Cunoaste lumea

Noutăți

Enigme ale istoriei: ce căutau Cavalerii Templieri în ținutul în care se afla Harran – unul dintre cele mai vechi orașe din lume?

  •  
  •  
  •  

Harran a fost unul dintre cele mai vechi orașe din lume. Vestigiile anticului oraș se află în sudul Turciei. Așezarea străveche, aflată în provincia Șanliurfa, iese în evidență prin casele sale ciudate, construite din lut. Modul în care sunt construite aceste locuințe asemănătoare unor stupi le face să fie răcoroase pe vreme caniculară. Despre unele dintre aceste construcții neobișnuite se crede că au rămas neschimbate de trei milenii. Ele au servit, ca locuințe, până recent, în anii ’80. Orașul Harran din Mesopotamia a fost întemeiat în epoca timpurie a bronzului, în mileniul III î.e.n.

Harran a fost o așezare aflată pe unul dintre traseele ce apartineau străvechiului Drum al Mătăsii. Cu privire la Harran există referiri și în Biblie. Harran a făcut comerț, în vechime, cu orașul Tyr, al fenicienilor. Nu departe de Harran, la Șanliurfa, s-a născut patriarhul biblic Avraam. La Harran s-a dus Terah, tatăl lui Avraam, pentru a-și aștepta sfârșitul. În secolul al XII-lea, actualul oraș numit Șanliurfa era un regat creștin, ce se numea Edessa și a atras atenția Cavalerilor Templieri. Bernard de Clairvaux (Sf. Bernard) a militat pentru organizarea unei a doua cruciade, dar se spune că a făcut-o nu atât pentru salvarea Ierusalimului, cât pentru recucerirea Edessei, ce intrase sub stăpânirea turcilor selgiucizi, la 1145.

k

b

Oare de ce era atât de interesat Bernard de Clairvaux, unul dintre susținătorii puternici ai Ordinului Cavalerilor Templului (Cavalerii Templieri), de o așezare care nu prezenta o importanță strategică, în lupta contra „necredincioșilor” ? Este posibil ca atenția acordată de către Templieri acestui loc să fi avut legătură cu prezența unor magi caldeeni și a unor deținători ai unei cunoașteri secrete, provenite chiar de la constructorii piramidelor, în acest loc misterios.

Magii caldeeni, oameni despre care s-a afirmat, în repetate rânduri, că ar fi fost deținătorii unor cunoștințe excepționale și că erau maeștri ai artelor divinatorii au ajuns să se refugieze la Harran, în teritoriile în care cu multă vreme în urmă se afla Imperiul Hitit, cu câteva secole înainte de înființarea Ordinului Templierilor. Se pare că o parte din tezaurul de cunoaștere al magilor chaldeeni a persistat în regiunea în care se aflau Harran și Edessa (actualmente Șanliurfa), până în vremea Templierilor iar lucrul acesta a stârnit interesul acestora, dată fiind preocuparea lor pentru ceea ce ținea de așa numitele științe oculte.

Este important să reflectăm în acest moment asupra a ceea ce ar fi putut fi adevărata misiune a Cavalerilor Templieri! Fără îndoială, Bernard de Clairvaux a jucat un rol-cheie în propagarea concepției că acest grup de elită al cruciaților a fost înființat pentru a proteja pelerinii care călătoreau spre Ierusalim. Dar având în vedere numărul foarte mic Templieri, cel puțin la început, această explicație nu era prea bine fundamentată.

a

Devine tot mai evident că Templierii au căutau altceva, în Orientul Apropiat. După Prima Cruciadă, în 1097, Bernard de Clairvaux și alți membrii ai Curții de Burgundia au devenit conștienți de cunoștințele tainice conținute în scrierile cunoscute sub numele de Corpus Hermeticum,  despre care se credea că sunt „mai în vechi decât Noe”, fiind concepute de legendarul Hermes Trismegistus. Un misterios grup de oameni, care aveau importante cunoștințe legate de științele oculte, erau Sabienii, care, pe vremea cruciadelor, locuiau la Harran, în actuala provincie Șanliurfa din Turcia.

j

Ceea ce făcea Harranul să fie o așezare umană atipică în secolul XII este că nu se putea spune că era un oraș creștin, mozaic sau islamic. Principalul lăcaș de cult era un templu, care a fost distrus de către mongoli în anul 1259, și fusese dedicat zeului mesopotamian al lunii, numit Sin. Totodată, Harran era un centru faimos al alchimiei, știință străveche practicată de către Sabieni, care îl revendicau pe Hermes (Mercur) ca pe un fondator al școlii lor de științe oculte.

Alchimia Sabienilor se concentra, spre deosebire de cea occidentală, pe cupru, nu pe aur. Acesta era metalul principal, în concepțiile lor. Concepțiile și practicile enigmaticilor Sabieni își au originile, se pare, în Egiptul Antic. E posibil ca numele lor să provină de la cuvântul egiptean sba, care însemna stea. E posibil ca ei să fi fost urmașii ultimilor preoți ai cultului străvechi din vremea faraonilor, care s-au refugiat în alte teritorii, stabilindu-se la Harran, după ce au început să fie prigoniți, ca urmare a expansiunii creștinismului, începând cu secolul IV e.n.

h

g

Sabienii erau în primejdie, chiar și la Harran. În anul 830 e.n. ei s-au aflat într-un mare pericol, date fiind concepțiile lor religioase neobișnuite. În acea vreme prin zonă a trecut califul Bagdadului. Văzându-i pe cetățenii din Harran îmbrăcați în straie diferite, puternicul calif a întrebat care sunt concepțiile lor religioase și dacă se ghiau după Coran sau după Biblie. Din fericire și în mod misterios, ei au fost cruțați de la o moarte cumplită atunci când au răspuns că „profetul” lor era Hermes și că se ghidau după ceea ce ocultiștii occidentali au numit Corpus Hermeticum.

Cruțarea Sabienilor de către mahomedani poate fi datorată faptului că ei au contribuit la fondarea orașului Bagdad, în anul 762 e.n. Sabienii au participat la transformarea Bagdadului într-un important centru cultural și științific. Dintre arabi, adepții sufismului și ai religiei druze, au preluat, se pare, numeroase cunoștințe și concepții de la misterioșii Sabieni.

d

De exemplu, învățatul Jabir ibn Hayyam (721-815), numit Geber în Occident, se ocupa de studiul matematicii, chimiei, alchimiei, astronomiei și medicinei. El era adept al experimentelor științifice riguroase și deținea cunoștințe de chimie ce surprind prin modernitatea lor. Ca alchimist, Geber era adept al principiilor oculte moștenite de la Hermes Trismegistul, dar și al concepțiilor lui Pitagora.

Sabienii din orașul Harran au fost deținători ai unei cunoașteri moștenite din Antichitate, de la misterioșii constructori ai piramidelor, iar cunoștințele lor s-au diseminat în Europa, până târziu, în Evul Mediu. Nu este exlus ca prigonirea de mai târziu a Cavalerilor Templieri, de către Papa Clement al V-lea, să fi fost motivată, în realitate, prin accesarea, de către aceștia, a unor informații interzise muritorilor de rând, ținând de începuturile religiei și științelor.

i

z

f

l

Surse: wikipedia.org, www.ancient-origins.net

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Enigme ale istoriei: ce căutau Cavalerii Templieri în ținutul în care se afla Harran – unul dintre cele mai vechi orașe din lume?

  1. Scrierile ar putea fi mult mai vechi insa au fost atribuite lui Hermes Trismesgistul ,deoarece, se spune despre el ca ar fi infiintat ,,grupul hermeticilor,sau hermetic”si i sau atribuit si aceste ,,table”.Probabil un grup restrins de oameni invatati, condus dupa reguli stricte.De aici provine cuvintul,,ermetic”,cu sensul de inchis perfect.Grecii au putut imprumuta de aici numele Hermes-trimisul zeilor,mesagerul lor.Cum s-ar mai fi putut afla cite ceva despre ei?Au fost dintotdeauna unii care au mai incalcat regulile,vindecind ,,miraculos” anumite boli,dind solutii la anumite probleme,chiar ,,luminind”pe unii mai deschisi.Rebelii,acei invatati care nu considerau ca totul este chiar atit de tainic.Cine erau de fapt?Zalmoxes,Zalmoxa,Zal-Moxa(sau Moksa)-Zal era denumirea celor care se nasteau cu parul alb,Moxa sau Moksa,numele lui.Probabil unul dintre invatatii,,rebeli”.Alungat si probabil prigonit a ajuns aici.Atit de tinar si atit de invatat si totusi cu parul alb,nu putea fi decit un zeu!Deceneus,descris ca un splendid pribeag,pripasit pe aici de prin vaile Nilului sa Gangelui.Un tip brunetel printre localnicii deschisi la culoare ar fi dus pina la urma la indoieli si de aici se spune ca atit el cit si regele nu puteau fi vazuti de oricine,petreceau timpul intr-un loc ,,misterios”-legenda Kogaiononului.(ca sa ne uitam doar la stilpii din curtea noastra!).N-are legatura?Are!Cu timpul unele dintre cunostinte ,neintelese,au trecut in legenda sub forma,, Sfintului Graal” aau a ,,Pietrei Filozofale”(ar fi transformat orice in aur!).Ce credeti ,ca ar fi cautat brutele alea natinge,pe care,cu mare greutate i-au fixat Flavius Aetius si Attila,dupa batalia de la Chalons in Europa de Vest,sa nu mai umble lela.Intelepciune?Poi si sa vrei,ce sa discuti cu conservele alea?Sincer,eu cred ca si-o cautau cu luminarea.(cum ne va arata istoria,mai tirziu!)

  2. Orasul se citeste in limba primordiala „Hurrian” care inseamna vijelios, furtunos, ceva legat de rapiditate, furtune, ploaie.Este ceva legat de cer deoarece „har” (divin) este un cuvant turcesc care inseamna de fapt negru.

Lasă un răspuns la vasalie Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii