Noutăți

EXPLOZIV – România Curată vă prezintă contractul Bechtel cu semnături autentice, declarat pierdut în urmă cu 3 ani. DNA are în lucru două dosare privind această afacere

România Curată vă arată câteva posibile surprize pe care le-ar putea aduce ”Dosarele Bechtel”, aflate încă în lucru la DNA.

Vă mai aduceți aminte de afacerea Bechtel? România Curată vă prezintă astăzi copia scanată a celebrului contract, declarat pierdut de fostul ministru Dan Șova, comentariile unor avocați referitoare la prevederile acestuia și o informație cel puțin interesantă: DNA lucrează în acest moment la două dosare penale având ca obiect elemente ”hard core” din contractul de realizare a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, cel mai costisitor contract de infrastructură postdecembrist:

– un dosar care are ca obiect negocierea, aprobarea şi semnarea contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii BRAŞOV-CLUJ-BORŞ , în cursul anului 2003. În acest prim dosar, deschis în decembrie 2013, se efectuează cercetări penale pentru suspiciunea săvârşirii unor infracţiuni de abuz în serviciu sub formă calificată.

–  un alt dosar care are ca obiect modificările succesive la contractul iniţial, adoptate în perioada 2003-2013. În acest al doilea dosar, deschis în febriarie 2014, se efectuează cercetări penale pentru suspiciunea săvârşirii unor infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În paralel, procurorii DNA au deschis în septembrie 2013 și un dosar legat de dispariția originalului ”Contractului Bechtel”, urmare a unei plângeri a ministrului de atunci al Transporturilor, Dănuț Șova, dosarul fiind însă declinat procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. În octombrie 2015, procurorii s-au dat bătuți și au clasat dosarul misterioasei dispariții (vezi aici) a contractului care a costat România 1,4 miliarde euro pentru doar 52 kilometri de autostradă, bucățică care și-a căpătat în presă supranumele de „cea mai scumpă bucată de autostradă” din lume.

Daniel Befu

Află cum au reușit jurnaliștii de la România Curată să pună mâna pe o copie a contractului declarat pierdut: Romania Curata

Vezi aici copia contractului, cu semnături originale: Contract Bechtel


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii