Noutăți

Fenomen bizar în Antarctica: în stratul de gheață a apărut o deschizătură gigantică!

La nivelul stratului de gheață al Antarcticii a apărut subit o breșă imensă, comparabilă ca suprafață cu Lacul Superior (America de Nord) sau de două ori mai mare decât suprafața Elveției. Acum, oamenii de știință se întreabă care este, cu adevărat, originea sa, cum de a apărut atât de rapid. După cum remarcă prof. Kent Moore de la Universitatea din Toronto, gigantica gaură din calota antarctică are un aspect de parcă gheața ar fi fost lovită (de către un obiect uriaș), ceea ce, evident, nu a fost cu putință.

Formarea uriașei găuri din stratul de „gheață de mare” – dezvoltat în condițiile de iarnă antarctică, îi nedumerește pe cercetători, al căror acces în zonă este limitat, cei mai apropiați oameni aflându-se la sute de kilometri de locul respectiv. Din cauza distanței la care se află zona în care a apărut deschiderea, precum și a accesului anevoios, determinat de către climatul extrem de dur, enigmaticul fenomen nici măcar n-ar fi fost observat, dacă n-ar fi existat sateliții de observație.

Antarctica 2

Calota glaciara

În timp ce unii ar putea susține că în spatele acestui eveniment neobișnuit se află schimbările climatice, prof. Moore avertizează că sunt necesare studii temeinice, înainte de a trage concluzii de orice fel. Nu în toate fenomenele de acest soi este implicat fenomenul de încălzire globală! Cu toate acestea, schimbările climatice pot induce, cu siguranță, drastice modificări la nivelul stratului de gheață, fiind implicate, probabil, diferențele foarte mari de temperatură între ocean și atmosferă. Este posibil, de asemenea, să fi survenit un proces de convecție, în care apa caldă și cu o salinitate mai mare se ridică spre suprafață, provocând topirea gheții pe o arie impresionantă, de zeci de mii de kilometri pătrați.

Un astfel de fenomen, prin care să se formeze o deschidere de o asemenea suprafață în stratul de gheață, n-a mai fost observat din anii ’70 ai secolului trecut!

Antarctica

Gheata

Surse: inhabitat.com, nationalgeographic.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Fenomen bizar în Antarctica: în stratul de gheață a apărut o deschizătură gigantică!

  1. Incalzirea globala cu haarpu’ a provocat gaura.

  2. incalzirea globala pe dracu, toate planetele au un ciclu de viata iar intr un final temperatura ajunge sa creasca incat nu mia permite viata pana ce planeta explodeaza sau face implozie, pulimea nu stie prea multe si smecherii din oculta mondiala profita de asta

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*