Cunoaste lumea

Noutăți

Dr. MIRCEA DOGARU: Românii între Puterile Centrale și Antanta

  •  
  •  
  •  

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Înfrântă în 1871 și obligată să cedeze Alsacia și Lorena și să plătească Germaniei 5 milioane franci aur, despăgubiri de război (10 mai 1871, pacea de la Frankfurt pe Main) permanent amenințată și obligată la cedări în colonii, în ciuda concurenței coloniale, nu lipsită de stări conflictuale (ex. „Incidentul de la Fashoda” din septembrie 1898), Franța s-a văzut nevoită să se orienteze spre adversarul tradițional – Anglia.

Văzându-și la rândul său, imperiul colonial (38 milioane km2 ) și interesele economice planetare amenințate de pretențiile crescânde ale Germaniei, Anglia a venit în întâmpinarea propunerilor franceze, între cele două state încheindu-se, la 8 aprilie 1904, o alianță secretă defensivă, antigermană, cunoscută sub numele de „Antanta cordială”.

La aceasta avea să adere, amenințată de revoluțiile interne, de planul „ucrainean” al Austro-Ungariei și Germaniei și înfrântă de japonezi în războiul din 1904-1905 și Rusia. Pornind de la reglementarea cu Anglia a sferelor de influență în Persia, Afganistan și Tibet, Rusia va intra, la 31 august 1907, în „Antanta cordială”, numită din acest moment, de Istorie, „Tripla Înțelegere” sau, simplu, Antanta.

Cele două blocuri militariste, Puterile Centrale și Antanta s-au angrenat apoi într-o cursă de atragere a statelor europene, fiecare în tabăra sa.

Războiul româno-rus din 1878

În ceea ce ne privește, situația era de nerezolvat. Păstrând tratatul cu Austro-Ungaria, la care aderase și Germania, în aceeași zi (18/30 octombrie 1883), renunțam la planul Unirii, abandonând peste 7 milioane de români, supuși ungurizării prin „maghiarizare” și germanizării, ca și la teritoriile lor înglobate, prin cucerire habsburgică, în Austro-Ungaria.

Optând pentru Antanta, abandonam peste 2 milioane de români „basarabeni”, „transnistrieni” și „mărgineni” (ucrainieni) Rusiei care, după scurtul intermezzo din 1877, redevenise dușmanul nostru traditional.

În 1878, la 19 februarie/3 martie, prin tratatul ruso-turc de la San-Stefano, Rusia nu numai că își inventa un satelit în Balcani, o „Bulgarie Mare” în care îngloba aproape toate teritoriile românilor balcanici dar își adjudeca și întreaga Dobroge românescă, rezervându-și dreptul de a o schimba „cu partea Basarabiei detașată la 1856”.

Mai mult, armata rusă, aflată ca aliat în Moldova, Muntenia și în Capitală, s-a transformat în armată de ocupație, Carol I fiind nevoit să se retragă cu trupele întoarse de pe front în Oltenia, unde a primit ordinul de dezarmare. Răspunsul său („Armata română este mică, dar este vitează. Ea poate fi nimicită, niciodată însă dezarmată”) a fost declanșarea ostilităților pe Olt în primăvara lui 1878.

În aceste împrejurări a intervenit Germania, alături de celelalte puteri europene și, prin Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878), s-a recunoscut independența României și unirea cu Dobrogea.

Bulgaria, asul din mâna Rusiei

Dar Rusia și-a adjudecat cele trei județe de la Dunărea maritimă și limanul Nistrului (Cahul, Ismail și Cetatea Albă). În plus, a ținut permanent sub amenințare România, mobilizându-și trupele pe Prut ori de câte ori armata română încerca să intre în Silistra, sudul Dobrogei (Cadrilaterul) recunoscut României dar rămas în stăpânirea Bulgariei, fiind ținut de ruși ca un permanent focar deschis de război între cele două state dunărene.

Problema avea să fie tranșată în 1913 (28 iulie/10 august, Pacea de la București), sudul Dobrogei revenind la patria mama, România. Din acest moment, sub influența rusească, desi avea un „cneaz” (1887-1908) apoi un „țar” (1908 – 1918) german în persoana lui  Ferdinand de Saxa-Coburg, Bulgaria va fi asul din mâneca Rusiei, împotriva României.

Până în 1915 când, ca urmare a „trădării” României prin alegerea neutralității, Bulgaria va fi atrasă, cu promisiuni pe seama sârbilor și românilor, de partea Puterilor Centrale (6 septembrie 1915).

Se explică în aceste condiții de ce România a ezitat în 1914. Parte din elita sa politică și culturală (P.P. Carp, C.Stere, I. Slavici, etc.) era de părere că trebuiesc, printr-o alianță cu Germania și Austro-Ungaria, eliberate mai întâi teritoriile cotropite de Rusia, în care românii s-ar fi aflat într-un mai mare pericol de dispariție.

Majoritatea zdrobitoare a clasei politice și a poporului roman, era însă pentru eliberarea imediată a românilor supuși deznaționalizării, prin „maghiarizare” (ungurizare) și germanizare cu atât mai mult cu cât, la 18/31 iulie 1914, reprezentanții Antantei au comunicat guvernului român că sunt de accord cu eliberarea și revenirea la patria mama, în cadrul României, a teritoriilor românești ocupate de Austro-Ungaria.

„Bătrânul suveran a murit de război”

În ciuda presiunii lui Carol I, care a dezvăluit tratatul secret din 1883 și a cerut respectarea lui, guvernul și liderii politici, întruniți la 21 iulie/ 3 august 1914 în Consiliul de Coroană de la Sinaia, au respins orice idee de participare la război de partea Puterilor Centrale, hotărând neutralitatea armată.

Mai mult, la 18 septembrie/1 octombrie 1914 guvernul a încheiat o înțelegere secretă cu Rusia („Acordul Sazonov-Diamandi”), în schimbul neutralității binevoitoare față de Antanta, Rusia angajându-se să apere frontierele României și să-i recunoască drepturile asupra teritoriilor românești ocupate de Austro-Ungaria.

Cât de „sinceră” era Rusia reiese din ciculara trimisă de ministrul de externe Sazonov, către omologii săi din Antanta prin care se justifica, apreciind că trebuie să se promită României orice pentru a nu sprijini militar Puterile Centrale, urmând ca la sfârșitul războiului să se reanalizeze doleanțele ei, în funcție de interesele zonale ale învingătorilor.

La nouă zile după încheierea acordului secret cu Rusia, bătrânul militar și patriot german care a fost Carol I și care nu a ezistat să reprime cu trupele orice manifestatie pro-război și pro-eliberarea Ardealului, a murit de inimă rea. „Bătrânul suveran a murit de război”, a fost concluzia ministrului de externe ungur Ottokar Czernin!

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii