Noutăți

Cunoaşterea de sine: calea sigură către materializarea obiectivelor tale

Bunicii noştri aveau o vorbă: “nu tot ce zboară se mănâncă”. Trăind într-o lume atât de diversă, plină de oportunităţi şi de modele de viaţă care mai de care mai fascinante, este greu să nu dorim să îmbrăţişăm orice oportunitate ne iese în cale. Este un lucru bun. Totuşi, e bine să ştim că această deschidere vine la pachet şi cu unele riscuri. Când nu avem repere şi direcţii clare de dezvoltare, când valorile nu ne sunt bine conturate, când fundaţia personalităţii nu e bine clădită, riscăm să transformăm viaţa într-un haos. Exact ca un vapor care navighează în mijlocul oceanului fără o direcţie bine stabilită, ajungem să ne rătăcim.

Când avem prea multe opţiuni ce alegem?

Universul şi lumea în care trăim înseamnă abundenţă şi diversitate. Depinde de noi cu ce lucruri alegem să ne conectăm şi ce filtrăm din tot ce ni se oferă. Pentru că nu tot ce vine spre noi este aliniat cu felul nostru de a fi, cu misiunea sau scopul pentru care am fost creaţi.

Ţi s-a întâmplat poate să ai un obiectiv la care ai muncit perioade lungi de timp. Însă atunci când l-ai atins, fie ai fost dezamăgit, fie ai realizat că nu ţi se potriveşte şi că ţi-ai fi dorit cu totul altceva. Poate ai urmat un drum doar pentru că cei din jur ţi-au spus să o faci. În cadrul familiilor, de exemplu, părinţii îşi doresc, cu toată buna lor intenţie, ca cei mici, copiii să urmeze un anumit model. Să devină medici, doctori, profesori sau să se căsătorească până la o anumită vârstă. Asta fără să descopere cu adevărat care sunt talentele copiilor, ce îşi doresc ei, dacă personalitatea lor este potrivită cu proiecţia făcută.

Cunoaşterea de sine este busola care ghidează direcţia în viaţă

Nu întotdeauna ceea ce doresc cei din jur pentru noi, ce vedem la alţii sau ce ni se oferă este ceea ce ni se potriveşte. În primul rând, este important să ne cunoaştem, să ştim cine suntem. Apoi să filtrăm din tot vârtejul de oportunităţi, visurile, relaţiile şi obiectivele aliniate cu scopul nostru. Autocunoaşterea ne opreşte să ne aruncăm în experienţe neasumate, lăsate la voia întâmplării şi trăite pe principiul “ce o fi, o fi”. Iar asta înseamnă timp plus resurse câştigate şi posibilitatea de a le investi în obiective care au un potenţial mult mai mare să te împlinească.

Avantajul este că atunci când faci un lucru ghidat fiind de coerenţă, claritate şi autenticitate, procesul este mult mai accelerat. Faci lucrurile să meargă din pasiunea, din puterea ta interioară nu apelând la voinţă forţată. Urci muntele, dar ai şi echipamentul potrivit pentru a duce călătoria ta la final. Găseşti suport, energie, oameni potriviţi să îţi sprijine visul pentru că nu există blocaje în calea lui.

Pentru cei care se află în etapa de autocunoaştere, dezvoltare sau rescriere personală şi îşi doresc:

  • să atragă oportunităţile potrivite şi aliniate cu domeniile lor de interes,
  • să descopere şi să pună în ordine ţelurile personale,
  • să îşi clarifice viitoarele direcţii de viaţă,
  • să îşi stabilească şi să îşi formuleze obiective astfel încât să poată fi materializate,
  • să lucreze în direcţia materializării visurilor lor într-o stare mentală şi emoţională productivă şi energică,

echipa de cercetare Aimgroup a creat programul transformaţional Motivaţie. Acest program lucrează în două direcţii clare:

  1. STABILIREA OBIECTIVELOR – programul te ajută să îţi clarifici valorile şi domeniile de interes oferindu-ţi o serie de formulare şi modele de lucru. Inspirate din modele de coaching şi tehnici de Programare Neurolingvistică, formularele de lucru ale Programului Motivaţie sunt un instrumentul ideal pentru a aduce structură, coerenţă şi ordine în procesul de autocunoaştere şi dezvoltare personală.
  2. MATERIALIZAREA OBIECTIVELOR PRIN REPROGRAMAREA MENTALĂ – odată ce ai stabilit obiectivele, Programul Motivaţie te ajută inclusiv în direcţia manifestării lor. Cu ajutorul acestui program, îţi creezi starea mentală, dar şi cea emoţională care să te susţină pe tot parcursul etapei de dezvoltare.

De multe ori, resursele interioare care contribuie la îmbunătăţirea vieţii – motivaţia, entuziasmul, starea de bine, energia mentală – scad odată cu timpul şi e nevoie de ceva nou ca să le reconstruim. Acest program antrenează constant starea de bine, motivaţia devenind o resursă prezentă întreg procesul de materializare a dorinţelor tale. Produsul foloseşte una dintre cele mai eficiente tehnici de reprogramare mentală: accesarea subconştientului prin stimularea cerebrală şi paternuri hipnotice. De aceea, nu doar că îţi creezi o stare mentală echilibrată, pozitivă şi sănătoasă, ci şi rescrii credinţele limitative vechi, blocajele emoţionale care stau în calea obiectivelor tale.

Află cum să-ţi îţi antrenezi puterea mentală astfel încât să poţi materializa rapid orice obiectiv accesând site-ul: https://www.aimgroup.ro/produs/motivatie/

Autor: Andreea Manea


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii