Cunoaste lumea

Noutăți

E oficial: Trump a tăiat fondurile pentru avorturi. Lady Gaga, Madona, Miley Cyrus și alte fete „intelectuale” din SUA sunt oripilate

  •  
  •  
  •  

Trump este foarte hotărât să impună viziunea unei alte Americi, așa că nu a întârziat deloc și a semnat ordinul prin care restabilește interdicția privind acordarea de fonduri federale pentru ONG-urile internaționale care practică avorturile sau furnizează informații in acest sens, ne informează BBC, via Active News

Desigur, problema avorturilor este una controversată, atât din punct de vedere al moralității, cât și din punct de vedere al libertății individuale. Totuși, președintele american nu a interzis avorturile, ci doar a stopat finanțarea către organismenele private care trăiesc din această afacere, sub protecția educării populației. Din punct de vedere moral, dacă ne gândim și la România unde, în 27 de ani, s-au făcut peste 20 de milioane de avorturi, problema trebuie regândită.

Ceea ce este penibil însă, este faptul că unele dintre cele mai duse cu pluta femei din SUA, personaje care s-au întrecut în vulgaritate și degradare a imaginii femeii în public, sunt printre cele mai agresive contestatare ale lui Donald Trump, culmea ironiei, invocând chiar degradarea imaginii femeii în societate de către acesta…

Iată o ilustrație cu câteva dintre bolnavele americii care apără… condiția femeii:

vedete-americane

Adrian Albu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

14 Comments on E oficial: Trump a tăiat fondurile pentru avorturi. Lady Gaga, Madona, Miley Cyrus și alte fete „intelectuale” din SUA sunt oripilate

  1. Și din 1968 pana în 1990 cate femei au murit pentru ca avortul era ilegal?? Nimeni nu are dreptul sa ia decizii referitoare la ce o femeie decide sa facă cu organismul ei! Cu atât mai puțin nici un bărbat nu are acest drept!!

  2. Nici o femeie nu are dreptul sa curme viața unui copil nenăscut, asta chiar daca este in pântecul ei. Nu decidem noi daca se naște cineva sau nu, sunt metode care te scutesc de o sarcina nedorita. Multi suntem criminali acoperiți de lege! Dragi romani, cand au ajuns persoanele menționate mai sus sa reprezinte un reper pentru o societate( oricare se fi ea), atunci ne meritam soarta! In rest, sanatate tuturor si numai bine!

  3. …in conditiile in care nimeni nu stie daca o persoana este sterila sau nu,exista mijloace de contraceptie suficiente,nu-l vrei nu-l vrei,si altele atit de simple,ar mai trebui adaugat ceva la conceptul ,,criminalitate”.Fereasca sfintul de cazul in care trebuie sa alegi ,cine traieste!Pai, bine mai!In loc sa-i spuneti,,bine ai venit in lumea asta,asa cum este”,il asteptati cu cutitul si foarfeca?Poate imi puteti spune si cite au murit sau au ramas sterile, pentru totdeauna, avortul fiind legal.

    • Mare dreptate ai Vasalie! Asta se întâmpla cand societatea este pagana, își pierde orice urma de umanitate. Am ajuns sa ucidem cele mai nevinovate ființe sub protecția legi. Suntem asa lași, datorită confortului preferam sa nu dam naștere unor îngerași! Nu știu de unde atâta frica de sărăcie, cand te gândești ca copilași (scuzați cacofonia) sunt cea mai mare avere.

      • Clau…este vorba de ceva si mai cumplit.Am vazut un filmulet cu un avort…doamne!De atunci nu am mai putut pur si simplu sa pedepsesc copilul…orice ar fi facut.Copilul era destul de mare si cind foarfeca l-a apucat a deschis gura intr-un tipat mut.De atunci pur si simplu nu am mai putut…Acum am invatat foarte mult…Mama(…) stie ce va urma si copilul este in permanenta legatura cu ea.Un criminal executat,poate sa fuga sau sa nu se fi implicat in acea fapta…Scuze..nu mai pot…ala mic asteapta.Cum poti sa gasesti un calificativ pentru asa ceva…

  4. -Alo,gara!Vreau gara!
    -…5.000.000$
    -Daa nu vreau s-o cumpar!
    -Atunci de ce ai mai sunat?

  5. Covarsitoarea majoritate a femeilor care ajunng in situatia de a face avort, in primul rand, sunt de-o „nemaipomenita inteligenta”.

    Donald Trump are acasa patru femei (exceptandu-le pe nepotele), adica o nevasta si trei superfiice. Asadar, stie ce e aia, ma gandesc.

  6. Observ ca multe pesroane nu stiu sa citeasca! Nu a onterzis avorturile, asa cum a mai fost mentionat aici, ci acoperirea costurilor avorturilor din banii contribuabililior. Aceasta ar putea fi o mare problema pentru oamenii saraci. Cat despre cei saraci cu duhul, Dumnezeu cu mila!

  7. Doroftei Ilie // 25 ianuarie 2017 at 14:57 // Răspunde

    Nu trebuia sa fi taiat banii de avorturi ! Ce vor face curvele ?!Alde Madona, Lady Gaga etc ?

Lasă un răspuns la spitfire Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii