Cunoaste lumea

Noutăți

Cea mai frumoasă stațiune din România, lăsată în paragină

  •  
  •  
  •  

Băile Herculane s-au transformat într-o ruină. Ani de zile turiștii, localnicii, oameni ai presei au semnalat dezinteresul total al autorităților locale și a celor de la nivel național, față de această stațiune care ar putea aduce venituri de milioane de euro țării, dacă ar fi reabilitată și readusă la statutul său de Perlă a stațiunilor Europene, așa cum a fost numită în anii săi de glorie. Să fie și acest proces de degradare arhitecturală, o parte din programul vast de distrugere a valorilor arhitecturale din această țară?

post-40-1206384311
Un material care trăgea un semnal de alarmă în 2011 a fost cel prezentat de Observatorul Urban: “Staţiunea Băile Herculane situată pe Valea Cernei, una dintre cele mai vechi băi termale din România, stă de mai bine de zece ani în paragină. Declinul locului a început în 2001, o dată cu privatizarea staţiunii. Noii proprietarii nu au mai investit niciun ban, astfel că locul a devenit o ruină, punând turiştii pe fugă. Printre clădirile aflate în paragină se află 46 de monumente. În 2010, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au declarat că ar vrea să exproprieze, în interes national, o parte dintre clădirile aflate în stare avansată de degradare. Costurile sunt însă imense. Fondul problemei rămâne însă neschimbat. În contextul disputelor juridice fără sfârşit şi al lipsei de preocupare a proprietarilor şi autorităţilor, degradarea imobilelor continuă.”

977q7knkj7dli9u
În 2012 ziarul Adevărul prezenta publicului un amplu material despre stațiunea Herculane: ”Povestea uneia dintre cele mai vechi staţiuni din România, Băile Herculane, numită la începutul secolului XX ‘cea mai frumoasă staţiune de pe continent’, se apropie cu paşi repezi de intrarea în legendă. În locul imaginii unei cochete staţiuni care atrăgea capetele încornonate ale Europei, găsim azi un peisaj dezolant cu zeci de clădiri dărăpănate, ascunse sau nu de pânze.”

2010 11 13 039
Așadar….ce se întâmplă? De ce nu se vrea refacerea acestei stațiuni? Probabil că răspunsul este simplu: pentru a nu redeveni populară, pentru a nu atrage turiștii străini, pentru a nu aduce un venit locuitorilor, pentru a nu crește industria turismului în România. De ce să nu se cheltuiască banii în afara României, să intre mai repede în buzunarul Uniunii Europene?!

977p8usyi8ibv0oScurt istoric

Istoria Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele stațiunii vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.

Existența neîntreruptă a stațiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar și de pitoreasca așezare a stațiunii într-o vale adăpostită de munți, de o frumusețe aparte. Dotarea tehnico-edilitară de prim rang la un confort de înaltă ținută și bogata diversificare a metodelor de tratament de la cura balneară clasică la diverse metode de fizio și electroterapie, masaje, acupunctură, etc. au conferit acestei stațiuni un înalt grad de atractivitate. Multiplele mijloace de recreare și divertisment – restaurante, baruri, terase de vară, bazine de înot cu apă termală, saună, masaj, biliard, etc. – precum și posibilitățile de drumeție și excursii în stațiune și pe Valea Cernei, constituie o atracție în plus pentru vizitatorii orașului stațiune balneară Băile Herculane. (wikipedia)

Însă tot acest potențial rămîne acum doar pe hârtie…..

800px-Baile_Herculane_road_1824
Strada principală, Băile Herculane, 1824

reportaj de Mădălina Corina Diaconu

surse: adevarul, observatorul urban, wikipedia


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

9 Comments on Cea mai frumoasă stațiune din România, lăsată în paragină

  1. E lasata cu un scop. Sa vina un Hot si so privatizeze. O cumpara pe bani de nimik si sa vedeti preturi dupa aia

  2. ca si idee – autoritatile locale o dau olandezilor pentru reabilitare si drept de proprietate pentru 10 ani de ex . apoi se intoarce autoritatilor locale .sa vezi atunci infrastructura si turism….

  3. De 20 de ani merg in acesta statiune si fara sa vreau am vazut degradarea in timp a acestei perle a turismului romanesc.
    . Aprecierea: „acum în Valea Cernei există cea mai frumoasă staţiune de pe continent” aparţine chiar împăratului Franz Ioseph I şi a fost făcută în 1852, după ce a vizitat Băile Herculane.
    Declinul celei mai veche staţiuni balneare de pe cuprinsul României şi una dintre cele mai vechi staţiuni din Europa, a început ca în mai toate cazurile după 1989. La începutul anilor 2000, asupra clădirilor de patrimoniu din staţiune şi nu numai, se ridicau semne de îngrijorare. Ministrul turismului de la acea vreme, Dan Matei Agathon, a oferit, în cadrul unui proces de privatizare discutabil, în 2001, aproape întreaga staţiune, centrul istoric şi complexul de hoteluri şi baze de tratament, omului de afaceri Iosif Armaş. La acel moment, acesta s-a angajat să investească sume considerabile. Cel puţin aşa arătau declaraţiile sale, dar condiţiile contractul de privatizare a rămas un secret. Ceea ce însă se ştie e faptul că nu a cheltuit niciun leu pentru reabilitarea clădirilor de o valoare inestimabilă ajunse în proprietatea sa. „Iosif Armaş şi Dan Matei Agathon sunt principalii vinovaţi pentru dezastrul din Băile Herculane.

    Citeste mai mult: adevarul.ro/cultura/istorie/dezastrul-cladirilor-patrimoniu-baile-herculane-1_50b9fc6a7c42d5a663ae0e45/index.html

  4. Nucu Diaconu // 15 august 2015 at 18:21 // Răspunde

    Statiune de exceptie a sistemuluituristic-balnear romanesc.Trebuie reabilitata si modernizata pentru promovarea ROMANIEI si in folosulcetatenilor patriei szi ai terrei!

  5. De cateva zile m-am intors di Herculane ,unde am petrecut o parte din concediu.Iti vine sa plangi impreuna cu ruinele de acolo , iar pe cei vinovati de distrugerea istoricei statiuni, SA-I IMPUSTI fara pic de mila.

  6. Datorita acestei boli netratate de 26 de ani am ajuns in situatia in care suntem!

  7. Trbuie facuta o petitie la ponta si la ioanis si la antena 3.

  8. De ce nu iau model edilii și locuitorii Băilor Herculane, de la cei din Călimănești-Căciulata, unde în ultimii ani turismul efectiv a ,,explodat”. Omul sfințește locul, degeaba ne tot plângem și așteptăm să ne facă cineva.

  9. @Paula si ce sa faca edilii dragutzo ? sa finanteze? ai capiat? pai acolo nu munceste nimeni ca n-au unde iar primarul este mai mult afara decat in statiune, sat fara caini.

Lasă un răspuns la Paula Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii