Noutăți

Ce jocuri face Iohannis? Profesorul Colceag avertizează asupra destabilizării României

Klaus Iohannis este și el parte din sistem… În spatele președintelui sunt aceeași oameni politici pe care îi cunoaștem deja. El nu a aterizat din Republica lui Platon pe pământul României, ci a fost împins în față de unii dintre oamenii politici pe care strada îi contestă. Tot el a numit în funcții importante ale statului oameni controversați… Prin urmare, să nu ne așteptăm la prea multe de la negocierile cu strada.

În toată această agitație, surprinde ceva: faptul că Iohannis nu a cerut ca lumea să se liniștească, odată  ce s-a înțeles ce vor oamenii din stradă. Mai mult decât atât, a încurajat continuarea protestelor, promițând că va ajunge cândva și el pe acolo. Desigur, unii vor spune că protestele sunt pe mai departe necesare pentru a crea presiune asupra clasei politice și este foarte posibil să aibă dreptate.

Cu toate acestea, profesorul Colceag, supranumit antrenorul de genii, pentru performanțele obținute în educația românească, invitat la Televiziunea Română, face câteva declarații bulversante, avertizând asupra destabilizării României  de către forțe care ar putea manipula protestele de stradă într-o direcție nefavorabilă nouă. Iată ce spune el:

“Eu mă întreb dacă accidentul pe care îl jelim cu toții a fost accident sau asasinat. Dacă mă uit în urmă, la ce s-a întâmplat în Ucraina și dacă mă uit în istorie, constat că jocurile politice internaționale nu ne-au fost favorabile. Și dacă vor să ne înfrângă, e suficient să creeze o mișcare explozivă, ca în Ucraina (Euromaidanul – n.n.) sau ca în Grecia, dupa care ne înfrâng financiar. Noi, neavând oameni extrem de inteligenți la butoane, detaliile de finețe pier…”

Așadar, este Iohannis un om cu adevărat sincer? Întâlnirea cu omenii din stradă (câți au putut ajunge acolo, că restul au fost ONG-iștii de serviciu) a avut un scop mai înalt decât acela de acâștiga capital de simpatie? Face și alte jocuri președintele României? Viitorul apropiat ne va lămuri…


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

4 Comments on Ce jocuri face Iohannis? Profesorul Colceag avertizează asupra destabilizării României

  1. De acord cu prof. Colceag, dar numai in ce priveste matematica…acolo chiar este un profesionist…..

  2. Mă aşteptam să fie primul pe lista pentru dialogul de la Cotroceni. Atunci când va fi consultat, atunci am să cred că am pornit pe drumul bun, nu sunt mulţi oameni în ţară care pot găsi rezolvări privind situaţia în ansamblu şi care pot atrage oameni valoroşi lângă ei.
    Atunci când a fost lăsat să vorbească, a reuşit să aducă în discuţie teme grave care ar trebui reluate şi dezvoltate: efectul noianului de teme asupra elevilor şi sindromul Stockolm la părinţi. Despre efectul sunetului asupra unui burete… e bine de ştiut.

  3. Un om de mare valoare caruia ii respect munca dar si parerile personale! Ce nu inteleg … de ce trebuia sa legati declaratiile dansului de Presedinte ??? Va amintiti de Florin Piersic cu sceneta “castravetele “? Asa si voi, faceti ce faceti si ajungeti tot la “castravete ” !

  4. Prof. F. Colceag, Dan Puric, Dorel Zaica, Sorin Dumitrescu si inca cativa care se cunosc intre dansii pot face BINE Romaniei. Johannis, Ciolos si comp. NU FAC BINE Romaniei. Nu mai poate fi salvata Romania decat de patrioti care si-au dovedit onestitatea, crestinatatea, devotamentul si curajul de a iubi Romania.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii