Noutăți

Cetățile de la Porțile Apelor – istoria neelucidată încă a evoluţiei străvechiului Golf Halmyris din Dobrogea

Cum arăta geografia Dobrogei de Nord, la gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră, în urmă cu mai bine de 2500 de ani, istoria neelucidată încă a evoluţiei străvechiului Golf Halmyris şi povestea cetăţilor de pe malul acestuia: Histria, Orgame şi Enisala (Heracleea)

O lume plină de farmec şi mister, bântuită încă de umbrele nopţii, se trezeşte sub vântul rece şi tăios al dimineţii de vară, aici pe malurile lacului Taşaul…

Ne aflăm aici, aproape de inima unei interesante rezervaţii naturale cunoscută în literatura de specialitate sub numele de:  Refugiul Ornitologic Corbu – Nuntaşi – Taşaul – Istria…

Botezat aşa după numele lacurilor cu acelaşi nume, acest refugiu ornitologic alcătuieşte un subansamblu lacustru înglobat în marele complex Razelm-Sinoe, parte componentă a unităţii geografice din nordul litoralului românesc, integrată în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Apele de aici, puţin  adânci şi bogate în hrană, ce se întind pe o suprafaţa de peste 1.600 de hectare, sunt un veritabil loc de întâlnire pentru un număr impresionant de păsări, dintre care multe specii rare, ocrotite de legi şi convenţii internaţionale la care România este parte, specii limicole şi caradriiforme, cum le denumesc specialiştii, despre care se ştie că folosesc  ariile sărăturate ca zone de cuibărit, iar bălţile temporare, în special din partea nordică a grindului de aici, drept zone de hrănire.

Alături de păsările iubitoare de apă, peste 300 de specii, şi-au găsit adăpost vremelnic sau permanent numeroase specii de amfibieni, reptile, peşti, insecte şi mamifere…

Dar bogatele surse de hrană de aici, de la gurile de vărsare ale Dunării, au atras încă din cele mai vechi timpuri, nu doar zburătoarele ci şi omul…

Dar cum arăta oare geografia locurilor de aici, prin secolul al VII-le Înainte de Hristos?…  pe vremea când, pe aceste meleaguri se stabileau coloniştii greci originari din Milet, oraş cetate situat undeva,  pe coasta egeeană a Asiei Mici…

Marele complex lagunar de astăzi, Razelm – Sinoe era, pe atunci, un impresionant golf în care se vărsa Dunărea, sau Istros, printr-unul din cele cinci braţe, de care pomeneşte, în scrierile mai târzii, marele geograf al antichităţii, Ptolemeu…

Probabil, ei i-au spus Halmyris golfului primitor, în sudul căruia, pe un pinten de stâncă, deasupra apelor, şi-au ridicat cetatea pe care au botezat-o Histria, după  numele marelui fluviu de la nord…

După cum vom vedea, până la descoperirile de excepţie, de la Argamum, cetate situată lângă Jurilovca, pe promontoriul de stâncă de la Capul Dolojman, din nordul complexului lagunar actual, Histria era considerată a fi cea mai veche cetate grecească de pe litoralul românesc al Mării Negre.

Primele vestigii de aici, au fost scoase, la lumina zilei, în vara anului 1914, de către marele arheolog şi istoric român, Vasile Pârvan, care, aşa cum scrie într-o lucrare recentă Alexandru Suceveanu:  „…după ce va fi descoperit – cu incomparabila-i intuiţie – ruinele anticei cetăţi de la Histria, executa prima campanie de cercetări arheologice.”

Acestei prime campanii, i-au urmat mai bine de 8 decenii de săpături şi cercetări aproape continue, fapt ce transformă Histria în cel mai longeviv şantier arheologic din România… iar descoperirile arheologice au fost de excepţie.

S-a conturat astfel, un impresionant ansablu urbanistic denumit – pe bună dreptate – de Emil Condurachi, unul din conducătorii de mai târziu ai şantierului, „Pompeiul românesc”.

Povestea aşezării de aici este, într-adevăr, impresionantă…După întemeiere, cetatea a devenit repede unul dintre cele mai importante centre economice de pe ţărmul stâng al Pontului Euxin, mijlocind schimbul dintre roadele pământului geţilor şi mărfurile venite cu corăbiile din îndepărtata Ionie, de pe coastele Asiei Mici.

Timp de secole, Histria se va transforma treptat şi va deveni o cetate măreaţă şi independentă. Aflată pentru puţină vreme sub conducerea regelui Burebista, Histria acceptă dominaţia romană imediat după asasinarea acestuia din anul 41 înainte de Christos. Începea astfel a doua etapă importantă din istoria cetăţii.

Programul de reforme al romanilor aduce Histriei, în următoarele şase secole, o relativă prosperitate. Mărturie stau numeroasele edificii publice, atât laice cât şi de cult, dar şi apeductele care alimentau termele cu apă de la aproape 30 de kilometri distanţă.

Rămânând o cetate greacă în esenţă, Histria preia mare parte din cuceririle civilizaţiei romane, de la elemente de tehnică de construcţie la ideea de terme după modelul cărora apar şi în teritoriu construcţii destinate băilor publice.

De la mijlocul secolului al III-lea cetatea milesiană începe să sufere distrugeri provocate de migraţia carpilor şi goţilor, ceea ce a impus consolidarea zidului de incintă.

Epoca romano-bizantină nu readuce cetăţii strălucirea de odinioară, cele mai impozante monumente fiind îndeosebi basilicile creştine care reflectă intensa viaţă religioasă din această epocă, în care creştinismul devenise religie de stat.

Golful Halmyris, unde era aşezat oraşul, a început treptat să se închidă cu nisip, transformându-se în lacul cu ape dulci pe care îl vedem astăzi.

Privată de beneficiile portului, cetatea şi-a prelungit existenţa până în secolul al VI-lea după Christos.

Cumplita invazie a avarilor, care distrug aproape în întregime cetatea, obligă locuitorii s-o părăsească, în căutarea unui loc mai ferit de primejdii.

Încet-încet Histria, a cărei viaţă mai pâlpâie ca o firavă lumină, se ruinează, iar timp de sute de ani măreţele sale edificii vor fi acoperite de mantia neiertătoare a pământului şi a uitării…Aşa le va descoperi în anul 1914, cu incomparabila-i intuiţie,  Vasile Pârvan…

A trecut de atunci, aproape un secol dar, cercetările arheologice sunt departe de a fi încheiate…

Construită după ideile arhitectului Hippodamus din Milet, cel care a realizat planul oraşului Pireu, cetatea respectă regulile oraşului ideal, în care străzile se intesectau întotdeauna în unghi drept.

În partea estică a cetăţii, aşezat astfel încât să ofere o perspectivă largă a lacului Sinoe, a fost dezvelit cartierul rezidenţial al oraşului, ale cărui case aparţineau probabil păturii înstărite şi de înalţi funcţionari ai Histriei.

Gloria şi patimile trecutului au rămas însă doar amintiri… Legată pe vecie de marea care i-a adus atâta strălucire, Histria rămâne simbolul începutului … Şi nu poţi să nu te întrebi: ce alte taine încătuşate ascunde acest pământ dobrogean, atât de încercat de istorie? …

Sunt din ce în ce mai multi cercetători care presupun că după secolul al III-lea după Christos, la nivel global au apărut semnele unor importante schimbări climatice…

Să fi stat ele oare la baza năvălirilor sau migraţiilor populaţiilor de atunci?….

Este o ipoteză la care au început să se raporteze mai multe studii recente care pun pe seama variaţiilor climatice şi colmatarea străvechiului Golf Halmirys care a condus la decăderea cetăţilor greceşti de pe malurile acestuia…

La graniţa dintre judeţul Constanţa şi Tulcea, înconjurată de salba de lacuri a complexului Razelm Sinoe, comuna Jurilovca reprezintă de sute de ani punctul de plecare către paradis… Căci astăzi vom ajunge într-un colţ al Raiului – străbătut până nu demult doar de pescari… Gura Portiţei!

Valurile şi zgomotul făcut de vaporaşul pe care ne-am îmbarcat alungă păsările ce pluteau alene pe luciul apei…

Ieşim rapid din întortocheatele canale cu stuf, nerăbdători să descoperim întinderea de ape a Goloviţei, lacul pe care trebuie să-l traversăm pentru a ajunge la Portiţa…

Primele raze ale dimineţii întârzie să apară, însă vântul s-a înteţit o dată ce am ieşit de sub acoperirea pădurii de stuf…

Apele Goloviţei poartă cu ele şalupele şi bărcile încărcate cu peşte ale lipovenilor, treziţi la crăpatul zorilor pentru a-şi verifica năvoadele…

Cândva, Gura Portiţei era o deschidere largă a lacului Razelm în Marea Neagră… Apa dulce se contopea cu cea sărată, iar morunii şi nisetrii se aventurau aici pentru a-şi depune preţioasele icre…

Treptat, legătura lacului cu marea s-a îngustat. Din lagune, apele litorale s-au transformat în lacuri cu apă dulce, iar peştele s-a împuţinat…

Şi totuşi, bogăţia şi frumuseţea locurilor, atrage an de an turiştii dornici să redescopere natura, departe de civilizaţia zgomoasă şi zbuciumul vieţii cotidiene…

În ultima perioadă, pe limba de nisip ce desparte lacul Goloviţa de Marea Neagră, turismul s-a dezvoltat intens, încercându-se totuşi menţinerea farmecului şi naturaleţei locului…

Printre locurile pline de farmec de pe litoralul românesc se află cu siguranţă şi acesta de la Gura Portiţei…

Din ce în ce mai căutat de turiştii sătui de aglomeraţia plajelor din sud, acest minuscul punct, suspendat pe harta Dobrogei, nu departe de gurile de vărsare ale Dunării, pe limanul ce desparte apele dulci ale impresionantului complex lacustru Razelm Sinoe, de cele sărate ale Mării Negre, încă mai păstrează, cel puţin în împrejurimile sale… ceva din sălbăticia începuturilor de lume…

Privind construcţiile cochete de acum, cu greu ţi-ai mai putea imagina locurile acestea pe vremea când aici, apele sărate ale mării se amestecau cu cele dulci ale lacului… Din aceeaşi plămadă şi după aceleaşi reguli care au stat la baza formării Deltei Dunării, ţinut aflat ceva mai la nord, pământul se naşte aici din mijlocul apelor…

Dunărea, fluviul cu cea mai extinsă arie de drenaj din Europa deversează anual în Marea Neagră în medie, 200 de km3 de apă dulce, iar odată cu aceasta aproape 40 de milioane de tone de sedimente pe an.

Până la construirea barajelor de la Porţile de Fier I şi II cantitatea era de două ori mai mare… Nisipul care reprezintă doar douăsprezece procente din această materie cărată de ape se depune în zonele din faţa deltei.

Influenţa Dunării însă este predominantă pentru sedimentarea pe platforma de nord vest a Mării Negre iar rolul ei se extinde atât în sud până în zona Bosforului cât şi spre zonele de mare adâncime.

Practic, o bună parte din sedimentele aduse de Dunăre prin cele trei braţe, Chilia, Sulina şi Sfântul Gheorghe, sunt preluate de curenţii marini şi direcţionate spre sud. Aşa s-au format în bună parte nu doar plajele de pe malul nord-vestic al Mării Negre dar şi cordonul litoral care s-a închis încet dar sigur, aici la Gura Portiţei, separând sub forma unui complex sistem lacustru, imensul golf din sudul litoralului deltaic cunoscut în antichitate sub numele de Halmyris…

Atestat documentar pe hărţi încă din 1710, Gura Portiţei era, până acum câţiva ani, un loc sălbatic… Acest loc, uitat de Dumnezeu în mijlocul naturii, jumătate deltă – jumătate mare, a fost timp de secole paradisul pescarilor dar şi al păsărilor care soseau aici la cuibărit…

De-a lungul anilor, veşnica frământare a mării a smuls puţin câte puţin din nisipul ţărmurilor şi ar putea ameninţa în timp locurile de cuibărit ale pescăruşilor sau ale altor păsări, care stau ascunse printre firele de stuf…

Ne apropiem mai mult de partea lacustră a locului, căutând cu ochii marile colonii de păsări despre care auzisem că ar fi la Gura Portiţei…Aflăm însă că acestea se ascund departe de rutele obişnuite ale vapoarelor, în locuri cu acces limitat chiar şi pentru pescari… aşa că ne reîntoarcem pe lacul Goloviţa…

Citește mai mult: Ultima oră


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii