Cunoaste lumea

Noutăți

Furnicile se folosesc de poziția Soarelui pentru a se orienta în teren

  •  
  •  
  •  

Furnicile sunt cele mai inteligente insecte. Creierul lor conține în jur de 250.000 de celule nervoase, fiind cel mai bine dezvoltat dintre toate insectele.Având un creier atât de bine clădit, au reușit, în timp, să-și dezvolte și niște abilităţii extraordinare de navigaţie. Trăind în colonii mari, sunt deseori nevoite să adune hrana şi să o transporte către mușuroi, iar pentru a reveni în la acesta, potrivit oamenilor de ştiinţă, furnicile se folosesc și de poziția Soarelui pentru a se orienta și deplasa, la fel cum noi, oamenii, ne ghidăm după o busolă.

„Conform constatării noastre, furnicile au capacitatea de a se orienta, înțeleg importanța poziționării Soarelui pe parcursul unei zile, și se folosesc de acesta la fel cum noi ne folosim de GPS-ul mașinii pentru a ajunge la destinație. În cazul lor această destinație poate fi mușuroiul din care fac parte sau o sursă de hrană. Furnicile pot menţine o direcţie de deplasare, să zicem spre nord, independentă de orientarea curentă a corpului lor. În ciuda dimensiunilor mici, creierul furnicilor este remarcabil de sofisticat. Acestea construiesc o reprezentare mai sofisticată a direcţiei decât ne-am putea imagina noi şi pot încorpora sau integra informaţii modale în acea reprezentare. Înţelegerea comportamentul lor ne oferă perspective noi asupra funcţionării creierului şi ne inspiră în construcţia de sisteme robotice care imită funcţiile acestora.”, a declarat Dr. Antoine Wystrach de la Universitatea din Edinburgh şi CNRS din Paris.

Cercetătorii din Marea Britanie şi Franţa şi-au adunat concluziile prin studierea furnicilor de deşert sahariene. Potrivit BBC, experimentele efectuate au demonstrat faptul că furnicile au păstrat calea corectă ghidându-se după Soare, și au pornit într-o direcţia greşită, atunci când cercetătorii au folosit o oglindă pentru a ascunde poziția reală a Soarelui. Această cercetare ne-ar putea aduce beneficii și nouă oamenilor, mai ales în proiectarea aplicaţiilor folosite pentru navigație. Studiul este publicat în revista Current Biology.

sursa: https://www.bbc.com/news/science-environment-38665058
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii