Noutăți

IA reprezintă România cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale

Asociația „La blouse roumaine – IA” organizează marți, 26 aprilie 2016, între orele 10 şi 12, la Hotel Cișmigiu, conferința „IA, TradițIE și InovațIE”, pentru a marca Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale.

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale – OMPI dorind să promoveze atât creativitatea umană, cât și rolul major al drepturilor de proprietate intelectuală în dezvoltarea economică, culturală şi socială. În 2016 tema proclamată de OMPI este CREATIVITATEA ÎN MEDIUL DIGITAL: REDEFINIREA CULTURII.

Evenimentul de la București este singurul din România înregistrat pe harta OMPI. Se va discuta despre fenomenul Ziua Universală IEI, dar și despre necesitatea protecției juridice a elementelor de inspiraţie tradiţională în design, în contextul impactului extraordinar pe care îl au comunitățile creative tradiționale în era digitală. Depășind sfera esteticului, „IA, TradițIE și InovațIE” este despre sustenabilitate, funcționabilitate, supraviețuire.

Invitați ai evenimentului:

Andreea-Diana Tănăsescu – fondatoarea Comunității La blouse roumaine și inițiatoarea Zilei Universale a IEI

Avocat Monica Boța Moisin – inițiatoarea Legii IEI

La blouse roumaine este o comunitate online, născută pe Facebook în 2012, ce a declanșat una din cele mai importante mișcări culturale din ultimii 25 de ani, dedicate iei și culturii identitare din România.

La blouse roumaine a creat și inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și Sfântul Ioan de vară. Evenimentul s-a bucurat de un succes imens, fiind celebrat, trei ani la rând, pe 6 continente, în peste 50 de țări și 100 de localități din România și din întreaga lume.

Comunitatea La blouse roumaine a primit premiul revistei Business Review pentru Cel mai important efort de promovare a României în 2013, premiul de Proiectul Anului acordat de Asociația Cele mai Frumoase Sate Românești și nominalizarea revistei Foreign Policy Romania în Top 100, categoria inițiativelor culturale care mişcă ţara în direcţii bune.

afis1


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii