Noutăți

Dacii construiseră, în munții lor, un complex sistem de fortificații. Remarcabila rezistență a cetăților era conferită de către murus dacicus – „zidul dacic”

Istoricul roman Florus a scris, despre strămoșii noștri din vremea regelui Cotiso, că „dacii viețuiesc nedeslipiți de munții lor”. Același istoric adăuga că „de acolo, sub conducerea regelui Cotiso, se obișnuiseră să coboare, pustiind ținuturile din vecinătate”, ori de câte ori malurile Danubiului se uneau printr-o punte de gheață.

Înaintașii noștri își găsiseră, în munți, un sălaș desăvârșit, din punct de vedere defensiv. Terenul era greu de cunoscut de către un posibil adversar. Era un efort chiar și să urci până la ascunzătorile din munți ale regilor daci. Atacurile prin surprindere erau excluse. Pentru ca adăposturile lor din munți să devină de necucerit, dacii au conceput sisteme complexe de fortificații.

b

Pentru a putea cuceri o parte din Dacia, spre a-și asigura accesul la minele de aur din Apuseni, armatele împăratului Traian au depus eforturi titanice. Pe lângă vitejia strămoșilor noștri, una dintre cauzele pentru care romanii au preferat, multă vreme, să se războiască cu alte populații și în alte zone, aflate la mari distanțe de Roma, au fost fortificațiile formidabile pe care le construiseră regii daci, în munții lor. Fortificații pe care le consolidau și le extindeau încontinuu.

Un element de importanță crucială, strâns legat de durabilitatea și eficiența complexului sistem de fortificații realizat de către străbunii noștri, a fost… zidul dacic. Sau murus dacicus, așa cum îl numesc istoricii și arheologii. Pentru a ridica un astfel de zid, meșterii clădeau, prima dată, două rânduri de blocuri de piatră, între care turnau, apoi, pământ amestecat cu pietriș. Acest pământ, care constituia „umplutura” zidului dacic, era tasat în mod meticulos de către armatele de lucrători. E foarte probabil ca zidurile să fi fost construite chiar de către ostașii meniți să apere fortificațiile, deoarece societatea dacică nu era una de tip sclavagist (spre deosebire de „avansata” civilizație romană).

c

Cele două rânduri de blocuri de piatră (blocuri fasonate în formă paralelipipedică) nu erau independente unul de altul și nici de stratul interior, compactat, alcătuit din lut și pietriș. Elementele de legătură, care îi dădeau zidului dacic o rezistență ieșită din comun, erau grinzile de lemn dur care uneau, din loc în loc, cele două rânduri de piatră paralele (cel din interior și cel din exterior). Aceste grinzi erau cioplite, la extremități, în „coadă de rândunică”.

După ce erau arse la suprafață, pentru a deveni rezistente la umezeală, grinzile de legătură erau fixate în locașurile speciale existente în blocurile de piatră corespondente, situate de-o parte și de alta a zidului. Un astfel de zid, care putea atinge o grosime de 3 metri și o înălțime de până la 10 metri, descuraja orice intenție distructivă a unui potențial asediator. Nici nu este de mirare că unele asemenea ziduri au rezistat până în ziua de azi, sfidând vremea. Ziduri cu o structură de acest fel au intrat în alcătuirea unor sisteme de fortificații precum cele de la Sarmizegetusa Regia.

a

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org

Surse imagini: 1, 2, 3, 4


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*