Cunoaste lumea

Noutăți

Conspirația din spatele crizei refugiaților. Ce li se ascunde cetățenilor europeni?

  •  
  •  
  •  

Extrem de multe dovezi arată că această criză a imigranților-refugiați este una bine organizată, cu scopuri politice clare, o criză la care sunt complici mulți lideri europeni ce servesc alte interese decât cele ale națiunilor europene pe care le reprezintă.

În acest context, evenimentele sunt prezentate în mod manipulator (pentru a-i face pe europeni să accepte valul de imigranți), o serie de lucruri importante fiind ascunse publicului larg de presa oficială, aflată în mâinile celor care trag sforile la nivel european și mondial.

Infowars.com identifică, astfel, 5 lucruri esențiale pe care televiziunile din Europa nu le prezintă:

1. Majoritatea refugiaților nu sunt sirieni. Aceștia nu au documentele necesare pentru a dovedi acest lucru și nu se poate invoca pierderea documentelor la un număr atât de mare de refugiați. Ele au fost aruncate, în cele mai multe cazuri, pentru a nu li se identifica originea. Nu mai vorbim despre faptul că imensa majoritate a celor fără acte sunt bărbați!!!

2. Principalele televiziuni occidentale promovează cu obstinație imagini care prezintă, în scene emoționale – mame cu copii – pentru sensibilizarea publicului, fiind foarte zgârcite sau chiar ignorând scenele în care imigranții aruncă cu pietre în organele de ordine, intră în conflict cu civilii sau scandează „Allahu Akbar”.

arabia saudita

Tabara de 4 milioane de locuri, tinuta goala in Arabia Saudita. Este folosita pentru pelerini doar cateva zile pe an…

3. Nu se mediatizează pe marile posturi tv neintegrarea multor altor arabi care au ajuns în Europa în ultimii ani și care vor, în realitate, să își impună cultura. De asemenea, faptul că numărul violurilor a crescut în Suedia foarte mult în ultimii ani, responsabili pentru această creștere fiind și imigranții, nu prezintă interes pentru marile televiziuni. În aceeași filozofie, atenționarea a patru ONG-uri germane care reclamau desele abuzuri sexuale asupra femeilor și a copiilor dintr-o tabără a imigranților musulmani din Hessen, nu a fost mediatizată de marile televiziuni…

4. Pretenția că Europa are nevoie de mână de lucru ieftină este o altă intoxicație. Dacă facem o comparație între Suedia (unde 58% dintre ajutoarele sociale merg către imigranți, în urma politicii granițelor deschise) și Republica Cehă (care nu a acceptat politica ușilor deschise), constatăm că aceasta din urmă are cea mai rapidă creștere economică din Europa. Prin urmare, dacă europenii vor forță de muncă, nu ar fi mai logic și mai economic să creeze programe financiare foarte avantajoase care să încurajeze natalitatea?!?

5. Această criză a refugiaților nu ar fi existat dacă puterile NATO nu ar fi finanțat și antrenat jihadiști pentru a destabiliza guvernele unor țări arabe, lucru pe care îl continuă și acum. De ce? Pentru că vor să “democratizeze” ( a se citi să impună guverne marionetă) cu forța acele țări pentru a avea acces mai ușor la rezervele lor de petrol!

Sursa: Infowars.com

În concluzie, dincolo de drama reală a unor refugiați, toate indiciile ne arată că această criză a imigranților face parte dintr-un plan de amestecare rasială a popoarelor europene (Planul Kalergi) al cărei scop, așa cum am mai spus, este acela de slăbire a identităților naționale, prin diluarea etnică a acestora. Mai mult decât atât, după părerea mea, se pregătește terenul unor conflicte interetnice și religioase în Europa care să justifice reducerea drastică a drepturilor și libertăților pentru toți și introducerea legilor Big Brother. Totul pentru triumful Noii Ordini Mondiale conduse de marii păpușari ai planetei.

Daniel Roxin


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

50 Comments on Conspirația din spatele crizei refugiaților. Ce li se ascunde cetățenilor europeni?

  1. Corect.
    Cine are ochi vede adevărul din spatele manipulării.
    Acum trebuie să fim mai uniţi ca niciodată.
    Şi să cerem ajutor şi îndrumare de la strămoşi.
    Lui Vlad Ţepeş i-a tăiat capul vânzătorul de fraţi, boierul Laiotă, să nu aibă hodină pe ceea lume! Şi l-a dus în tolbă lui Mahomed al II-lea.
    De ce?
    Pentru un os de ros în scaunul domniei.

    Observaţi: nu turcii l-au învins pe Ţepeş. Ci al nostru trădător de neam Laiotă.
    Laioţii sunt mai necesari decât Ţepeşii în ţările pe care străinii vor să le mulgă ca pe nişte vaci bune de lapte.
    Azi, în divanul Ţării se lăfăiesc urmaşii lui Laiotă.
    Pentru că străinii au nevoie de laioţi ca să lichideze toţi Vlad Ţepeşii naţiunilor.
    Dar protectorii laioţilor nu ştiu un lucru subtil: sămânţa unui Vlad Ţepeş nu se pierde niciodată. Ea aşteaptă în stare latentă. La prima ploaie prielnciă, va încolţi şi va creşte ca Făt-frumos din poveste: cât creşte unul într-un an, aşa va creşte noul Vlad Ţepeş într-o zi.
    Va şti că, în spatele său, stă mereu un laiotă gata să-i reteze capul şi să-l ducă în tolbă la stăpânii lumii.
    Dar de asta este Vlad Ţepeş: trădarea laioţilor îi sporeşte curajul şi iubirea de moşie îl face să fie şi mai hotărât.
    Un Vlad Ţepeş este printre noi.
    Într-o zi o să-l recunoaştem şi o să-l urmăm.

    • Normal ca pe noi nu ne informează care e situația adevarat in Siria. Deabea daca mai au orașe acolo

      • da-mi si mie sa fumez!!! ca pare buna !! ;))

      • Am avut unul in care s-a aruncat cu pietre si dupa moarte.Si voia sa organizeze un miting pentru „desteptarea” neamului, si care spunea cam asa:”Cîteva întrebări pe adresa căpeteniilor Bisericii Ortodoxe Române: ALO, V-A LUAT DUMNEZEU MINŢILE? VĂ E MILĂ DE ARABII PĂGÎNI, DAR NU VĂ PASĂ DE MILIOANELE DE ROMÂNI PRIBEGI PRIN LUMEA LARGĂ? L-AŢI ABANDONAT PE IISUS PENTRU ALLAH ŞI PE BRÂNCOVEANU PENTRU OSAMA BIN LADEN? BIBLIA SPUNE SĂ FIM MILOSTIVI, DAR NU SINUCIGAŞI!”

  2. A venit vremea sa luptam pentru tara si sa ne aparam poporul , guvernul, politia , jandarmeria si restul nu ne protejaza pe noi, isi apara doar interesele. Ponta este un idiot, sper doar sa se trezeasca odata lumea si sa fie unita.

  3. Contra argument…
    1. NATO sub conducere SUA, a distrus 5 tari arabe , de ce refugiatii trebuie sa fie toti …SYRIENI ?
    Din 100% de romani care au fugit peste Dunare, 98% erau,…barbati tineri,…majoritatea fara acte pentru ca sirbii ii dadeau inapoi..
    2. refugiatii arunca cu pietre atunci cind nu sint lasati sa treaca spre Germania…
    3. Nu se mediatizează pe marile posture tv neintegrarea multor altor arabi care au ajuns în Europa în ultimii ani…nici tiganii nostrii , care deja sunt in toata europa nu sint ….” integrati „…
    4. ….componenta de baza este …FERTILITATEA scazuta…(nu ar fi mai logic și mai economic să creeze programe financiare foarte avantajoase care să încurajeze natalitatea?!?)
    5. nu am un contra argument ci o ,…completare diferenta este intre doua cuvinte…. DESTABILIZARE a guvernelor si DISTRUGERE TOTALA A TARILOR…

    • Ai nostri tineri au plecat pe timp de pace si nu 500.000 odata.Acesti tineri arabi se presupune ca trebuiau sa-si apere tara,nu?In orice zona de conflict tinerii sunt mobilizati sa lupte,cum au trecut ei de granitele tarilor lor,fara sa-i intrebe nimeni de sanatate?
      Si apoi calatoria in Europa e destul de costisitoare.Au gasit bani de drum dar nu si-au mai gasit actele?

      • Au cateva mii de dolari in buzunar si beau si rad si povestesc. Am mai vazut printre ei si unii care intr-adevar care vorbeau cu familia/copiii la telefon
        Dar in rest va spun ca sunt bine imbracati, cu tupeu si fara nicio urma de bun simt, li se pare ca totul li se cuvine.Si da..majoritatea sunt barbati.
        Eu nu inteleg cum au plecat ei si si-au lasat familiile acasa

    • natalitatea nu cu programe si bani se creste. efectul este invers: cu cat se aloca mai multi bani cu atat destrabalarea e mai mare. Europa si-a pierdut radacinile. Femeia cu Barba este iconul acestor vremuri. Noi romanii ne dam rotunzi insa am trimis la acelasi Eurovision barbatul soprana.

  4. 4 e o minciuna de sus pana jos. 58% e fals!!!! Sunt 16% imigranti in suedia, din care 45% apti de munca lucreaza. E o absurditate fenomenala sa apui ca 58% din ajutoare se duc la imigranti. Demonstreaza neseriozitatea aceatui articol bazat pe minciuni. Slovacia nu a avut cea mai mare crestere, usor de verificat! Romania a avut. Peste tot sunt imigranti neintegrati, dar si integrati. Cunosc personal ambele cazuri.
    Arabia a primit intre 100k si 500k imigranti, insa sunt in razboi direct cu assad si aunt sfiosi cand primesc inamici drept refugiati. Majoritatea imigrantilor sunt barbati pentru ca rezista la un drum lung, mai puternici deacurcareti si curajosi. Or sa isi aduca daca e bine si nevestele.
    Nu mai credeti balariile astea de articole finantate de rusia pt a vota partide ce vor sa iesim din ue. Ne bagati in cacat pe toti.

    • Nils Holgersson // 17 septembrie 2015 at 21:36 // Răspunde

      Alex, ia-te de mână cu Radu şi fumaţi în voie ţigara manipulării.
      Din fericire, nu-s toţi ca voi: cu ochii închişi şi urechile bătucite cu câlţi.
      Ziariştii serioşi citesc articolele ziariştilor serioşi din Suedia şi din Anglia şi din alte ţări. De aceea ştiu pe ce lume trăiesc.
      Daniel Roxin are dreptate în tot ce spune.
      Pe internet sunt o mulţime de interviuri şi reportaje despre imigranţii din Suedia şi alte ţări, care confirmă cele spuse de Roxin.
      Mai nou, uitaţi-vă cum au dărâmat gardul de la frontiera Ungariei cu Serbia şi au aruncat cu pietre în grănicerii maghiari.
      Mai întâi au aruncat pâinea şi apa cu care ungurii i-au întâmpinat.
      Apoi, când nu li s-a împlinit pofta de a trece nestingheriţi, au recurs la pietre.
      Aşa se comportă nişte ,,bieţi refugiaţi”!?

    • alex, esti deja intr-un MARE, MARE,….., asa cum spui tu!
      Asa cum ti-a spus si Nils, ia-te de mana cu radu si fumati-va linistiti ierburile care va fac atat de docti!
      Macar sunteti bine platiti sau sunteti doar niste simpli natarai?!

  5. Nu spune nimeni ca valul de refugiati nu va face rau europenilor, dar tu folosesti in textul tau alte manipulari din presa, si anume: ca rata violurilor in suedia de catre persoanele musulmane a crescut de nu stiu cate ori, asta este o intoxicatie mizerabila, eu am foarte multi prieteni acolo si nici nu s-a pomenit vreodata de asa ceva si cred ca ar fi trebuit sa verifici si tu informatia asta inainte de a scrie . iar eu am vazut la televizor cum ungurii dau cu gaze in migranti, dar in mare ai dreptate , televiziunile manipuleaza masele cu reportajele lor.

  6. De ce nu sînt primiți de celelalte țări arabe? Și de ce sînt calați doar pe anumite țări? Dacă sînt într-adevăr refugiați politici, ar fi acceptat găzduire din partea oricui! Iar dacă, încercând ilegal să calce pe unde vor și întâmpină rezistență, sînt îndreptățiți să atace și să latre violent divinitatea? Cunosc cazuri reale într-o țară importantă din Europa unde sînt foarte prezenți numeric însă refuzând integrarea, fiind în mare elemente criminale sau nulități. Li se dau 1200-1300 euro pe lună de la stat și gândaciirefuză munca! Ați auzit de discriminare pozitivă? Google it, însă nici cu asta nu merge. Până când să se pună Europa la dispoziția unui astfel de val toxic care refuză adaptarea la societatea care îi găzduiește, autoizolându-se Numai niște retardați sau ignoranți neagă evidența!

  7. Nicolette Orghidan // 17 septembrie 2015 at 20:32 // Răspunde

    Cumplit. Cumplit de adevărat și bine orhestrat acest exod, bine regizat pentru a diviza nu numia UE, dar cred că însăși continentul Europa, cu tot ce are ea politic, social, economic. Regie perfectă, „actori” mulți, scenograf cu….„viziune”. Oare cu noi se va petrce cam același lucru? Să fim la rându-ne obligați să emigrăm în lumea arabă? Nu, că asta-i prea de tot!

  8. E destul de corect , însă-însă , ceva-ceva e un-pic-un-pic eronat .
    Căci la Punctul 5 , acolo trebuie neaparat-neaparat comentat-ş-corect câte ceva .. deci :
    Cotropelniţele DEMONcrate ale Imperiului DEMONcratic Americânesc (conduse din umbră de către păpuşarii lumii de pe Wall Street & company) ;
    ăştia întradevăr vor să democratize în mod REAL pe : toată Lumea Arabă , şi şi pe tot restul lumii .
    Căci doar democraţia REALĂ , adică doar : prosto.craţia şi tâmpito.craţia reală , mafiotismul mascat şi şmechero.craţia instituţionalizată ;
    adică doar : debandada haosul-ş-tâmbălăul creeat de acest SISTEM şmecheros , diabolic-ş-perfid ;
    doar asta asigură lucrul-ş-accesul în cele mai bune condiţii a asasinilor economici ai Înaltei Porţi a omenirii de pe Wall Street .
    Căci în ţările conduse de către dictatori patrioţi , de exmplu :
    Coreea de Nord , România lui Ceauşescu , sau fosta Libie a lui M Gaddafi , etc … acolo nu este posibil accesul asasinilor economici .
    Însă doar ţările slugă-ş-tâlhărite din Lumea a-3-a sunt-ş-trebuie conduse prin DEMONcraţie REALĂ , căci ţările stăpân-ş-tâlhar ale Apusului cel Select , astea-s conduse ACUM în mod REAL printr-un SISTEM piramidal-oligarhic de =dictatură FINANCIARĂ= : mascată , diabolică-ş-perversă .. dar care totuşi îi mult mai practică-ş-EFICIENTĂ decât democraţia .
    ………………………………………………………….
    “””Dacă votul ar fi bun , ar fi fost interzis demult”””………Mark Twain .
    “””Dacă prin vot am putea schimba ceva , atunci n-am mai fi lăsaţi să votăm””” ……….Mark Twain .
    „””PREŞeDINŢII nu sunt ALEŞI , preş.e.dinţii sunt SELECTAŢI”””………Franklin Delano Roosevelt .
    “””Când vezi că ai aceeaşi părere cu majoritatea , e bine să mai reflectezi odată”””………Mark Twain .
    …………………………………………………….
    Însă dacă cumva vrei să vezi : cine , cum , când şi mai ales DE CE a creeat : REPUBLICA şi demo(n)craţia …
    păi atunci , ia caută tu pe YouTube : =Protocoalele Înţelepţilor Sionului= , căci ăsta-i Abecedarul oricui vrea să mai priceapă câte ceva-ceva din dedesupturile acestei politici mondiale diabolice-ş-perfide.
    ,,,,,,,,,,,,,,,,
    Iar într-o altă ordine de idei ;
    Ar fi bine ca pe toţi turiştii ăştia economici , pe absolut toţi să-i înfieze doar cotropelniţele colonialisto neo.sclavagisto DEMONcrate ale Vestului Sălbatic , adică în frunte cu agenta diverSIONISTĂ : tanti Angela Mercăcăloaie .
    Căci din din pricina “Primăverilor Arabe” regizate de către agenturile Apusului şi a Imperiului DEMONcratic Americânesc , din cauza asta şi-au cam-cam luat ei lumea-n cap .
    Însă oricum , ăştia n-au venit doar aşa de capul lor , căci totul-totul a fost pus la cale de către cei care (prin Tactica Paşilor Mărunţii) vor să să dilueze şi să distrugă cultura europeană ş´ religia creştină a Europei .
    Şi deşi ei au venit ca civili , şi totuşi , de fapt ei sunt organizaţi pe principii militare , adică ca-n armata , adică-s organizaţi sub formă de plutoane a câte 20 de oameni .
    Iar la întrebările ziariştilor şi a autorităţilr europene , atunci-acolo nu se vaită chiar toţi proştii din pluton , adică cam aşa ca la târg .. ci răspunde doar unul singur , adică doar cel bine instruit-ş-versat , adică : şeful de pluton .
    Şi deşi ei au pornit la un drum lung de circa 3 500 de km , şi totuşi , ei apă-ş-mâncare-n traistă şi-au pus doar atât cât îşi pune un tătic de-al nostru care dupămasa iese la o plimbare-n parc cu copilul lui cel plăpând-ş-mititel .
    -Cum de ce !? … –Păi pentru că ei ştiau că organizatorii-ş-sponsorii lor le-au aranjat toate treburile , adică-n frunte cu conducerea cea CORUPTĂ-ş-globalistă a mai multor ţări din Apus .
    Însă în istorie nimic nu-i întâmplător , iar această invazie a fost pusă la cale de către păpuşari-ş-duşmanii omenirii … .
    De fapt şi această invazie este o componentă de bază a planului de desfăşurare a celui de Al 3-lea Război Mondial (… vezi pe Goagăl şi : ==Al 3-lea Război Mondia în viziunea lui Albert Pike , mason de gradul 33==) …. … .
    Iar dpdv al actualelor standarde europenitotico-DEMONcrato-integrătolitice , următorii “inculpaţi” :
    Ştefan cel Mare , Mihai Viteazu , Cuza , & company , toţi ăştia erau terorişti-xenofobi .
    Căci turcii veniseră == ca să ne INTEGREZE în mod PAŞNIC == în Imperiul Otoman-ş-Hoţoman , adică exact ca acum în Imperiul DEMONcratic UE şi Americânesc .
    Însă dictatorii mai sus pomeniţi , ăştia i-au declarat război ne.DEMONcratic şi NE.integrătolitic .
    Ba pe deasupra , în loc ca aceşti “inculpaţi” să facă REGIONALIZARE europenico-DEMONcratico-integrătolitică , de fapt ei au făcut UNIRE .
    Însă , însă , însă … oare de ce dreaq s-or fi unit Germaniile în anii °90 !?? …
    Oare de ce nu s-au regionalizat şi ăia într-o droaie de mini.cnezate-ş-voievodate europenizotico-DEMONcratice ? …-Ha ?

  9. ARTICOL DE DOI LEI …O AMESTECATURA DE NUME SI INFORMATII FARA NOIMA. NIMIC DIN CE SCRIE AICI NU E PLAUZIBIL .

    • Tanti, vezi ca ai gresit adresa.
      De fapt voiai sa privesti la tv emisiunea „abces din rect” si te-ai ratacit pe net, nu-i asa ?
      In rest, mata dovedesti una si buna: ignoranta e fiica prostiei…
      Si, daca vorbesti de „plauzibil”, abia astept sa vad cum ii vei intampina pe „amaratii” de „refugiati”.
      Cu „allahu akbar”, este ca te-am ghicit ?!

  10. cetățeanul tulburat // 18 septembrie 2015 at 3:51 // Răspunde

    Roxine, exact asta se urmărește…Un război civil interrasial…Din păcate suntem prea puțini să ținem piept noii orânduiri mondiale…ținând cont că oricine va conduce țara va fi marioneta marilor puteri, acționând în detrimentul poporului de care au fost alesi.
    Cel mai dureros este că nu au voie să divulge nimic public, iar noi plebea nu trebuie să aflăm nimic.
    Zimbrule, frumos comentariul…nota 10!

    • nu ma las calcat in picioare // 15 aprilie 2016 at 9:52 // Răspunde

      Nu trebuie sa renuntam, nu trebuie sa spuneti ca din pacate suntem prea putini. Noi, cei putini, care stim adevarul despre intentiile LOR, avem datoria sa trezim pe cei de langa noi, sa ii informam, sa nu obosim niciodata in a share-ui si a disemina informatiile acestea despre adevarul in lume si sa luptam impotriva nedreptatilor!
      Bancile si marile concerne farmaceutice si de pesticide si grupurile oculte, etc vor sa ne omoram intre noi, ca apoi sa vina ei cu idei salvatoare cica, sa ne puna cip, sa ne dea locuri de munca tot la ei, sa desfiinteze banul fizic, sa ramana doar cel electronic, virtual, ca nimeni sa nu mai stie cati bani fac bancile pe banda rulanta, sa nu ai nicio sansa, sa ramai iobag, sa ne amestece, sa fim infricosati si fara curaj…

  11. Constantin Simion // 18 septembrie 2015 at 6:21 // Răspunde

    Ce-am face noi, romanii, daca intre „localnicii” bazelor militare de la Kogalniceanu ori Deveselu , care ar sustine un Guvern marioneta ce nu deserveste interesele neamului romanesc si niste „nationalisti” (patrioti) romani care ar incerca trezirea acestui napastuit popor la REALITATEA vremurilor in care traim,s-ar ISCA un CONFLICT intern major??? Ne-am pune-n traista mamaliga si-am rupe-o la fuga peste granita…inspre bogatele tari musulmane- Arabia Saudita, Dubai, Kuveit,Oman, Bahrein???
    Migrantii musulmani spre Europa fac parte dintr-un plan bine regizat…Mai marii Lumii s-au cam saturat de-atata PACE, de inmultirea peste masura a saracilor si de …ineficienta „mijloacelor” lor de introducere a Noii Ordini Mondiale…
    Drept urmare vor recurge la concluziile lui Malthus= NECESITATEA RAZBOAIELOR!!!

    • Fractura de logica! Daca mai marii lumii s-au saturat de unmultirea necontrolata a saracilor, de ce vor sa puna pe butuci zona cea mai bogata si civilizata a lumii? Nespalatii sunt in Africa, Asia si America de Sud.

      • Ionela Ionescu // 13 octombrie 2015 at 5:30 // Răspunde

        exact….. niste cetateni, albi si cu studiile facute au compus foarte FOARTE multi bani , majoritatea in format electronic…. ei si-au dat seama ca alti cetateni, tot albi , tot cu studiile facute ar putea sa le darame acest imperiu de carton, acest castel din carti de joc dar si ca , din cauza gradului de scolarizare si civilizatie e cam dificil sa mai tina in frau aceasta categorie de populatie, caci dintr-un ne-citit poti sa faci un citit, dar invers nu….. avand in vedere existenta pe planeta si a unei largi populatii aflata cultural si civilizational cu 7 secole in urma, e mai ieftin sa combini o hoarda animalica cu „albii” decat sa se dea cu bombe in albi, sa se trezeasca victimele la realitate, sa dezasambleze operatiunea si sa bage la pushkerie initiatorii… totusi, din punct de vedere aritmetic (nivel clasa a patra) aceasta operatiune este la fel de solida ca si castelul lor de carti de joc , la fel de solida ca si un joc piramidal, caci la mai mult nu-i duce mintea, respectiv : Europa are o populatie de 500 de milioane din care 54 de milioane sunt deja musulmani infiltrati care primesc ajutoare sociale, deci 445 mil. de albi isi dau birul catre 54 mil. de musulmani, dar la un moment dat capacitatea si necesitatea de absorbtie de biruri va deveni mai mare decat producerea…. cam ca la noi unde o persoana care produce valoare tine in carca plus alte cinci persoane…. si cred ca acesta este motivul real pentru care nu se inghesuie sa vina la noi, cei care au planificat aceasta invazie au facut acest calcul , raportul intre numarul de oameni care produc CEVA si numarul de cetateni ne-producatori (minori, batrani, bugetari, servicii)… de exemplu, la noi, pe hartie, la ultimul recensamant aveam 19 mil, din care 3,6 mil minori, 6 mil pensionari, 2,4 mil bugetari(directi si indirecti, adica firme de partid ale caror locuri de munca deservesc doar statul) si estimativ circa 4 mil emigrati…. diferenta o constituie cei care produc VALOARE NOUA: 3 milioane, daca or fi si-atatia, deci 3 milioane ii duc in carca pe toti 19…. daca extrapolam: cum ar arata o Europa in care 446 mil. de albi, jumatate fiind inerent persoane ne-lucrative, ar duce in carca 1,3 miliarde , cum ar fi daca 223 de persoane lucrative ar duce in carca 1,3 miliarde din care un miliard si ceva ar astepta ajutorul social sau ar fi bugetari, batrani, copii ? aceasta invazie este conceputa de niste dobitoci a caror maxima inteligenta este tzeapa si suptul banilor de la stat, dobitoci aflati in panica maxima fiindca datorita internetului oamenii se unesc si in curand ii vor zbura ca pe niste masele stricate…. caci este o lege a naturii ca majoritatea invinge minoritatea si ea se manifesta de la nivel celular, molecular pana la nivel de societate…la nivel de societate se numeste DEMOCRATIE, asta au descoperit grecii: ca majoritatea invinge, always, invinge ORICUM, mai devreme, mai tarziu sau prin orice metoda, de aceea pentru o societate sanatoasa si fara conflicte interne e mai bine sa respectam din start vointa majoritatii… din pacate insa, de prin Evul Mediu, Monarhiile au reusit sa confiste vointa populara si unde n-a mers cu forta au facut-o pacalind , escrocand, mintind si manipuland popoarele…. insa de la o vreme, popoarele se trezesc, iar datorita internetului, telefoniei si internationalizarii travelling-ului popoarele nu doar ele ci se trezesc si unele pe altele ca niste frati si surori, in curand se vor ridica …. toate odata… invazia musulmana e doar o bashina efemera in calea revolutiei mondiale al carei „secretul succesului” este doar unul : simultaneitatea, planificarea ridicarii tuturor popoarelor SIMULTAN…. invazia musulmana in loc sa sufoce albii ii va trezi , va avea efect invers, caci dobitocii care au planificat-o sunt cu adevarat dobitoci.

  12. Constantin Simion // 18 septembrie 2015 at 7:00 // Răspunde

    Ce-i de facut Dragilor?
    Cu prastia, cu pietre, cu ciomege, nici chiar cu pistoale nu vom putea instaura Ordinea pe TERA, ci prin adoptarea unei noi conceptii filosofice despre Lume si Univers, ADMITAND ca:
    – OMUL este Materia ajunsa la constiinta de sine ;
    – DUMNEZEU este Memoria globala a Materiei Universale,
    – iar VIETII ii este caracteristica =TENDINTA DE DOMINARE!!!
    Omenirea este pe punctul de a trece la o etapa superioara de evolutie, care trebuie sa inceapa cu ERADICAREA ORICAREI FORME RELIGIOASE si instituirea unor Conceptii RATIONALE de existenta.
    Musuroiul de Oameni trebuie sa se inspire din habitatul musuroiului de furnici, albine ori al altor fiinte de pe Pamnt Lumea Viitorului va fi bazata pe RATIUNE si nu pe DOGME RELIGIOASE= cauza tuturor divergentelor majore dintre Oameni, sub protectia carora s-a incercat motivarea Luptei pentru Putere si Dominare.

  13. Sigur ca da.Eu sunt convins ca arabii si masonii sunt de vina.Asta gandeam si eu,cand noi roamanii nu mai putem de respect unii fata de altii.Niciun mason,niciun tenebros,niciun arab,nu poate patrunde pe ”teritoriul tau” daca tu insati nu ai teroristi in interior.Oamenii au marele dar sa faca pe sfintii si sa nu isi asume nimic.dar asta e bine,fiindc asa pari si tu om, dand vina tot timpul pe alticineva.Uite ce ne fac masonii,arabii,si culmea noi suntem painea lui Dumnezeu.Ei mai scapam cateo flegma unii pe altii,dar nu din rautate,ci fiindca ne plictisim,uneori poate din retard fiind nu am atins cu adevarat gradul de OM.Spor la vrajeli patagoneze ,cu ce ne fac unii si altii,in loc sa spuneti,ce va facetivoi zilnic unii si altora,si acum vi se intoarce la scara marita.

  14. furnica albina // 18 septembrie 2015 at 16:25 // Răspunde

    Nu avem nimic de facut decat un zid inalt au dreptate ungurii,sa-i urmam,trebie trimisi neaparat de unde au venit sa traiasca cum au trait si pana acum,dupa cum arata nu pare ca ar traii rau.

  15. Psihoza asta se cheamă CONSPIRANOIA !!! Este specifică fanilor extremei drepte și tuturor amatorilor de teocrații și sisteme totalitare național-socialiste. Și s-ar putea ca până la urmă extrema dreaptă să dicteze iarăși pentru un timp (precum și Hitler a fost ales democratic), dacă guvernele nu iau măsuri împotriva extremiștilor și a propagandei conspiraționiste, care demonizează cele mai bune eforturi globale și vizează limitarea drepturilor omului. Cât despre religia globală, sau orice ideologie impusă de un guvern „ideal”, naiba să le ia !

    • Ai dreptate Florin Laiu, un comentariu de nota 10! Daniel Roxin ai grija sa nu devi portavocea lui Hitler. Oricare dintre noi putem fi in papucii unui Sirian. Chiar si tu Daniel Roxin si toti cei care comenteaza pe forumul asta.
      As vrea sa-l intreb pe Daniel Roxin ce surse are la baza articolul dumnealui – paranoia conspiratonista si xenofobia, altceva?

      • Femeie, tu pe ce lume traiesti? Si strabunicii si bunicii nostri au trecut prin doua razboaie mondiale, dar nu si-au abandonat tara, ci au ramas si au luptat pentru ea… si nici nu au navalit peste alte popoare pentru un trai mai bun moca sau pentru a intoxica cu religii aberante si a pune la cale atentate.
        Ar fi bine sa vezi asta…cine stie poate iti vine mintea la cap:

        http://www.aktual24.ro/in-trecut-se-pozau-cu-grenade-si-mitraliere-acum-sunt-in-ue-ca-refugiati-vezi-imagini-ingrijoratoare/

      • Dar, oare, de ce ii supara pe unii descoperirea conspiratiilor? Istoria e plina de ele doar… Cui ii folosesc minciunile si ticalosia mass-media? Asta suna a „minte-ma frumos” sau „inseala-ma fara sa stiu”, ca si eu, la randul meu sa te mint frumos…

      • Antonella, de ce nu iti vezi tu de treaba ta?
        In primul rind nu ai informatiile necesare si corecte despre „excelenta sa” Adolf Hitler cum scria in ziarele vremi si cum I se adresau politicieni Britanici la vremea respective. Stii ca „excelenta sa” Adolf Hitler a fost DECLARAT „OMUL ANULUI” de revitele si publicatiile vremii. Vezi arhivele. Studiaza, informeazate.
        Nu sint de partea nimanui, si nu ridic in slavi pe nimeni,strict la adevar.Am studiat spusele tuturor partilor si am cautat dovezi din acea vreme.
        LASATI OAMENI IN PACE , NU MAI AMENINTATI,SI CERETI DOVEZI.CAUTATILE SINGURI CA SE VEDE CA NU LE GASESTI.
        ROXIN FACE O TREABA BUNA CRED EU BAZATA PE REALITATE SI PE DOVEZI.EU CIND CITESC CEVA VERIFIC SA VAD CE SE INTIMPLA.SI APOI DACA SINT CONVINS CA ESTE CEVA NEINREGULA INCERC SA DIRECTIONEZ CATRE DOCUMENTE SI NU AMENINT.
        SI INCA CEVA „TEORIILE CONSPIRATIEI”AU FOST SCOASE LA IVEALA CA LUPTA CONTRA ADEVARULUI PENTRU A CREA CONFUZIE SI UMPLE CREIERI SPALATI CU ILUZII.
        CUM SE PUBLICA SAU DESCOPERA UN DOCUMENT SAU CEVA TINUT ASCUNS”OCULT” CUM APARE SI REVERSUL „TEORIA CONSPIRATIEI”,IA VERIFICA TU SI SA VEZI CA AM DREPTATE.
        DACA NU MERGE CU „TEORIA” SE IAU MASURI MULT MAI DRASTICE IMPOTRIVA CELOR CARE PUBLICA SAU CAUTA ADEVARUL SI SE AJUNGE CHIAR LA „ELIMINARE”.
        ACTORI, DOCTORI-VINDECATORI NU CREATIA FARMA, REVIZIONISTI, ISTORICI,CINTARETI,SI ALTI.TE POMENESTI PESTE NOAPTE CA NU MAI SINT.SI UNDE NU MAI PUI CA TOTI SINT DICTATORI, DROGATI, ALCOLISTI, BOLNAVI MINTAL,ETC.
        Nu cumva esti din tabara lui Elie Wisel sau a altora ca prea acuzi direct si mai si sugerezi cite ceva pe ici pe colo.
        FENOMENUL DESTEPTARI CONSTINTEI UNIVERSALE A INCEPUT DE MULT NUMAI CA DE DATA ASTA O SA FIE MAI GRAV DECIT CE SA INTIMPLAT IN WW2 CRED EU. HANDICAPATI MINTAL AU DAT DE DRACU, SI EI STIU ASTA.SAU PACALIT CU INVENTAREA INTERNETULUI.
        SA-TI INTRE BINE IN CAP SI SA NU UITI CE TI-AM SPUS EU ACUMA.
        BUNICUL MEU A TRAIT SI PARTICIPAT IN CELE DOUA RAZBOAIE MONDIALE,A TRAIT PINA LA VENERABILA VIRSTA DE 104 ANI, SI OBISNUIA SA-MI SPUNA „TOTUL PE LUMEA ASTA ARE UN PRET, IAR CIND ZIUA VA VENI, TOTI DAR ABSOLUT TOTI VOR TREBUI SA PLATEASCA”. BINE INTELES NU STIA EL DE „VORTEXUL UNIVERSAL”.
        ASA CA EU ZIC SA-TI VEZI DE TREABA TA SI NU TE MAI AVENTURA IN LUCRURI DE CARE NU AI HABAR.
        VA MULTUMESC

  16. Tot ce se intamplă, este cat se poate de DUBIOS: oricat de naivi sau nestiutori suntem, nu se poate sa nu observam REALITATEA: anume ca este ANORMAL. Mii, sute de mii de arabi vin in Europa. Este firesc sa ne puenm intrebarea DE CE? Care este scopul ? Nu sufar nici de ” paranoia ” nici nu fac parte din vreun partid, dar nici nu am primit „ceva” pentru a scrie articole jenante de genul celor care arunca „praf in ochi” folosind pompos si manipulator cuvinte cheie… „caritatea”, „eforturile globale, extrema dreapta, xenofobia, etc ” Este foarte clar ca acele articole sunt scris cu un ANUME scop. Din fericire, cei inteligenti, PRICEP. Ceva masiv, incredibil, nedrept, se pregateste de ceva timp. Vom suferi cu totii. Nu va asteptati sa mai traim la fel. Este invazie si in concluzie va fi HAOS.

  17. CITAT din articolul „S-au chinuit sa ajunga acolo si acum nu le convine: Refugiatii se plang de frigul si plictiseala dintr-o prospera tara UE”” Ziare.com – „Puteti sa spuneti lumii intregi ca urasc Finlanda. E prea frig, nu au ceai, nu au restaurante, nu au baruri, nu e nimeni pe strada, doar masini”, a declarat Muhammed, un tanar in varsta de 22 de ani ajuns in Tornio, unde mercurul termometrelor arata in ziua respectiva doar 10 grade Celsius, informeaza sursa citata. El calatorise aproape 750 de kilometri pana la Helsinki, dupa care s-a razgandit si a facut cale intoarca catre granita, pentru a se intoarce in Suedia. Un imigrant s-a predat politiei britanice: Va rog, trimiteti-ma acasa, in Iran. Neavand documente de calatorie valide, refugiatii nu pot folosi feribotul de la Helsinki la Stockholm, asa ca sunt nevoiti sa foloseasca acest traseu inconfortabil.”” Asadr…sunt din Irak, Iran. Nu sunt atat de amarati pe cat se pare. Vor baruri si restaurante
    Un alt grup de circa 15 refugiati irakieni astepta in statia de autobuz. „Finlanda nu e buna”, au explicat ei pentru AFP.”” iata ce de pretentii au unii care pretind ca sunt disperati. Ce parere aveti ?

  18. am toata compasiunea pentru cititorii acestei pagini.
    Si pentru cei care au redactat o :).
    Am trait si eu aceasta etapa, undeva in zona varstei de 14-22 de ani.
    Incet, incet, am inteles ca forta conspirativa este atat de mare, incat orice efort de a o contracara este aberant. Tot ceea ce pot face este sa slujesc la elevarea nivelului spiritual planetar. Pentru ca si ei ,” cei rai” , sa creasca :), sa inteleaga intregul.
    Iar asta se poate face lucrand doar cu sine.
    Cat timp va pierdeti energie/timp/viata lamentandu-va impreuna, sau fiecare in parte, nu veti schimba nimic.
    Viata senina va doresc 🙂
    (mi ar parea rau sa nu postati acest raspuns. Dar este alegerea dvs si o respect. Numai bine)

    • Tare caraghioasa aceasta „superioritate” in gandire; zi-ne si noua, mai postac platit macar o idee prin care am scapa de compasiunea ta, dar nu vezi ca esti sec.

  19. https://www.facebook.com/2016.PDR.PRIMA.DATA.ROMANII/

    UN VIDEO DOCUMENTAL REAL LEGAT DE REFUGIATII DIN EUROPA IL PUTETI GASI PE PAGINA OFICIALA ” PDR ” !

    AM FI INCANTATI SA RASPANDIM POPORULUI ROMAN PRIN INTERMENDIU PAGINII ” NU islamizarii Romaniei ” CEEA CE ESTE REAL,NU CEEA CE SCRIU ZIARELE MENITE SA INDUCA IN EROARE POPULATIA!DISTRIBUITI FRATILOR,RUDELOR ADEVARUL SI PROTEJATI-VA FAMILIILE DE RAUL CARE EXISTA!

  20. Da. interesant este de ce in nov 2014 cand se atragea atentia ca un presedinte ca cel ce apartine altei etnii decat romane si unei organizatii de rau renume nu are cum aduce binele pentru ROMANIA.,totusi s-a insistat si pledat pentru el . Acum culegem roadele si ne facem ca n-am facut ,,,

  21. Calin Manta // 18 mai 2016 at 7:49 // Răspunde

    Interesele evreilor din Bildenberg se fac simtite tot mai mult, iar jidanca de Merkel e doar o marioneta in mina lor…o zdreanta care executa ordinul de a distruge crestinismul si Europa… Arabii nu vor invata germana sau alta limba si nu vor muncii!..astea s povesti..

    • NU MAI DATI CU PIETRE IN „EVREI”.VA-M SPUS DE ATITEA ORI.PROBLEMA ESTE MULT MAI COMPLICATA SI MULT MI DE SUS. CA SA ZIC IN CITEVA CUVINTE.CEI DIN PIRAMIDA SINT UNITI SI SE BAT PENTRU SUPREMATIE SI ACAPARARE.NU SE INTELEG.UNII VOR TOATA LUMEA IAR ALTI NU VOR SA CEDEZE DIN CE AU.IAR NOI PLATIM, CU VIRF SI INDESAT PENTRU CA ACCEPTAM SI SINTEM INERTI.
      DRAGII MEI INFORMATI-VA.

  22. Multi cretini mai comenteaza pe internet. Orice persoana care susține ca mahomedanismul este o religie a pacii si ca „refugiatii” sunt oameni cinstiți, ori e un troll ori e retardat mintal. Traiesc in Australia de ani de zile si stiu ce fac mahomedanii mai bine decat voi toti la un loc. Pe vremea cand ne invadau cu barcile voi nici nu stiati de asa ceva. Va sugerez sa mai lasati mass media si sa mai cititi adevaratele știri de pe alternative news websites ca si Infowars sau The Drudge Report. CNN, BBC, PROTV etc sunt vrajeala

  23. Pe internet se desfasoara o campanie de manipulare in sensul starnirii oamenilor la ura, rasism, inoculare a fricii. Am verificat mai multe articolase care s-au dovedit mincinoase… daca la televizor am prins cateva reportaje in care se prezenta drama oamenilor dezradacinati care si-au luat lumea in cap, multi pierzandu-si viata pe mare, pe internet via facebook am fost de-a dreptul bombardata de mesaje care aratau ca emigrantii sunt salbatici, agresivi, violatori, puturosi, ca vom fi islamizati, ca trebuie sa ne opunem chiar prin revolta relocarii catorva mii de refugiat in tara noastra etc. Iar noi romanii care pana nu demult eram discriminati, numiti hotii, cersetorii, inapoiatii Europei, suntem primii care aruncam cu piatra, denigram, judecam pe toti la fel, instigam la ura, frica, rasism.

  24. Abrudan Eugenia // 26 mai 2016 at 21:22 // Răspunde

    Petitie impotriva cotelor de migranti si a unei mega-moschei in Bucuresti
    https://petitieonline.net/petitie/48114146
    Cititi, semnati, distribuiti, daca va pasa!

  25. SA I IA ISRAELUL SI USA ….EI CE CUSUR AU SA NU I PRIMEASCA !?

Lasă un răspuns la ionisus Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii