Noutăți

Don Juan Pond, cel mai sărat lac din lume. Unde se află și de ce cred oamenii de știință că astfel de lacuri am putea întâlni și pe Marte

Lacul Don Juan Pond din Antarctica este de departe cel mai sărat lac de pe Pământ, cu o salinitate de peste 40%. Acesta este situat în văile McMurdo Dry din Antarctica, între Muntele Asgard și Muntele Olympus. Iazul este de 18 ori mai sărat decât oceanul, sau de două ori mai sărat decât Marea Moartă. Chiar dacă se află într-una dintre cele mai reci zone din Antarctica, este atât de sărat încât niciodată nu îngheață, nici măcar la temperaturi scăzute de minus 40 de grade Celsius.

Se presupunea faptul că Don Juan Pond își ia sarea din fluxul de apă subterană care se scurge din bazele Olympus și Asgard Ranges și dizolvă mineralele din rocile din jur. Cu toate acestea, studii recente realizate de o echipă de geologi de la Universitatea Brown sugerează că Don Juan Pond își obține sarea din precipitații, nu din apele subterane.

Cercetătorii au descoperit că sarea de suprafață a iazului absoarbe această umiditate, ca parte a unui proces numit deliquescence. Aceste săruri încărcate cu apă se scurg mai apoi prin solul liber până când ajung la stratul de permafrost. Constatările au implicații importante, deoarece sugerează că astfel de lacuri s-ar putea forma inclusiv pe planeta Marte. Mai mult, sărurile care conțin cloruri au fost detectate pe Marte, iar acestea ar fi capabile, cel puțin teoretic, de același fel de deliquescence observat în Antarctica. Și, extrem de important, procesele de la Don Juan Pond nu necesită apă subterană, ceea ce face și mai plauzibilă această teorie conform căreia fenomenul ar putea avea loc și pe planeta roșie.

Al doilea lac ca și salinitate din lume este Lacul Assal din Africa a cărui grad de salinitate este de 35%.

don-juan-pond-4[2] don-juan-pond-2[2] don-juan-pond-1[2] don-juan-pond-3[6]

sursa: http://www.smithsonianmag.com/smart-news/the-saltiest-pond-on-earth-could-explain-how-bodies-of-water-form-on-mars-16113998/?no-ist


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii