Noutăți

“Ciobanul din Miorița nu a fost omorât.” O spune cercetătorul care a analizat 973 de variante culese şi publicate ale Mioriţei. Descoperirile lui Victor Ravini

Ciobanul din Miorița nu a fost omorât. Poemul se încheie cu vorbele lui, după care el revine la oile sale și pleacă cu ele la păscut. Cercetarea anterioară a neglijat conjuncția condițională dacă și faptul că ciobanul pune verbele la condițional-optativ și la conjunctiv (care în Gramatica Academiei sunt categorisite ca moduri prezumtive) iar în unele variante la modul imperativ. Totul este viziunea lui despre o eventualitate, care nu are loc. Dialogul ciobanului cu mioara este un monolog interior. Mioara este alter-egoul său. George Călinescu și alții ne-au atras atenția că Miorița este un mit, nu o relatare despre o întâmplare concretă. Însă unii cercetători l-au desconsiderat până și pe Călinescu și au preferat să creadă că poemul descrie o crimă adevărată, mai apropiată de înțelegerea lor. De la înălțimea unor catedre, au tras concluzii pripite, aberante, jignitoare pentru demnitatea de român.

Este de mirare că până și savanți de mare renume nu au văzut că e vorba de o visare poetică cu ochii deschiși. Au crezut că folclorul prezintă un fapt divers, o crimă ca în ziare, și au refuzat să vadă că în Miorița totul este simbol, metaforă și alegorie cu multiple înțelesuri abstracte, luminoase și sublime. Ciobanul nu este un personaj concret, ci un personaj simbolic. El este un reprezentant literar al bunătății și perfecțiunii omului în general, un erou în mitologia precreștină a strămoșilor noștri, în legătură cu un ritual tradițional, sacru. Nu este vorba de o crimă, ci de un ritual ciobănesc de inițiere în tainele naturii și universului. Confundarea mitologiei cu realitatea cotidiană a dus la regretabila răstălmăcire a poemului. Erudiți îngropați în cărți și cu dispreț pentru originea țărănească a culturii noastre strămoșești, au crezut că străbunii noștri erau proști, incapabili de a crea metafore sau alegorii poetice și au citit Miorița cu ochelari opaci, iar tot ce este luminos în Miorița a fost văzut ca întunecos și tragic. În acest fel ni s-a prezentat o înțelegere pe dos a Mioriței, cum că ar fi vorba de o crimă murdară, ciobanul ar fi peisimist, fatalist, resemnat, laș, așa cum au vrut unii să ne facă să fim, și ne-au băgat pe gât concepția falsă că Miorița ar fi dăunătoare individului și națiunii.

Străbunii noștri nu puteau să fie proști, nu puteau să creeze și să ne lase moștenire nouă, strănepoții lor, un poem dăunător, așa cum s-a ajuns să se creadă. Dăunătoare sunt teoriile unor celebrități prea mari ca să mai respecte vreo metodologie de cercetare adecvată și au înțeles totul cum li s-a părut sau le-a convenit lor. Au pus pe seama ciobanului și a tuturor românilor propriile lor defecte, spaime și frustrări. Doctrina cu care ne-au mințit încă de pe băncile școlii l-a făcut pe Nichita Stănescu să spună că Miorița ar fi școala tristeții noastre naționale. Nu Miorița este școala tristeții noastre naționale, ci școala interpretărilor tenebroase și confuze pe care ni le-au injectat unii dintre cei mai străluciți intelectuali. Cercetători de indiscutabilă respectabilitate au cenzurat pasaje întregi și au propus să eliminăm cele mai frumoase și mai emoționante versuri din Miorița. În ce scop? Au atacat în fel și chip acest poem străbun și au încercat să-l desființeze. Nu putem ști dacă exegezele lor răuvoitoare au fost o strategie premeditată sau inconștientă de a pângări cea mai luminoasă creație a folclorului nostru. Răstălmăcirea Mioriței de către unii cercetători aduce un prejudiciu identității noastre naționale, subminează încrederea în noi înșine și în națiunea noastră, compromite numele și capacitatea de român în proprii noștri ochi și ai altora.

În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere cu implicații juridice, cum au spus unele celebrități. Cuvântul lege apare în sumedenie de variante ale Mioriței din antologia lui Adrian Fochi sau alte antologii și s-a crezut la repezeală că are sens juridic. Dicționarul Limbii Române elaborat de Academie și orice dicționar român-român arată că lege are două sensuri, unul religios, mai vechi și unul juridic, mai nou. În toate textele vechi, ba chiar și la clasicii noștri sau la autori mai recenți, lege are un sens exclusiv religios. În cultura populară, orală, lege este documentat numai cu sens religios și niciodată cu un sens juridic. Deci, cauza și scopul uciderii în Miorița sunt religioase și nicidecum juridice. Analiza mea dovedește că nu este vorba de un sacrificiu uman sângeros, ci de un ritual tradițional sub formă teatrală, un obicei ce se repetă an de an. În trecut, Miorița se cânta numai la zile mari, ca orice alt ritual sacru, iar nu oricând, ca în vremuri mai noi.

Cele mai vechi și mai bine păstrate variante ale Mioriței sunt colinde. Acestea se cântă în cor în ograda fiecărui gospodar, ca să-i ureze trai bun și belșug în noul an. De la o casă la alta, ciobanul din Miorița primește numele bărbatului care e nădejdea familiei și care astfel devine personaj în text. Țăranul respectiv primește rolul eroului mitologic, ce se sacrifică ritual și se unește cu natura divinizată, pentru a o reînvigora cu forța sa și ascultă cu mândrie ceea ce i se cântă lui. Dacă în Miorița ar fi vorba de o ucidere adevărată, ce familie i-ar mai fi primit pe colindători să le ureze moartea bărbatului care e capul familiei?

Nici măcar câinele din Miorița nu este un câine adevărat. Mioara îi spune ciobanului să-și cheme un câne, cel mai bărbătesc și cel mai frățesc. Deci cel mai… dintre mai mulți, așa cum ni se spune de la început, că el are câini mai bărbați. Dacă ar fi fost vorba să-l apere câinele de cei doi ucigași, de ce să-și cheme numai un câine și nu toți câinii? Orice țăran știe că nici cel mai puternic câine nu poate face față când are de luptat cu doi adversari. Nu este vorba să-l apere, e vorba de altceva. O mioară fabuloasă nu poate vorbi de un câine adevărat. Cine a mai pomenit vreo operă literară în care animale fabuloase vorbesc despre animale reale?

Toată acțiunea din Miorița se petrece în peisajul lăuntric, psihologic al ciobanului și este proiectată asupra peisajului exterior, geografic. Autorii anonimi amestecă imagini interne și imagini externe, cu aceeași măiestrie derutantă ca și Petrarca, Dante, Omar Khayyam sau alți celebri autori ai literaturii culte, la care farmecul este că autorul reușește să ne vrăjească cu confuzia dintre realitate și fantezie, încât luăm abstracțiunea comprimată în imaginea mitologică drept adevăr concret. Mioara este o metaforă ce poate simboliza acea parte din sufletul omenesc pe care C. G. Jung o numește Anima, adică partea feminină a sufletului fiecărui om, iar câinele Animus, partea masculină.

Într-o variantă mai veche, ciobanul cere el însuși să fie ucis de trei ori, la răsăritul soarelui, la amiază și la apus. Numai la teatru sau într-un ritual simbolic poate cineva să fie ucis de trei ori. El mai cere să fie îngropat de trei ori la rând, în diferite locuri, tot ca la teatru, și să nu pună pământ peste el, iar el va cânta din fluier pentru oile sale. Cine a mai pomenit să fie careva îngropat de trei ori la rând în aceeași zi? Niciun etnograf n-a mai întâlnit un asemenea obicei. În altă variantă, doi ciobani îl vor omorî cu securi și cu topoară și cu bolovani de moară. În alta, cu nouă topoare. Cam multe arme pentru doi ucigași. În Baltagul lui Sadoveanu era suficient un singur baltag, dar acolo era o ucidere adevărată. În Miorița nu poate fi vorba de o ucidere reală, ci de o punere în scenă. Ciobanul vorbește ca un producător și un regizor al unei reprezentații teatrale cu sensuri simbolice sacre, unde el este și actorul principal, care joacă rolul unui erou mitologic.

Faptul că numărul de 9 topare din Miorița (varianta CXCIII versul 7, pagina 651 din antologia lui Fochi, culeasă în satul Leauț, lângă Brad, în Munții Apuseni) coincide cu numărul de 9 topoare din bronz descoperite lângă Iași de Cezar Cioran în 2015, poate să fie sau să nu fie doar o simplă coincidență, deoarece este o cifră cu valori matematice aparte și e considerată sfântă în cam toate religile. Topoarele „acestea erau așezate în cerc, ca niște raze solare, ceea ce sugerează o dispunere cu o semnificație ritualică, masculină” după cum afirmă Daniel Roxin, citând arheoloaga Senica Țurcanu, șefa Muzeului de istorie a Moldovei http://www.cunoastelumea.ro/descoperire-arheologica-de-exceptie-in-iasi-9-topoare-din-bronz-vechi-de-3-500-de-ani-vide/ Greu de spus dacă aceste 9 topoare rituale găsite în Moldova au o legătură directă cu cele 9 topoare pentru uciderea rituală a ciobanului din susnumita variantă a Mioriței sau este doar o coincidență.

Moartea, îngroparea și nunta cosmică a ciobanului se repetă simbolic, în colinde la început de an, de la o casă la alta, în unele variante la Sf. Ilie și ori de câte ori textul este rostit sau citit, la fel ca atunci când apostolul Pavel spune că el moare în fiecare zi, pentru a se uni cu Dumnezeu. Multe alte personaje celebre din civilizația altor popoare au efectuat experiențe psihologice de acest fel și sunt bine analizate de știința religiei. La fel și ciobanul folosește aceeași alegorie a morții și a nunții cosmice, binecunoscută în istoria literaturii universale și în fenomenologia religiilor. El moare simbolic pentru a se uni cu divinitatea adorată, zeitatea feminină din ceruri sau care în alte variante apare pe munte împodobită cu simboluri solare și lunare. Este vorba de o hierogamie, adică bineștiuta nuntă a sufletului omului cu o divinitate cerească.

Multe alte argumente din cartea Mioriţa – Izvorul nemuririi arată că poemul nostru național folosește aceleași procedee de tehnică literară și are un conținut de idei sublime comparabile cu cele mai valoroase opere din literatura universală. Miorița merită să fie repusă pe cel mai înalt piedestal al literaturii universale, de unde câțiva din erudiții noștri au trântit-o în noroiul unde au vrut să ne împingă.

Un articol de Victor Ravini

miorita 2Victor Ravini,  Editura ALCOR EDIMPEX, Bucureşti, 2016. Cartea poate fi comandată aici: www.dacia-art.ro

„Cartea, un album cu 350 de pagini text şi peste 300 de imagini, este un studiu literar-filosofic ce se adresează publicului larg. Autorul analizează 973 de variante culese şi publicate ale Mioriţei şi, bazându-se pe lucrări ale unor gânditori iluştri în literatură, filosofie, drept, istorie şi istoria religiilor, susţine că Mioriţa este un mit de valoare universală cu vechime milenară.

Autorul, Victor Ravini (Radu Victor Niţu) este născut la Caracal, a absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea limbă şi literatură română şi germană, a Universităţii din Timişoara. A tipărit patru cărţi, semnând Radu Niţu, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România. În 1985 a plecat în Suedia, a absolvit liceul suedez, a urmat Facultatea de Ştiinţa Religiilor la Universitatea din Göteborg şi Management la Scandinavian International University. A publicat trei cărţi în limba suedeză, dintre care ultima, Mioriţa, a fost apoi tradusă de autor în română.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia. Primind cetăţenia suedeză, şi-a legalizat numele Victor Ravini, format din primele silabe ale numelui său complet.

Cartea se citeşte cu interes, ca o lucrare de investigaţii, pentru că autorul îşi pune întrebări şi răspunde cu argumente, în susţinerea ideilor sale. El doreşte să deschidă o nouă etapă de cercetare privind poemul, combătând ideea că Mioriţa înseamnă povestea unui cioban care acceptă să fie omorât de tovarăşii lui, de unde a rezultat că românii ar fi un popor de laşi trişti, fatalişti.” (Corina Firuţă)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa


10 Comments on “Ciobanul din Miorița nu a fost omorât.” O spune cercetătorul care a analizat 973 de variante culese şi publicate ale Mioriţei. Descoperirile lui Victor Ravini

  1. Eu cred ca balada “Miorița” poate fi înțeleasă cu adevărat numai prin prisma religiei lui Orfeu, care susținea integrarea omului în Natura și a Naturii în Univers. Deasemeni merita menționat ca Orfeu susținea reincarnarea sufletului (înaintea lui Buddha) și posibilitatea învierii nu numai a sufletului (prin reincarnare), ci și a trupului (ceea ce a reușit Isus cu vreo 2 mii de ani după). Este impresionant ca religia lui Orfeu a rămas atât de adânc înrădăcinată în subconștientul colectiv al romanilor, încât ideile sale au supraviețuit în spiritualitatea noastră, printre altele și sub forma Mioriței.
    As dori un articol care sa conțină un studiu despre Orfeu și Zamolxe, ar fi bine sa știm care sunt originile noastre spirituale.

    • Eu cred că aveți dreptate cu Orfeu. În carte se vorbește prea puțin despre Orfeu, doar amintit la pag 30, 31. Putem înțelege prudența autorului întrucât cercetătorii anteriori care au asociat Miorița cu Orfeu, cu Zamolxe sau cu orice altceva din mitologie sau din trecutul îndepărtat au fost batjocoriți. Este necesară o nouă generație de cercetători, care să nu se sperie de totalitarismul din știință.

    • Io Stefan Woiwod // 8 iunie 2018 at 12:10 // Răspunde

      “Va rataciti ne-stiind Scripturile”

  2. Nicolette Orghidan // 30 iulie 2016 at 19:46 // Răspunde

    Minunat articol, real, „palpabil”argument! Așa-i pentru că versul spune:„…Și de-a fi să mor/ În câmp de mohor/ Să-i spui lui vrâncean/Și lui ungurean…” Cum de nu m-am gândit: ,,și de-a fi să mor”….(dacă voi muri, dacă se va întâmpla nenorocirea, vreodată…„tu mioara mea”, să faci…să spui…Excelentă observația! Pică toate comentariile din manualul de l. română!

    • Teoria cu pesimismul ciobanului din Miorița este lipsită de temei. Printre nenumărate argumente, autorul citează la pag 165 o celebră scriitoare franceză din timpul Revoluției franceze, pe care Talleyrand a întrebat-o care era culmea optimismului. Ea răspuns: „A-și începe testamentul astfel: Dac-o fi să mor.” (Commencer ainsi son testament: Si par hasard je meurs). La fel își începe ciobanul așa numitul „testament”, atât de diferit înțeles de unii sau de alții.

  3. Felicitari acestui autor care a cercetat profunzimea si nu s-a oprit la interpretarea de tip “naratiune politista cu final nespectaculos”. Führer dankt Ihnen, Herr Ravini !

  4. Ca adevăr absolut al literaturii noastre, “Mioriţa” rămâne o superbă alegorie viaţă-moarte – viaţă de dincolo de viaţă, emblema spiritualităţii unui popor născut deopotrivă şi poet şi filozof. Ca orice operă definitorie, poemul are şi mulţi detractori mărunţi. Cuprinşi de teama (patriotică!) de a nu pătrunde în Europa şi din cauza ei şi a altor nemuritori… învechiţi, domniile lor au defrişat plaiul mioritic şi au încercat să ucidă trecutul încărcat de “morţi care refuză să moară”,în aşteptarea unui soare invitat, de data aceasta, să răsară de la Apus.

  5. Iovan Cristian // 22 ianuarie 2017 at 17:56 // Răspunde

    Nu este vorba de nicio visare cu ochii deschişi… Mioriţa deconspiră ritualul sacrificiului uman hotărât de o instanţă religioasă. Balada reprezintă de fapt pragul încheierii perioadei religioase pagâne şi începutul perioadei religioase creştine. Pentru mai multe detalii citiţi Recursul Mioriţei de Cristian Neagu revista Agero.

  6. Ion Cumpănaș // 30 noiembrie 2017 at 9:17 // Răspunde

    Am citit în revista Agero constatările dlui Cristian Neagu (poet, eseist, critic literar) în urma cercetărilor făcute. Foarte bine documentat și extrem de logice detaliile ansamblate. Felicitări!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii