine dar s-a ivit o problema tehnica majora: ce filmeaza ei in studiou cu chroma-key in spate trebuie sa se potriveasca milimetric cu ce urmareste multimea prin telescop in direct… Tot tugurlanul de pe planeta are azi acces la camere, telescoape si echipament stiintific avansat (chiar ieftin, la mana a 2-a sau a 3-a), fara sa mai pun la socoteala guvernele, armatele sau echipele stiintifice din tari adverse care ar face un taraboi imens in cazul unor fake-uri dovedibile… In anii ’60 nu exista suficienta tehnologie performanta de uz stiintific nici in posesia multimii, nici chiar in posesia unor tari cu o industrializare relativ decenta…

  7. Pentru mine a fost profitabil…o vreme.Apoooi,m-a parasit fara sa spuna un cuvint!Asta este!

  8. Cu ce au facut 14000 de poze? ca pe vremea aia nu erau aparate foto digitale. Si chiar de ar fi avut, cat au stat pe luna au facut poze incontinuu? Sunt curios, cu aparat cu film… cate filme au avut? 5 saci?

Lasă un răspuns la Paul Marian Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii