Noutăți

Gral. dr. Mircea Chelaru: NAŢIONALISMUL ca realitate a lumii contemporane – o abordare paneuropeană

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Să fi vorbit despre naţionalism la începutul sec. XXI putea părea un lucru desuet. A încerca o explicaţie plauzibilă şi comprehensivă după toate câte s-au întâmplat în Europa în ultimul sfert de secol este un act de mare risc, dar care risc  merită a fi  asumat.

Noua stafie a Europei nu mai este comunismul înspăimântător a lui Engels ci Naţionalismul renăscut din cenuşa Uniunilor. Numai că Naţionalismul de astăzi nu mai sperie nici pe Papă şi nici pe vreun cancelar urmaş al lui Metternich. Numele bântuit de spaime este Globalizatorul!

În zilele noastre se vorbeşte tot mai răspicat despre naţiune, pro sau contra, dar se vorbeşte cu substanţă. Există o imensă acumulare de probe definitorii care certifică obiectivitatea şi necesitatea existenţei naţiunilor ce nu mai pot fi contestate, ele însele fiind o formă de manifestare vie a devenirii conştiinţei de sine a umanităţii contemporane.

Şi în numele lor, şi alăturat lor, se dezvoltă partea cea mai aprigă a încriminărilor. Vechea ideologie a naţionalismului exclusivist este ţinta predilectă a neoideologiei destructurante – globalismul, transferând anatema trecutului către noile generaţii de naţiuni.

Dezbaterea şi dumirirea asupra acestui subiect, de mai bine de un secol, a depăşit cu  mult cadrul academic, el fiind capturat de politicianiştii cu doctrine în derivă sau de disperaţii lumii rămaşi între timp fără de propriile ţări. Iată de ce această temă de ordin filosofic şi existenţial nu este şi nici nu mai poate să rămână un simplu exerciţiu intelectual plasat  în antiteză cu fantoşa statului global.

Naţionalismul ca formă de exprimare a sentimentului şi identitarului naţional pleacă de la o realitate obiectivă pe care o trăieşte omenirea, într-un mediu reconfigurat de modernitate şi inovaţie. Naţiunea se reinventează, reformându-şi totodată toate subrutinele sale conceptuale. Or, aceste aspecte ale realităţii obiective, aşa cum observam mai sus, nu mai pot fi expediate într-o ignoranţă prefăcută a politicii struţului! Şi nici lăsată pe mântuiala vulgului.

Aşa se face că, din nou, „o stafie bântuie Europa” chiar mai mult, lumea întreagă. Abordările în competiţie  asupra temei sunt tot mai marginale, dar în acelaşi timp tot mai puţin diferenţiate. Ele merg de la absolutizarea conceptelor naţionale până  la negarea totală a legitimităţii existenţei naţiunilor.

Între aceste două extreme, coexistă doar nuanţe pline de orgolii paternaliste, cu vădite exerciţii şi îndemnuri „democratice” la toleranţa şi coabitarea sistemelor […] Imediat după căderea imperiului sovietic, câţiva filosofi ai istoriei, destul de grăbiţi, aveau să proclame lumea hedonică, unificată, omogenizată, cu economie de piaţă prosperă, democraţie liberală desăvârşită, însoţită de toleranţă. Un fel de Eden păstorit din lojile marilor temple!

O viziune utopică, probabil ultra-liberală, care ne anunţa triumfal „sfârşitul istoriei” şi integrarea paşnică într-o lume unificată sub presiunea teascului  globalizării. O utopie contrazisă de tragediile Europei ulterioare, în care lumea nu numai că nu este unificată nici după un sfert de secol ci, dimpotrivă, divizată şi sectară.

Cei care laudă globalizarea, nimeni alţii decât apostolii unei pieţe mondiale deschise, îşi impun tot mai autoritar hegemonia financiară şi mediatică asupra unor naţiuni dezorientate şi cu identitatea zdruncinată. Nu ne dăm încă seama de acest lucru pentru că ni se servesc supradozat euforizantele „victorii” din Irak, Afganistan sau  primăverile arabe chiar dacă sunt asortate cu spaima întreţinută de terorismul fantomă. Această fantomă resuscitată din laboratoarele aceloraşi modele de gândire, a devenit realitate criminală şi ne ţine obligat sub comandă unică, fiind la un loc de aceeaşi parte a baricadei, dar niciodată împreună.

În această mutaţie generală, o criză la fel de periculoasă apare în toate construcţiile sociale – criza reprezentării legitime de către formaţiunile politice. A dispărut încrederea în  capacitatea aspiraţiilor colective, s-a produs repulsia faţă de partidele aşa-zise populare de masă care au fost asimilate cu puterile autoritare, totalitare sau, în cel mai bun caz, auto-tehnocratice.

Grupuri tot mai consistente, unele omogene altele hibride, prin revoltă deschisă se dezic de normele unei vieţi instabile şi ostile şi îşi caută rezolvarea propriilor interese. Doar că în multe cazuri etnicismul egoist sau gangsterismul feroce şi nu solidaritatea comunităţilor sunt cele care fac legea. În Europa de azi, legea supravieţuirii prin eliminare fizică a mutilat spaţiul Balcanilor şi mai nou trupul Ucrainei […].

Se pune însă, întrebarea îngrijorătoare, cine să recompună această lume în care să recaptăm buna rânduială? Noile generaţii educaţionale nu doar că nu mai cred în politică, ci o desfid. De fapt, aproape nimeni nu mai crede în vectorii purtători de vorbe goale care au canibalizat conceptele politicii clasice şi i-au desfigurat sensurile.

Politica a fost asimilată la începuturi cu progresul, cu lupta împotriva stagnării, cu voinţa de propăşire. Dreptul la diversitatea opiniilor a condus la diversificarea scopurilor şi mecanismelor de împlinire a obiectivelor, forfecând interesele eterogene şi descoperind consensuri izbăvitoare.

Astăzi este greu de făcut diferenţa dintre un discurs liberal, unul naţionalist sau un altul comunist. Poate doar prin încărcătura de aroganţă afişată de vorbitorul plătit. Pentru a avea un viitor cât de cât palpabil, un popor trebuie să evite căderea în năluciri şi promisiuni panglicare.

În lumea informaţiei instantanee, individul năucit de falsurile virtualului, mai devreme sau mai târziu, descoperă subtil dar nu ireversibil marea minciună care-l manipulează şi, instinctiv, ca proprie revanşă, încearcă de unul singur să se întoarcă la originile sale: etnică, culturală, lingvistică, de spaţialitate sau spiritual religioasă.

Îndepărtat fiind de ele printr-o anterioritate perfidă, nu le găseşte nici uşor şi nici repede. La început le vede în obscur ca un refugiu recatalizator, iar mai apoi le transformă ca argumente în contradictoriu, radicale şi contestatare. Pur şi simplu, el îşi individualizează memoria în modul său propriu, refuzând orice amprentare anterioară, pe care mai apoi o asociază cu similarele identificate strict personal.

Avem, de partea cealaltă, populațiile „virtuale”. Cineva îmi atrăgea atenția că trebuie luată în serios și îngrijorător în seamă lumea rețelelor așa-zis de socializare care au devenit o a patra dimensiune a realității sociale. Apar „populații” noi cu propriile organizări și filosofii de viață ale generațiilor ”X”, ”ZEN” sau ”MODEM” care-și fabrică propria lume.

O lume apărută în chip compensatoriu și revanșard față de o realitate dezamăgitoare și ostilă. Aici se produc reguli și se tranșează adevăruri din iluzii colective. Societatea-refugiu își face propriul cod de reguli cu care se legitimează și se fac legitimi și în numele cărora produc cultura refuzului!

Acest proces în două ipostaze, dar întotdeauna concomitente, creează şi dilema subiectului din discuţia noastră. Este sortită lumea identitarului palpabil, lumea specificului național, să sfârşească în arhivele istoriei umanităţii alături de universalism, după ce practic a făcut regulile lumii de la revoluţia franceză încoace, lăsând locul individualului rătăcit în societatea virtuală, sau… același individ, nimicit de masa miliardelor anonime, golit de suflet, singur printre singuri într-o rețea abstractă,  se va reconecta la reţeaua sa identitară resurecţionând mentalul etnobiogenetic?

Nu puţini sunt aceia care propovăduiesc, mai abitir decât foştii politruci, nu doar aşa-zisul anacronism al naţiunilor şi a statelor care le personalizează, ci chiar necesara şi iminenta dispariţie a acestora. Viziunea şi constructul globalist al monopolarităţii funcţionale nu poate accepta alteritatea şi diversitatea naturală.

De cele mai multe ori aceştia aduc drept argumente „imbatabile” internaţionalizarea economiei, informatizarea societăţilor şi apariţia interdependenţelor funcţionale în cadrul „statului global”. Dar, după cum s-a putut constata în anii din urmă, această teorie este saturată, la rândul ei, de propriile contradicţii. Ea este supralicitat deterministă şi prescriptivă, deopotrivă.

Dacă în mod inevitabil lumea devine tot mai interdependentă, căzută în reţeaua de păianjen a internetului,  cu „gura la aceeaşi sondă de petrol” şi cu cardul la acelaşi finanţator,  ce sens ar mai avea cruciada împotriva naţionalismului? Ce rost are să consumi resurse imense împotriva a ceva ce este sortit dispariţiei, după cum pomenesc predicţiile sugestionabile?

Pentru mine această grabă nu este doar suspectă ci și profund neliniştitoare. Tot mai mulți ne punem întrebarea, de ce atâta efort şi înfrigurare pentru accelerarea integrării continentale, a unui anume tip de integrare prestabilit, când ea, “fatalmente” tot se va produce?! Da, este o grabă suspectă şi nicidecum liniştitoare. Ce anume ne scapă din tot acest „puzzle” ale cărui contururi nu se mai îmbucă?

Evident, lumea grăbită şi superficială în care trăim nu poate să ofere decât răspunsuri formalizate în clişee, deloc consonante cu stările ascunse. Reacţiile acestei lumi amalgamate au devenit imprevizibile şi periculoase din multe puncte de vedere. Din toată această suprapunere de clişee, se distinge însă, din ce în ce mai clar, ca NECESITATE VITALĂ DE SUPRAVIEŢUIRE, arhitectura Noii Europe.

Numele de cod: NAŢIUNILE UNITE ALE EUROPEI  Altfel, vom dispărea!

(Mircea Chelaru, Naționalismul și Europa națiunilor. Despre patologia civilizației europene”, Editura Uranus, București, 2018)

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii