Noutăți

Coreea de Nord aduce o rachetă pe coasta de vest. Japonia ia în calcul evacuarea populației

Realitatea.net: Autoritățile din Coreea de Nord au fost observate transportând ceea ce părea a fi o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) pe coasta de vest a țării, a relatat marți publicația sud-coreeană Asia Business Daily, citând o sursă din serviciile secrete de la Seul, sub rezerva anonimatului, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Deplasarea rachetei a fost detectată încă de luni, intervenind la o zi după al șaselea test nuclear al Coreii de Nord. Dispozitivul a fost reperat în timp ce era transportat pe timp de noapte, posibil, pentru a se evita o eventuală supraveghere. Coreea de Nord dispune de facilități de lansare pentru programul său de rachete pe coasta de vest a țării.

Conform serviciilor de informații sud-coreene, o nouă posibilă lansare ar putea avea loc la 9 septembrie, când Coreea de Nord sărbătorește Ziua națională, dată care marchează ziua fondării Republicii Populare Democrate Coreean (RPDC) în 1948.

Creșterea tensiunilor a determinat autoritățile japoneze să ia în calcul o evacuarea a populației din Coreea de Sud, scrie Fox News.

“Există posibilitatea unor noi provocări. Trebuie să rămânem vigilenți și să facem tot posibilul ca populația să fie protejată”, a declarat premierul Shinzo Abe. În jur de 60.000 de japonezi se află în prezent în Coreea de Sud, 38.000 dintre aceștia fiind rezidenți pe termen lung.

Citește mai mult: Realitatea.net


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii