Noutăți

Dezvoltarea limbajului, la copil, începe incredibil de devreme: încă din viața intrauterină. Limba maternă este recunoscută de copil înainte de naștere!

Cu o lună înainte de a veni pe lume, bebelușii pot distinge, deja, între limba folosită de către mamă în mod obișnuit și o limbă străină. Aceasta este uluitoarea concluzie a unui nou studiu! Dupa cum relatează ScienceDaily, prin utilizarea unor tehnologii non-invazive, cercetătorii au constatat, pentru prima dată, că bebelușii nenăscuți, în vârstă de opt luni, ai unor mame americane făceau deja distincția între engleză și japoneză, atunci când auzeau vocea unei persoane care li se adresa. Pentru a se ajunge la acest rezultat au fost examinate 24 de femei gravide (în opt luni), prin utilizarea unei tehnici numită magnetocardiogramă.

Trebuie precizat că fătul uman poate auzi diferite sunete din afara corpului mamei, inclusiv cuvintele rostite în interacțiunile dintre mamă și diferitele persoane. Chiar dacă sunetele care corespund cuvintelor sunt auzite estompat, este suficient pentru ca ei să ajungă să distingă între limba maternă și limbile străine.

a

Utako Minai, profesor de lingvistică și conducător al studiului, arată că dezvoltarea limbajului, la copil, începe foarte devreme. S-a arătat că bebelușii de doar câteva zile s-au dovedit capabili să perceapă diferențele ritmice între limbile (engleză și japoneză) folosite de către o terță persoană. S-a folosit un biomagnetometru fetal (dispozitiv mai sensibil decât cele bazate pe ultrasunete), capabil să detecteze micile câmpuri magnetice emise de către corpurile mamei și copilului.

La examinare a reieșit că toți bebelușii au răspuns la schimbarea limbii de adresare prin modificări de ritm cardiac. În vreme ce ritmul cardiac al bebelușilor purtați în pântece de către mamele americane s-a modificat la auzirea unor cuvinte rostite în japoneză, atunci când au fost rostite cuvinte în engleză ritmul cardiac a rămas același, semn că limba maternă a fost recunoscută.

Prof. Utako Minai declară: „Aceste rezultate sugerează că dezvoltarea limbajului poate începe într-adevăr în uter (…). Sensibilitatea prenatală la proprietățile ritmice ale limbii utilizate poate oferi copiilor unul dintre primele elemente de construire a limbajului”.

Cercetarea aparține unor oameni de știință de la Universitatea din Kansas și a fost dată publicității în jurnalul NeuroReport.

d

c

Sursa: www.sciencedaily.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii