Noutăți

Cele mai tari glume din “Epoca de Aur” a comunismului. Cu astea au supraviețuit românii…

Vă mai amintiţi bancurile tinereții noastre??  Am supraviețuit… cu gluma…
*****

.

Trăim epoca marilor prefaceri: Eu mă prefac, tu te prefaci, el se preface.
______________________________ ________
Capitalismul este pe marginea prăpastiei. Ce face acolo? Se uită de sus la noi…
______________________________ __________
România pe drumul construirii Socialismului
România pe drumul construirii Comunismului
România pe drumuri…
______________________________ __________
Pauzele lungi şi dese
Cheia marilor succese!
______________________________ __________
În România nu se mai fabrică paturi.
Nu mai avem nevoie.
Duşmanul de clasă nu doarme, partidul veghează, iar clasa muncitoare lucrează necontenit.
______________________________ __________
Propuneri de imn naţional:
Descurcă-te, române.
De-aş mai duce-o pân-la toamnă.
Pe-al nostru steag e scris .. uimire.
______________________________ __________
Ce este Securitatea? Inima partidului care bate, bate, bate…
______________________________ __________
Bulă tocmai iese din sediul miliţiei judeţene şi epuizat, se sprijină de un pom. Un trecător se apropie de el, întrebând:
– Nu vă supăraţi, nu ştiţi unde se bate la maşină?
– Nu ştiu, pe mine m-au bătut manual.
______________________________ __________
Soţul şi soţia stau la masa. Deodată, uşa e trântită de perete şi patru securişti dau buzna. Se reped la soţ şi, spre disperarea soţiei, îl iau pe sus şi-l urcă într-o maşină neagră. Trec zile, trec săptămâni şi omul nu mai apare acasă. Disperată, soţia reuşeşte să obţină o audienţă.
– Vai, ne pare rău, dar soţul dvs. a murit de pneumonie.
– Nu se poate, spune plângând soţia, soţul meu nu era bolnav când l-aţi arestat, cum se poate să fi făcut pneumonie?
– Ei, doamnă, a încercat să fugă, a alergat, şi ştiţi cum este, el transpirat, glontele rece…
______________________________ __________
La coadă la carne, un glumeţ face haz de necaz:
– Care este deosebirea dintre porc şi măcelărie? Simplu: porcul are coada mică şi carne multă, măcelăria….
Un tovarăş de la coadă i se adresează:
– Da care-i deosebirea dintre ceasul meu şi tine?
– E bună! Nu ştiu…
– Ceasul meu merge singur, tu mergi cu mine.
______________________________ __________
Care este deosebirea dintre vânt şi miliţie? Miliţia bate mai tare si mai tare.
______________________________ __________
Prin decret prezidenţial, s-a înlocuit soarele cu un bec de 40w.
Pentru economie!
______________________________ __________
Concurs.
Primul candidat este un tip cu pile:
– În 1907 a avut loc o mare răscoală populară. În ce an a avut loc răscoala populară din 1907?
Cel de-al doilea candidat are numai relaţii:
– În 1907 au fost omorâţi 10.000 de ţărani. Câţi ţărani au fost omorăţi în1907 ?
Al treilea candidat n-are nici pile, nici relaţii:
– În timpul răscoalei din 1907 au fost omorâţi 10.000 de ţărani.
Vă rugăm să-i nominalizaţi.
______________________________ __________
Ce sunt ruşii? Prieteni sau fraţi?
Fraţi. Prietenii ţi-i poti alege.
______________________________ __________
Ce deosebire există între Decebal şi Nicubal (Ceauşescu)?
Primul practica cultul morţilor, al doilea moartea culţilor.
______________________________ __________
De 1 Mai (1984) va trebui să defileze toată populaţia, de la mic la mare.
Vor să ne numere, să vadă câţi am mai ieşit din iarnă.
______________________________ __________
Dilema lui Bulă: să mor acum de frig, să mor la vară de foame..
______________________________ __________
În România a început să cadă zăpadă artificială: nu se topeşte pe calorifer.
______________________________ __________
La al 5-lea semnal va fi apă caldă:
Pic, pic, pic, pic, pic! A fost apă caldă.
______________________________ __________
Care este deosebirea dintre frigul de afară şi cel din casă? Ăla de afară e pe gratis.
______________________________ __________
Ce este coada? Alinierea poporului la linia partidului.
______________________________ __________
Cum se numeşte organizaţia politica a pensionarilor?
Şoimii pieţelor.
______________________________ __________
De câte feluri sunt românii?
De două feluri: Mulţumiţi (pe care îi caută miliţia economică) şi
Nemulţumiţi (pe care îi caută securitatea).
______________________________ __________
Anul aceasta am avut o recoltă medie: mai proastă decât anul trecut, dar mai bună decât anul viitor.
______________________________ __________
1965: – Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
– Ei, şi?
– Da, dar mănâncă caviar cu polonicul.
– Venim!
1975:- Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
– Ei si ?
– Da, dar mănâncă carne de viţel.
– Venim!
1985:- Alo, miliţia economică? Vecinul meu mănâncă!
– Venim!
______________________________ __________
La plecarea în Uniunea Sovietică, cosmonautul Prunaru îi lasă mamei un bilet:
Dragă mamă, plec în Cosmos. Revin peste 30 de zile.
Întors din misiune acasă, Prunaru constată că mama era plecată. Pe frigider găseşte un bilet:
Dragul mamei, am plecat să cumpăr brânză, nu ştiu când revin.
______________________________ __________
Cel mai bun banc politic: Poftă bună!
______________________________ __________
Cel mai mic stat din lume: Statul de plată!
______________________________ __________
Au fost introduşi ghizi în magazine:
Pe acest raft a fost carne… aici a fost brânză…!
______________________________ __________
Lui Bulă i-au degerat mâinile. A căutat mâncare în frigider.
______________________________ __________
Supă de pui: pui apă, pui sare, pui morcovi, pui roşii, pui nu pui.
______________________________ __________
Coada mare…Un tip se apropie si întreabă pe cel mai din fata:
– Nu vă supăraţi, ce se dă aici?
– Nu ştiu. Mi s-a făcut rău şi m-am sprijinit de zid. Când mi-am revenit, era coadă în spatele meu.
– De ce nu pleci atunci?
– Păi, acum că sunt si eu odată primul la o coada ?!
______________________________ __________
Care este deosebirea dintre măcelăria dinainte şi cea actuală?
Înainte scria pe firmă: “La Matache măcelaru'” şi înăuntru era carne.
Acum, pe firmă scrie “Carne” şi-năuntru e Matache măcelaru’.
______________________________ __________
Un ascultător întreabă la radio Erevan dacă cei care au inventat comunismul erau oameni de ştiinţă.
Răspunsul este NU: dacă erau oameni de ştiinţă, l-ar fi încercat mai întâi pe animale.
______________________________ __________
Ce e mic, negru şi bate la uşă ? Viitorul!
______________________________ __________
De ce nu se găseşte hârtie igienică in hoteluri?
Ca sa plece turiştii cu amintiri neşterse.
______________________________ __________
Pesimistul spune: E rău, e foarte rău! Mai rău nu se poate!
Optimistul spune: Ba se poate! Ba se poate!
______________________________ __________
Pesimistul spune: O sa ajungem cu toţii sa cerşim!
Optimistul spune: De la cine?
______________________________ __________
– Ce faci, bătrâne, cum îţi merge?
– Ce să fac, încerc şi eu să supravieţuiesc…
– O sa regreti amarnic……

Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii