Noutăți

G-ral MARIAN URECHE – Pătrunderea spionajului rusesc în Țările Române

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Până în secolul al XVII-lea Rusia nu a fost prea interesată de spaţiul românesc. Propriile sale probleme interne, războaiele duse cu vecinii şi insuficienta centralizare a puterii nu i-au permis prea multe iniţiative externe decât cele desfăşurate pentru prevenirea creerii unor conflicte cu alte state.

O dată cu începutul acestui secol, monarhia rusă se întăreşte, iar obiectivele sale de politică externă devin tot mai ambiţioase. Între acestea, un loc extrem de important îl reprezintă şi problema găsirii unor soluţii adecvate pentru ieşirea la Marea Baltică şi la Marea Neagră.

1650 – prima misiune de spionaj a Rusiei în Moldova

Începând cu domnia lui Mihail Fiodorovici Romanov (1596-1645), obiectivele de politică externă devin tot mai consistente ca şi activităţile de spionaj menite să identifice soluţii şi puncte necesare de sprijin în exterior.

În acest scop, ţarul „Alexei Mihailovici (1645-1676) foloseşte tot mai mult Departamentul Solilor pentru a introduce cu răbdare şi pricepere Rusia în politica europeană, prin intermediul Moldovei şi Ţării Româneşti.

Aceste contacte de început aveau ca obiectiv principal probleme religioase, dar… şi de ordin politic. Ca liant al acestor contacte, ruşii folosesc ortodoxia comună şi starea de exploatare şi înrobire a ţărilor române de către otomani, reţetă care îşi va dovedi eficienţa timp de două secole.”

O primă misiune de spionaj este îndeplinită în Moldova în anul 1650, în timpul domniei lui Vasile Lupu, de către ieromonahul Arsenie Suhanov, grec stabilit la Moscova, abil diplomat şi bun cunoscător de limbi străine.

Scopul deplasării lui în ţările române, potrivit instructajului primit de la Departamentul Solilor (Posolski Prikaz), dar şi de la ţar, era acela al culegerii de informaţii.

Din acest motiv prelatul va vizita ţările româneşti de patru ori între anii 1649-1654, întrucât ţarul Alexei Mihailovici urmărea ca ţările române să devină statornice puncte de sprijin ale Moscovei în Europa Centrală şi de Est, prin care să fie servite interesele şi iniţiativele lui de politică externă.

Aproximativ în aceeaşi perioadă a domniilor lui Matei Basarab şi Vasile Lupu este trimis în Moldova, de ţarul Mihail I Romanov, boierul Afanasi Laurentiev Ordin-Nasciokin.

Acţiunea sa este una tipică de spionaj, dar şi de exercitare a unor importante acţiuni de influenţă asupra lui Vasile Lupu, pentru ca acesta să spijine la Constantinopol anumite acţiuni de promovare a unor iniţiative diplomatice ale Rusiei. De notat faptul că pe atunci (1642) Vasile Lupu dispunea de foarte bune relaţii la Poartă.

Activitatea de spionaj desfăşurată de Nosciokin este una de succes, acesta reuşind să atragă de partea sa câţiva dregători, între care şi pe logofătul Toader Ioanovici, cel care răspundea  de problemele de informaţii ale domnitorului.

Să mai reţinem un detaliu: corespondenţa cu Moscova a lui Nasciokin era cifrată. Şi încă un amănunt: boierul rus este un spion de elită, lucru demonstrat şi prin aceea că va fi desemnat de ţar ca şef al Posolski Pricaz (spionajul rus) între anii 1667-1671.

Funcţie în care Nasciokin va dovedi remarcabile calităţi de om de stat, un om de informaţii de mare calibru, comparabil cu oricare omolog din serviciile străine occidentale precum şi un diplomat de excepţie.

Dimitrie Cantemir – cea mai importantă victimă a spionajului țarist

Diplomaţia rusă, mână în mână cu spionajul, devine tot mai activă în spaţiul românesc. De acum centrul de greutate al acţiunlor ruseşti are ca obiectiv determinarea domnitorilor să accepte protecţia rusească, pentru a scăpa de sub jugul musulmanilor.

În acest sens, de pildă, la domnitorul moldovean Gheorghe Ştefan (1653-1658) era trimis un călugăr moscovit cu documentele aferente. La aceste propuneri – dovadă că ţarul era bine informat – Gheorghe Ştefan a răspuns favorabil.

Cu trecerea timpului, interesul Rusiei faţă de spaţiul românesc va spori considerabil, lucru demonstrat prin atenţia cu totul deosebită acordată persoanelor cu înalte demnităţi în stat, inclusiv domnitorilor.

Cel mai relevant este cazul Dimitrie Cantemir, atras în mrejele Rusiei încă de pe vremea când era ostatic la Constantinopol (timp de 20 de ani) de către contele Petru Andreevici Tolstoi (1645-1729), reprezentantul Rusiei la Constantinopol, om de mare încredere al ţarului Petru cel Mare, devenit apoi şef al poliţiei secrete.

Relaţia contelui Tolstoi cu Cantemir a fost una deosebit de apropiată. Încă de pe atunci mai tânărul Cantemir, atras de partea lui Petru cel Mare, a fost determinat să sprijine întrutotul politica acestuia.

În planul aceloraşi relaţii de spionaj, de studiere, influenţare şi atragere a acestor personalităţi, atestă interesul incontestabil al serviciilor secrete ruseşti de a cunoaşte şi controla anumite situaţii şi evoluţii din Ţările Române.

Paşi importanţi s-au făcut şi pe timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, fenomenul de apropiere al celor două ţări fiind evident.

El a fost marcat de trimiterea unor importanţi agenţi ai domnitorului la Petersburg, dar şi prin fuga marelui spătar Toma Cantacuzino, în 1711, înainte de lupta de la Stănileşti sau de cea a domnitorului Dimitrie Cantemir – după pierderea acestei lupte – în Rusia, care nu pot fi considerate simple accidente.

Acţiunile respective, ce implică activităţi de studiere, influenţare şi atragere a acestor personalităţi, atestă interesul incontestabil al serviciilor secrete ruseşti de a cunoaşte şi controla anumite situaţii şi evoluţii în Ţările Române.

Ceva mai târziu, pe fondul nemulţumirilor tot mai accentuate cauzate de domnitorii fanarioţi, perioadă în care speranţele populaţiei se leagă tot mai mult de Rusia, acţiunile de spionaj, de influenţă şi contrapropagandă iniţiate de serviciile secrete ruseşti au un ecou tot mai favorabil.

Fanarioții – agenți ai Moscovei

Mai mult, în condiţiile confruntărilor armate care vor urma, în ţările române sunt trimişi tot mai mulţi agenţi, cunoscute fiind în acest sens şi cazurile a doi negustori ruşi, Zakurov, în Bucureşti, şi respectiv Cernokopra, la Iaşi, care desfăşurau veritabile activităţi de spionaj.

Acţiuni de culegere de informaţii şi îndeosebi de influenţă se derulează ceva mai târziu, în preajma războiului ruso-turc din 1768, când sunt trimişi în spaţiul românesc cu ţinte precise şi, în primul rând, în scopul determinării decidenţilor politici români să se implice în evenimentele ce aveau să urmeze, de partea ruşilor.

După 1802 (Pacea de la Amicen), când decăderea Imperiului Otoman se accentuează, influenţa Rusiei în spaţiul românesc se face şi mai mult simţită.

Extrem de semnificative în acest sens sunt şi aprecierile unui iscusit om de informaţii francez, generalul Brune, ambasadorul Franţei la Constantinopol: „Ei (ruşii) au aliaţi şi spioni în persoana dragomanilor ieşiţi din lagărele familiei fanariote şi candidaţi permanenţi la scaunele Moldovei şi Valahiei. Intrigile ruseşti nu vor face decât să crească în Principatele Române”.

Evenimentele de după revoluţia lui Tudor Vladimirescu aveau să releve şi mai mult ţesătura şi valoarea acţiunilor spionajului rus. Sunt tehnici folosite acum peste 200 de ani şi care îşi conservă şi azi, din păcate, din plin, actualitatea.

Era perioada în care, după uciderea lui Tudor, Rusia susţinea revenirea fanarioţilor pe tronul ţărilor române, sens în care încuraja, în spaţiul românesc, orice acţiuni potrivnice turcilor.

Iată ce sesiza, la vremea respectivă, un reputat profesionist într-ale spionajului, Ludwig Kreuchely-Schwerdtberg, consulul Prusiei la Bucureşti, într-un raport expediat la 6 noiembrie 1822 superiorilor săi, despre preocupările omologului său, consulul rus Alexandru Pini: (Consulul) stătea în umbra grupărilor politice, căutând să îndrepte elementele naţionale pe căi greşite… spre a oferi pretexte că românii nu se puteau guverna ei înşişi”.

(Marian V. Ureche: „Serviciul de Informații al Justiției văzut din interior – Corupția la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei și Ungariei”, editura Mara Books & Publishing, 2019)

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii