Cunoaste lumea

Noutăți

„Febra Dansului”, misterioasa boală care a lovit Europa în secolul al XIV-lea. Oamenii dansau frenetic pe străzi până mureau, fără să audă vreo melodie

  •  
  •  
  •  

La doar câteva decenii de la ciuma neagră, Europa era cuprinsă de o nouă „epidemie”, pe cât de neobișnuită pe atât de misterioasă. Dansul Sf. Vitus a fost un fenomen social sau mai degrabă o epidemie, ori o boală (experții nu sunt convinși cum să o catalogheze), care a cuprins tot vestul bătrânului continent între secolele al XIV-lea și al XVII-lea. Sigur, o să spuneți cum poate fi considerat dansul o boală, însă isteria care a cuprins această parte a lumii este extrem de bizară și foarte puțin înțeleasă.

Persoanele afectate de această „ciumă” dansau isteric pe străzi timp de ore, sau chiar zile, până când se prăbușeau din cauza epuizării sau mureau din cauza accidentelor vasculare cerebrale. Se considera faptul că mania dansului era un blestem trimis de un sfânt, Sf. Vitus. De aceea, familia celui care suferea de această boală trebuia să se închine la acest sfânt pentru eliberarea sufletului din robie. Asocierea fenomenului cu Sf. Vitus are legătură cu o întâmplare petrecută în anul 1278. În acel an, un grup de 200 de oameni au dansat atât de viguros pe un pod peste râul Maas, Germania, încât podul a ajuns să se prăbușească, omorându-i pe majoritatea dansatorilor. Cei care au supraviețuit au fost duși într-o capela din apropiere dedicată Sf. Vitus, iar multe dintre aceste persoane pare să-și fi revenit după ce au pătruns în acest lăcaș de cult.

medieval-dance-mania-engraving

Ce este foarte interesant este faptul că evenimentul nu a fost unul izolat. În următoarele trei secole au apărut focare în Italia, Luxemburg, Franța, Olanda și Elveția. Cei care dansau nu auzeau nicio muzică, privirea le era fixă iar expresia feţei era în general inexpresivă, ca și cum ar fi fost niște corpuri fără suflet… Dansau, se mișcau până cădeau, fără ca cineva să poată face ceva pentru ei. În timpul dansurilor, oamenii țipau și râdeau frenetic. Intrau într-un fel de transă până leșinau sau chiar mureau. Analizând mărturiile vremii s-a reușit identificarea unor simptome medicale precise, precum convulsii, dureri de piept, hiperventilație, halucinații și atacuri de epilepsie.

Conform unor teorii, victimele dansului erau persoanele care consumau cornul secarei (Claviceps purpurea), o ciupercă parazit care creşte pe boabele de secară. Potrivit investigațiilor moderne, această ciupercă poate oferi stări psihotropice consumatorilor, anxietate şi spasme. O altă teorie vorbește despre faptul că oamenii cuprinși de „febra dansului” ar fi fost membrii unui cult eretic, care contrazicea practicile creștine, iar dansul până la epuizare ar fi fost forma lor de venerație a divinității.

Totuși, o explicație unanim acceptată de lumea medicală și științifică nu există. Părerile sunt împărțite iar internetul este plin de teorii care încearcă să explice această isterie care a cuprins toată Europa de Vest, afectând mii de persoane din clase sociale diferite. Nu este doar o simplă poveste, nu este o legendă, ci un fapt real pe care omul, medicina modernă nu îl poate explica în totalitate.

sursa: ancient-origins.net

sursa: toxipedia.org/

sursa: .csicop.org

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on „Febra Dansului”, misterioasa boală care a lovit Europa în secolul al XIV-lea. Oamenii dansau frenetic pe străzi până mureau, fără să audă vreo melodie

  1. …a fost mult pina Alexandru a fost atras spre bautura.Apoi ,a cazut in patima betiei si au inceput sa-i puna spinz in vin.Apoi simptomele asa zisei,,boli”erau tratate tot cu spinz.Asa s-a incheiat viata macedoneanului.Iterese!Grecii nu voiau un imperiu,voiau sa elimine amenintarea persana pentru totdeauna si acest Alexandru era cel mai potrivit.Dupa ce au obtinut ce au vrut,gata!Cam pe aici,nu?Parca seamana putin…

  2. Sa fiu mai exact;tinerelor tataroaice(mongole!) care ajungeau la virsta maritisului li se spunea,,a sosit timpul sa dansezi ,bea de aici si danseaza”.Se spune ca dansau pe o muzica pe care numai ele o auzeau timp de o saptamina,pina la epuizare(ei,poate nu chiar atit).In conditiile unei vieti nomade cind trebuiau sa faca aproape totul pentru familie,uneori fiind sluga celorlalte sotii,isi aratau cumva taria.Europa occidentala;A fost creeata ca o federatie de state cu o linie directoare-credinta crestina catolica-si un cap,un conducator-papa.Insa au mai circulat o vreme si alte credinte,au mai fost si alte fapte considerate daunatoare liniei,numite ,,erezii”.Institutia creeata,inchizitia,i-a mai casapit pe ici ,pe colo,pe eretici.Dar a ajuns la o concluzie(mai veche);varsarea de singe nu da intotdeauna rezultatul scontat,oamenii asistau la executiile publice,ca la spectacol!Ba uneori aveau efecte inverse(cei executati erau martiri).Ce ar fi fost daca ar fi recreeat legenda Sodomei si Gomorei,in care oamenii sa fi fost pedepsiti pentru pacatele lor.Dar nu dispui de bomba atomica si incepi cu citiva,ai droghezi.Apoi ai tratezi tot cu drog.Totul apoi se extinde la intreaga comunitate,treptat,si tot treptat revii la normal.Au fost pedepsiti pentru pacatele lor,logic,nu?

Lasă un răspuns la gi Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii