Cunoaste lumea

Noutăți

Ce jurământ a depus Eminescu la Iași în faţa soţului Veronicăi Micle

  •  
  •  
  •  

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi a făcut public un document aflat în arhiva acesteia, care reprezintă jurământul scris al lui Mihai Eminescu în momentul 30 august 1874, când a fost numit bibliotecar al BCU Iaşi prin decret domnesc.

Conform informaţiilor furnizate de BCU Iaşi, acest lucru a fost realizat la propunerea lui Titu Maiorescu, după ce a depus jurământul în Aula Universităţii din Iaşi, în faţa rectorului Ştefan Micle.

Acesta din urmă era soţul Veronicăi Micle, care a rămas cunoscută şi pentru relaţia pe care a avut-o cu „Luceafărul“ poeziei româneşti.

 

Redăm mai jos, integral, conţinutul textului cu jurământul scris de Mihai Eminescu.

„«Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe onoarea şi conştiinţa mea: Credinţă domnitorului românilor Carol I şi constituţiei ţării mele; De a-mi împlini cu sânţenie datoriile ce-mi impune funcţiunea mea; De a aplica legile şi de a mă conforma legilor întru toate şi pentru toţi, fără pasiune, fără ură, fără favoare, fără consideraţiune de persoană, fără nici un interes direct sau indirect. Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Mihaiu Eminescu». Jurământul de faţă s-a săvârşit în prezenţa subscrisului A. Iconom, Rectorele Universităţii de Iassy, Astăzi în treizeci august anul una mie optsute şaptezeci şi patru, jurământul de faţă s-a săvârşit în aula Universităţii de Iassy. Rector, Ştefan Micle.

Sursa:  Ziarul de Iași


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii