Cunoaste lumea

Noutăți

Farsorul ,,științific” și teoria romanizării

  •  
  •  
  •  

În ultimul timp, intelectualii de bună credință se întreabă tot mai des: ,,Care este obstacolul principal ce împiedică adevărul despre originea traco-dacă a limbii române să-și ocupe locul cuvenit în cărțile de istorie, în manualele de lingvistică și în cercetările oamenilor de știință?” Oricât de paradoxal, dar răspunsul pare a fi acesta: Nu teoria romanizării a cărei falsitate a fost scoasă în evidență de istorici și lingviști onești din România și Europa (C. J. Huertas – Spania, Yves Cortez – Franța, Mario Alinei – Italia, I. M. Diakonov – Rusia, Dienekes Pontikos – Grecia și alții).

Un articol de IOulia Brânză Mihăileanu

Manual de ilogica

Desen de Iulia Branza Mihaileanu

Nici lucrătorii inteligenți din instituțiile academice, care au înțeles de la primul lor contact cu cercetarea că ceva nu este în regulă cu această teorie ciudată, născătoare de etimologii trase de păr ce sugerează o limbă română compusă din împrumuturi.

Obstacolul principal în calea renunțării la romanizare este hoarda de profitori de pe urma acesteia, pe care noi i-am numit ,,farsori «științifici»”.

Din cauza lor cercetarea în lingvistica autohtonă a pornit de pe fundamente greșite, ajungând azi să bată pasul pe loc. Ei sunt o categorie de inși cu funcții birocratice ce îndeplinesc în instituțiile oficiale același rol ca și politrucii în organizațiile de partid: nu de cercetători, ci de propagandiști. Politrucii propagau ideologia comunistă. Farsorii ,,științifici” propagă dogma romanizării.

Pentru ei, revenirea la adevărul despre originea traco-dacă a limbii române ar fi o adevărată catastrofă.

Trebuie să recunoaștem, birocrații aceștia nu au vocația cercetării. Dacă ar fi avut-o, și-ar fi pus niște întrebări și ar fi căutat răspunsuri.

Dar misiunea lor de agenți de influență ai romanizării și-o îndeplinesc cu brio.

Aidoma harpiilor din mitologie, care pângăreau cu excrementele lor hrana pământenilor pe care aveau ciudă, farsorii ,,științifici” atacă și pângăresc ideile și personalitatea celor ce pun la îndoială dogma romanizării.

Primăvara dacică nu i-a luat prin surprindere. Erau și înainte unele încercări timide de a vorbi de continuitatea între limba geto-dacă și cea română, pe care farsorii le anihilau în fașă. Surpriza a venit însă de unde nu se așteptau. Tinerii români au manifestat un interes deosebit pentru strămoșii noștri reali, geto-dacii. Asta îi deranjează rău pe cei ce vor să vegetăm în minciună și superficialitate. Dorul tinerilor de profunzime îi sperie. Vreme de un sfert de veac le-au oferit tot felul de îndemnuri spre distracții ușoare, spre vulgaritate și pustiu sufletesc. Și deodată descoperă că neamul dacic se ridică, ca pasărea Phoenix din cenușă, exact în momentul când l-au crezut înfrânt și au început să facă din el preș de șters picioarele.

Și atunci, ca să terfelească acest dor de strămoși al românilor, farsorii se grăbesc să-și îndeplinească misiunea de „harpii științifice” pe internet, la televizor, în ziare și edituri.

Cum îl recunoști pe farsorul ,,științific”?

La prima vedere, este greu să-l identifici. Are echipamentul complet al unui pușcaș marin „științific”. Poartă mască de cercetător. Are patalama de doctor în științe. Titlu de profesor universitar. Câteva cărți și un site pe internet. Armele lui sunt manualele alcătuite de părinții romanizării. Unul mai gros și mai mincinos decât altul. De obicei stă la pândă în umbra unei catedre universitare, în biroul unei edituri sponsorizate de stat ori sub aripa călduță a unei cloști academice care scoate pe bandă rulantă noi generații de romanizatori.

Îl recunoști însă ușor când deschide gura. Are alergie la daci. Orice cuvânt de bine spus despre aceștia îi provoacă o stare de furie irațională. Nu admite discuții constructive. Tonul său este superior. Discursul autoritar. Dar autoriatea sa nu se bazează pe argumente, ci pe funcția ocupată în cadrul congregației ce conservă teoria romanizării. El consideră că nu merită să vorbești cu daciștii de la egal la egal. Aceștia sunt inferiori. Chiar dacă au, ca și el, o diplomă de licență, un titlu științific, sunt profesori universitari și autori de studii și cărți. Asta nu contează. Ei sunt inferiori, numai pentru că se ocupă de istoria dacilor.

Farsorul ,,științific” este convins că numai el deține adevărul. Ceea ce îi permite să-și bată joc de valorile noastre naționale. Conform lui, românii continuă să se refere la mituri depășite. Eminescu este cadavrul nostru din debara de care trebuie să ne descotorosim dacă vrem să intrăm în Europa. Mihai Viteazu a fost un aventurier. Vlad Țepeș, un monstru sângeros. Patriotismul e o toxină. Dorul de adevăr, o prostie. Românii trebuie să-și creeze noi mituri identitare legate de globalizare. Adică ,,ubi bene, ibi patria”. Într-un cuvânt, răstălmăcește și întoarce totul pe dos, așa încât albul să pară negru, valoarea viciu iar măreția josnicie. Mistificând istoria și batjocorindu-ne strămoșii, noii ,,stâpâni” ai sufletelor noastre vor să trezească scârba tineretului pentru valorile naționale, pentru înaintași, și în final, o scârbă cosmică pentru țara lor și pentru ei înșiși.

Limbajul

Există și la farsorii ,,științifici” o ierarhie. Cei de elită vorbesc limbă de lemn a științei dogmatice. Ei diriguesc instituții și dau interviuri. Stau mai mult în prezidii și în ședințele unde se împart tichiile de doctor honoris causa. Apoi există cohortele. Din care fac parte inși destul de inteligenți, dar cu șira spinării gelatinoasă. Împăcându-se cu destinul de slugi ai purtătorilor de tichii, ei se prefac în niște simpli culegători de citate din pontifii romanizării. Aceștia nu au un limbaj propriu: ei ori își imită stăpânul, ori adoptă limba ștearsă a manualelor din care își pescuiesc citatele. Între elită și pescuitorii de citate există un corp de forțe speciale. Cei chemați să lupte cu dacomanii. Care acționează după principiul: scopul scuză mijloacele. În discursurile lor veți întâlni căderi spectaculoase de la un limbaj savantlâcos la unul ca la ușa cortului.

Metoda

Marea tragedie a farsorilor științifici e că teoria romanizării, pe care o apără cu disperare, nu are argumente științifice. De aceea, orice mijloc este bun pentru a induce publicul în eroare.

Dar metoda lor preferată cu care ,,dovedesc” romanizărea este discreditarea oponentului.

Intrați pe site-ul unui farsor ,,științific”. Este ca și când ai nimerit într-o buclă temporală, unde personajul repetă, ca un disc stricat, aceleași clișee gen ,,e un nonsens să afirmi că dacii vorbeau o limbă latină”, ,,evident niciun om de știință nu ia în serios această teorie”. Asta te convinge că acest soi de pământeni sunt în stare să repete până-n veacul de apoi, ca și ignorantul cehovian: ,,Asta nu poate fi, pentru că nu poate fi niciodată!” Auzi aceleași insulte (,,prost”, „analfabet”, ,,pușlama”) care nu mai pot să te supere, pentru că înțelegi că sunt ultimele ,,argumente” ale unui creier rătăcit. Și descoperi același narcisism care îți poruncește să-i admiri ,,competența” și să te supui agresivității sale. Toate aceste ,,calități” culminează cu o energică lustruire de sine prin negarea la adversar a oricărori însușiri intelectuale. Ajuns întâmplător la catedra universitară, farsorul de vocație confundă postul cu competența. Dreptul de a preda o materie cu dreptul de a jigni în numele unei teorii. Iar vocația de ,,cercetător” și-o arată mai ales când desființează articolul clar și bine structurat al unui dacist cu un discurs confuz, înjghebat din aceleași clișee de la Roesler citire.
El își atacă oponentul după principiul tuturor manipulatorilor: „Neagă vehement, spune orice bizarerie, zăpăcește cititorul; până acesta își va veni în fire, dacistul este anihilat.”

Or, arsenalul de bizarerii al farsorului ,,științific” e nespus de bogat. Cred și eu: în 150 de ani, în care dogma romanizării a stăpânit lingvistica națională, clișeele de inducere în eroare s-au înmulțit și perfecționat. De aceea, când este vorba de discuții cu adevărat științifice, farsorii tac mâlc. Dar când trebuie discreditat un dacist, le merge gura ca morișca. Căci o altă regulă a farsorilor glăsuiește: „Nu te apuca să combați dacistul pe teritoriu științific, poți pierde bătălia; atrage-l în mlaștina vorbelor deșarte, aici noi suntem în apele noastre.” În glodul vostru, precizăm noi.

De obicei, când purcede la desființarea unui dacist, farsorul ne avertizează că se simte obligat, în virtutea profesiei, să intervină. Precizăm: se simte obligat, în virtutea profesiei de farsor să desființeze nu atât argumentele dacistului (misiune imposibilă pentru un farsor de factură romanizatoare), cât imaginea acestuia.

Pentru asta, folosește diferite strategii ale diversiunii ,,științifice”. Cea mai sigură este distragerea atenției de la problema reală a romanizării – lipsa de argumente științifice – și înlocuirea lor cu diferite jonglerii. Asta când custodele romanizării este o fire elegantă. Dar de cele mai multe ori, farsorul mută discuția de la subiect spre persoana oponentului, căutând s-o înnoroieze cu mijloace ce nu au nimic cu polemica științifică. ,,Prost”, ,,analfabet”, ,,pușlama”, ,,vacă”, ,,bou” sunt doar câteva perle ,,științifice” cu care se susține romanizarea. Iar termenii de specialitate amestecați cu insultele sunt meniți să creeze confuzie. Pentru ca cititorul să nu observe dicrepanța dintre kilotonele de maculatură scrise despre romanizare și lipsa totală de dovezi care s-o susțină.

Amplificat de negații și limbaj vulgar, mesajul subliminal al farsorului sugerează că nu-i șade bine unui tânăr modern să se intereseze de istorie și spiritualitate. ,,Să lăsăm asta pe seama specialiștilor”. Adică pe seama specialiștilor în măsluirea istoriei. Un tânăr ideal pentru farsor este cel ce aleargă după distracții și bani și pe care-l doare-n cot de valorile neamului. Cum iei o carte în mână și descoperi că ,,specialiștii” întorc istoria pe dos, cum devii imediat ,,prost”, ,,analfabet” ,,pușlama”,,vacă” și ,,bou”.

Denigrarea oponentului și tonul agresiv trebuie să suprime impulsul normal la un tânăr inteligent de a se revolta împotriva unei dogme antiștiințifice. Într-un cuvânt, ținta discursului unui farsor ,,științific” nu este luminarea tinerilor, ci îndobitocirea lor.

„Argumentele”

Când aperi o teorie falsă, ,,dovezile” folosite pentru a o susține nu pot fi decât false.

Citind articolul unui dacist, simți că autorul chiar este pasionat de ceea ce scrie și caută să dovedească cu argumente adevărul pe care el l-a descopeirit după lungi și dureroase căutări. Aici domnește claritatea și dorința de a cunoaște. Dar când citești comentariile critice bolduite ale farsorului este ca și cum ai intra într-o ceață otrăvitoare ce te sufocă cu negații și confuzie.

Iată câteva ,,argumente” pescuite din acest haos negativ cultivat de farsorul ,,științific”.

Cei care resping romanizarea sunt ,,săraci cu duhul”.

Adică, dacă el crede în teoria romanizării, este în mod automat un adevărat bogătaș în plan spiritual, iar cei care o pun la îndoială, chiar dacă vin cu argumente, sunt ,,săraci cu duhul”.

,,Dacii au învățat latina de la romani în băile de la Sarmizegetusa lui Traian”.

În timpul războiului, printre soldații sovietici circula un banc: când moare un politruc, limba lui se mai învârte în gură trei zile. Se vede că farsorul nostru a spus această aberație în una din cele trei zile după ce și-a dat duhul ca cercetător. Argumentul cu învățarea latinei în băile romanilor este împotriva romanizării. Or fi mergând câțiva daci la baia romană, dar ce ne facem cu mulțimea de daci simpli care se spălau în râuri, lacuri și coveți de lemn?! Aceștia n-au avut nicio șansă de a se romaniza. Pe de altă parte, în baie, gol cum te-a făcut muma, poți învăța cel mult denumirile organelor genitale. Dar nici chiar dacii amatori de terme nu credeau că numele romane ale părților intime ale corpului sunt mai cu moț. De aceea și-au păstrat cu încăpățânare cuvintele traco-dacice. În Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Mihai Vinereanu arată că acestea provin din rădăcini proto-indo-europene.

Un farsor universitar „argumenta” romanizarea prin faptul că până și românii plecați la lucru în străinătate observă asemănarea dintre limba română și alte limbi romanice. Asta arată că romanizatorii chiar sunt în criză de argumente. Cine ține asemenea ,,specialiști” la catedrele universitare, înseamnă că vrea ca românii să nu aibă specialiști adevărați.

Vă aduc un exemplu invers.

Odată, într-un orășel din provincia Torino, am organizat pentru intelectualii italieni o serată consacrată lui Eminescu. Nimeni nu auzise până atunci de el. S-au citit poeziile lui în patru limbi: italiană, franceză, rusă și română. Când am citit în română O, mamă…, în sală s-a lăsat o liniște mormântală. Tăcerea a durat câteva clipe și după recitare. Apoi italienii au început să comenteze limba noastră, dar nici unul n-a zis că se aseamănă cu italiana sau că este romanică. Pur și simplu nu știau unde s-o încadreze. Română neaoșă are un aspect sonor particular. Primul lucru care o deosebește de celelalte limbi așa-zise romanice este că articolul hotărât se pune la sfârșitul cuvântului determinat. În italiană avem il ragazzo, în spaniolă el chico, în franceză le garçon. Dar în română băiatul. Apoi avem multe cuvinte așa-zise slave, dar care, împreună cu cele ,,latine” și de alte neamuri, vin de la strămoșii noștri preistorici – niște lingviști geniali ce trăiau în armonie cu vibrațiile naturii și care au creat primele cuvinte, inspirându-se din muzica ei. Iar parțiala asemănare cu limbile ,,romanice” nu se datorează în niciun caz romanizării. Mihai Vinereanu arată că limba latină era deja moartă, începând cu secolul I î.e.n. și aduce și alte argumente, susținând ideea că „limbile romanice nu provin nici din latină, dar nici din limba romanică” . Conform lingvistului italian Mario Alinei, în Europa a existat o continuitate etnolingvistică din Paleolitic până în zilele noastre, care se regăsește în dialectele europene actuale, acestea având mai multe caracteristici arhaice decât limbile literare. Asemănarea dintre limbile ,,romanice” vine de la acest fond de cuvinte străvechi cât și de la neologismele pătrunse în aceste limbi în epoca modernă. Pe de altă parte, Mihai Vinereanu a arătat că limba traco-dacă, de la care provine româna, nu este o limbă exclusiv de tip satem, cum au încadrat-o lingviștii, ci are multe trăsături comune atât cu limbile centum, cât și cu cele din grupul satem .

Convingerea de beton a istoricilor oficiali că legionarii ne-au romanizat ,,rapid” și ,,ireversibil” este infirmată chiar de un urmaș al romanilor, Carlo Tagliavini: ,,Din punctul de vedere al lingvisticii romanice ar fi bine să se rețină două lucruri: noțiunea de romanitate a fost o noțiune esențial politică, iar romanii nu și-au propus nicicând o asimilare violentă a populațiilor supuse, și nu au încercat nicând să-și impună limba lor” .

Păstrez în arhiva mea o pagină dintr-un manual de limba italiană pentru clasele elementare, unde scrie în legătură cu cotropirile Imperiului roman: ,,unele popoare s-au romanizat, altele nu”.

Un școlar isteț va întreba: ,,De ce unele popoare s-au romanizat iar altele nu?”

Este o întrebare esențială pentru un om care gândește.

Parcă-l văd pe dascălul italian zicându-i iritat: ,,Bertuccio, nu pune întrebări nelalocul lor.”

Clasa va râde. Iar Bertuccio cel isteț va trage concluzia că s-au romanizat popoarele care nu aveau limbă și vorbeau doar prin semne și urlete. Iar cei care aveau limbă nu s-au romanizat.

Prin fraza ,,limba latină… limba unei culturi superioare se impune” cam asta ni se sugerează. Iar când DEX-ul ne spune că avem o limbă alcătuită din împrumuturi, el vrea să ne convingă că suntem un neam lipsit de simțul creativității și al valorilor; avem doar simțul imitației.

O teorie care-mi transmite un asemenea mesaj nu poate fi științifică. Este clar că-i născută din rațiuni politice și susținută de farsori din motive de carierism și comoditate.

Dar trebuie să-i înțelegem pe farsori. O teorie falsă nu poate fi susținută decât prin impostură și artificii, prin sofisme și jonglerii.
Iată un exemplu de sofism menit să amețească publicul neavizat: ,,Limba română, prin elementele latine moștenite, dovedește că cei care au adus latina în Dacia știau foarte bine latinește”.

Vă atrag atenția că nu vorbește femeia de serviciu a Universității, ci un profesor de la catedră! Care îi învinuiește pe daciști că îndrugă nonsensuri!

Dacă un dacist ar spune: ,,Limba română, prin rădăcinile sale proto-indo-europene, dovedește că dacii vorbeau o limbă traco-dacă cu rezonanțe latine”, farsorul ,,științific” ar sări în sus, strigând că fac afirmații nefondate.

Dar în timp ce rădăcinile proto-indo-europene au fost scoase în evidență de Mihai Vinereanu în al său Dicționar Etimologic al Limbii Române, farsorul chiar n-are nicio dovadă, când afirmă nonsensul de mai sus. Cu abilitatea-i specifică de a face confuzie, el inversează lucrurile, dând drept dovadă ceea ce de fapt trebuie dovedit. Vă reamintesc, tovarășe farsor, că limba română nu dovedește că elementele așa-zise latine au fost aduse aici de legionari. Și nici că legionarii știau bine latinește. Voi, romanizatorii, trebuie să dovediți asta. Nu cu jonglerii ,,științifice” ca cea de mai sus. Ci cu argumente. Lucru pe care nu ați reușit să-l faceți și nu veți reuși niciodată. Pentru că o teorie falsă nu poate avea nimic științific în ea. O dovedesc manualele și cărțile voastre groase ca niște cărămizi. Dar mai ales o dovedește DEX-ul cu etimologiile sale absurde. De aceea, în virtutea prezumției nevinovăției, care este o regulă universală, aplicabilă și în lingvistică, rămâne cum a stabilit Mihai Vinereanu: aceste cuvinte au evoluat din rădăcini proto-indo-europene, iar multe din ele se regăsesc în limbi care nu au avut nicio tangență cu legionarii romani.

Pe de altă parte, nu există argumente pentru un nonsens atât de monstruos: limba română este împrumutată de la legionari și de la toți vecinii. Asta s-a putut întâmpla în scrisorile papilor, în lucrările lui Roesler și a urmașilor săi, în DEX și în discursurile farsorilor ,,științifici”. Dar nu în realitatea istorică.

Amploarea pe care a luat-o astăzi interesul pentru daci este o curiozitate normală. Un profesor inteligent nu poate să n-o susțină. Curiozitatea este motorul ce mișcă înainte cercetarea. Dar cum farsorul și cercetarea sunt noțiuni incompatibile, nu mă mir să aud din gura lui că negarea romanizării este o ,,tevatură iscată de tracomania unora, deseori penibilă, de obicei ridicolă și rizibilă”. Și, firește, plină de nonsensuri.

,,E un nonsens să afirmi că dacii noștri nu aveau motive să accepte identitatea etnică romană, latină”.

Oscar Wilde spunea că cel mai mare viciu este superficialitatea.

Eu aș zice că cel mai mare viciu al farsorilor noștri ,,științifici” este lipsa crasă de simț al ridicolului. Adică dacii s-au luptat pe viață și pe moarte împotriva romanilor, apărându-și identitatea națională. Decebal s-a sinucis pentru a nu trăi umilința de a fi târât din urma carului de triumf al lui Traian. Iar între anii 106 și 271, au avut loc 23 de războaie și revolte ale dacilor împotriva romanilor , până aceștia au fugit din Dacia, înainte de soroc și cu coada între vine. Dar tu, ditamai profesor universitar, afirmi cu aroganța celui ce se crede unicul om de știință din Univers că dacii nu aveau motive să nu accepte identitatea romană.

Posibil că dacii voștri din teoria romanizării nu aveau motive, pentru că voi le atribuiți bizareriile voastre romanizatoare. Dar dacii cei adevărați, din realitatea istorică a antichității, aveau o mulțime de motive.

Când un dacist aduce argumente incontestabile că dacii nu puteau fi romanizați în 160 de ani, în timp ce nu au romanizat alte popoare unde au stat mai mult, cum ar fi Grecia, Palestina sau Britania, farsorul îi răspunde pe un ton superior: ,,Nu contează anii de ocupație. Dar contează mai presus de orice numărul romanilor, care s-au stabilit în regiunea respectivă. Foarte puțini în Marea Britanie, foarte mulți în Dacia”.

O zice cu atâta siguranță, ca și când ar fi condus el însuși recensământul romanilor din aceste provincii și ar fi constatat că în Britania erau prea puțini ca să fecundeze toate femeile. Pe când în Dacia producția de pui ,,romanizați” a fost semnificativă tocmai datorită numărului mare de masculi de prăsilă. Săracii romani din Dacia! La ce muncă sisifică i-au supus romanizatorii! Încât te întrebi: când își mai îndeplineau bieții masculi obligațiile de legionari, dacă se tăvăleau tot timpul prin paturile dacelor, prin lanurile de grâu și stogurile de fân, într-un cuvânt, pe unde apucau, ca să-și realizeze cu succes programul zilnic de însămânțare?

Este chiar ciudat că tratatele de istorie din antichitate nu pomenesc nimic despre eroismul legionarilor pe tărâmul fecundării dacelor?!

Pentru că iată al nostru farsor ,,științific” știe că romanizarea a depins de numărul fecundatorilor. Pe când istoricii antici tac chitic despre această metodă miraculoasă de anihilare a unui popor și a unei limbi.

Farsorul este atât de rupt de realitate, încât nu-și dă seama cât de ridicol este când afirmă că din aceste împreunări rezultau, ca de pe banda rulantă, bebeluși gata ,,romanizați”, care știau numai latina. Ca și cum femeile dace erau mute. Nu m-aș mira dacă farsorul ar zice că li se punea un căluș în gură, ca o măsură sigură pentru producția calitativă a romanizării. Imaginea dacelor cu prunci în brațe și căluș în gură este așa de comică, încât nu te poți abține să nu râzi. Dar farsorul, iritat, îți dă imediat replica ,,științfică”: ,,Asta nu-i o manieră serioasă de a discuta acest subiect!” Adică a spune prostologii pe tema fecundărilor colective și despre mame mute, care nu și-au putut transmite limba geto-dacă propriilor odrasle, este o manieră serioasă. Iar dacă eu, în virtutea unui normal simț al umorului, râd de aceste prostologii, atunci ,,nu e o manieră serioasă de a discuta acest subiect”.

Interzicerea de a râde este un fenomen propriu regimurilor despotice.

Or, în teoria romanizării chiar există despotism. Agresivitatea cu care sunt insultați daciștii este un veritabil despotism ,,științific”. Farsorii încearcă din răsputeri să ne interzică să râdem de inepțiile lor, de lipsa de autocritică și mai ales de monumentul gândirii lor antiștiințifice care este DEX-ul, pe care editorul Dumitru Ioncică l-a numit inspirat ,,copilul infirm al Academiei Române”.

Omului poți să-i iei totul: salariul, locul de muncă, posibilitatea de a publica, chiar viața. Dar nimeni niciodată n-a putut să omoare în el simțul umorului. Nimeni nu mă poate opri să râd din toată inima de neghiobiile îndrugate de adepții romanizării. Din teoria lor penibilă, basna cu împreunările dintre legionari și femeile dace nu este unicul nonsens. Ci doar cel mai izbitor.

Gheorghe Asachi are un desen Dochia și Traian după o litografie de Hofman și Schiavoni, unde împăratul roman îi face curte distinsei zâne dace pe fundalul unui peisaj muntos, dând astfel semnalul împreunărilor masive atât de dragi romanizatorilor.

Este o alegorie a romanizării.

Alegorie, alegorie, dar știa săracul Asachi că împăratul roman era un homosexual total și ireversibil?! Și ca el erau poate mulți legionari, pe care depărtarea de casă și familie i-a făcut să-și schimbe obiceiurile sexuale. Eu nu am nimic împotriva homosexualilor.

Dar când mi se oferă imaginea falsă a iubirii dintre o focoasă domniță dacă și un homosexual roman, parcă văd înaintea mea nu o alegorie ci o farsă grotescă.

Iată, o farsă grotescă este însăși teoria romanizării. Adevărul e că ea nu a avut loc, așa cum n-a avut loc împreunarea dintre domnița Dochia și pederastul Traian.

Alt argument forte al farsorului ,,științific”: ,,Idealul multora dintre supușii Romei era să devină civis romanus, căci asta le aducea o mulțime de înlesniri”.

Lipsit de simțul umorului, farsorul nu-și dă seama că și această afirmație declanșează imagini grotești. Nu cumva își închipuie că badea Gheorghe și lelea Ioana din creierii Munților Apuseni sau de pe malul Prutului își pierduseră somnul de grija de a deveni ,,civis romanus”? Oare ce mulțime de înlesniri or fi dobândind, odată cu acest statut, țăranii din cătunele uitate de lume, pe unde nici nu ajunsese picior de roman? De un lucru sunt sigură: cea mai mare înlesnire pe care romanii ar fi putut s-o aducă dacilor era să-și ia cât mai repede tălpășița din Dacia, să nu le mai fure sarea și aurul, să nu le ia flăcăii și să-i ducă în lumea albă, ca să prade alte neamuri pentru desfrânații din Senatul roman, și de unde multora le venea acasă doar numele.

Farsorul învinuiește daciștii că „bat câmpii”, când scot în evidență trăsăturile pozitive ale dacilor. Dar nu se vede pe sine cât de penibil este când aduce elogii Romei și limbii latine și ridică în slăvi mândria de a fi roman și de a avea o obârșie atât de onorabilă, de nobilă.
Parcă dacă ne tragem din daci este mai puțin onorabil.

La 24 noiembrie 1843, Mihail Kogălniceanu rostește în fața tinerimii române adunate la Academia din Iași al său Cuvânt introductiv la cursul de istorie națională. Conştient de importanţa dacilor în istoria noastră, Kogălniceanu face din ei ideea-cheie a discursului său. Menționează că al lor „pământ l-am moştenit noi” și evocă chipul lui Decebal, subliniind latura civilizatoare a activităţii sale, dimensiunea universală a personalităţii, spiritul de demnitate şi independenţă: „O sută de ani după Hristos, întâlnim pe Decebal, cel mai însemnat Rigă barbar, care a fost vreodată, mai măreţ, mai vrednic de a fi pe tronul Romei, decât mişeii urmaşi ai lui August. În adevăr, acest Decebal merită atât de puţin numele de barbar cât şi orice alt barbar mare, care doreşte a-şi cultiva ţara […]. Un erou mai mare se porneşte asupra lui; Decebal trebuie să se plece, patria i se supune şi nevroind a o vedea roabă el, care o ţinuse slobodă şi mândră, care lua bir de la demnitarii lumii, îşi dă singur moartea şi scapă de a figura în triumful lui Traian” .

Cezar Bolliac, prumul nostru arheolog, afirma, în 1858, că, dincolo de Traian, avem nişte strămoşi ,,mari şi tari”, cu care s-ar putea mândri orice neam. Constatarea este o replică dată puriştilor latinişti care considerau că admiterea dacilor ca strămoşi ştirbeşte autoritatea naţiunii române: „Ne sfiim că dacă vom sfredeli trecutul mai înainte de Traian vom da peste daci şi s-o ivi atunci o picătură de Dac în vinele noastre? Apoi şi Dacii n-au fost ţigani, nici Muscali ca să ne ia pentru asta Muscalii, nici Austrieci ca să ne ia pentru asta Austriecii. Dacii au fost o naţie mare şi tare după cum spun istoricii lui Kiru, a lui Darie, a lui Alexandru, ai lui Lisimak şi chiar ai lui Traian” . Prin unele virtuţi – religie, legi, meşteşuguri – îi plasează înaintea grecilor şi romanilor: „Au avut o religie sublimă, bazată pe nemurirea sufletului, pe când Grecii şi Romanii putrezeau în materialismul cel mai nenobil, aveau legi drepte, bazate pe libertate, pe când Grecii aveau Iloţi şi Romanii robi, circuri şi gladiatori, aveau o limbă în care Ovid a putut să scrie un poem lung ca acelea ce avea obiceiul să facă şi în care Abaris preda ştiinţe exacte şi metafizice […], aveau arte şi meşteşuguri, se îmbrăcau bine, erau bine armaţi, băteau monete în metale preţioase, pe când germanii şi alte naţii nici că visau de monete şi pe când romanii nu băteau de cât aşi grosolani de aramă […]” .

Iar Mihail Sadoveanu, creatorul inițiatului dac Kesarion Breb, viitorul Deceneu al XXXIII-lea din romanul Creanga de aur, recunoștea că el se simte un urmaș al dacilor, nu al romanilor: ,,Aș înclina să mă bucur mai mult de o origine geto-dacică, întrucât acești vechi pământeni, geto-dacii, se bucurau de o reputație excelentă în lumea antică, pe când despre romani nu se poate vorbi numai de laude. În sfârșit, în ceea ce mă privește, mă simt onorat de a fi coborâtor din băștinașii care erau sub oblăduirea vechiului nostru rege – Burebista”.

E bine să recitim clasicii, pentru a ne convinge că interesul pentru daci nu este o ,,tevatură iscată de tracomania unora”, cum caută să ne convingă farsorul. Ci este o preocupare firească și legitimă pentru adevărații noștri strămoși. De aceea nu pot să nu-i spun farsorului pe șleau: ,,Dacă istoria geto-dacilor îți stă în gât, este problema ta. Nu-i a mea care-mi cinstesc strămoșii, aducându-le omagiul cuvenit. Nici a geto-dacilor care și-au făurit o istorie demnă de admirat.”

Apologia farsorului făcută Romei culminează cu argumentul ,,științific” că ,,noi suntem urmașii unor romani care au pășit în Dacia în epoca de maximă expansiune a Romei, aducând cu ei mândria de roman care nici până azi nu a pierit”.

Parcă faptul că Roma se afla în maximă expansiune îi încălzea cu ceva pe dacii de la plug, de la stână și de la stative. Sau pe cei ce-și vedeau fiii măcelăriți, femeile violate și avuția furată. Nu cred că dacii îi admirau pe violatorii țării lor. Îl poate admira pe ocupant doar un laș care nu are nimic sfânt. Sau un mankurt rupt de rădăcinile strămoșilor. Ori un farsor ,,științific” care și-a vândut inteligența pe un blid de linte.

Am observat că farsorii „științifici” sunt aceiași, care, după ’89, și-au dat frâu liber urii față de strămoșii adevărați ai românilor. Nu sunt mulți. Dar sunt așa de vocali, încât cărturarii modești s-au retras în propria cochilie, împăcându-se cu destinul de cercetători ai unor instituții care interzic cercetarea.

Dostoievski spunea că adevărata moarte nu este cea biologică, ci deturnarea de la vocație.

Un om inteligent își dă seama că a scrie studii susținând o teorie falsă, care cândva va fi aruncată la coșul de gunoi al istoriei, nu este o realizare de care urmașii săi vor fi mândri.

El ține să lase în urmă niște lucrări cu adevărat științifice.

Or, tocmai pe acești cercetători de vocație farsorul îi numește „neprofesioniști” și-i acuză că ,,susțin o teorie nocivă”.

Este clar că în tabăra romanizatorilor s-a creat acum o stare de confuzie. În secolul al XIX-lea, când au oficializat teoria romanizării, nici în cele mai urâte coșmaruri nu-și închipuia nimeni că va veni epoca internetului, când tinerii curioși se vor documenta despre daci în această mare bibliotecă virtuală. Și își vor folosi cunoașterea limbilor citind cărțile savanților străini despre civilizația și cultura preistorică a țării noastre.

Cu mult dispreț și agresivitate, romanizatorii îi numesc ,,frustrați”, ,, ignoranți”, „dacopați”.

Dar tinerii au înțeles că a insulta un om dornic de a cunoaște trecutul, nu înseamnă a demonstra o teorie, ci numai a insulta un om care vrea să cunoască trecutul.

Cu un limbaj de mahala nu aperi deloc romanizarea. Ci o discredutezi arătând că ai nimerit întâmplător la catedra universitară. Iar adevăratul ei titular este șomer ori a plecat în străinătate să lucreze pe șantiere, ca să-și întrețină familia, în loc să sporească cu geniul său averea spirituală a țării. Iar în locul lui un vierme mediocru aruncă cu glodul gândirii sale limitate în puținii temerari pe care-i mai are neamul nostru. Ca să-i alunge și pe aceștia din țară.

Să rămână România o țară mâncată de viermi.

Ce vrea de fapt farsorul „științific? El vrea să arunci cartea din mână. Să renunți la Cunoaștere. Să te lași îmbolnăvit de skotoma. Un defect mintal când omul nu vede realitatea așa cum este, ci cum i-o sugerează manipulatorul.

Fiind el însuși un mankurt fără patrie, ascultător doar de stăpânul ce-i dă blidul de linte, el te vrea și pe tine după chipul și asemănarea sa.

Nu te lăsa înfrânt.

Când îl auzi zicându-ți „prost”, „diletant”, „ignorant”, „pușlama”, „neprofesionist” și că „știi puțină istorie”, nu-l crede. În gura farsorului, cuvintele n-au valoare.

Răspunde-i cu demnitate: „Tocmai de asta mă interesez de strămoși, ca să știu mai multă istorie. Și cu cât îi cunosc mai mult pe daci, cu atât mai puțin cred în romanizare. Refuz să cred într-o teorie ce-mi impune minciuna drept adevăr. Refuz să cred în ea numai de frica discreditării. Ori pentru că-i oficială. Îmi asum libertatea de a alege între teoria oficială și Adevăr.”

Un articol de Iulia Brânză Mihăileanu

I. Mihai Vinereanu, Despre dreapta interpretare a datelor din limbile romanice sau către o nouă știință a romanisticii, în limbaromana.org Nr.4, 2015
II. Mihai Vinereanu, Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, București, Alcor Edimpex, 2009, p. 20.
III. Carlo Tagliavini, Le origini delle lingue neolatine, Bologna, Pàtron EDITORE, 1982, p. 97.
istoriaveche.ro/2014/01/11/23-de-razboaie-și-răscoale-dacice-între-106-271-d-hr/
IV. Mihail Kogălniceanu, Cuvânt introductiv la cursul de Istorie Naţională, Bucureşti, Ed. Socec, 1909, p. 18.
V. Cezar Bolliac, Despre daci, în „Românul”, nr. 58, 1858, p. 218.
VI. Ibidem, p. 218.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină



  •  
  •  
  •  

19 Comments on Farsorul ,,științific” și teoria romanizării

  1. Va multumesc pentru ca imi deschideti calea spre adevar! Ieri am purtat o discutie cu doamna de geografie de si acum ma doare gatul, deoarece sustinea ca noi sutnem o amestecatura de slavi, romani si alte natii si nu ne-am putut crea nici portul popular. I-am spus citate, si tot ce am citit prin articolele dumneavoastra, chiar acum pe grupul clasei am postat articolul pentru ca ieri le-am trezit interesul. Mai am putin si voi avea banii necesari pentru cartile de pe Dacia-art.ro .

  2. Complimenti un material de nota 10*.

  3. Cred ca ar trebui facuta o lista cu acei universitari si oameni de bine cu putere de decizie si influenta care falsifica istoria si limba romana.
    Pe marginea acestei liste sa se faca o analiza si statistici, sa vedem istoricul lor, ce interese au, legaturile, apartenenta la organizatii, de ce neam sunt, etc.
    Aceasta sa fie o lista deschisa , o lista a rusinii in care cu dovezi sa fie adaugati cei ce falsifica adevarul.
    O comisie formata din oameni onesti si patrioti, cum e Roxin, Gen Chelaru, Ana Blandiana etc., vor aproba si vor adauga pe cei „meritosi” in lista.
    Astfel vom afla cine vrea cu adevarat rau Romaniei. Trebuie sa ne aparam.

  4. Interesant articol.
    Totusi cred ca ar fi fost ideal daca lumea ar sti exact nume al oamenilor care ne distrug valorile cu propaganda lor.

  5. Nicolette Orghidan // 4 octombrie 2015 at 8:14 // Răspunde

    Bun, revelator articol! Câtă lumină mai trebuie făcută în acest sens! În plus, deconspirarea așa-zișilor cercetători între-ale românismului nostru ar fi cred de notorietate pentru aflarea și continuarea unui adevăr istoric, lingvistic, tradițional al poporului român, ar fi cred necesară.

    • dar ii stim din manuale.miron costin primul mason:,,toti de la ram ne tragem.apoi scoala ardeleana,pasoptistii etcmasoneria in general

  6. Elucubratii pseudostiintifice.

  7. Dacul Roxolan // 4 octombrie 2015 at 12:16 // Răspunde

    Fratilor daci,voua nu vi se pare ca e cam mare coincidenta ca minciunile despre asazisa romanizare a Daciei,au aparut cam in acelasi timp cu aparitia in masa a evreilor fugariti de prin toata Europa,mai ales din Rusia Tzarista in Romania ? O avea asta de-aface cu absurditatea ideii de totala despopulare a Daciei prin retragerea Aureliana si cu ineptiile din DEX care incearca sa transforme limba romana intr-o limba de imprumut de la popoarele „recolonizatoare” si teritoriul Daciei intr-o tara a nimanui, unde nimeni sa nu aiba pretentia de a fi stapan ??? Ma intreb si eu,asa ca un dac „barbar” si „disparut”,ce sunt !

  8. Iată ce s-a întâmplat cu elita academică română după ocupaţia României de către comuniştii lui Stalin.

    http://www.dailymotion.com/video/xrqwr0_memorialul-durerii-episodul-15-noua-academie-romana_shortfilms

  9. Eu imi aduc aminte din copilarie de batrani satului,aveau o vorba a lor,”asta e de pe vremea dacilor,maica”,de ce nu ziceau de pe vremea romanilor,de exemplu? Iar asta o poate confirma multa lume.
    Am aduce omagiu stramosilor nostri si viitorului daca ne am recunoaste originile prin redobandirea numelui tari in Dacia.
    Ne am salva viitorul acestui neam atat de vitregit de soarta.,viitorul copiilor nostri.
    Doamne ajuta!

  10. Ar fi costisitor dar de ce nu? Dar pentru asta trebuie strânse mai multe dovezi ştiinţifice şi … bani. Pe de altă parte, dacă se confirmă ceea ce se pare, că eram rude cu romanii(prin etruscii băştinaşi şi chiar prin latinii emigranţi, posibil traci supravieţuitori din Troia), poate rămâne şi aşa, dar să alăm adevărul EXACT.

  11. Partea trista este ca, la cata moneda se bate azi pentru invatarea si folosirea limbii engleze, sar putea ca peste 2000 de ani, istoricii sa sustina ca poporul roman se trage din americani.

  12. raileanu ionel sorin // 31 octombrie 2015 at 20:08 // Răspunde

    Noi suntem DACI …Tara noastra ar trebui sa se numeasca DACIA nu am crezut niciodata ca noi suntem urmasi Romanilor …..si nici un popor de pe globul asta pamantesc nu-si accepta invadatori …..limba DACILOR se aseamana cu limba ROMANILOR pentru ca ROMANI se tragea din semintia TRACILOR ei stabilinduse in italia de astazi unde sa format statul ROMAN infintat de ROMULUS si REMUS intemeitori statului ROMAN ….si ROMANI nau ajuns niciodata la HOTIN,CERNAUTI,DACO-GETI din zona aia cum au inprumutat limba ROMANILOR cum au(amestecato) pentru ca ei nau ajuns niciodata acolo…..intrun cuvant noi suntem DACI si limba ce o vorbim este DACA.

  13. Georgiana L. Gheorghe // 8 septembrie 2017 at 16:57 // Răspunde

    Vă mulţumesc că ne deschideţi ochii şi ne arătaţi adevărul despre strămoşii noştrii şi limba română. Mi-a plăcut articolul. Ori de câte ori citesc un articol despre adevărata istorie a României mă face să spun că sunt mândră să fiu româncă.

  14. Sachelarie Pavel // 3 ianuarie 2018 at 18:47 // Răspunde

    Am avut mai multe discutii cu unii profesori de L.Romana are sustineau romanizarea Daciei si ca daca nu ar fi fost ei Dacia ar fi disparut. M-am revoltat si atuni am inceput sa le spun ce mari teritorii erau cuprinse in Marele Imperiu Dac, cum datorita Romanilor acest Mare Imperiu s-a destramat impartindu-se in trei mari parti:De vest, de centru si de est, dand posibilitatea altor neamuri sa se aseze in interiorul lor. Sa nu uitam ca Marele Imperiu dac se intindea la est cuprnzand itrega Mare Neagra,la sud se invecina cu 50% din suprafata greciei de astazi, la vest atingea lacul Constanta din Elvetia iar la nord cu triburile Germanice,car habar nu aveau ce inseamna formatiunea statala.Toti acesti farseuri numiti asa din motive de civilizatie, dar nu merita nici aceasta denumire. Acesti sunt cei care submineaza politic si economic intreaga Romanie, doresc destramarea tarii care le da sa manance, si care trebuie judecati pentru inalta tradare.Acesti mari academicieni care si-au obtinut titlurilre stiintifice prin frauda si prin minciuna trebuie trasi la raspundere pentru otravirea tineretului tarii Acestia sunt principalii vinovati de starea de confuzie in care este tineretul tarii.

Lasă un răspuns la Mihai Popa Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii