Cunoaste lumea

Noutăți

Copiii familiei Bodnariu au fost descoperiți cu vânătăi pe față. Cum explică Barnevernet acest lucru?

  •  
  •  
  •  

După trei luni de la răpirea copiilor familiei Bodnariu de către sinistrul Barnevernet – instituția norvegiană care, chipurile, acționează în interesul superior al copilului, tatăl acestora, Marius Bodnariu, a avut dreptul să își vadă pentru câteva ore cei doi băieți – Ioan (2 ani) şi Matei (5 ani), aflați în grija unor familii surogat, plătite gras de statul norvegian.

Spre stupoarea acestuia, copilul de doi ani avea pe față vânătăi, iar cel de cinci ani o julitură urâtă pe spate și vânătăi. Ca urmare a acestei constatări, familia Bodnariu aduce acuzații grave Barnevernet.

Conform Evz.ro, pastorul Cristian Ionescu a arătat şi motivele de îngrijorare ale părinţilor, printr-un comunicat emis sâmbătă: „Matei avea pe spate o julitură urâtă şi vânătăi, iar Ioan avea vânătăi pe faţă. La întrebările părinţilor prin care se cereau detalii, reprezentanţii Barnevernet nu au dat prea multe explicaţii, trecând repede peste aceste aspecte. Explicaţiile lor erau că, din vina lui, Matei a căzut pe spate, iar Ioan s-a împiedicat pe scări şi a căzut cu faţa de trepte”, a arătat pastorul Ionescu, care se întreabă retoric ce s-ar fi întâmplat dacă urmele pe care le au acum copiii s-ar fi găsit pe corpul lor în momentul în care au fost preluaţi din famili. „Noi ne întrebăm, dacă ar fi avut aceste semne copiii în momentul în care au fost luaţi în custodie, ar mai fi fost Marius astăzi în libertate? Ar fi acceptat Barnevernet şi din partea părinţilor astfel de explicaţii cu privire la vânătăile şi juliturile copiilor? De asemenea, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm, sunt copiii mai în siguranţă acum decât acasă, şi câtă grijă au de ei acolo unde sunt? Iar dacă aşa ceva s-ar putea întâmpla oricum, de ce Barnevernet nu mai este aşa de preocupat de integritatea fizică a copiilor? De ce nu s-a sesizat Barnevernet din oficiu? Sau, pe ei nu-i trage nimeni la răspundere şi de asta fac ce vor?”. 

Iată oameni buni care este dubla măsură cu care acționează această sinistră organizație: dacă în cazul familiei Bodnariu, vânătăile pe fața unui copil ar fi dus nu numai la luarea acestuia, ci și la probabila arestare părinților (acuzați de violență sau neglijență gravă în creșterea copiilor), pentru familiile surogat juliturile și vânătăile nu mai sunt incriminabile, fiind puse pe seama neatenției copiilor…

În opinia lui Cristian Ionescu „este tot mai clar că Barnevernet nu urmăreşte interesul superior al copilului, ci subminarea sistematică a autorităţii părinteşti şi, în special, autoritatea tatălui. Distrugerea valorilor familiale şi ruperea legăturilor dintre copii şi părinţi, iată care este de fapt misiunea şi raţiunea de a exista a lui Barnevernet!” În cazul Bodnariu „e vorba de un caz de persecuţie şi discriminare religioasă, cu încălcări grave ale libertăţii de conştiinţă, în particular, dreptul părinţilor de a-şi educa copiii în conformitate cu valorile şi convingerile lor religioase, drept stipulat în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”. (Evz.ro)

Tocmai de aceea, presiunea internațională asupra statului norvegian trebuie menținută până la desființarea acestui Barnevernet care are în spate membri Bilderberg!!!


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

9 Comments on Copiii familiei Bodnariu au fost descoperiți cu vânătăi pe față. Cum explică Barnevernet acest lucru?

  1. Chiar am crezut ca Barnevernet protejeaza copii. Cine este de fapt adevaratul agresor? Familiile adoptive abuzeaza copii iar „protectorii” de la Barnevernet se fac ca nu observa instituind astfel dubla masura in actiunile lor. Este o sansa buna chemarea lor in fata instantei de judecata pentru ca asa ceva sa nu se mai intample si altor copii. Este o sansa buna sa se ceara desfiintarea Barnevernet. Chiar daca nu vor fi desfiintati ,urmarile vor fi teribile pentru aceasta institutie.

  2. Catalin lasă nu mai da lecții de mare savant.

    • A fost doar o părere fără valoare ce ține strict de cazul Bodnariu , nu a fost destinată să-ți rănească sensibila retină .

  3. Groaznic, nebuni scandinavii astia.Ce se poate face? Oare se face ceva in favoarea familiei?

  4. Irina Radulescu // 15 februarie 2016 at 14:29 // Răspunde

    Familia Bodnariu era o familie EXEMPLARA !!! Spun era pentru ca NU MAI AU NICI UN COPIL.
    Reamintesc celor care poate nu stiu intreg istoricul acestei terori reale, ca TOTUL A PORNIT de la un cantecel crestin, cu o luna inainte de craciun, cantat la scoala de una dintre cele doua fete, cele mai mari (~ 9 anisori), cand li s-a reprosat parintilor (mai exact tatalui, lui Marius Bodnariu) ca se pune acasa un accent prea mare pe aceasta „educatie crestina”!!! Plecand de la aceasta discutie, si de la acest motiv, directoarea scolii a facut o „sesizare” tip, catre Barnevernet, caci asa sunt obligati acolo, in Norvegia !!! Dar a si specificat in acea sesizare cum ca acesti copii sunt bine ingrijiti, isteti, bine dezvoltati, etc.
    Plecand de la acest subiect, al RELIGIEI, se pare ca discutia dintre tatal copiilor si directoare, nu s-ar fi incheiat „super amiabil” deoarece tatal a ramas ferm pe pozitia sa caci este liber sa isi educe copii conform religiei sale si a sotiei sale, respectiv Crestina! Si, apoi se pare ca s-ar fi discutat si principiul biblic care spune ca: „Dumnezeu pedepseste (corecteaza) pe acei pe care ii iubeste…”! Ori in Norvegia este o lege foarte stricta: NU AI VOIE SA ITI ATINGI (corectezi fizic) IN NICI UN FEL COPIII.

    • Irina Radulescu // 15 februarie 2016 at 18:23 // Răspunde

      ATENTIE insa la ce se intampla cu copii „ne-corectati” in copilaria lor, ci crescuti asa cum doresc cei din TARILE SUPER DEZVOLTATE (USA, Suedia, Norvegia, Danemarca, etc)
      https://www.youtube.com/watch?v=EB9ook_2WgI
      PLUS, sa tinem cont ca in Norvegia a aparut de foarte multi ani problema „SINUCIDERILOR IN RANDUL COPIILOR DE SUB 7 ANI”, marea majoritate fiind din cei luati de catre Barnevernet!!!
      Acuma, se preda la Universitati psiho-patologia SUICIDARA LA VARSTA DE SUB 7 ANI !?! Este mai mult decat relevant !!!

  5. Ce intitutie de toata jena.
    …sa iti vezi copiii batuti, vineti, maltratati…de cineva cica in interesul copiilor…de s-ar desfiinta barnevernet si toti membrii ei la inchisiare

  6. Inchisoare pentru durerea ce o produc copiilor si parintilor..

Lasă un răspuns la Catalin Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii