Cunoaste lumea

Noutăți

Crimele de război comise de Statele Unite pe care Coreea de Nord nu le poate uita – Gen. Curtis LeMay: „Am ucis 20% din populaţia lor!”

  •  
  •  
  •  

Adevarul.ro: În contextul intensificării tensiunilor dintre Washington şi Phenian, mass media occidentală tinde să prezinte o imagine adeseori complet falsă a Coreei de Nord, acompaniată de dezumanizarea a celor peste 25 de milioane de nord-coreeni, deseori prezentaţi asemenea unei turme ce respectă orbeşte ordinele venite din partea unui lider malefic, desprins parcă din benzile desenate.

Este adevărat că şcolarii sunt învăţaţi să atace cu baioneta marionete ale soldaţilor americani, că actualul dictator Kim Jong -un a declarat în repetate rânduri că este gata să lovească cu arme nucleare Washingotnul şi alte oraşe americane, sau că politica declarată a ţării, după afirmaţiile fostului lider Kim Il Sung, este aceea „de a educa întreaga populaţie să urască imperialismul american”.

Însă, dacă o parte a acestui narativ este inventată, din nevoia oricărui regim dictatorial de a se raporta la un inamic înspăimântător, nu toată această ură este artificială. Aşa cum susţine jurnalistul Blaine Harden într-un editorial în Washington Post, o parte a acestei uri „îşi are originea într-un narativ bazat pe fapte, fapte pe care Coreea de Nord şi le reaminteşte în mod obsesiv şi pe care Statele Unite, convenabil, le uită”.

razboi coreea 1

Aceste fapte se petrec la începutul anilor 1950 când, în răspuns la invazia Coreei de Sud de către statul comunist, aviaţia Statelor Unite a început o campanie masivă de bombardament, inclusiv cu bombe incendiare cu napalm, în care au fost distruse oraşele şi satele din Nord. Acestea constituiau ţinte uşoare pentru aviaţia americană, bombardierele B-29 neavând aproape nicio opoziţie în majoritatea misiunilor lor.

Această campanie de bombardament a fost una de lungă durată, facilă şi lipsită de milă, chiar şi după caracterizarea comandanţilor americani.   „În decursul unei perioade de trei ani, am ucis – cât – 20 la sută din populaţia lor”, a declarat într-un interviu mai vechi Gen. Curtis LeMay, comandantul Comandamentului Strategic Aerian în timpul Războiului Coreean. Dean Rusk, fost secretar de stat, a declarat că „Statele Unite au bombardat tot ce mişca în Coreea de Nord, orie cărămidă ce stătea în picioare”. Iar după ce nu au mai avut ţinte urbane, aviaţia americană a lovit barajele hidroelectrice şi de irigaţii, distrugând terenurile şi culturile agricole.

Dat fiind acest trecut, împreună cu teama că Statele Unite vor ataca din nou, ideea dezvoltării unui program balistic nuclear poate fi înţeleasă ca o decizie pe deplin raţională şi în principal, ca o măsură pur defensivă.

„În Coreea de Nord este încă anul 1950 iar conflictul cu Coreea de Sud şi Statele Unite este încă în desfăşurare”, afirmă Kathryn Weathersby, o cercetătoare a Războiului Coreean. „Populaţia din Nord se simte încolţită şi ameninţată”.

Sursa: Adevarul.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Crimele de război comise de Statele Unite pe care Coreea de Nord nu le poate uita – Gen. Curtis LeMay: „Am ucis 20% din populaţia lor!”

  1. eu una nu pot uita imaginile cu bombardamentele amerlocilor care se dadeau la jurnalele de stiri dinaintea fiecarui film de la cinema nici de prapadul facut in vietnam .din ambele locuri au trebuit sa se retraga rusinos pt ca nu i-au putut invinge desi nu aveau capacitate militara dar aveau dorinta de afi liberi si o mare iubire de tara

  2. cetățeanul tulburat // 13 august 2017 at 21:02 // Răspunde

    Pe 15 august Kim a spus că va trage în Guam, pun pariu că nu se va întâmpla nimic!

Lasă un răspuns la viper Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii