Cunoaste lumea

Noutăți

Fostul deputat Ninel Peia despre epidemia de RUJEOLĂ: „implementată ARTIFICIAL, ca să umple visteriile BIG PHARMA”. Ce spune despre vaccinarea obligatorie?

  •  
  •  
  •  

Legea vaccinării obligatorii ne aruncă iar în iadul dictaturii.

ninel peia

Ninel Peia

SCANDALOS! Statul român a ajuns să lucreze împotriva propriilor cetăţeni. Ministrul Bodog s-a gândit cum să ridice încă o sabie a lui Damocles: părinţii care nu sunt de acord cu vaccinarea propriilor copii ar putea fi acuzaţi de rele tratamente împotriva minorilor şi, deci, ar putea face şi închisoare pentru asta, de la 3 la 7 ani. Omul ăsta crede că suntem un stat sovietic, sau aşa ceva, în care părinţii nu au drepturi, puterea lor fiind înlocuită, în cazul sănătăţii, de puterea Statului.

Alooo, Bodog, te crezi Stalin, tataie? Ce e cu tâmpenia asta, sau ai pus şi mata botu’ la epidemia asta de rujeolă implementată ARTIFICIAL, ca să umple visteriile BIG PHARMA? O iei pe urmele moronului de Funeriu? Ne bagi la pârnaie dacă nu suntem de acord cu vaccinarea cu japca? Adică, chiar dacă ştim ce conţin vaccinurile importate, ne obligi să facem rău copiilor noştri cu propriile mâini, numai ca să nu ne dea Statul în cap şi să ne bage la bulău? Asta se numeşte dictatură, Bodog, şi fix împotriva dictaturii s-a ieşit în stradă acum 27 de ani, disperatule!

Oameni buni, haideţi să rezumăm câteva dintre lucrurile grave ale momentului:

Un fapt este clar: de la începutul anului, s-au descoperit circa 4.000 de cazuri de rujeolă, din care 17 s-au finalizat, tragic, cu moartea bolnavilor. Totuşi, în ce stat European se mai înregistrează o epidemie de proporţiile astea? Niciunde! Informaţiile mele spun că infestarea s-a făcut ARTIFICIAL şi INTENŢIONAT de către agenţi cu dublă comandă, agenţi dubli, cum li se mai spune. La Arad şi Nădlac  se îmbonlăvesc copiii dar peste graniţă la Nagylak, Mako sau Szeged nici unul? Şi ungurii au grad de vaccinare mai mic cu 10% decât românii. Valul de rujeolă a generat ceea ce se şi intenţiona: un val de emoţie uriaş care ar împinge opinia publică la acceptarea rapidă şi fără mari dezbateri a Legii vaccinării. Care ar fi foarte bună pentru copii noştri, spun cei din Ministerul Sănătăţii, în frunte cu Bodog. Da? Şi cui i-ar mai fi benefică? Păi, evident, producătorilor acelor vaccinuri, care după sufocarea bastionului românesc de la Cantacuzino, sunt numai mari comapanii farmaceutice. Bref, noi ne protejăm copiii, alţii îşi umplu cu parale grele buzunarele, şi alţii, samsarii, fac şi ei de-o vilă, poate două…

bodog

Florian Bodog

Asta ar fi mersul. Deci cine ar fi folosit agenţii care au împrăştiat rujeola? Nu sunt prea multe răspunsuri, nu? Şmecherii transnaţionali şi uneltele lor locale, unele bine înfipte în Ministerul Sănătăţii (Bodog, tu al cui eşti, tati?).

Acu să vobim un pic şi despre vaccinuri. Părinţii care nu sunt de acord cu vaccinarea cu japca se bazează pe nişte informaţii cât se poate de pertinente. Una dintre acestea, despre care am vrea şi opinia Ministerului Sănătăţii, spune că vaccinul în sine nu este dăunător, ci CONSERVANŢII care i se adaugă.

Într-un shot de vaccin, conservanţii reprezintă 49% din respectivul lichid.

Printre substanţele din conservanţi regăsim formaldehidă, fosfat de aluminiu, sulfat de magneziu, acid citric, acid acetic, glicerină, aluminiu şi tiomersal.

Ştiţi ce este tiomersal? Păi este mercur sub formă de sare! Adică băgăm cu bună ştiinţă mercur în copiii noştri, pe de altă parte îi înfundăm ani grei în puşcărie pe ăia de-l comercializează pe piaţa neagră, pentru că umblă cu o… otravă… Trăiască tâmpirea poporului spre beneficiul şmecherilor transnaţionali!

Şi vă mai dau o veste: Institutul Cantacuzino a fost pus pe butuci tocmai din cauză că nu folosea conservanţii despre care am scris mai sus. E drept, vaccinurile aveau termen de valabilitate mult mai mic, dar îndeajuns pentru nevoile României.

Toată capcana asta, de la infectarea artificială cu rujeolă, ca să bage ţara-n panică, şi băgatul pe gât a Legii vaccinării, într-o formulă care restrânge aberant drepturile părinţilor vine şi contextul în care nici până azi nu am primit vreun semn, o depeşă, o telegramă, la întrebările pe care le-am ridicat pe vremea cazului deceselor copiilor din Argeş. Nici acum nu am aflat câţi dintre aceştia fuseseră recent vaccinaţi. Nu putem lăsa acest caz fără vreo explicaţie, ar trebui să cadă capete, domnule prim-ministru!

Pentru nişte şpăgi mai grase şi puse la adăpost de ochii vigilenţi, unii oficiali din Administraţia de Stat, probabil cei care refuză să dea răspunsuri îndreptăţite românilor, devin levierele criminale ale marilor beneficiari financiari ai acestor vaccinuri dubioase.

Practic, astăzi, în România, nimeni nu se ocupă cu adevărat sincer de sănătatea copiilor noştri şi, dacă Legea vaccinării se va aproba aşa cum este, nici părinţii nu vor mai avea cum să se opună deciziilor Statului, ceea ce este inimaginabil pentru o minte sănătoasă. Ca într-un regim al terorii, următorul pas ar fi să ne ia pruncii chiar de la naştere, să-i crească statul cum vrea el…

P.S. – Am mai auzit o cretinătate gigantică: cică, micuţii nevaccinaţi ar fi pericole biologice, căci poartă viruşiicătre alte odrasle. Da? Păi, dacă ceilalţi sunt deja vaccinaţi, pe cine, mama zmeilor, să îmbolnăvească retardaţilor?

P.S.2. – Ştiaţi că Ministrul Bodog a fost beneficiar de fonduri Norvegiene prin 2002? Da, alea care se dau numai cu aprobarea lui Soros. Sau că în Guvernarea PDL-Boc-Băsescu erea mare Director în Ministerul Sănătăţii şi lucra la legea vacinării obligatorii? Şi multe altele!!! Oare câte conserve are Soros în România???!!!

Ninel PEIA

www.ninelpeia.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Fostul deputat Ninel Peia despre epidemia de RUJEOLĂ: „implementată ARTIFICIAL, ca să umple visteriile BIG PHARMA”. Ce spune despre vaccinarea obligatorie?

  1. Am citit proiectul de lege si m-am scandalizat: de la un capat la celalalt este doar despre responsabilitatea Ministerului Sanatatii de a promova vaccinarea obligatorie, (care vaccinare este de fapt o activitate pur economica) impreuna cu toate celelalte ministere publice – educatie, politie, etc, de intimidare a cetateanului, si pentru asta se ofera o singura explicatie „stiintifica”: pentruca asa zic ei!
    Unde sunt, totusi (vorbim despre copiii României, viitorul natiei noastre, vor sa ne extermine pe calea aceasta???) tomurile de cercetari STIINTIFICE si statistici, din toti acesti ani de cand se tot vaccineaza copii, cat de eficiente au fost, in general si comparativ cu copiii nevaccinati, etc. sa ii invat eu ce ar insemna o cercetare stiintifica?
    oare se mai ocupa MS si cu sanatatea, sau doar cu directionarea piparatului fond de sanatate in beneficiul diversilor furnizori de produse si servicii chipurile medicale?

Lasă un răspuns la Ciocârlia Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii