Cunoaste lumea

Noutăți

Despre ridicola Teorie a PĂMÂNTULUI PLAT și agresivitatea fundamentaliștilor care o susțin. Evul Mediu întunecat nu a murit încă! Să vedeți ce comentarii veți găsi la această postare

  •  
  •  
  •  

În ultima vreme am fost stupefiat să descopăr câți oameni sunt absolut convinși că trăim pe un Pământ Plat, că o conspirație a oamenilor de știință (fie ei americani, ruși, chinezi, români, germani, brazilieni etc) ne mint de generații pretinzând că trăim pe o sferă de pământ și apă care se învârte în jurul Soarelui, în condițiile în care ei, „adevărații cunoscători”, ȘTIU că Biblia a lămurit acest lucru de mult și a stabilit pentru totdeauna că Pământul este plat și fix, că tot ce vedem pe cer sunt doar elemente de decor puse acolo de Creator pentru a face cerul Pământului simpatic, că nu există viață altundeva în spațiu și că eventualii extratereștri sunt, de fapt, DRACI.

Că ideea Pământului Plat este doar o interpretare prostească a unui text din Biblie, nu are nicio importanță pentru oamenii care nu îndrăznesc să pună sub semnul întrebării nici măcar o virgulă din conținutul acesteia și care, cel mai adesea, nici nu citesc Biblia sau o citesc fără să înțeleagă mare lucru.

Afirmații potrivit cărora Biblia este singura carte cu adevărat științifică din lume, singura carte adevărată, îi pun pe cei care le fac în aceeași barcă cu fundamentaliștii islamici care sunt la fel de siguri că doar în Coran se găsește adevărul, niciunde altundeva. Iar ceea ce fac islamiștii radicali astăzi, au făcut fundamentaliștii creștini, susținători ai teoriei Pământului Plat, în Evul Mediu. Încă ne amintim Inchiziția și ororile comise de spiritele mici, stupide și pline de răutate care au condus Biserica Catolică și care l-au ars pe rug pe Giordano Bruno și au fost la un pas să facă la fel și cu Galileo Galielei.

Desigur, ideea Pământului Plat este susținută cu tot felul de teorii sofistice, una mai abracadabrantă decât alta. Și ca să vedeți cum stă treaba, îi provoc pe susținătorii teoriei Pământului Plat să ne explice cum este posibil, dacă Pământul este plat, ca pe această suprafață plată, în anumite zone să fie miezul zilei, iar în altele miezul nopții, în condițiile în care soarele se află deasupra întregului Pământ Plat? Doar atât!

pamantul-plat-1

Dacă vă puteți imagina, explicația la întrebarea mea ar putea fi, conform Geografilia, ceva de genul: „Terra are o poziție statică, Soarele și Luna sunt mult mai mici și orbitează pe deasupra discului planetar la o distanță de doar 4000 km… Soarele luminează precum un reflector, de aceea este zi doar într-o jumătate a discului…”

Aștept comentarii! La un articol similar publicat acum un an, au existat 150 de comentarii,  unele extrem de supărate. 😉

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

177 Comments on Despre ridicola Teorie a PĂMÂNTULUI PLAT și agresivitatea fundamentaliștilor care o susțin. Evul Mediu întunecat nu a murit încă! Să vedeți ce comentarii veți găsi la această postare

  1. Poate fii o capcana pentru adeptii teoriilor conspirative, pentru a cadea in ridicol. Dar atata timp cat Antarctica e militarizata iar NASA (never a straight answer) ramane o organizatie cel putin dubioasa, adeptii ‘pamantului plat’ vor avea destula apa la moara.

    • AR TREBUI SA NE SPUNA CINEVA CUM STA APA PE O BILA SAU SA REPRODUCA LA SCARA MAI MICA ASTA SI GATA VOI CREDE CA E ROTUND

      • Gigel Alexandru // 11 ianuarie 2017 at 21:13 // Răspunde

        Daca ai fi auzit de legea gravitatiei ai fi stiut ca apa nu poate sta pe nici o sfera fiea ea mare sau mica atata timp cat e pe pamant deoarece gravitatia pamantului o va face sa cada jos.
        in conditii de imponderabilitate apa in sine ia forma de sfera datorita tensiunilor superficiale. Deja sunt prea multe cuvinte noi pentru tine si nu sunt convins ca ai priceput, eu am cautat totusi sa vorbesc cat mai simplu posibil.

        • Gigel Alexandru // 11 ianuarie 2017 at 21:30 // Răspunde

          In alta ordine de idei raspunsul la intrebarea asta a fost dat inca de prin 1520 cand flota lui Ferdinand Magelan a facut inconjurul lumii el murind intr-o batalie prin Oceania ahipelagul ala cu muuulte insule si insulite din oceanul Pacific.

          • pop alin // 12 ianuarie 2017 at 10:27 //

            GIGEL ITI MULTUMESC FOARTE MULT PENTRU RASPUNSUL ACADEMIC. DIN PACATE AI ALTFEL DE CONVINGERI. DACA TI A PLACUT SCOALA ASA MULT VEZI SE VAD EFECTELE.
            STIMA MEA

          • Si apa la suprafata ia forma sferica sau este plata . Ca dupa legile fizicii facute de cei ce sustin ca pamantul este sferic,apa la suprafata este plata chiar daca ar sta pe o sfera uriasa . Si atunci se duce naibii toata curbura lor .

        • Newton masonul si legea lui…o prostie.
          Este legea densitatati care este luata acum mai in serios si faptul ca nu se cere sau nu sa cerut calcule de piedere/schimbare a unghiului pe suprafetele unor constructii pe suprafete mari.
          Pentru cei ce initiaza astfel de discuti si sint cu cel putin 500 de ani in urma evolutiei sau luat masuri pentru fabricarea lunetei sau telescopului care vede si dupa colt sau dupa deal sau mai bine zis dupa curbura de pe suprafata oceanului.?!?!?!?!?!?!? Deci acestea se vor fabrica sa aduca in visual nu numai in linie dreapta dar si in curbe in asa fel sa vada ei si…..
          Pentru cei care aveti cunostinte in ceea ce priveste acest subiect nu va mai pirdeti timpul cu inapoiati astia.
          Lasa-ti cu daci lor si toate alea.
          Da si acolo nu prea cunosc.Se arata la cetatea dacilor ca exista un cerc al soarelui si unul al luni pe o suprafata plana si locul unde se afla acestea pe suprafata plana, adica pamintul,pe tot timpul anului.
          Saraci de voi … eu am spus demult ca cei ramasi in tara nu mai pot fi recuperati.

          • Daniel Roxin // 12 ianuarie 2017 at 20:54 //

            Roxana, de mult nu am mai citit argumente atat de tampite. Dar iti dau circumstante atenunate. Probabil ca nu ai mai mult de 10 ani, cel putin pe scara IQ-ului… Asa mi-as explica si faptul ca textul tau este atat de agramat!

          • Liviu Mihai // 13 ianuarie 2017 at 22:09 //

            De mult nu am mai văzut o provocare intelectuala de asa anvergura ca acest text. Dar dupa savurarea argumentatiei care tine mai mult de ideocratie decat de orice logica, am ramas cu doaua nelamuriri.
            1. Ce naiba au dacii cu disputa asta. Lasa-i idi sa se odihneasca-n pace.
            2. Ultima afirmatie. Se vede ca incerci cu disperare sa scapi de „mostenirea” ta culturala, dar nu este foarte clar ce ai pus in loc.
            In concluzie, sunt chiar bucuros ca te-ai hotarat sa pleci si sa ne lasi. O idioata mai putin este oricand un lucru bun.

          • spitfire // 30 ianuarie 2017 at 10:28 //

            Aaa! Acuma am inteles, Liviu Mihai.
            „idi” este varianta scurta si de alint de la „idioata”, asa cum, de exemplu, „Roxi” ar fi varianta scurta (si de alint) de la „Roxana”. Aha!

            Da’ sa stii ca nu-i frumos sa-i zici fetei ca-i idioata.
            Ca i-ar mai trebui inca niste alfabetizare, da, ii poti spune, in schimb.

          • Legea densitatii este o prostie cat capul tau. In legea asta a voastra a densitatii , atentie , corpurile cu densitate mai mare ”COBOARA” , :))))) , ce inseamna coboara intr-o lume fara gravitatie ? de ce nu urca ? de ce nu se deplaseaza spre dreapta /stanga ? ce ridicoli sunteti. Ne explicati teoria densitatilor voastre folosindu-va de efectele gravitatiei. Deci ”inteleptule” daca gravitatie nu exista nu exista nici notiunea de sus si jos. Acum ca ai inteles de unde trebuie sa pornesti , mai incearca o data sa ne explici de ce corpurile mai grele care sa afla intr-o anumita pozitie in spatiu , pe axele de coordonate x-y-z se deplaseaza pe axa oy insens negativ. Ii place asa tare axa asta 🙂 ? care-i motivul ?

          • maaaaa,eu sunt ,,in tara,,decand tu nici proiect nu erai,please…..

        • ministrul tudorel // 3 mai 2017 at 13:08 // Răspunde

          Pamantul este plat pentru ca numai asa poate sta bine pe cele patru testoase.Daca ar fi rotund ar cadea tot timpul si nici noi nu am mai putea sa mergem bine pe el.Asa ca terminati cu prostiile si nu mai speriati lumea cu teoriile voastre!

      • Gigel ti-a raspuns nu din alta convingere fata de a ta ci cu dovezi reale una stiintifica si una istorica, ele fiind insa cu mult mai multe.
        Dar tu ce interes crezi ca ar avea NASA si altii sa ne minta ? Ce crezi ca ar avea de castigat de pe urma faptului ca noi credem ca pamantul e rotund sau ca e plat ? Oare Giordano Bruno sau Galileo Galilei ce interes aveau sa ne convinga ca Pamantul e rotund ?
        Oare de ce Columb a ajuns in India si nu in America ? Oare cum a putut Magelan sa faca inconjurul lumii daca pamantul e plat?
        Oare cum au reusit yahturile din cursele in jurul lumii sa plece din punctul A si sa se intoarca in acelasi loc dar mergand in aceeasi directie, daca pamantul e plat ? http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/11/istorii-ale-competitiilor-curse-de-iahturi-in-jurul-lumii-17-47-55

        • Rotund e una si sferic ea altceva . Si nu exista zvoruri de la nord la sud imprejurul pamantului , da nici unul cum explici asta.

          • Păi măi inteligentule dacă pamantul este rotund nu poti face înconjurul lui dacă e plat?De ce nu a făcut nimeni înconjurul lumii de la nord la sud pentru nu are cum.Arata-mi pe cineva care a făcut asta.Deci în concluzie pământul este rotund,plat și nu se învârte. Dacă s-ar învârti ar zbura tot de pe el..Și nu mă lua cu gravitația că nu ține. Vino cu probe nu cu vorbe goale.

      • Florin Croitoru // 13 ianuarie 2017 at 15:24 // Răspunde

        Pop Alin, nici atit nu stii? Forța de gravitație ține apa pe planetă.

        • In primul rand nimeni nu a facut inconjurul lumii pe directia nord-sud-nord…daca stii ceva despre asta,spune-ne si noua cine a facut asta.
          De castigat au cei care ne conduc si de la care noi asteptam sa ne protejeze in caz de pericol…imagineaza-ti doar ca pamantul este plat…repet..doar imagineaza-ti.
          Care ar fi prima intrebare..?..ce se afla dupa margine..nu?
          Din ce cunosc si din ce am aflat pana acum,nu se poate ajunge la asa zisul pol sud din cauza unui camp de forta sau ceva de genul asta(STII CA EXISTA O CONVENTIE INTRE 56 DE STATE…PARCA SI NIMENI NU SE POATE APROPIA DE POLUL SUD DACAT INSOTIT DE MILITARI?)Deci acestia ar fi nevoiti sa recunoasca ca sunt neputinciosi si mai rau de atat nici macar nu stiu despre ce este vorba…sau si mai rau ..stiu dar ar fi ceva groaznic pt omenire daca am sti ce ne asteapta..
          Asa ca daca pamantul este sferic…toate bune si frumoase…prostimea crede in continuare ca omul a ajuns pe luna si a cucerit spatiul..hahaha cat de imbecil sa fii ca sa crezi asa ceva…

      • Paiu Roberto Daniel // 22 aprilie 2018 at 18:29 // Răspunde

        de aceea pamantul rotund este imposibil POP ALIN ! Daca te uiti la picaturi au curbura dar deoarece acea curbura este numai la picaturi nu la mari si oceane , aceasta teorie exista in fizica !

    • Absolut. Majoritatea celor care vorbesc despre pământul plat o fac fără să se gândească. Este într-adevăr șocant să afli că cineva spune cu seriozitate acest lucru, ba chiar vine și cu argumente, uneori pertinente (NASA). Cu toate astea, setea de a afla „adevărul din umbră” împinge pe mulți oameni spre o nouă paradigmă, la fel de controlată ca și celelalte (eui crezând că au „mintea deschisă”). Recunosc, am căzut și eu oarecum în capcană, dar văzând că cei din jurul meu se încăpăținează să susțină că stăm pe o farfurie, m-am oprit puțin să văd și contra-argumentele, care nu pot fi ignorate.

    • https://youtu.be/9q2aqNgNy_Q

      Qvot erat demonstrandum. NEXT!!!

  2. Cel mai simplu e să trimită un balon meteorologic în spaţiu cu o cameră de filmat, o paraşută şi un GPS să localizeze unde cade după ce se sparge balonul. Şi să se convingă. Sau camera aceea are un virus care distorsionează câmpul vizual aşa fel încât Pământul să arate rotund :))

  3. Am un prieten, STUDENT LA GEOGRAFIE, care tot asa crede in teoria pamantului plat. Il ascult de fiecare data cu interes deoarece imi vorbeste si imi arata despre diferite experimente stiintifice care cica demonstreaza si vin sa sustina teoria pamantului plat. Desi in unele cazuri chiar m-a lasat cu niste semne de intrebare, nu cred ca aceasta teorie poate fi adevarata. Unul din argumentele prezentate este o poza facuta unui lant muntos de la o distanta de cel putin cateva zeci de km sau chiar mai mult, iar argumentul menit sa sustina teoria pamantului plat este ca daca am fi trait cu adevarat pe un geoid, atunci in baza distantei fata de lantul muntos in care se ia in considerare curbura pamantului specifica distantei, au calculat ca vezi doamne muntii ar trebui sa fie mai jos datorita curburii, lucru care nu se intampla iar asta ar demonstra ca traim defapt pe o suprafata plana care nu are curbura. Desi aceasta afirmatie pare de bun simt, eu o vad cel putin naiva daca nu chiar ridicola. Nu sunt om de stiinta sau mai stiu eu ce ca sa ma apuc sa demontez practic aceasta teorie, insa eu cred ca omul, ca fiinta, are o dimensiune atat de mica fata planeta, munti, etc., incat e greu daca nu chiar imposibil pentru noi de ajuns la astfel de concluzii doar privind cu ochiul liber. E plin youtube-ul de videoclipuri care au facut experimente prin care ei sustin ca demonstreaza aceasta teorie, multe din ele facute amatoricesc si copilaresc, insa cateva chiar te prind si sunt atat de convingatoare incat ajungi sa crezi rezultatul experimentului. Cu siguranta NASA si guvernele lumii ascund populatiei secrete care ne depasesc cu mult imaginatia. Altfel de ce am avea societati secrete, baze militare secrete si multe… secrete in general!
    Daca pamantul ar fi fost intradevar plat, atunci cu siguranta cineva ar fi observat! Deoarece exista un numar foarte mare de oameni de stiinta care lucreaza independent, care nu servesc vreo agentie guvernamentala ca sa zici ca ar avea motive sa ascunda adevarul stiitific, iar daca lucrurile ar fi stat altfel decat sunt cu adevarat, sigur am fi auzit despre asta de la astfel de specialisti independenti.

    • Specialisti independenti au constatat ca pamantul e plat. Eu ma consider specialist independent. Tu ce esti? Esti TELEspectator?

      • eu personal am calatorit de multe ori cu avionul si sa stii ca de sus de la 10-12000 de metri nu se vede ca pamantul e rotund.se vede tot plat.
        Nu stiu daca ai observat dar toate navele spatiale sau rachetele care decoleaza de pe pamant ,dupa cateva zeci de secunde isi schimba traiectoria si merg in directie oblica si nicidecum in sus drept asa cum ar fi normal..nu?
        Doar distanta cea mai scurta dintre doua puncte este in linie dreapta..nu?
        Majoritatea oamenilor se arata revoltati si rad de teoria pamantului plat in primul rand din cauza faptului ca de la gradinita si din primii ani de scoala au invatat ca pamantul are forma de portocala…asa ca cum sa schimbi asta acum?
        Cum nici faptul ca 1+1 egal 2 nu se poate schimba.
        Dar gandeste-te bine ca nasa si cei care vor sa ne faca sa credem ca pamantul este sferic nu au nici cea mai mica dovada in sprijinul acestei teorii…doar asa zise calcul pe care nu le intelege nimeni.
        Nu exista poze ale pamantului din cosmos sau si mai comic..de pe luna..toate sunt rezultatul fotoshop-ului..chiar nasa a recunoscut asta ca adauga nori si coloreaza pamantul sa arate bine.
        Eu personal iti spun sincer ca la inceput radeam cu gura pana la urechi si voiam chiar sa ii injur pe aia care sustineau teoria pamantului plat,pana cand de curiozitate am urmarit un documentar su dupa aia mai multe si am ramas pur si simplu cu multe semne de intrebare.
        Asa cum spune un proverb-am citit undeva asta-CEL CARE RASPUNDE INAINTE DE A ASCULTA ESTE PROST..SAU SI MAI RAU SE UMPLE DE RUSINE.
        Cu alte cuvinte toti cei de aici inainte sa va dati cu parerea si sa negati din principiu ..poate ca ar fi bine sa vedeti si ce au de spus cei care sustin teoria pamantului plat…nu credeti ca asa ar fi cinstit?

        • Daca tot ai calatorit cu avionul , explica-mi cum ajunge avionul de la Los Angeles la Sydney in 14:55 ore si cum de un avion care pleaca din Buenos Aires la Singapore si o ia prin Europa, escala la Londra , ajunge la Singapore dupa doua zboruri de 11 ore si 13:55 ore. Cand e plat si cand e rotund pamantul? Dupa harta aia plata pe care o vedem pe internet sau cum zicea cineva, expusa de ONU.

        • Rachetele care sunt trimise in spatiu,isi schimba inclinatea fata de tera peantru a fi mai usor invinsa gravitatia,imagineazati o masina urcand o panta cu cat inclinatia este mai mare cu att creste si energia consumata pentru a urca,daca ai citi mai mult ai sti treaba asta!

    • Salut! si eu cred in teoria Pamantului plat,la fel ca prietenul tau. Daca doresti sa cercetezi acest subiect mai amanuntit, iti recomand sa urmaresti canalele de youtube Eric Dubay si ODD Reality.

  4. Este incredibil cum in aceasta era mai poate avea aucces o asemenea tampenie! Inca o dovada ca noi,ca specie,NU am evoluat!In ciuda dezvoltarii stiintei,in ciuda tonei de informatii,am ramas la acelasi nivel de inteligenta,in general,ba mai mult, anumite tipuri de inteligenta/deprinderi se duc in jos.Ce sa mai vorbim de spiritualitate,raportarea la mediu/Univers…aici e jale.Baltim intr-un ocean de ignoranta,autosuficienta si prostie,iar alea cateva creiere luminate nu ne pot salva ca specie.Evident,vom plati pentru asta,in termeni de supravietuire pe termen mediu/lung.

    • de ce incidenta razelor solare ce se vad prin norin e un triunghi cu varful prea aproape de pamant. Daca pamantul se roteste constant in jurul axei si in jurul soarelui dupa 6 luni ziua ar deveni noapte . afirmatii la care eu nu gasesc raspuns. E o idee noua , bizara , la care cunoscand putina matematica si putina fizica ar trebui sa gasesti raspuns. Plus ca mereu m-am intrebat cat de perfect este sistemul solar incat nu putem vedea niciodata o fata a lunii si raportul perfect la eclipsele solare.

  5. Camere s-au trimis cu balonul la altitudine foarte mare. De la 36 km, din stratosfera, inca se vede cat se poate de plat. De asemenea in era tehnologiei si a satelitilor de tot felul, ar fi trebuit sa existe macar o poza cu pamantul vazut din spatiu, in intregimea lui. Acesta poza nu exista din pacate, nici de la rusi, nici de la NASA, care ne ofera doar cateva compozitii artistice, imagini compozite. Motivatia este ridicola, si anume ca nu se vede din cauza norilor, admosferei, etc.
    Suntem in 2017 si la dispozitia publicului nu exista intrumente, poze si date stiintifice clare, ca sa putem concluziona ca pamantul este o sfera sau ca este plat. Traim in o mare secretomanie, si ni se vireaza pe post de informatii stiintifice povesti SF.
    Cercetarile private, arata clare incongruente in teoriile actuale, si mai mult decat atat, exista fenomene deosebite care se intampla cu pamantul recent, si fenomene in spatiul cosmic care raman fara raspuns de la agentii gen NASA.
    Nasa nu este altceva decat o modalitate de a fura legal banii de la buget, pentru proiecte mult supra evaluate. Banii aia se duc undeva…poate in viitor vom afla unde…Dar in cercetarea spatiului cosmic clar nu se duc.
    Din nefericire in ziua de azi nu putem nici de departe avea certitudinea ca pamantul este o sfera, si multi din cei ce sustin teoria pamantului plat te fac sa iti ridici niste semne de intrebare foarte serioase despre lumea in care traim.
    Desigur filmele acelea de pe youtube, exista foarte multi oameni care nu au suficienta pregatire pentru a trage niste concluzii solide, dar printre ei sunt multi care au pregatirea stiintifica necesara pentru a fi credibili.
    Este o mare tristete ca traim in o lume in care informatia stiintifica este cenzurata si ascunsa in mod evident…Unii numesc asta conspiratie si prefera sa bage capul in nisip, este mai comod asa, dar este o mare bucurie ca inca mai avem ceva de cercetat si descoperit si invatat. Istoria este scrisa de cei ce conduc, sa nu uitam asta.

    • Ai dori ca de la 36 de km altitudine sa vezi pamantul ca o bila in intregime, cand acesta are un diametru de ~ 12.750 de km ? Pana si din statia spatiala se vede doar o parte din planeta cu o usoara curbura la orizont. Ca sa vezi pamanatul in totalitate ar trebui sa te duci la o inaltime mult mai mare.

    • Sunt mii de poze ale Pământului,începând cu -blue marble- doar că zici că-s CGI. Google ‘epic discovr’ (<-nu am scris gresit) și vezi acolo.

    • Bravo pentru argumente. Nu tot ceea ce se vede este si real.

    • Tu ai avut macar curiozitatea sa urmaresti argumente aduse in sprijinul teoriei pamantului plat:
      Eu cred ca nu..vorbesti fara sa stii despre ce este vorba..nu mai polua pe aici..pune mana si te informeaza si dupa aia sa.ti dai cu parerea..pe astia ca tine se bazeaza sistemul..pe astia ca tine.

    • ce baza poti sa pui pe argumentatia unui care crede ca „atmosfera” se numeste „admosfera”? … 🙂

  6. A se retine doar faptul ca, dupa cum se poate cita din articol aceea este doar o ‘interpretare prostească a unui text din Biblie’, o interpretare. Biserica nu a incercat niciodata sa induca ideea ca planeta noastra ar fi plata. E cert ca textul Bibliei poate fi interpretat in multe feluri, dar acest lucru nu valideaza multele teorii, precum aceasta cu Pamantul plat. De asemenea nu consider ca multele teorii, interpretari lezeaza in vreun fel textul Scripturii si nici nu ii reduce credibilitatea. („Cine are ochi sa citeasca”)

    • Ce spui o fi valabil pt.Biserica ortodoxa, ca cea catolica parca a ars pe rug niste oameni de stiinta care spuneau ca Pamantul e o sfera.Uitam chiar asa repede sau nu am stiut niciodata?

  7. Pai hai sa stabilim… biblia este adevarata sau nu. Ma refer la capitolul facerii in care se descriu lucrurile total altfel decat o face stiinta. Ce rost are sa pui intr-o carte de genul bibliei scrisa sub influienta duhului sfant sau …ma rog Dumnezeu insusi…lucruri care nu sunt adevarate. Oricum in acel capitol este clar ca se arata puterea lui Dumnezeu. Putea sa fie aratata puterea Domnului daca era vorba de un univers infinit in care lucrurile se intampla dupa niste legi fizice ? Si de ce facerea omului din biblie trebuia sa fie pe un bob de nisip numit Terra undeva in vastitatea universului. Eu vad o indepartare a omului de Dumnezeu prin plasarea Lui undeva in infinit si fiind atat de departe nu te vede si nu te urmareste…
    Revenind… intradevar unele lucruri sunt greu de explicat in modelul heliocentric si usor de explicat in modelul pamantului plat.Altele sunt exact invers. Cert este ca cei care stiu nu spun (oare de ce ?) iar cei care nu fac parte oculta (cei care nu spun) in cercetarile lor folosesc date si informatii primite tot de la ei asa ca rezultatele nu pot fi altele. Cercetarile trebuiesc facute pornind de la idei noi si concrete bazate pe observatii directe si nu cu datr si informatii bazate pe teorii (cum ar fi teoria atractiei gravitationale )
    Imaginea este gresita si raspunsul l-ai dat chiar tu (soare aproape de pamant si mic) Daca ai face observatii zilnice asupra soarelui iti vei da seama ca nu poate fi atat de departe de pamant …este aproape vizibil acest lucru.
    Oricum mai poate fi o ipoteza care impaca ambele teorii. Daca de fapt traim inchisi aici pe bucata asta de teren plat pe o planeta de mii de ori mai mare, suntem observati, supravegheati de o entitate care traieste pe acea planeta iar universul este intradevar infinit…cu galaxii etc.Si apropos de cum se poate explica…. apa cauta intotdeauna sa devina plana asa ca un ocean intreg sa se curbeze sub efectul „gravitatiei” in timp ce o vrabiuta se desprinde cu usurinta desuprafata pamantului. Stiu vrabiuta nu se desprinde de gravitatia pamantului ci pluteste undeva prin aer datorita portantei dar o maveta spatiala..racheta are forta sa invinga gravitatia. Nu cred ca forta unui motor fie el si de racheta dezvolta mai multa forta decat greutatea oceanului care ar trebui sa „cada” practic de pe pamant.Sunt multe de discutat tocmai pentru ca stiinta are la baza prea multe teorii neverificate.

  8. Civilizatiile antice ne-au lasat mostenire multe realizari tehnologice pe care nici in ziua de astazi nu le putem egala nici daca am depune suficiente resurse. Sa nu uitam ca anticii erau astronomi desavarsiti, si ca anumite calcule facute de acestia s-au dovedit a fi mai precise decat cele moderne. Prezentarea din biblie a pamantului plat nu este foarte detaliata, dar mitologia de pe toate continentele, de la greci pana la pana si la Aborigeni si fel de fel de triburi prezinta in detaliu structura pamantului ca find o felie plata inclusa in centrul unei sfere, care arata mai mult a nava spatiala sau biosfera construita de o civilizatie foarte avansata decat a planeta.
    Avand in vedere faptul ca informatiile stiintifice actuale in acest sens vin de la institutii securiste corpupte gen Nasa, si daca chiar ai sete de cunoastere si sapi, constati ca nu exista date stiintifice verificabile, si doar teorii, atunci ne trezim in situatia de a crede sau nu crede.
    Poate ca informatiile lasate de civilizatiile antice merita un ochi mai atent. Stiinta presupune verificarea si investigarea tuturor variantelor posibile. Stiinta oferita public de Nasa este mai mult religie, decat o stiinta.

  9. O varianta de raspuns la intrebarea autorului este, daca Soarele e mult mai mic si mai aproape de Pamant, razele solare sunt supuse fenomenului de reflexie totala, atunci cand Soarele e departe de perpendiculara locului analizat.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Reflexie_total%C4%83

    „Unghi limita – unghiul limita reprezinta unghiul de incidenta pentru care lumina care trece de la un mediu in alt mediu cu o refrigenta mai mica decat cel initial, formeaza un unghi de 90 de grade, iar fenomenul care se petrece poarta denumirea de reflexie totala. unghiul limita este dependent de indicele absolut de refractie al ambelor medii, conform ecuatiei sin (i) =n2/n1. in consecinta, corpurile asupra carora cade lumina determina simultan reflexia, refractia sau absorbtia radiatiei luminoase.”

    De altfel, fenomenul de refractie al luminei solare e luat in considerare si la apus si rasarit, chiar si in modelul sferic al Pamantului.

  10. cristian c. n. // 11 ianuarie 2017 at 16:49 // Răspunde

    Si cam pe unde ar fi marginile? Candva am fost marinar,si va asigur ca de la Constanta se poate ajunge in Japonia,trecand Bosforul,m.Marmara,str.Dardanele;faci dreapta in Mediterana,treci in Atlantic prin str.Gibraltar,apoi treci canalul Panama si ajungi in oceanul Pacific.Dupa ce il traversezi si pe acesta ai sanse sa dai de Japonia sau de orice altceva aflat in acea regiune.Ca sa revii la Constanta noastra nu e nevoie sa faci cale intoarsa.Te strecori frumos in oc. Indian si il traversezi si pe acesta.Acum deja ai nervii facuti prastie dupa atatea oceane calarite.Incepi sa te ingrijorezi atunci cand unii colegi iti spun „Buna ziua!”.Oare de ce au facut asta? Sigur au ceva impotriva mea.Acum in Indian n-o tii ca tolomacu’ innainte,deoarece ai sanse sa te lovesti de Madagascar,si poti sa-l intalnesti pe fostul primar al Constantei,Mazare.De’cumva retezi Madagascaru’,ai sansa sa te poticnesti in ditamai continentul african.Deci si din Indian,la un moment dat faci dreapta.O iei la deal ,intri in m.Rosie,treci canalul Suez,iar de la Port Said esti liber sa te indrepti spre Dardanele,Marmara,Bosfor(in tribord sau in dreapta se mai poate vedea catargul petrolierului romanesc Independenta,unde a pierit aproape tot echipajul),apoi M.Neagra,putin stanga si ajungi la Constanta.Acest traseu se poate face si invers;diferenta e ca la unul din ele soarele va rasari din spate si va apune in fata ta,iar la celalalt va fi pe dos. Problema e cu totul alta:Daca tipii aia care se dau cu capul de peretii templelor sau moscheilor, merita intelegerea si compasiunea noastra;ce draku’ facem cu aia care au obtinut o diploma de ‘destepti” si sustin o asa plata prostie?

    • Felicitari pentru postare si pentru frumoasa si spumoasa limba romana pe care o folositi.Si corecta,pe deasupra, ceea ce in ziua de azi e o raritate,din pacate.

    • „Marginea” ar fi Antarctica

    • Poate ca nu exista o margine,poate ca e infinit asa cum ne spun ca spatiul e infinit.

    • radarele navelor si cele ale avionelor sunt facute in asa fel incat sa pacaleasca chiar si pilotii,ca ar zbura in jurul pamantului ;),

    • Sant convins ca ai vazut in viata ta o moneda … este rotunda , este plata , dar nu este bila … Imagineaza-ti ca ai intalni aceleasi lucruri ca si in descrierea ta daca te-ai invarti in jurul centrului care in cazul de fata este polul nord …

      • Da dar el a navigat drept, daca pamantul era plat si rotund , ca sa faci ocolul trebuia sa virezi forte mult la dreapta, ceea ce nu s a intamplat

    • Felicitări!! Un comentariu superb!!

    • 👏👏👏👏👏 foarte frumos comentariu si cel mai realist. Am urmat traseul cu degetul pe glob. Deci da, Terra este o sfera!

  11. Multe din argumentele susţinătorilor teoriei pământului plat sunt bine fundamentate ştiinţific. Cine nu are obiceiul să gândească independent şi să-şi pună întrebări, atunci să creadă în continuare că americanii au fost pe luna şi că extratereştrii ne supraveghează ca să ne ia femeile.

    • Niciuna dintre argumentele susținătorilor teoriei pământului plat nu are fundament științific. Toate cad în fund imediat ce iei un pix și o hârtie și începi să calculezi.

      • Tocmai am luat un pix ai o foaie,ce calculezi,domnule?

        • Cum niciunul ditre argumentele sustinatorilor teoriei pamantului sferic nu sta in picioare..sunt doar presupuneri si asa zise calcule..dar nimic concret..nimic masurat..nimic dovedit..doar prosteala ca vezi Doamne ei sunt NASA si sunt Dumnezeul astronomiei pe pamant..hai ma…mai lasati-ma cu vrajelile astea de doi lei…

        • Calculeaza cum poti zari steaua nordului din emi”sfera” sudica….daca pamantul chiar este o sfera?

    • Ma bucur sa vad ca exista oameni in Romania care s-au trezit, desi cred ca gaura de iepure e mai adanca de atat.

  12. Otroc Veaceslav // 11 ianuarie 2017 at 18:08 // Răspunde

    Va recomand sa va uitati cap-coada la acest reportaj. Este despre un „copil” nascut in 1982 si care a murit inainte de a implini varsta de 11 ani si care si-a prevestit dinainte moartea si a vorbit despre foarte multe lucruri interesante pe care un simplu copil n-avea de unde sa le cunoasca. Printre multe altele a vorbit si despre teoria pamantului plat, despre Atlantida, despre extraterestrii etc.
    Probabil o sa va plictiseasca si o sa considerati prea multe religiozitate, dar eu zic sa aveti rabdare si sa va formati o parere abia la sfarsit 🙂
    https://vremuritulburi.com/2015/11/19/inger-rus-otroc-veaceslav-filme-ortodoxe

  13. Este clar că Pământul nu este plat, pentru că încalcă geometria sacră care este lege general valabilă a Creației, dar în documentarul ce vi-l propun sunt câteva mari semne de întrebare cu demonstrații logice.
    Cât despre făcăturile video oficiale ale aselenizării sau a navetelor spațiale cred că sunt adevărate. Au fost doar niște programe false pentru marea masă de ignoranți. iar banii s-au vărsat în programele negre, Programul Spațial Secret și bazele secrete subterane…
    Aici documentarul cu subt.RO : https://www.youtube.com/watch?v=f2LsuWTYSt8

  14. De fapt,citi extrateresti sunt pe Terra!? :))

  15. Iți explic eu Daniel de ce e zi si noapte. Tu dacă aprinzi o lumină in Marea Neagră, ai sa vezi acea lumina sub apă pana la o anumită distanță apoi va dispărea. Asa e și cu atmosfera, nu e vid, exista matetie, care reușesc să oprească lumina soarelui in cele sin urma. Cum norii opresc lumina soarelui, stim foarte bine ca in atmosferă există mereu umiditate, aceasta reușește să oprească in cele diin urma razele soarelui. Sincer te credeam mai inteligent. Dar nui nimic, ai să te convingi și tu în cele din urma.

    • Pari deosebit de inteligemt, iar explicatia ta m-a dat pe spate. Recunosc ca nici nu sper sa ajung la nivelul tau. Imi cer scuze ca nu sunt atat de inteligent pe cat ma credeai. E mare dezamagirea? Doamne, prin ce te-am facut sa treci! :)))

      • Vroiam sa vad dacă urmărești comentariile. Te respect foarte mult și urmăresc emisiunile tale cu mare placere. Cât despre acest subiect, fiecare crede ce vrea, un lucru știu sigur, că nu există publicitate negativă. Aștept o emisiune cu această temă.

  16. De ce disc si nu patrat daca pamantul este plat? :))

  17. Draga Daniel Roxin,
    Este de domeniul evidentei absolute ca nivelul prostiei in tara asta si in general in lume este inimaginabil de mare.De ce oare ii provoci?Viata e frumoasa si merita traita decent.Nu are rost sa te otravesti cu toate prostiile debitate de mintile obtuze.Personal stiam de mult ca e plina tara de prosti,dar de cand ma uit la emisiunea Starea Natiei de pe DIGI 24,mai exact la rubrica Vax Populi,vreau sa iti spun ca am ramas perplex de nivelul de prostie al plebei.Asadar te rog,te rog frumos,lasa-i in plata Domnului si ocupa-te de lucrurile sublime,demne de un suflet curat si evoluat si folosesc aceasta ocazie pentru a-ti multumi si a-mi arata recunostina pentru articolele deosebit de interesante pe care le citesc zi de zi pe acest site.Felicitari si toata aprecierea mea pentru cei care selecteaza,traduc si publica articole aici.Faceti o treaba minunata.Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere de munca,precum si inspiratie ca sa o tineti tot asa si de ce nu sa ridicati stacheta calitatii si mai sus.Succes!

  18. Ma scuzati ca am si eu ceva de comentat dar un lucru nu am reusit sa inteleg fiind un pic pasionat de astrologie .De ce Stelele sunt mereu fixe pe cer si isi mentin aceeasi distanta fata de Pamant, ma refer observand cu ochiul liber cu toate ca toti oameni de stiinta spun ca in spatiu sunt obiecte mereu in miscare , meteoriti ,comete etc care ar trebui sa le vedem cum vedem si stelele in fiecare noape pe cer senin?Cerul pare a fi un tavan desenat mereu in miscare sau acest Pamant mereu in miscare intr-o camera 3D,oricum raspunsul il au cei ce tin totul secret si departe de ochii lumii sau poate este inca un mister.A-s vrea un raspuns de la unul care stie ce nu stim noi cei de rand.

    • Eule, bravo! Foarte buna intrebare.
      Si eu mi-am pus intrebarea asta de multe ori.

    • În primul rând, stelele nu sunt fixe, ele se mișcă, foarte puțin, dar astronomii au instrumente extrem de precise pentru a detecta această mișcare.
      În al doilea rând, motivul pentru care nu ți se pare ție că se mișcă este că sunt extrem de depărtate. Cea mai apropiată stea, Proxima centauri, e la 4.3 ani lumină. Când pământul face o tură în jurul Soarelui, steaua se mișcă, stânga dreapta (mișcare de paralaxă se numește) din cauza schimbării unghiului din care ne uităm la ea. Dar această mișcare este aproape imperceptibilă din cauza distanței foarte mari. Ca un exemplu echivalent, e ca și cum te-ai uita la un turn la 30 km și ai face un pas de 20 cm la stânga sau la dreapta. Nu se schimbă foarte mult peisajul la 30 km, nu-i așa? de asta pare că stelele nu se mișcă, distanțele dintre ele sunt uriașe.

      • Pământul orbitează la o viteză de 30,2 km/s, iar când este la afeliu, călătoreşte cu o viteză de 29,2 km/s. Cum de nu vedem stelele mișcându-se rapid?

        • Nu realizezi ca esti penibil cu explicatiile astea?
          Este dovedit ceva din ceea ce spui…NUUUU…sunt doar teorii si calcule..asa cum se credea ca un obiect mai greu decat aerul nu va putea zbura niciodata si…SURPRIZA…se poate…toti asa zisii savanti si mari calculangii spuneau asta..noooo?

    • Si explicatii despre ploi, uragane, tornade si alte fenomene meteo.
      Multimea speciilor de plante, pasari , animale.
      Tot ce se naste pe pamant, ramane pe pamant( toti oamenii care au fost pe pamant raman in morminte- ma refer la acestia ca dovezi in timp..nu vorbesc de cei incinerati..)
      Ideea intrebarii este: daca exista un Dzeu. care isi ia sufletele inapoi, de ce raman trupurile pe pamant?
      De ce oamenii, animalele au simturi inteligenta…si apoi se descompun ca si cum nu ar fi fost vreodata..

  19. Tantalaii care sustin ca imaginile cu Pamantul fotografiat din spatiu sunt trecute prin Photoshop trebuie macar sa incerce sa faca o imagine sferica si dupa sa deschida gura sau sa apese tasta. In multe din imaginile in care se vede Pamantul perfect rotund sunt surpinse in cadru si parti din aeronave, sateliti sau dupa caz, Statia Spatiala Internaionala, unde sunt forme perfect drepte care nu sunt supuse unei deformari facute de un obiectiv sau postprocesari – si voi va inchipuiti cata munca trebuia depusa ca in anii astia toate imaginile sa fie trucate ?! si mai este o intrebare: ce interes aveau sa ascunda ca Pamantul este plat ??? Daca sunt tantalai din aia veridici care vor explicatii stintifice nu au decat sa le faca singuri chiar in Romania si sa isi convinga putini neuroni ca Pamantul e chiar rotund ( evident nu e sfera perfecta ca muntii si oceanele il brazdeaza bine).
    Experimentul poate fi facut si acum ca este inghetat, dar cred ca cel mai bine poate fi facut vara. Te duci tu tantalau care vrei sa te convingi ca Pamantul este rotund la lacul Razim sau Sinoe si iei urmatorul echipament: o barca usoara, de preferat fara incarcatura variabila, o mira de 2 ml care se instaleaza perfect vertical in centru barci, un laser destul de puternic care se pune perfect la orizontala locului la unul dintre maluri la inaltimea de 1- 1,5 ml si sa bata la aceasi valoare pe mira montata pe barca, sa zicem ca il fixezi la 1,3 m( de preferat sa fie realizat cand nu se formeaza nicun pic de val). Si incepe distractia, incet, incet te indepartezi, faci km de malul unde este fixat laserul dar vezi sa ramai in raza de actiune a lui. O sa constati ca cu cat te duci mai departe de laser punctul unde bate fascicolul laser pe mira din barca va incepe sa creasca …1,4; 1,5; 1,6 si in acel moment simabile tantalau o sa intelegi si tu ca Pamantul asta pe care stai e chiar SFERA. Daca esti prea prost sa intelegi cum de Pamantul e rotund dupa ce faci experimentul de mai sus atunci te invit sa faci unu la scara mica: iei o minge de fotbal, un laser din ala chinezesc de 10 lei il pui tangential pe minge si pui un creion in fata lui in care sa bata fascicolul si incepi sa misti creionul pe circumferina bilei – la fel o sa observi ca fascicolul si duce incet catre varful creionului semn ca mingea din fata ta e rotunda – exact ca a treia planeta de la Soare.
    Si nu mai aplicati in viata reala basmele popoarelor africane pe care le cititi in cartea „sfanta” numita Biblie- 70% sunt niste aberatii ale unor salbatici care atat puteau, atat aveau acces la informatie. Inca de la „Facere” autorul dinvin se faulteaza singur; in ziua 1 dumnezeu ala biblic zice „sa fie lumina” si abia in a ziua a 4 de creatie face luminatorul de zi si cel de noapte …adica Soarele si Luna – dovada clara ca salbaticul care a scris randurile alea nu stia ca lumina vine de la Soare. In fine… recomand citirea Bibliei din coperta in coperta- e cea mai buna carte de eliberare spirituala; eu din dorinta de a deveni religios am citit-o de cateva ori si am devenit areligios.
    Imi cer scuze pentru cuvintele mai nuantate, dar sper ca nu multi se regasesc in ele.
    Am gasit pe net si niste formule de calcul pentru cine are curiozitatea sa calculeze cat vedem pana la linia orizontului in functie de inaltimea de la care privim: http://www.carpati.org/articol/linia_orizontului_explicata_matematic._mituri_si_adevar/656/

    • Interesante explicatiile chiar daca destul de colorate pe alocuri… ceea ce nu am inteles totusi este daca ati facut experimentul pe Lacul Razim sau doar il ipotetizati. Daca l-ati facut as dori ceva inregistrari (nu neaparat filmari) date, gen am pornit din punctul X am inaintat catre punctul Y sau in directia cutare, la xx metri era inaltimea yy si asa mai departe. Multumesc!

      • tu vorbesti din pura ta imaginatie
        Ai facut tu experimentul pe lac sau doar presupui?
        Nu de alta..dar sunt altii in Anglia care au si filmat acest experiment si culmea domnule..atesta faptul ca pamantul este plat.
        dar probabil erau pe alt pamant..in Anglia guverneaza alte legi ale fizicii.
        mai obtuzule..nu polua pe aici cu fantezii sf..daca ai dovezi adu-le..daca nu..la somn tataie.

    • Si zici c-ai citit Biblia de vreo cateva ori? Eu nu te cred.
      Si sa stii ca nu-i frumos sa zici despre Moise c-a fost salbatic. Eu daca zic despre NASA ca-i curva, iti convine?

  20. daca vrei sa afli adevarul trebuie sa pui la indoiala totul chiar si ce crezi ca sti (glob) si sa cercetezi!!!
    ca ateu convins de15ani c l am pus si pe d-zeu la indoiala nu am ezitat sa fac o mica cercetare asupra teoriei.mi se pare mult mai palpabila pentru ca pot realiza si eu cateva experimente pro plat…..pe cand pro glob nici una 🙂
    am facut si eu zum pe mare si asa este ,nu apare intai catargul!
    cerul ma fascinat dintotdeauna …si acum ma intreb daca cum bine stim toate popoarele antice se ghidau dupa aceleasi constelati care le vedem si noi azi in 2017 fara sa se schimbe nimic ,pamantul e static sau nu?
    de ce ONU foloseste ca emblema harta plata?
    de ce avioanele dispar in emisfera sudica?(urmareste si tu)
    de ce au inchis accesul in antartica si cu de sta acest acord in picioare de atatia ani fara ca nici macar 1 sa il incalce hmmmm???
    nu stiu daca de pe varful Moldoveanu ar trebui sa se vada curbura eu nu am vazuto(nici nu mam uitat dupa ea :)) )
    dar multi oameni zic ca de la sfinx iarna cu conditi meteorologige favorabile se poate vedea marea neagra ,(nu am avut inca ocazia sa vad asta cu ochi mei)
    de si pentru mine nu este convenabila de loc ideea pamantului plat pentru ca asta ar dovedi si existenta unui creator d-zeu extraterestri ,zalmoxes sau orice alte fiinte superioare care ne tin in acvariu …..

    • Cm adica, ateu proplat!? Undeva gresesti ceva Spiridusule. Ateii sunt proglob, din cate stiu eu. Na ca m-ametisi. Acuma trebuie sa stau un pic in vrie pentru ca sa-mi reviu.

  21. Daca pamantul este o sfera si nu plat si in 24h se roteste odata in jurul axei sale ,explicati-mi cum poate ateriza un avion pe o pista care se deplaseaza cu 500m/s ,sau cand ar ajunge un avion la destinatie care zboara contra sensului de rotatie ,ba chiar si de rotatie al pamantului ,daca pamantul se deplaseaza cu peste 1000 km/h iar un avion de linie nu depaseste 900 km/h ?????
    de altfel sau facut experimente cu franghie pe un canal de apa , ,distanta dintre franghie si apa a ramas constanta aceeasi chiar si dupa mai multi km.ideea ca un vapor dispare dupa cativa km de la orizont este falsa ,nu-l vedem noi cu ochii ,daca ai un dispozitiv optic de zoomat ,o sa-l vezi la fel de mare deasupra apei…..

    • Dacă trenul merge cu 80 km pe oră, eu cum pot ajunge la locomotivă și înapoi cu ai mei 2 km pe ora?

    • Inteleg ce vrei sa zici dar tu nu prea le ai cu realitatea, nici macar nu te-ai uitat putin pe teoria relativitatii ca sa intelegi cum sta treaba…globul se invarte cu tot ce este in atmosfera lui, sa iti dau un exemplu usor: daca tu esti intr-un autobuz care merge cu 100 la ora sa zicem, si arunci un obiect in sus deasupra ta iar acel obiect cade in spatele tau pentru ca te deplasezi cu 100 la ora si nu cade tot la tine,atunci iti dsu dreptate in ce zici.

  22. Vroiam sa trec mai departe, ignrand ineptia asta, dar nu ma abtin sa nu intreb retoric: „Ati zburat vreodata cu avionul la vreo 11000 intr-o zi senina ?” Sanatate !

  23. cetățeanul tulburat // 12 ianuarie 2017 at 8:07 // Răspunde

    Păi poate fi plat în toate formele nu neapărat pătrat 😉
    Dacă e așa de plat cum de mai avem apă, ce-ar face-o să nu se ducă haihui prin univers?!
    Nu mai pomenesc de soare/lună, noapte/zi, fuse orare și alte lucruri care ne spune clar că planeta pe care trăim este un glob. Toată lumea a auzit la școală de globul pământesc…deci globul nu poate fi precum o tavă altfel s-ar fi numit globul cu platfus la genunchi…

  24. Exista o mare probabilitate ca pamantul sa fie plat. Daca nu e plat ci e un sferoid, este foarte posibil sa fie de cateva sute sau mii de ori mai mare decat ni se spune ca este.
    Youtube-ul e plin de documentare dar trebuie selectate cu atentie pentru ca extrem de multe sunt acolo doar sa manipuleze si sa directioneze gresit.
    Cititi despre Antartica si despre tratatul semnat care presupune ca nimeni nu prea are voie sa se atinga de locul ala. Stiu, ti spune ca e despre poluare. Ciudat totusi. Apa se misca prin ocean iar aerul face la fel in atmosfera. Poluez in Romania si afectez cam pe toata lumea. Mai mult, prin 59 cand s-a semnat, absolut nimeni nu avea vreo treaba cu poluarea. Si totusi, toti au cazut de acord ca nimeni nu calca acolo.
    Aruncati un ochi la filmarile camerelor de supraveghere de la statiile de cercetare din Antartica. Niciuna nu prezinta imagini timp de 24 ore pentru a vedea ca soarele se roteste deaspura. Teoretic ar trebui sa fie lumina toata ziua. Mai mult, ni se spune ca acolo e totul inghetat datorita inclinatiei planetei. Ciudat. Pamantul se roteste, iar pentru o parte din an, acea inclinatie ar trebui sa aduca Antartica cel mai aproape de soare. SI totusi, e mereu inghetat.

    Dar poate cea mai bune dovada sunt obiectele care se pot vedea de la distante de unde nu ar trebui sa le mai poti vedea. Exista calculatoare pentru curbura pe internet. Pe o distanta x, ar trebui sa coboare y lucru ca pare sa nu se intample.

    • (…) Cititi despre Antartica si despre tratatul semnat care presupune ca nimeni nu prea are voie sa se atinga de locul ala……

      Răspuns: acolo se află o imensă gaură (vizibilă din spațiu), prin care se intră în interiorul pământului, unde se află mai multe specii de ființe, extrem de evoluate. Vezi Shambala, Roerich, Agartha, Lorber, J. Vernes, etc.. Dacă am face legătura cu aceste ființe s-ar sfârși cu sclavia noastră.

      • Dan, cred ca astea sunt speculatii iar in general evit speculatiile cat pot de mult. Ma bazez pe fapte si lucruri concrete.

        Legat de plat vs sfera, nu spun ca pamantul e plat, dar unele lucruri nu se leaga deloc. V-ati intrebat vreodata de ce chiar daca reusesti sa vezi o cladire de la o distanta mai mare, aceasta nu apare inclinata spre spate? E tot dreapta oricum ai privi-o. Daca acel obiect sta pe o minge, te-ai astepta sa-l vezi aplecat spre spate dar asta nu se intampla.
        Cel mai usor test pentru asta poate fi facut de un topometrist. Chiar as fi curios. Dintr-o pozitie fixa de la o anumita distanta de preferat de macar 8 km, distanta pana la mijlocul cladirii ar trebui sa fie mai mica decat distanta pana la varful cladirii. Am ales mijloc pentru ca presupunem ca traim pe o sfera si nu putem vedea circa 1 metru din baza cladirii datorita curburii. Pentru a fi cat mai evident, cladirea ar trebui sa fie destul de inalta, iar distanta pana la ea sa fie si ea cat mai mare. Totul presupunand ca oamenii inca mai construiesc cladirii perpendiculare pe sol.

        E vreun topometrist pe aici? 😀

      • Cum dracu’ sa se vada o cladire la distanta mai mare inclinata? Nu are 50 km planeta noastra. Du-te la mare/ocean.Stai sa vezi rasaritul,soarele nu se vede cum ca s-ar ridica din ocean/mare? De unde naiba vine soarele ala daca planeta nu are forma sferica?

  25. Aveam pretentii mai mari de la un om care se considera cercetator. Abordarea mi se pare… ingusta indiferent de ceea ce crede fiecare. Articolul este despre cum asa cred eu si restul puteti „sa muriti” ca doar eu am website asa de citit deci am dreptate obligatoriu!
    Credeam ca vad o serie de dovezi pro si contra pentru ca sunt si pentru una dintre teorii, cat si pentru cealalta destule elemente.
    De dragul dezbaterii as dori sa imi explice toti cititorii interesati cum poate luna sa fie vizibila in timpul zilei (lucru ce se intampla de multe ori) si cum lumineaza o… piatra. [incercati si la voi in curte si vedeti daca va iese]

    • Florin Croitoru // 13 ianuarie 2017 at 15:41 // Răspunde

      Florine, e foarte simplu, dragă. Luna e vizibilă și ziua pt că o luminează Soarele și ziua.O piatră nu luminează și nici Luna nu luminează. Ambele reflectă lumina. În cazul pietrei nu îți dai tu seama de asta pt că sursa de lumina pusa pe piatra a fost foarte slabă. Dacă pui o sursă puternică ai să vezi că reflectă.

      • LUCIAN BĂBEANU // 19 mai 2018 at 7:14 // Răspunde

        Florin, putem verifica, foarte simplu, dacă Luna este luminată sau nu, dacă este, la rândul ei, plată sau nu. Vei vedea, pe suprafața Lunii cratere de impact. Cele care sunt în centrul satelitului sunt rotunde. Cu cât te vei duce cu privirea spre „marginile” cercului Lunii vei observa că acele cratere vor deveni din ce în ve mai ovale. De fapt ele sunt tot rotunde, dar dacă privești un cerc desenat pe o sferă și rotești sfera, schimbând unghiul de vedere, vei vedea că cercurile devin ovale. Apoi privește marginile craterelor care sunt ca niște mici munți în jurul lor. Așa se formează craterul la impactul cu un meteorit. Poți face experimentul și pe Pământ. Alege o piatră rotundă și lasă să cadă piatra într-un vas unde ai pus un strat gros de făină. Vei observa formarea în jurul craterului rezultat a unei ridicături, Aprinde o lumină puternică și luminează dintr-o parte, Vei vedea umbra acelei ridicături prelungindu-se spre interiorul craterului. Dacă vei urmări Luna cu un binoclu puternic vei vedea aceleași umbre și la craterele de pe satelitul natural. Deci Luna NU DĂ ci primește lumină de la Soare. În concluzie Luna este rotundă și este luminată de Soare.

    • tot de acolo de unde vine si o masina care se apropie de tine pe o autostrada lunga ..ai impresia ca apare de nicaieri.asta deoarece ochiul nostru nu reuseste sa vada f departe…suntem limitati

      • Masina apare ca un punct care se mareste nu iese din pamant , grea fizica asta . Of , tare mai puneti botul la toti manglitorii astia de nascocesc teorii aberante si culmea isi mai fac si adepti. Voi ati auzit cum se fac banii pe youtube datorita vizualizarilor ? Voi sunteti gastele care dau click la toate ”noutatile” despre pamantul care sta pe testoase si desteptii iau banul 🙂 .

  26. Si totusi se roteste! // 12 ianuarie 2017 at 14:47 // Răspunde

    Am avut un postdoc la Trondheim in Norvegia. In perioada noptilor albe am stat o noapte intr-un punct de observare al specialistilor sa privesc asfintitul si rasaritul la un interval de 2-3 ore!!

    Soarele a asfintit deasupra unei zone din oras si a rasarit deasupra altei zone din oras!

    • Modelul pamantului plat explica si asta foarte usor. Ce ma intriga pe mine este miscarea stelelor. Planeta se invarte in jurul propriei axe, se invarte in jurul soarelui, care soare nici el nu sta pe loc pentru ca tot sistemul solar se deplaseaza prin univers si mai mult, toata galaxia alearga si ea prin univers. Si totusi, stelele apar ca se deplaseaza tot timpul in acelasi mod pe cer.

      Centrifuga ar trebui sa faca planeta turtita iar toate continentele sa tinda spre Ecuator. Totusi, NASA ne serveste continuu cu imaginea unui Pamant perfect rotund si mai mult, recunosc oficial ca imaginile sunt de fapt compozite si facute din bucati la care se adauga tot felul de elemente ca sa para real. Pai stai fratica, dar mata ai zis ca ai fost pe Luna si nu o data. Despre ce vorbim de fapt? Iar NASA sunt principalii furnizori de material despre univers si noi ca planeta.

      Sa nu mai vorbim de ideea ca atmosfera facuta din gaze si toata apa reuseste sa ramana lipita de suprafata pamantului chiar si la viteza de revolutie a dihaniei. Inteleg. Gravitatia. Si totusi. De ce nu au facut un test in stare de zero gravitatie (doar au atatea filmari in starea cu pricina) in care sa incerce sa simuleze o micro gravitatie. As fi carat o bila de vreo 100-200 kg acolo sus cu mine, din cel mai dens material ca sa nu ocupe mult spatiu si as fi pus obiecte de cateva grame pe langa langa ea iar daca s-ar lipi, as incepe sa invart bila respectiva sa vad daca stau lipite. Stiu ca suna prosteste poate, dar vorbind de zero gravitatie, intr-o oarecare masura ar trebui sa pot concluziona ceva.

      Sunt multe intrebari dar cred ca sunt si mai multi „oameni de stiinta” peste tot care sa dea raspunsuri, toate pe baze strict teoretice. Vorbim de teorii in pricipiu care prin definitie sunt presupuneri.

      Inca o chestie. Ati vazut vreodata trecand prin fata Lunii vreun satelit artificial? Unul doar. Cica sunt cateva mii daca nu zeci de mii. Intr-o seara cu luna plina, doar printr-un Nikon P900 (peste 80x zoom optic), ar trebui sa vedem gramezi de sateliti defiland prin fata lunii. Nada. Inca o chestie ciudata despre luna este ca atunci cand nu este plina si se poate vedea ziua, partea care nu se vede, nu se vede…deloc….nu e acolo. O sa spuneti ca da, ca nu e luminata. De acord. Unde-i partea neluminata totusi? Ar trebui sa vad o bucata neagra, umbrita de pamant si o bucata luminata. Nope. In locul partii care ar trebui sa fie intunecata, umbrita, vad cerul. Aer. Atmosfera. Pai luna ar trebui sa fie o sfera. Oricum as privi-o, daca pot s-o vad, ar trebui s-o vad pe toata, luminata sau nu. Nu exclud sa ma insel in privinta asta, dar cred ca face sens ce spun.

  27. cristian c. n. // 12 ianuarie 2017 at 16:14 // Răspunde

    Nu mi-am imaginat vreodata ca oamenii au ajuns sa depuna mari eforturi pentru a dovedi ca sunt imbecili.

    • Faptul ca gandesc eu pentru mine, nu ma face un imbecil. Sa fiu cinstit, cred ca mai imbecil este cel care ia totul gata mestecat. Din ce am remarcat, lumea asta a celor care cred in modelul plat al pamantului este compusa din tot felul de indivizi, unii mai rasariti, altii mai putin. Simpla idee in sine este mult marginalizata pentru ca se vorbeste despre ea prin tot felul de scrieri mai mult sau mai putin religioase. Ce uitam totusi este faptul ca noi, azi, asa destepti si evoluati cum suntem, n-am reusi sa construim piramidele din Egipt care cica au mii de ani, deci sunt de pe vremea prostilor care credeau in modelul plat al pamantului.

      Ce e cel mai trist este etichetarea cu atata usurinta nu a unora care cred in ceva anume, ci a unora care poate gandesc si cu capul lor si isi pun intrebari. Nimic nu demonstreaza ca pamantul se invarte. Nu cred ca sunt multe lucruri care nu pot fi explicate de modelul plat. Asta in combinatie cu rahaturile si povestile de tip NASA, te pun un pic pe ganduri. E natural. Evident, ignoranta si prostia e binecuvantare in general. Unii oameni pur si simplu au nevoie sa li se spuna ce sa faca, cum sa faca, in ce sa creada, in ce sa nu creada. Pana la urma cine suntem noi sa condamnam?

      Si totusi, nu sunt inca convins pe deplin de modelul plat, dar nici modelul sferei nu ma convinge prea tare. Analizam, discutam 🙂

  28. …tipic romanesc , fara a umilii sau jigni , nu se poate purta o discutie … in acest caz ,nu mai conteaza cum arata pamantul din moment ce pe el traiesc astfel de oameni.
    parerea altuia nu conteaza , ba chiar e calcat in picioare … la acest test cam se pica in continuare…lipsa de respect.

  29. Cei care cred că Pământul este plat de fapt au ei capul plat. Când se fotografiază apelează la Photoshop să nu se observe!

  30. …si asa, daca nu venea Luci,imbracat in haine preotesti(l-am recunoscut doar dupa rinjetul subtil si ,,voroaba”),nu mi-as fi dat seama ca intelept, nu voi fi niciodata!Dar si ca sa fiu stupid, mai am multa hirtie si cernela tipografica de papat.

  31. Biblia spune acum mii de ani ca pamantul este ROTUND.Isaia 40:22
    In schimb citind comentariile am avut surprinderea sa descopar ca in ziua de azi exista oameni care sustin ca pamantul este plat..e de VAXPOPULI.
    Terra este scanata pana in nucleu de sateliti,are sateliti geostationari la 36880km,exista internet,telefoanele au GPS si unii o tin langa cum ca pamantul este plat.
    De ce nu se uita ei la luna sau prin masca de sudura la soare?Dar stiu raspunsul lor: sunt puse pe lat sa le vedem,ca daca stateau pe dunga se facea noapte.Ba esti prost?😉

    • Clar. Biblia spune, deci asa este. Noi muncim noi nu gandim…deloc. 🙂

      Terra este scanata de sateliti si avioane pentru ca asa ti se spune. Propiu-zis, tot ce stii tu despre Terra este ceea ce ti se spune. Atat esti de spalat pe creier incat nu ti-ai crede nici proprii ochi. Cand apare NASA cu cate un nou anunt, oameni ca tine se gudura de bucurie. Mintea ta a fost hranita cu inca o iluzie.

      „sateliti geostationari”….ma faci sa rad. Ai vazut tu vreunul? Cum naiba se face ca niciun astfel de satelit nu este pozitionat in dreptul lunii de oriunde ai privi luna aia. Si crede-ma ca de aici de unde scriu luna se vede cu mult mai mare decat in Romania. Dintre toate obiectele vizibile pe cer, luna cred ca este cea mai fotografiata si urmarita chestie si asta nu de acum ci dintotdeauna. Si ce sa vezi…nimeni n-a surprins niciun satelit in fata ei. Ai vazut cum arata cica satelitii aia? Iti poti imagina ca asa ceva ar putea vreodata sta undeva deasupra pamantului sincronizandu-se perfect cu viteza de revolutie a pamantului astfel incat sa stea fix deasupra unui punct? „Ba esti prost?” Probabil ca nu, dar nici nu debordezi de prea multa „desteptaciune” ca „inteligenta” te-ar jigni si nu-I asta intentia mea.

    • Domnule draga,GPS-ul,telefonul și toată tehnologia sunt făcute de aceiași oameni. Și anume ONU

  32. Este suficient sa se citeasca Revelatiile transmise prin Jakob Lorber („Marea Evanghelie a lui Ioan” si alte scrieri) ca sa vada toti acesti adepti ai „teoriei Pamantului plat” ce ii invata Iisus pe oameni acum 2000 de ani. Adica exact modelul cosmic care a fost descoperit de stiinta moderna, dar cu informatii mult mai profunde.

  33. Eu zic sa-l punem la detectorul de minciuni pe domnul Dumitru Prunariu, sigur a vazut pamantul cum arata din spatiu.

    • Ei, da, Vigore dar inainte de a-i pune intrebarea: „zi, bre, cum arata Pamantul din spatiu!” trebuie sa raspunda la intrebarea: „‘ai, bre, matale chiar ai fost in spatiu?”. Mie asa mi se pare temeinica treaba.

  34. Ma gandesc ca sunt cititori care cred in Biblie. In cartea sfanta Biblia scrie ca in timpul lui Iosua soarele si luna au stat in loc timp de aproape o zi.
    Mai scrie ca soarele s.a dat inapoi cu 10 trepte.

    Fara sa mai punem atatea dovezi Biblice ca pamantul e plat, sunt destule argumente pe internet pline de cunostinta, ar trebui sa va dati seama ca nasa seamana stiinta care de fapt e minciuna, adica inselatorie.

  35. indiferent daca pamantul este plat sau nu cu siguranta ne sunt ascunse ceva adevaruri de catre nasa si nu numai.Deocamdata sunt si eu intr-o profunda cercetare pe cont propiu si incerc sa pastrez o oarecare logica a lucrurilor insa inclin sa cred ca toata aceasta lipsa concreta de reactie a celor care ar trebuii sa faca lumina intr-un subiect atat de important ma face sa fiu tot mai aproape de varianta plata a pamantului.Nu vreau sa fiu judecat de uni sau altii cum am vazut ca se practica insa am ajuns la aceasta varianta datorita faptului ca toata aceasta problema ar putea fi rezolvata in cateva secunde de catre un oficial de la nasa care sa vina cu o filmare reala a globului fara nici un trucaj.Toata aceasta lipsa de reactie a celor responsabili nu face altceva decat sa dovedeasca ca se ascunde ceva legat de globul pamantesc si inclin sa cred ca nu se va dori aflarea adevarului prea curand.Toti avem dreptul la o parere iar cea ce ne diferentiaza in acest subiect este faptul de a cauta singuri raspunsuri la unele intrebari sau de a sustine un subiect doar fiindca asa scrie undeva in manualul de geografie di clasa a 5-a.

  36. Ce-mi plac mie astia care cum aud de o astfel de teorie si sar in sus sa o combata fara sa isi pus citusi de putin capul la contributie sa o inteleaga mai intii. In fine, as putea scrie o carte pe acest subiect dar chiar nu am timp acum sa ma bat in argumente referitoare la disputa „pamintul este plat/sferic” pentru ca nici eu unul nu m-am lamurit inca. Dar categoric contestatarii teoriei pamintului plat subestimeaza grav IQ-ul mediu al adeptilor acestei teorii. Unii dintre adeptii acestei teorii sint studenti la geografie, altii profesori de matematica, altii fosti olimpica la fizica….mai are sens sa continui? Evident argumentele de genul ca un avion nu ar putea ateriza pe o pista care se misca cu 500 Km/h sint absolut absurde…eu nu am spus ca TOTI adeptii teoriei pamintului plat sint si inteligenti si au idee de fizica, matematica sau orice alta stiinta. Problema este ca unii dintre ei chiar SINT INTELIGENTI. Iar voi care afirmati ca pamintul este sferic pentru ca Magellan l-a inconjurat sau ca exista fusele orare nu faceti decit sa fiti la fel de ridicoli precum cei care afirma ca e plat pentru ca daca sar in sus cad in acelasi loc pe pamint cind ar trebui sa cada in alt loc din cauza rotatiei pamintului. Intelegi ce vreau sa spun? Prostia merge in ambele sensuri…este prezenta atit la unii din cei care sustin pamintul plat cit si la unii din cei care sustin pamintul bila. Daca Magellan a inconjurat pamintul in ce fel dovedeste aceasta forma acestuia? Eu nu imi pot inconjura casa? E sferica?

  37. Florin Belinschi // 1 martie 2017 at 0:14 // Răspunde

    Terra are o poziție statică, Soarele și Luna sunt mult mai mici și orbitează pe deasupra discului planetar la o distanță de doar 4000 km… Soarele luminează precum un reflector, de aceea este zi doar într-o jumătate a discului…”desemnează în unele zone de pe planeta pământ este mai cald și lasă „urme ” de seceta ,uscat, cum ar fi : Africa, Egipt, Sahara, Spania, Maroc, ….exact zonele în care soarele insista sa zicem asa!;
    POLUL sud Nu exista, numai Nordul și acela se afla în centrul planetei!
    De aceea se și numește Plan-neta!;
    -dacă pământul sa-r roti,sa zicem :” în sensul acelor ceasornicar, și 2 avioane ar pleca din punctul orei „6” sa ajungă în punctul orei „12” , avionul care merge în direcția limbilor ceasornic ar trebui sa zboare cu o viteza mai mare decât cea a „rotației pământului, sa parcurgă o distanta mai lunga, sa dureze mult mai mare Timp în zbor, DECÂT CELALALT AVION , care zboară contra limbilor ceasornic!;
    Acul unei busole indica în totdeauna Nordul, fie ca ești Africa, fie Ca.te afli în Antartida, fie în România sau Norvegia, Nordul se afla în centrul Planetei!
    Cu ochiul liber nu poți vedea la o mare distanta un obiect și îți dă senzația ca pantul este curbat, dar cu ajutorul unui telescop performant poți vedea orice obiect , fiindcă planeta este plată!
    Apa, își ia forma plata în oricare vas ai pune-o, NU EXISTA FORȚĂ GRAVITAȚIEI!,;astfel când am zbura din România în New York , am fi cu capul în joj , și apa din oceane ar inunda jumătate din asa zis „glob” ,……
    Mulțumesc

  38. Deci, pana la urma-i plat….ha?

  39. Am citit siderat comentariile in care se sustine teoria pamantului plat ,este greu de imaginat ce i-i determina pe acesti oameni sa creada in ea, am ramas uimit de micimea logicii lor in a intelege lumea in care traim acum cand avem acces facil la orice informatie din orice domeniu si transmit pe aceasta cale felicitari invatatorilor care au muncit din greu sa le imprime acestor fiinte taina cititului si scrierii .Amin!

  40. Incercati sa gasiti o ruta aeriana DIRECTA care sa plece din Noua Zeelanda si sa ajunga in Argentina, de exemplu…

  41. evident ca e plat, este si f usor de demonstrat, decat ca unele persoane raman incapatanate intr un model in care au fost indoctrinati

  42. Incredibil!!!! Deci nu se poate!! Astia s au jucat prea multe jocuri de strategie in 2D. Si de cand stau cu capu-n monitor 12 ore pe zi si de cand a aparut VR nu mai fac diferenta dintre realitate si fictiune. Ce sa mai zic,nici eu nu sunt savant dar sa afirmi ca Planeta Pamant e o harta de la Aoe pt ca asa vrea muschiul tau cand ai parti ale lumii cu 6 luni lumina 6 luni noapte,soarele apare rotund si luna la fel pe cer. Lumea voastra e trista rau. Mai trist e ca exista oameni care il urmaresc pe Daniel Roxin si omul asta explica destul de bine cat si invitatii sai niste lucruri logice si cu argumente….parca va si vad in fata TV-ului cand zice omu asta”Am gasit ruinele unei cetati datand din secolul 2 Inainte Hristos deci prezenta noastra pe aceste locuri este clara inaintea Ungurilor,Romanilor si altor pretendenti” Si imbecilii incep:Ala nu crede in Hristos,Altu nu crede ca exista Timp,Altu ca Pamantu e plat si cetatea a cazut de pe farfurie si asa mai departe.Deci omul ala se zbate pentru nimic????Scoate Adevarul la lumina si pentru ce? Pentru niste Imbecili si Analfabeti cu idei din Epoca de Piatra?Care sunt nesiguri pe ei si daca liniile albe de langa semafor sunt pentru trecerile de pietoni sau aeroport pentru maimute. Sunteti de toata jena. DA NASA NE ascunde faptul ca Pamantul poate nu are o forma asa de sferica si ca ar fi mai ovala sau harta lumii este reprezentata gresit dar sa afirmi ca Pamantul e plat e clar ca si creierul vostru e plat!!

  43. Avioanele zboara orizontal, asta va poate spune orice pilot de cursa lunga. Daca Pamantul ar fi rotund ar trebui ca la cateva minute, avioanele sa-si coboare botul, ca sa urmeze curbura pamantului. Dar nu o facc, zboara orizontal si paralel cu pamantul, ceea ce demonstreaza, matematic (geometrie) ca pamantul e plat. Magellan a facut a facut inconjurul Pamantului plat….si intr-o farfurie poti pleca dintr-un punct si reveni urmand o traiectorie circulara. Urmariti acest videoclip, care explica de ce soarele lumineaza partial Pamantul si cum o face si alte lucruri de neconceput pentru adeptii Pamantului rotund. Acum un an si eu mai credeam ca Pamantul e rotund…Daca folositi un telescop cu zoom mare, un aparat foto mai performant, veti realiza ca vedeti foarte departe, pe mare, dincolo de limita care ar fi daca Pamantul e rotund. Adica vedeti pe mare obiecte care ar trebui sa fie ascunse datorita curburii Pamantului. Incercati practric ceea ce va spun si apoi combateti, daca mai aveti argumente. Matematica invatata de noi la scoala, desfiinteaza teoria Pamantului rotund, dar cati se pricep la ea? :)))))

  44. https://www.youtube.com/watch?v=fk4YqPtvJao&t=535s

    Este link pentru comentariul lui Emil din 24 iulie/8:31…pentru videoclipul despre Pamantul plat

  45. @ Daniel … LOL … Eu chiar ma gandesc sa inchid postarea de pe blogul meu, pe tema asta … este poate cel mai controversat subiect in lume teoriilor conspiratiei care a produs divizare in randul cautatorilor adevarului … au reusit sa dezbine … Cred ca merita o dezbatere serioasa acest subiect in emisiunile tale, sa iei la puricat cele 200 de argumente care sustin Pamantul Plat si sa le demontezi, una cate una, cu ajutorul specialistilor.
    Cartea poate fi analizata aici https://docs.google.com/file/d/0B5Dy_Ci78cCvazRqdFZoTUVyN2M/preview

  46. Adeptii ambelor teorii, pot explica, prin prisma celor sustinute , ultima eclipsa de soare vizibila pe teritoriul USA ?

  47. Am ramas oarecum surprins de teoria pamantului plat,iar dupa ce am vizionat o multime de filme si documntare pe tema asta,am serioase dubii ca pamantul ar fi rotund.
    Dar ceea ce m-a suprins enorm a fost faptul ca am incercat sa discut cu multe persoane despre aceasta si cei mai multi radeau de mine spunand ca este o gluma…nici macar nu erau dispusi sa asculte ce anume m-a determinat sa cred ca pamantul este plat…sau ca sunt argumente care te fac sa-ti pui intrebari serioase.
    In final un prieten de-al meu mi-a zis..SI CE CONTEAZA DACA E PLAT SAU ROTUND…IMPORTANT E CA NOI SA O DUCEM BINE…..si in noaptea aia mi-am dat seama cat de usor putem fi condusi si controlati de EI doar din cauza ignorantei si a prostiei care zace in noi…pur si simplu nu-mi vine sa cred ca lumea este asa de ignoranta si nepasatoare la ceea ce se intampla in jurul nostru…dar asa cum a zis cineva..FIECARE ARE IN VIATA EXACT CEEA CE MERITA….si cred ca este perfect adevarat.

  48. Teoria cu pamantul plat este adevarata! Inainte de toate, documenteaza-te. Increde-te in simturile tale. Acestea iti spun ca pamantul se invarte cu 1600 km pe ora?

  49. Si eu cred ca ar fi mai multa logica intrun pamant plat

  50. Cum să ascult pe cineva care se întreabă cum stă apa pe pământ sau de ce stelele sunt la fel ca în antichitate? 🙂
    Chiar dacă pământul este plat veniti cu explicații prin care să nu demontati ce credem că stim.
    Pământul este plat pentru că păsările se desprind ușor de pământ si ca peștii înoată prin apă? Pe bune?
    Avioanele puteau sta pe loc si ajungeau la destinație dacă pământul se învârte? :)))) Cum să vă cred ca este pământul plat:)

    Pentru cei care cred ca pământul este plat:)
    Gravitația este data de rotația pământului (este valabil inclusiv pentru apă) 🙂
    Lumina venita de la stele este mai veche decât pământul( bine…pentru cati înțeleg)
    Cu avionul puteti citi singuri 🙂

  51. Daca You Tube a ajuns sa fie sursa stiintifica cu cateva documentare de cateva minute…este grav.. Si acum o noua teorie pentru „inteligentii” planetei.. Pamantul nu este nici sfera si nici plat..este cubic pe alocuri si si coninc la polii magnetici. Astept ” inteligentii”Romaniei si ai planetei sa dezvolte aceasta noua „teorie”

  52. Apropo…sunt convis ca sustinatorii aberantei teorii a pamantului plat, dupa comentarii si dezbateri, ies la geam asteptand-ui pe superman, omu’ paianjen, thor si caporal america sa vina si sa-i sustina ca de…astia nu sunt numai pe „iutub”, sunt si la cinema si pe afise frumos colorate.

  53. Interesant că multi după ce se documentează ajung la concluzia ca pământul este plat 🙂
    Problema nu este cât de documentati sunteți,ci cât vă duce capul. Punct

  54. Bizonul carpatin // 8 octombrie 2017 at 22:51 // Răspunde

    Am citit multe comentarii şi mi-am dat seama că este foarte bine că se pedalează pe forma planetei sferică, şi că se află în spaţiu, şi că vom zbura în cosmos, şi că ne vom civiliza din ce în ce mai mult, până vom pleca spre alte planete. Apariţia la ONU a preşedintelui american, împreună cu cel rus, cel chinez şi cu papa, care ar declara că de fapt pământul este plat şi static, de a doua zi ar fi haos pe pământ. De-a lungul vieţii multe fenomene observate de copil, m-au pus pe gânduri şi nu aveau logică pe un Pământ aruncat spaţiul cosmic şi rotund. Învăţând la şcoală că undele electromagnetice nu trec prin apă, citind despre radar cum funcţionează, adică trimite în linie dreaptă un fascicul de unde care se loveşte de un obiect şi este reflectat, m-am întrebat cum de radarele de pe vapoare detectează alt vapor de la peste 300km. Nici un pic de curbură nu există? Din tot ce am citit, în multe domenii, am convingerea mea proprie şi personală, de nezdruncinat, care mi-a fost dovedită de lucruri aflate din viaţa reală, din literatură, din scriei religioase şi cele istorice. Asta nu înseamnă că spun cuiva că Pământul este plat. Cum menţionam mai sus, convingerea oamenilor că ei există într-un mediu creat şi controlat, protejaţi de un dom, ar face să-şi pună întrebarea existenţială de ce sunt ca nişte cobai într-un acvariu? Şi aici intervine inteligenţa, doar la cei care o au, care îţi spune că nu tu ca persoană fizică contezi, ci fiinţa astrală din interior, faimosul suflet popular, care are de făcut o treabă în acest mediu creat, un anumit timp. Şi atunci când fiinţele umane uită de rolul lor şi se focusează pe plăceri materiale, fiinţele astrale, adică tot o parte din noi, fac curăţenie în „acvariu” şi se reîncepe de la zero. Că se miră şi acum arheologii şi majoritatea oamenilor de artefactele găsite şi care sunt net superioare tehnologiei actuale. Cine le-a făcut? Unde sunt? Păi simplu şi logic, le-au făcut alţi oameni care au mers cu paşi uriaşi spre materialism şi nemaicorespunzând scopului, a venit „apocalipsa”. 🙂 Spre asta se îndreaptă şi societatea actuală. Aş trăi cea mai mare fericire să o apuc. Aşa că dragi teoreticieni, mâncaţi, beţi, futeţi, faceţi avere, că doar de aia trăiţi. Apropo, şi după conştientizarea oamenilor că sufletul e important şi că acest suflet revine mereu în alt corp fizic, s-ar alege praful de cei care se fac stăpâni, deoarece s-ar răscula fără frică de moarte, căci ştiu că fiinţa pricipală din ei nu moare niciodată. Şi căutaţi să înţelegeţi aceste cuvinte dintr-o scriere religioasă combătută de biserică, dar prin prisma pământului plat şi a fiinţei din om. →: „Oricine va găsi înţelesul acestor cuvinte nu va gusta moartea.
    Cel care caută să nu înceteze să caute până nu va găsi, şi atunci când va găsi se va tulbura, şi dacă se va tulbura, se va minuna şi va fi rege peste tot.
    Dacă cei care vă conduc vă zic: „Uitaţi-vă, împărăţia este în cer!” atunci păsările vor ajunge înaintea voastră în cer; dacă vă spun că împărăţia este în mare, atunci peştii vor ajunge înaintea voastră. Ea împărăţia însă se află înlăuntrul vostru şi în afara voastră. Când vă veţi cunoaşte pe voi înşivă, atunci veţi fi cunoscuţi şi veţi înţelege că sunteţi fii ai Tatălui cel Viu. Dar dacă nu vă veţi cunoaşte pe voi înşivă, atunci veţi fi săraci şi voi înşivă veţi fi sărăcie.
    Cunoaşte ceea ce este în faţa ta, şi ceea ce îţi este ascuns îţi va fi descoperit, căci nu este nimic ascuns care să nu se arate.
    Cerul acesta va trece şi cel ce este deasupra lui va trece, şi cei morţi nu trăiesc şi cei vii nu vor muri. În zilele în care mâncaţi ceea ce era mort făceaţi ca acesta să fie viu. Atunci când veţi fi în lumină, ce veţi face ? În ziua în care eraţi unu v-aţi făcut doi; iar acum când sunteţi doi, ce veţi face?
    Spune-ne cum va fi sfârşitul nostru. Iisus a spus: Oare aţi descoperit începutul ca să căutaţi sfârşitul ? Căci în locul unde este începutul, acolo va fi şi sfârşitul. Ferice de cel care stă întru început, căci el va cunoaşte sfârşitul şi nu va gusta moartea.
    Ferice de cel care era de la început mai înainte de a fi. Dacă îmi veţi fi ucenici şi veţi asculta cuvintele mele, aceste pietre vă vor sluji. Căci aveţi cinci pomi în rai care nu se schimbă vară şi iarnă şi frunzele lor nu cad. Cel care îi va cunoaşte nu va gusta moartea.
    Fiţi trecători.
    Dacă a fost carnea făcută pentru suflet, aceasta este o minune; iar dacă sufletul a fost făcut pentru trup, aceasta este minunea minunilor. Însă eu mă minunez de cum această mare bogăţie s-a sălăşluit în această sărăcie.
    Care va fi ziua când te vei înfăţişa nouă şi care este ziua când te vom vedea ? Iisus a spus: Când vă veţi despuia şi nu vă veţi ruşina şi veţi lua hainele voastre şi le veţi pune sub picioarele voastre, ca nişte copii mici, şi le veţi călca, atunci îl veţi vedea pe Fiul Celui Viu şi nu vă veţi teme.
    Fariseii şi cărturarii au luat cheile cunoaşterii şi le-au ascuns. Nici ei nu au intrat, nici nu i-au lăsat pe cei care doreau să intre. Iar voi fiţi isteţi ca şerpii şi curaţi ca porumbeii.
    Cine are urechi să audă ! Lumina este înlăuntrul unui om al luminii şi ea luminează întreaga lume, iar dacă nu luminează, atunci este întuneric.”
    Şi btw, nu cred în Dumnezei. 🙂

  55. eu ma intreb cum nu va puneti intrebarea daca sunteti pacaliti cu Eric Dubay& Co. El chiar spune in video-urile lui ca o minciuna repetata devine adevar. Asta face si el. Pentru cine se uita la el cu admiratie, hai sa va puneti si intrebarea: poate baiatul asta minte!
    eu as putea sa-i demontez toate sustinerile, dar aici va las 2 chestii la care sa va ganditi singuri:
    1- polaris nu este fixa pe cer asa cum vi se transmite de Dubay!
    2- daca urmariti deplasarea soarelui pe cer in teoria pamantului plat, soarele lumineaza absolut tot pamantul, bineinteles cu noapte/zi, etc.. intrebarea este cum ramane cu Groenlanda spre exemplu?? nordul insulei este intunecat non stop nu conteaza anotimpul.

    mult succes la teme si nu va lasati pacaliti usor…

  56. Cu un telescop se poate vedea luna care este sferica si se vede si cu ochiul liber,marte ,venus si ele tot forma sferica la fel ca si restul planetelor,chiar si asteroizii mai masivi sunt tot sferici Tot ce are o anumita marime este modelat sferic de gravitatie.Prima imagine cu Terra a fost facuta de pe Apollo 17 in 1972, cand NASA a trimis oameni pe luna. Ramane singura fotografie facuta Terrei de catre o persoana si in aceasta fotografie pamantul este rotund.

  57. Serios?!…chiar există oameni care cred că pământul este rotund? :)))
    Încerc să găsesc un argument plauzibil …imposibil :))
    Dar probabil nu sunt eu destul de vigilent să-mi dau seamă că sunt mințit de la naștere 🙂

  58. Nu ma pricep la astronomie deloc ,si nu voi aborda problema Pamantului aici discutata.
    Totusi sunt usor amator in stiinta si religie ,asa ca voi spune unele lucruri interesante.
    M-a frapat si pe mine ca intr-o carte de religie canonica ,scrisa de un calugar canadian ,nu-i mai tin minte numele acum(Serafim Rose ,cred) ,dar f. cunoscut ,era citata chestiunea facerii intai a luminii si apoi a luminatorilor zilei si noptii.Se pare ca in copilarie citind Biblia pe sarite ,remarcasem si eu aparenta contradictie.
    Totusi daca acceptam ca purtator cuantic de lumina fotonul ,nu mai e o contradictie.Dumnezeu putea face intai lumina fizica prin acesti purtatori de lumina ,si apoi putea genera ,crea ,un generator de astfel de purtatori de lumina.Noi intai coacem painea acasa pe vatra ,si apoi facem o brutarie ,eventual.
    De asemenea am fost contrariat de una din poruncile date creatiei ,nu mai stiu unde am citit-o ,ca apa sa curga de la deal la vale…mi-am intrebat socat mama de ce era nevoie de aceasta porunca ,doar e clar ca apa curge de la deal la vale…in fine.
    Ideea este ca toata stiinta lui Dumnezeu functioneaza dupa porunci dumnezeiesti ,iar stiinta oamenilor dupa o aproximare mai mult sau mai putin arbitrara a acestor porunci.
    Pe langa lauda ce e adusa in scrierile sfinte stiintei ,citim si ca stiinta oamenilor este nebunie inaintea lui Dumnezeu.Fara a blama deloc stiinta ,eu insumi sunt pasionat ,dar pe alte domenii ,trebuie zis ca ,asemeni calculului numeric care aproximeaza rezolvari exacte ,asa si ce cunosc oamenii de stiinta se straduie sa-l aproximexe pe Dumnezeu ,fapt imposibil.
    Pe scurt : noi suntem pe Pamant pentru a invata sa ne stapanim patimile si sa facem fapte bune …nu neaparat ni se cere sa ajungem prin intelect la Dumnezeu.La El se ajunge prin dragoste cu adevarat crestineasca.Exista ce e drept indemnul la desavarsire ,dar cu pastrarea dreptei socotinte.Nu intelectul trebuie sa primeze la om ,ci sufletul bun.Apoi toate celelalte i se adauga ,vezi cazul unor duhovnici sporiti ,care ajungeau la Dumnezeu Insusi ,dar prin smerenie.
    Aici in lume este un soi de iarmaroc ,zarva mare ,lupte grele pe nimica toata.Parerea mea este ca tot ce se zice in stiinta naturala este bazat pe teorii simplificatoare.
    Intreb si eu retoric…De ce stiintele naturale nu se predau prin observatii libere la microscop ,respectiv de ce astronomia nu se preda oricui doreste ,prin observatii libere la telescop?
    Desigur exista fel de fel de interese.
    Dar repet ,interesul nostru este sa fim crestini buni ,si sa nu ne batem pentru tinichele.
    Comoara cea mare ,Imparatia Cerurilor este inauntrul nostru ,in iubirea noastra.Megand cu smerenie pe cararea bunatatii ,este posibil ca intr-un final ,daca va fi sa avem folos din aceasta ,sa descoperim si lucruri mai ascunse.Dar zic eu ,retoric ,indiferent cum ar fi si cat ar fi de mare Pamantul ,este vreounul dintre noi de aici care sa beneficieze concret si real de o astfel de descoperire pe cont propriu?Desigur ,nu.
    Natura poate fi descoperita atat extensiv ,prin observatii spre exterior ,cat si intensiv ,prin rugaciune interioara.
    Partea extensiva va ramane puternicilor lumii acesteia.
    Partea intensiva ,care este comoara maxima ,va ramane celor smeriti si buni la suflet.
    Oare cei de demult erau chiar nebuni ,vrand ca prin Turnul Babel sa ajunga la ceruri ,la Dumnezeu?Am vazut care a fost soarta lor ,si au fost puternici.
    Fara e elimina o ajungere efectiva de nivel fizic la Creator ,si Ilie a fost luat la cer intr-un car de foc ,totusi lungimea de unda prin care se comunica cu Dumnezeu ,spre care si Acesta binevoieste ,este smerenia ,iubirea fina.Doar asa El ne va primi .
    Daca abordezi cu mandrie nebuna o problema de mate ,vei vedea ca nu o rezolvi…
    Ca sa inchei …in actualul sistem de lucruri ,problema aceasta nu va fi niciodata transata.

    Doamne ajuta!

  59. Dar daca?…Pamantul plat ar fi o zona circulara in jurul nordului magnetic,iar restul o sfera acoperita cu un strat de gheata?

  60. Practic trebuie sa ne ghidăm după dovezi ,fie ele și relativ aparente,in cazul de față îndeajuns de solide pentru a susține ideea că pământul nu este plat, Dovada Nr1:De ce pe o parte a globului este întuneric iar pe cealaltă parte lumină,dovada Nr 2 , dacă există o margine a pământului de ce nu s-au întâlnit nimeni cu ea,dovada Nr3: de ce la bordul unui avion se vede clar că pământul e rotund și Nr4 (dovada susținută de mine),avem un câmp vizual limitat,consider că dacă pământul ar fi fost plat am putea vedea mult mai departe.Daca cunoașteți contraargumente împotriva dovezilor ăstea va rog spuneți-le

  61. Dacă Terra ar fi plata!!! Atunci GRAVITATIA nu ar mai fi uniforma pe suprafața ei, ci mai redusa, mai spre exterior .Asa ca dragilor susținători ai acestei teorii cretine , sper sa fiti cât mai pe margine….😁😁😁😁😁.

    • Doru Dascalu // 8 iunie 2018 at 13:32 // Răspunde

      Vă rog să citiți acest articol. Se pare că nu este de pe un site de satiră și umor. După ce l-am citit, m-am uitat pe globul pământesc, încercând să înțeleg de ce dreak avioanele care zboară din America către Asia ar trece peste Rusia? Că doar se vede clar pe un glob, că drumul este peste oceanul Pacific. Adică zboară spre nord și după aia coboară în sud peste Rusia de au nevoie de aceste acorduri de survol? M-am uitat și pe harta Pământului plat, și atunci acest acord se explică, pentru că zborul în linie dreaptă din America spre Asia, trece obligatoriu peste Rusia. Nu ai nevoie să fi superinteligent ca să-ți pui întrebări. Este suficient să citești și să înțelegi informațiile scăpate în spațiul public din erori umane. Adică de proști. Că este o informație care nu trebuia să ajungă la public. Autorul știrii nu are mintea la el. Enjoy și aștept argumentele matale să înțeleg de ce ar fi nevoie de un astfel de acord de survol. → https://www.air24.ro/news/aeronavele-americane-sunt-supuse-unor-noi-conditii-pentru-a-survola-rusia-4631

  62. Gravitatia este o fictiune , densitatea este o realitate !
    Eu personal am citit foarte mult despre ambele teorii,ma rog, ‘certitudinea’pamantului sferic si presupusa teorie a pamantului plat.Concluzia mea este incerta,ambele teorii avand de partea lor argumente pro si contra.Forma pamantului personal nu am vazut-o,si probabil niciunul care sunteti pe aici nu ati facut-o,dar ce stiu sigur este ca ceea ce este scris in biblie este lucru sfant.Dumnezeu a creat pamantul,soarele si luna.Noi avem un scop in lumea asta.Si dovada ca omului ii este interzis sa stie prea mult din ceea ce ne inconjoara este ca de la asa zisa aselenizare a lui Amstrong ,ceea ce este o minciuna crasa,nu s-a mai facut nici o expeditie.Pentru ca este imposibil.

  63. Nu as vrea sa intru in polemica intrucat sunt un neinitiat in aceasta teorie conspirationista a pamantului plat. Dar tinand cont de aceasta teorie si privind pamantul ca pe o foaie de hartie A4(doar pentru exemplul pur, in fapt observatia aplicandu-i-se oricarei forme pe care o puteti nascoci), ne dam seama ca zonele de margine sunt multiple. Intrebarea este care sunt zonele care se insira in lungul muchiei colii A4 ? Acolo nu traiesc oameni ? Nu sunt cartografiate ? Prin simplul fapt ca sunt extremitati perimetrul ar avea o lungime mult mai mare decat oricare alta de pe globul pamantesc din pct A catre punctul B.Am inteles din cateva comentarii ca de fap muchia este la polul sud, dar admitand acest „adevar” pentru a da satisafctie si sustinatorilor teoriei, ar trebui sa fie doar una din marginile muchiei. Unde sunt celelalte ? Apoi daca exista un camp de forta curb ca un capac curb care sta pe un blat, inseamna ca persoanele care ajung la margine fie cad in gol in cazul in care campul nu este lipit de marginea pamantului, fie dau cu capul ….. just kidding . In fine eu cred sincer ca omul evolueaza punand la indoiala si neluand totul de-a gata si mai cred ca guvernele ascund diverse lucruri si tin oamenii in ceata pentru ca sunt mai usor de controlat, dar teoria mi se pare mai greu de inghitit decat faptul ca extraterestrii sunt mici , verzi si ii cheama Bill .

  64. Acum referitor la antevorbitorul meu, daca amestecam religia cu stiinta, mai bine mergem toti la culcare. Sa nu amestecam evolutiile tehnologice cu o carte care tine mai mult de 3/4 din populatia globului intr-o bula a involutiei. Vorba aia „Crede si nu cerceta” .Dar nu ma bagati in seama ca sunt doar un ateu, un eretic care prefera teoria evolutiei in locul celei in care toti ne tragem din acelasi barbat si femeie. Ii las pe credinciosii adevarati sa se bucure ca s-au casatorit incestuos in familie . Acum, pentru a explica varietatea de rase umane si presupunem ca Adam era negru si Eva era alba, nu mai inteleg cum au aparut asiaticii. Probabil raspunsul il au cei cu teoria pamntului plat . Mai jos 2 citate care te indeamna sa ramai in prostia ta. Real fiind ca o anumita categorie de oameni e mai putin stresata avand mintea intr-un repaos permanent .

    „Cele mai grele de tine nu le cerca si cele mai tari decit tine nu le cerceta. Cele ce ti s-au poruncit tie, acestea cugeta, pentru ca nu-ti sint de treaba tie cele ascunse. Intru prisoseala lucrurilor tale nu iscodi, pentru ca mai mult decit intelegerea omului s-au aratat tie. Caci pre multi au inselat gindul lor, si in socoteala rea au lunecat cugetele lor.” (Intelepciunea lui Isus Sirah, III, 20-23)

    „Sa primim cu multa recunostinta cuvintele Scripturii; sa nu depasim masura noastra, nici sa iscodim cele mai presus de noi, asa cum au patit dusmanii adevarului, care, voind sa cerceteze totul cu propriile lor ginduri, nu s-au gindit ca este cu neputinta omului sa cunoasca desavirsit creatia lui Dumnezeu…

  65. Biblia nu spune nicăieri că Pământul este plat ci că este rotund! Cine a scris articolul ăla e perfect neinformat!

  66. Trial Of Will // 8 martie 2018 at 16:10 // Răspunde

    nu stiu in ce sa mai cred, minciuni peste minciuni, unii se chinuie sa traiasca si au probleme o tona si altii se confrunta pe teme prea indepartate pentru cunoasterea umana, banuiesc ca vom afla cand vom fi pregatiti, s-a gandit cineva ca se poate sa fie si glob si sa nu se invarta?, zic si eu. unii spun ca este glob si se invarte dar ceva nu se leaga iar altii spun ca este plat si nu se invarte si aici e ciudat, dar s-ar putea ca fiecare neadevar sa aiba un sambure de adevar, si asta e cel mai important, daca stim ceva sigur este ca trebuie sa urmam calea binelui, cele mai mari obstacole in viata sunt oamenii rai, combustibilul cunoasterii adevarate este ca niciodata sa nu ramai rigid in gandire

  67. Viitor marinar // 18 martie 2018 at 16:31 // Răspunde

    Imi puneam mainile in cap ca ii vedeam pe americani cu prostii d-astea, dar nici cu romanii nu mi-e rusine.

    E clar, involuam grav. Pacat!

    Va saluta un viitor marinar, sper sa nu cad cu nava „la margini”.

    • Cum sa cada ? Te rog sa urmaresti un pic aici . Pamantul este mult mai intins decate sa crede . Marginile pamantului este ANTACRTIDA ! Stiu ca o sa ma numest prost . Dar voi sunteti cei prosti si manipulati de Nasa care nu a ajuns niciodata pe luna . Nu exista niciun satelit in atmosfera .

      https://www.youtube.com/watch?v=ez1Ym_y432o

      • Ai dreptate in ceea ce sustineai, adica aici ma refer ca : bai prostu’ familiei cum poti fi atat de retard si totusi sa supravietuiesti pana la varsta cand inveti sa scrii ? Esti bun de studiat in laborator ! Asta este motivul pentru care ar trebui studii aprofundate inainte de a i se permite oricarei eroare genetica sa aiba drept la parere. Bai boul boilor si retard absolut cum se face ca se defriseaza si padurile virgine pentru a se face loc populatiei in crestere si tu sustii ca dobitocul ca pamantul e mult mai mare decat se cunoaste si apoi sustii ca prostul x2 ca marginea este Antarctica. Pai bai boul familiei in pubela aia pe care o tii pe umeri nu se ridica nici cea mai simpla intrebare…cum este posibil ca intr-o structura tridimensionala sa ai doar o latura, si aia sa fie Antarctica ?

  68. Daniel , cred ca ar trebui sa vezi astea si apoi sa iti pui intrebari !

    https://www.youtube.com/watch?v=ez1Ym_y432o

    • Eu stiam de aia , marginile pamantului este Antartida . Toti sunt manipulati de nasa cu videoclipurile lor trucate .

      • -Bai omule,apa reprezintă doar 0,05 % din masa Terrei, daca un om ar avea 60 kg cantitatea de apa raportata cu greutatea lui ar fi 30 ml sau 30 g deci ca si cum acel om ar fi udat si ar mentine aceea cantitate de apa cu ajutorul gravitatiei care are efect asupra corpurilor cu masa.Dar voi ăștia flat Eartherii habar nu aveti de aceste diferente si Daia acuzați fără să aveți un minimum de cunoștințe.

  69. Sunt destule sa ateste ca planeta sau ce e e plata, linia orizontului reflexia soarelui, ca pamantu cik se invarte daia daca oi sta cu un elicopter 100 ani peloc o sa aterizezi tot in acelas loc etc.. Nare rost, toate lucrurile in viata asta sunt..asa ti se spume de cand te nasti, automat nu ai sa crezi asa ceva..ce vezi ce auzi la tv si in jurul tau, Open ypur eyes

  70. Cum poti fi asa prost ? Cel mai de prost-gust articol ever .

    Urmariti aici : https://www.youtube.com/watch?v=ez1Ym_y432o

    Vizionati intai si apoi comentati !

  71. Daniel, Emanuel, ti-a dat un link de pe youtube cu explicatii stintifice, nu de evul mediu. Daca consideri ca sunt aberatii, te rog sa le combati logic si cu o abordare de asemnea stintifica, altfel nu stiu care traieste inca in evul mediu si care nu. Multumesc!

  72. Hai ca sunt chiar simpatici….

  73. Pamantul este o sfera iar locul unde traim noi este plat. Ca sa intelegeti mai bine, avem doua zone, una plata, „harta lumii” unde avem noi acces, si restul, unde nu avem voie, si ca intreg este sferic. Cei care sustin teoria pamantului plat, au dreptate in multe privinte, cu exceptia ca pamantul ca planeta este plat. Pamantul este sferic, dar zona populata de noi fiind extrem de mica, pare plata. Soarele pe care il vedem noi lumineaza doar o mica parte din planeta. Posibil sa mai fie un al doilea soare, sau al treilea, nu avem de unde sti. Cand am auzit pentru prima oara de teroria pamantului plat, am ras la fel ca unii dintre voi, si imi cer scuze public. Daca crezi tot ce se spune la TV, esti la nivelul maxim al cunoasterii, si daca citesti si te uiti la documentarii oficiale ai o cultura generala extraordinara. Ai zice ca unii sunt setati sa nu creada nimic din ce vad la TV. Asa este, chiar si cand se spune adevarul, eu tot nu il cred. Motivul e simplu. O data ce au mintit de cateva ori, refuz sa mai cred in respectiva sursa. Vezi vizita lor pe luna. N-am reusit sa cred in ea. Au fost unii care au demontat-o, si n-am putut sa contrazic unele realitati. Ei, posibil sa fi fost pe luna, dar acele poze sau filme nu erau de pe luna. Credeti ca ei nu si-au dat seama ca o mare parte din omenire se va prinde ca e un fals? Totul e un mare secret. Unii oameni isi pun intrebari, altii nu. Istoria din carti e scrisa eronat. Daca ajunge antena 3 sa scrie istoria, o va face intr-un fel, iar daca o va scrie realitatea tv, o va scrie altfel. Posibil nici unul sa nu aiba dreptate. Ambii vor spune despre celalalt lucruri negative, dar adevarul e ca ambii au fost aproximativ la fel, adica rai pentru omenire. Revenind la subiect, pamantul nu-l cunoastem destul. Atata timp cat omul simplu nu are voie sa treaca de anumite zone pentru a-l inconjura, inseamna ca planeta nu se termina acolo, in zona inghetata. Chiar daca cei care sustin teoria pamantului plat au aberatiile lor,… au capacitatea sa creada si in altceva decat se scrie in cartile oficiale. Cei care sustin teoria pamantului sferic, au dreptate doar intr-o singura privinta, ca intradevar pamantul e sferic si doar atat. Nu trebuie neaparat sa credeti in ce spune unul sau altul pe net. Incercati voi singuri sa faceti niste mici calcule, ca niste genii, pentru avem capacitatea de a fi destepti. Inchideti televizoarele.

  74. Mai dragilor,comentatori de ambe sexe și tabere (prea multi cu invective pe țeavă) mă uit pe globul geografic, cel care ne-a deschis mintea spre lume și văd că Nilul și Amazonul curg nefiresc pe geoid, de jos în sus, vreo 6000 de km. Gravitația buclucașă, care ține oceanele la sol, tace și nu face nimic pentru a le opri din mersul lor contra legilor stiute.
    Alt aspect, se știe că gravitația acționează numai asupra centrului de greutate al unui corp, întreg, masa compacta, mă rog.
    Unde se află centrul de greutate al oceanelor Pământului?
    Mai departe, cotele geografice se stabilesc în funcție de nivelul mării. Acesta este egal peste tot și cum se nivelează pe un geoid ?
    Dacă se răspunde, aș vrea fără injurii.Ia să văd dacă se poate!

  75. 🙂 Cine ti-a zis prostia asta cu corpul intreg ? Gravitatia actioneaza la nivel atomic. Fiecare atom are masa si este afectat de gravitatie. Dupa mintea ta gravitatia actioneaza doar asupra centrului tau de greutate , deci spre axemplu membrele tale plutesc 🙂 Esti funny de inocent. 🙂

    • Cum se niveleaza marile ? 🙂 Pai daca mergeai la ora de geografie vedeai ca toate marile si oceanele lumii comunica. Sunt doar 3 lacuri foarte mari , denumite mari dar nu este un secret ca nu sunt. Iar apropos de prostia asta ca raurile curg la deal , vezi ca avem si noi in Romania o sosea unde cobori la deal :)))) .

      • Tu ai mers la ora de geografie (prin parcuri), eu am stat la acea oră și d’aia ma întreb cum se niveleaza marile pe geoid(pamantul sfera-pentru tine),iar comparatia cu șoseaua care urca la deal este inepta total. Ca sa vezi ca ești prost, trebuie să fii deștept. Tu ai dat tonul la discuție. Lasa-te de postări, ești prea de pe dinafară.

        • Hai sa trecem peste gradinita asta cu cine este mai prost si sa aducem si argumente. Daca accepti ca pamantul este geoid / sfera cum vrei sa-i zici ,inseamna ca accepti si ca exista atractie gravitationala si iata ca ai capatat raspunsul. Dar stiu ca tu crezi in basme fara nici cea mai mica dovada stiintifica, pentru ca stiinta este REA , subjuga si prosteste oamenii . Ati transformat genii in prosti si ati ridicat la rang de profeti analfabeti care promoveaza niste teorii de care rad si copii , gen sari in sus si aterizezi in alta parte datorita miscarii de rotatie. Te crucesti cand vezi atata ignoranta. Parca abia ati iesit din pestera si va intrebati cine tine in spate pietroiul pe care stati. Toata fizica este eronata, tot efortul geniilor lumii a fost in zadar ,,,,pai prietene , tot confortul de care beneficiezi tu in ziua de azi se datoreaza acestor prosti manipulatori , daca nu erau ei ne transmiteai mesajul cu porumbelul. La voi nu exista atractie gravitationala , obiectele ”cad” datorita diferentei de densitate , dar eu va intreb , daca nu exista atractie gravitationala de ce obiectele cu o densitate mai mare ”cad”adica au directia in sistemul de axe x-y-z , axa y is sens negativ , de ce nu se duc in sens pozitiv , de ce nu sunt impinse din mediul mai putin dens dea lungul axelor x sau z ? Si-au ales ele de capul lor , dupa o lege inexistenta sa se deplaseze intr-o anumita directie. Nu vedeti ca voi va explicati ineptiile folosindu-va de fizica existenta in genere de atractia gravitationala care a dat sens cuvintelor sus si jos. Hai , te rog explica-ne de ce conform legii voastre a densitatilor corpurile/masele cu densitate mai mare sunt impinse in sens negativ pe axa y (pe intelesul tau – in jos) si nu in alta directie pentru ca suntem intr-un mediu in care nu mai exista atractie gravitationala ca este o nascocire deci nici notiunea de sus si jos , avem doar niste corpuri de densitati diferite si legea densitatii. Sunt mega curios.

  76. Deci nu se poate fără invective, atunci ia de aici.Berbecule,n-ai văzut o virgulă intre cele doua cuvinte? La școala ta, cu prea multe vacante, n-ai auzit de notiunea „intreg” sau „un intreg”,ca definind ceva compact și abstract? Spune,desteptule,unde e centrul de greutate de al unui inel,ca sa vezi câtă minte de mărime atomica ai? Când te scoli de pe scaun, te apleci în fața,ca centrul de greutate(e undeva în zona abdominală) sa-l aduci în suprafa de sprijin, formată de tălpi.E fizica elementară,dar de, vacanta era mai tentantă. Am răspuns în stilul tău. Îți place?

  77. 🙂 , of , ai dat du pe la scoala da nu prea. Vezi tu , centru de greutate care coincide si cu centrul de masa nu este decat compunerea tuturor fortelor ce actioneaza asupra unui obiect omogen. In cazul nostru fortele sunt cele gravitationale care actioneaza asupra fiecarui atom si rezultanta lor este centrul de greutate. Cred ca nu este nevoie sa explic ce inseamna compunerea fortelor ce au o rezultanta intr-un punct. Fluidele au centru de greutate atata timp cat sunt tinute compacte . Odata ce ai separat o parte din fluid devin 2 cu 2 centre de greutate diferite. Deci ce ai inteles tu gresit : forta gravitationala nu actioneaza aspra centrului de greutate ci asupra tuturor atomilor cu masa si el nu este decat o rezultanta a lor. Citez : ”gravitația acționează numai asupra centrului de greutate al unui corp”
    Vezi tu , apropos de fizica elementara, din pacate tu ai ramas doar la nivelul asta : elementar.

  78. Mai degrabă credem în extratereștri(vorbesc din proprie experienta), în știință oarbă bazată doar pe teorii, teoriile relativității care curbează timpul și lumina. Eratostene a „demonstrat” pământul Sferic, cu ajutorul a 2 umbre amărâte de la un soare cu raze paralele, deși când răsare dintre nori sau la apus, răsărit e cu raze circulare.
    Dacă facem un test cu laser la nivelul mării nu e relevant. Pentru cei care s-a prins fizica mai bine de ei, vreau să știu și eu un experiment care măsoară viteza de rotație a Pământului, Sferic, să zicem,…

  79. Sincer am citit comentariile și am obosit. Daca eram în urmă cu 500 de ani mai înțelegeam, dar acum cînd sînt atîtea modalități de a studia fenomenul…
    Luați un telescop și uitați-vă la planetele din sistemul solar ca să vă convingeți sau la Lună. Adică doar Pămîntul este plat iar restul planetelor sînt sferice?

  80. GaluLeo , cine ti-a zis tie ca PLAN etele sant sferice ? Soarele iti „arata” aceeasi „fata” patata , luna iti „arata” DOAR aceesi „fata” … Despre restul „planetelor” nu are rost sa vorbim fiindca NIMENI nu a vazut concret , clar o planeta ci doar ceea ce par a fi „niste planete” ! Avand in vedere distanta , nici la stele nu avem certitudinea ca sant chiar ceea ce par a fi , nu avem certitudinea ca s-ar misca si cu atat mai putin ca ar fi chiar sferice … Nu ti se pare ciudat ca desi stelele se misca cu viteze fantastice fata de noi si unulele fata de altele , „harta cerului” este NESCHIMBATA de mii de ani ? Eu am inceput sa am indoieli mari ca guWernerele ne spun adevarul mai ales de cand cu cocoguvidul …

  81. Pământul e plat (un fel de un hard disk) și noi suntem bidimensionali…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii