Noutăți

Este aceasta cea mai luxoasă și robustă rulotă din lume? Posibil… Dar cu siguranță se numără printre cele mai confortabile case pe roți!

Recent, a fost prezentat publicului un vehicul pe cât de luxos, pe atât de bine dotat. Este o veritabilă casă pe roți, prevăzută cu toate cele necesare. Spațioasa și confortabila rulotă se numește EarthRoamer XV-HD și a fost construită pornind de la șasiul si cabina unui camion Ford.

Casa cu motor poate adăposti și transporta, lejer, o familie de dimensiuni mai mari decât media, formată din 6 persoane. Dispune de un rezervor de combustibil cu o capacitate de 435 de litri, precum și de un rezervor de apă care poate stoca 940 de litri.

Interior 2

EarthRoamer

Acoperișul rulotei este prevăzut cu panouri fotovoltaice, deoarece, prin numărul de facilități și aparatura ce le asigură, „casa” are un consum însemnat de energie. Confortabila și solida rulotă are 10,6 metri lungime,  2,4 metri lățime și o înălțime de 4 metri. Prețul unui asemenea vehicul este pe măsura confortului oferit și a calității finisajelor din interior: peste 1,5 milioane de dolari SUA.

XV-HD este un vehicul robust ce poate îndeplini rolul de „casă” independentă energetic, util mai ales în zonele sălbatice, izolate, în care se vor deplasa proprietarii săi aflați în căutare de aventură. Independența energetică se împacă de minune, în cazul noii rulote, cu confortul și luxul din interior.

Interior rulota

rulota 2

EarthRoamer XV-HD dispune de o baie ale cărei dușuri sunt separate, de mașină de spălat și uscător de rufe, de cuptor, frigider, de un sistem audio performant, precum și de suficient spațiu pentru asigurarea unor condiții excelente de locuit pentru șase persoane.

Noua rulotă este de trei ori mai scumpă decât modelul precedent lansat de către producătorul EarthRoamer și de 15 ori mai scumpă decât o rulotă obișnuită. Fabricantul său are o experiență de aproape un deceniu în construirea rulotelor de lux, independente energetic, fiind livrate până acum sute de exemplare, către acei amatori de călătorii ale căror conturi reflectă o stare financiară excelentă.

Președintele companiei susține că rulota XV-HD, prevăzută cu un motor de 6700 cmc, ce dezvoltă 300 CP, reprezintă cel mai inovativ produs pe care l-au creat până în momentul de față și care aduce funcționalitatea și confortul „la  nivelul următor”.

Ce părere aveți despre această casă motorizată?

Rulota 3

Interior

Rulota

Surse: www.autoblog.com, www.dailymail.co.uk

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii