Dispozitiv de pus în urehe care traduce limbi străine în timp real | Cunoaste lumea

Noutăți

Dispozitiv de pus în urehe care traduce limbi străine în timp real

Cei mai mulți dintre noi ne-am găsit la un moment dat în situația de a încerca să comunicăm într-o limbă străină pe care nu o prea cunoaștem. Uneori a fost, poate, amuzant, alteori jenant sau chiar dezastruos. Dar datorită unui nou dispozitiv de traducere, care se pune cu ușurință în ureche, înțelegerea și învățarea unei limbi străine ar putea fi în curând un lucru ușor.

Aparatul este numit Sistem Pilotn, iar Waverly Labs este compania din spatele acestei strălucite idei simple, dar cu un potențial revoluționar.

real-time-translator-ear-waverly-labs-4 Atunci când va ajunge pe rafturi în luna septembrie, sistemul va permite utilizatorului să înțeleagă o limbă străină în timp real, tradusă în ureche. O aplicație la îndemână, pe telefonul mobil, va permite alegerea limbii dorite, selecția incluzând limbile franceză, spaniolă, italiană și engleză. Fiecare limbă are diferite dialecte și receptorul este proiectat pentru a traduce dialectele comune, deși un accent mai neobișnuit ar putea perturba acest lucru.

Pachetul complet include Sistemul Pilot și o cască secundară (2 auriculare în total), 1 încărcător portabil și o aplicație pe telefon.

Pachete lingvistice suplimentare vor fi disponibile pentru o taxă în plus.

Lansarea oficială va avea loc pe 24 mai, dar va intra pe piață în toamnă. Va fi la vânzare cu amănuntul pentru suma de 129 dolari. 

real-time-translator-ear-waverly-labs-3
Sistemul Pilot funcționează numai atunci când vorbiți cu cineva care are, de asemenea, un astfel de sistem. Acesta este motivul pentru care pachetul vine cu două auriculare: câte unul pentru fiecare interlocutor. Generațiile viitoare ale sistemului vor fi actualizate pentru a asculta tot ce se întamplă în jur, nu doar persoana cu care vorbim.

real-time-translator-ear-waverly-labs-1traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

surse: waverlylabs.com, boredpanda.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa


9 Comments on Dispozitiv de pus în urehe care traduce limbi străine în timp real

  1. Daca traduce ca si Google translator, slba speranta sa intelegi ceva…

  2. Este o stire buna,chiar foarte buna.Sper sa existe si limba Româna.Si deasemenea un algoritm complet si eficient de traducere.Nu stiu daca ce avem de la Google pentru noi utilizatorii de rand este chiar complet.Se poate ca ei sa detina un translator mult mai evoluat.Fac analogia cu google maps,unde noua ni se arata fotografii din satelit de la 200 m departare fata de sol si ei au poate fotografii pana la 0,5m de sol.Acum mai bine de 15 ani francezii facusera fotografii din satelit prin care au reusit sa dsluseasca o moneda pe trotuar.Acum sa revenim la Google translate.
    Propozitia
    “What did you come across when you went inside.”
    Se traduce:”Peste ce ai dat cand ai intrat inauntru.”
    Traducerea Google : “Ce ai facut venind peste.”

  3. Ma bucur sa am sursa articolului mentionata , precomenzile pentru dispozitivul care se va lansa in MAY 2017 !
    ” The first release of Pilot (scheduled for May 2017) will be available in 4 roman languages: Portuguese, Spanish, Italian, French along with English. We don’t expect to research other languages before next year, however, the translation app we will release soon will offer Czech – Hope this helps!”

  4. Ionita Mihai // 1 iunie 2017 at 6:36 // Răspunde

    Sunt interesat de un asemenea produs de unde il pot procura si cat costa?

  5. Vreu si eu

  6. De unde il pot cumpara

  7. Vreau si eu de unde pot lua

  8. De unde il pot cumpara???

  9. Sunt interesata. Cat costa si de unde se poate comanda?
    Multumesc!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii