Noutăți

Drumul lung spre Cimitirul Vesel de la Săpânța, alături de un irlandez…

Sâmbătă, 15 august și duminică, 16 august 2015, în zile de mare praznic împărătesc, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Maramureșul revine în centrul atenției cu cea de-a șasea ediție a evenimentului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, un festival de cultură, muzică și joc tradițional, ce va avea loc în comuna Săpânța.

afiș_DLCV“Dragi prieteni,

Mai ales când plecăm în vacanță, mulți dintre noi suntem “vânători” de experienșe speciale, unice. Cred că un astfel de moment se “coace” în Săpânța în zilele de 15 si 16 august 2015. Veniți dacă puteți.”  Peter Hurley

Manifestările se vor desfăşura, potrivit informaţiilor oferite de Peter Hurley, pe o pajişte din Săpânţa, unde se va construi o scenă de lemn de 80 mp pentru joc, în mijlocul căreia, pe un podium, vor fi instrumentiştii. Pentru că în acest an, acţiunea se derulează sub genericul „La umbra marelui fus”, deasupra scenei va fi un fus din lemn de frasin, înalt de 5 metri, construit de cunoscutul meşter popular Moş Pupăză. De acesta se vor lega 900 metri de pânză care vor acoperi scena ca un parasolar. Pe tot spaţiul vor fi amenajate ateliere de meşteşuguri tradiţionale. „Sărbătoarea este o invitaţie la joc. Vom avea artişti importanţi în fiecare zi, de la Grupul Iza şi Gheorghe Turda până la Mircea Florian –unul din iniţiatorii Cenaclului Flacăra.” spune Peter Hurley.

la-roots-revival-romania-vin-7-muzicieni-din-7-tari-18459605
„Dorim ca, vineri seara, 14 august, după  ce va fi gata scenografia, să facem un sfat al bătrânilor din Săpânţa. Ideea este că… bate inima tare în satul maramureşean!”
a declarat Peter Hurley la conferința de presă.

„În fiecare an de Sfânta Maria am amplasat o piatră de hotar, o bornă, în promovarea satului românesc. Sunt așa de încântat de conceptul nostru de anul acesta! Simt că ar putea să fie cel mai frumos dintre toate, pentru că sărbătorim esența satului în sine. Construim o scenografie în care elementele autentice sunt îmbinate într-un singur concept fermecător! Săpânța e un sat viu, un fenomen complex! Acest fenomen poate fi trăit doar vizitându-l! Esența nu poate fi transpusă pe scena unui oraș sau in străinătate. Magia satului se simte doar aici, pe pământul lui. Anul acesta, sărbătorim această creație multimilenară: satul Carpatic autentic!” declară irlandezul Peter Hurley, inițiatorul acestui proiect.

cimitirul-vesel-sapanta-3surse: actualmm.ro, cluj.com, drumullung.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii